Dimineața citesc de toate, caut mai ales noutăți în anumite subiecte din specialitatea mea care continuă să mă intereseze, deși de câțiva ani nu mai am contact cu medicina clinică. Seara, însă, citesc cărți de tot felul. Așa se face că în deunăzi, în mintea mea s-au întâlnit diverse aspecte din realitatea de zi cu zi, pe care eu le credeam de mult apuse. Să mă explic.
Ultimul volum al lui Ioan Pacepa, Dezinformarea, apărut în 2015, prezintă detalii privitoare la ”clasica” politică de origine moscovită, precizând că prăbușirea imperiului sovietic nu a schimbat cu nimic stilul și mai ales intențiile Kremlinului de a induce în eroare societăți, popoare și continente folosind minciuna, uneori totală, alteori plecând de la un fapt real, dar conducând la un fals construit în mod profesional.
Cititul, pagină după pagină, îmi întărea părerea că numai cei care nu au trăit sub un regim comunist mai pot crede în poveștile, pseudoștirile și falsurile emanate de un sistem care, la fel ca lupul din poveste „și-a schimbat părul, dar năravul ba”. Noi, cei care am trăit în acele timpuri, am învățat să punem sub semnul întrebării orice poveste care pare să aibă un dedesubt construit în scopul denaturării adevărului, dar desigur mai există în lume mulți care nu au supt arta discernământului odată cu laptele mamei.
Confirmarea a sosit mai repede decât mă așteptam. Ea se numește ”neomarxism” și s-a născut în Statele Unite. ”Părinții” sunt foștii semănători de dezinformare, doar limbajul e oarecum modificat. L-am găsit discutat mai peste tot, în mai multe limbi.
Neomarxismul seamănă ca două picături de apă cu ceea ce am învățat eu la cursurile de marxism-leninism din primii doi ani de studii medicale. E vorba de trei mari idei: egalitate, prezența a două clase – cea asuprită și săracă și cea asupritoare și bogată și la urmă numele pe care-l poartă răul: capitalismul!
Slavă Domnului, argumente se găsesc la tot pasul.
Să începem cu așa-numiții amerindieni. (Celebrul poet francez Boileau spunea că medicina e știința care se ocupă de schimbarea denumirii bolilor și iată că politica de azi se ocupă cu schimbarea numelui diverselor grupuri etnice!) Coloniștii europeni le-au furat pământurile și i-au exterminat în mare parte. Scrie Wikipedia: ”Diferențele culturale între indigenii deja stabiliți în America de Nord și imigranții europeni, combinate cu o dinamică complexă a diverselor alianțe tribale, au creat tensiuni politice și au condus la numeroase violențe sectare și la tulburări sociale pe o scară extinsă. Pe lângă atrocitățile specifice războiului, în care tehnologia avansată a europenilor le-a permis deseori masacrarea unor întregi triburi de amerindieni într-un timp relativ scurt, indigenii au suferit în urma unei mortalități galopante cauzate de boli europene față de care nu dobândiseră imunitate”.
Cât despre afroamericanii de azi, numărul lor în Statele Unite se apropie de 41 milioane sau 14% din populație. Ei sunt descendenții sclavilor aduși cu forța (practic, răpiți) din Africa în urmă cu secole, puși la muncile cele mai grele, fără niciun drept social, economic sau politic.
Bineînțeles, astăzi situația acestor două grupuri etnice e complet diferită, chiar față de cea de acum 60-70 de ani. Toți americanii se bucură de drepturi egale, deși discriminarea e prezentă într-o oarecare măsură, ca mai peste tot în lume.
Asta nu-i împiedică pe noii marxiști să declare război capitalismului, iar în această luptă împotriva orânduirii actuale (nu numai în Statele Unite, dar și în Europa de Vest) ”extremele coincid pașnic”, cum spunea unul din profesorii mei: dreapta se unește cu stânga și ambele proferează o politică de distrugere a tot ce reprezintă sistemul economic de azi.
Explicația e simplă. În primul rând este un sentiment de vinovăție găsit mai peste tot. Mulți ”albi”, americani și/sau vest-europeni, consideră că bunăstarea de care se bucură societatea occidentală se datorează în foarte mare măsură exploatării nemiloase a maselor de ”alte culori”, indiferent dacă e vorba de coloniile europene din Africa sau de minoritățile de culoare din SUA.
Nu are nicio importanță cum își spun: liberali, progresivi sau liberal-progresivi, cu toții se împotrivesc sistemului social-economic din țările lor și cu toții consideră că minoritățile (cele clasice, deja amintite, din Statele Unite și azi musulmanii din vestul Europei) sunt exploatate și lipsite de posibilitățile de avansare profesională sau socială de care se bucură ”albii”.
Toți acești nemulțumiți se declară anti-americani. Europenii uită cine i-a salvat din ghearele nazismului și a împiedicat extinderea blocului sovietic comunist pe întregul continent. Iar americanii anti-americani susțin că sunt conduși de un guvern care are drept unic scop îmbogățirea ”clasei exploatatoare”. Ei cer reforme sociale, organizarea ”clasei muncitoare”, legi care să permită accesul tuturor la o hrană suficientă și sănătoasă, asigurarea drepturilor politice ale femeilor (uitând de Kamala Harris…)
În ultimii ani campania de denigrare a tot ce e pozitiv în societatea americană a lansat un cuvânt care a devenit foarte repede chintesența reacției antisistem: woke, o modificare a cuvântului awake, adică a fi treaz. În comunitatea afroamericană a fi woke înseamnă a fi informat, educat, dar mai ales conștient de injustițiile sociale și de inegalitatea rasială. Termenul este folosit și de alte grupuri de activiști sociali în lupta împotriva ”privilegiului de a fi alb”, adică împotriva aspectelor negative ale societății americane (și nu numai): nedreptatea, rasismul, sexismul etc.
În spatele tuturor acestor reacții, organizate sau spontane, se află trei elemente majore, aparent disparate, dar care acționează în comun: îndoctrinarea, dezinformarea și antisemitismul.
În ochii activiștilor sociali, Unchiul Sam e vinovat de toate: sistemul american lucrează și în afara granițelor sale geografice, capitalismul a fost transformat în imperialism (vă amintiți de unde vine această noțiune?! Slavă URSS-ului!) și încearcă să influențeze tot ce se întâmplă în lume în funcție de interesele clasei exploatatoare americane.
Dezinformarea își are originea în Rusia lui Putin. Nu degeaba Uniunea Europeană a blocat canalele oficiale de propagandă pro-Kremlin, cum ar fi Russia Today și Sputnik News, ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina. Rusia are și azi agenți în lumea vestică, inclusiv în Statele Unite, subvenționați cu larghețe de moștenitorii KGB-ului de odinioară. Implicarea Rusiei putiniene în alegerile din Statele Unite e cunoscută și dezbătută peste tot.
Dar (nu mai puțin interesant) se pare că și Qatarul e interesat în lansarea de știri false, mai ales în ultimul an, odată cu declanșarea războiului actual în Orientul Mijlociu, totul fiind alimentat de milioanele de dolari pe care această țară le transferă, direct sau mascat, spre Statele Unite.
Asta mă aduce la cea de a treia latură a triunghiului: antisemitismul. Am abordat recent acest subiect și nu doresc să-l dezvolt aici din nou, dar câteva amănunte se cer amintite.
Așa cum se știe, peste tot evreii se află în spatele sistemului reacționar, dar mai ales în mâna lor se află finanțele. Nu, ei nu trebuie căutați în funcțiile publice, deși și acolo se află destul de mulți. Pe ei îi găsești în conducerile băncilor, în directoratul marilor concerne, ei finanțează proiecte care mai toate au un dublu scop: întărirea sistemului capitalist și bunăstarea Israelului.
Un singur amănunt îi deranjează pe neomarxiștii de azi: Karl Marx a fost evreu… Dar îi liniștește faptul că familia sa s-a convertit înainte de nașterea lui.
De ce aduc în discuție acest subiect, care la prima vedere descrie o situație oarecum limitată, produsă de unul sau mai multe grupuri gălăgioase care încearcă să-și facă loc în opinia publică locală și mondială? O fac pentru că pericolul este aici și cine nu e conștient de existența lui ar putea să-l simtă, mai devreme sau mai târziu, pe propria sa piele.
În încheiere, aș dori să mă refer din nou la Pacepa care scria că sistemul capitalist are trei mari caracteristici: proprietatea privată, competiția și impulsul individual. Dacă ne uităm la ce s-a petrecut în epoca comunismului ”atotbiruitor”, lipsa acestor trei aspecte esențiale ale pieții libere a dus până la urmă la dispariția sistemului. ”Omul de tip nou” a avut o existență efemeră, de fapt s-a născut ca un cadavru viu și a dispărut exact la fel.
Oricât de mult m-am străduit să dezvolt acest subiect, cunoscut și dezbătut de peste un secol, sunt convins că nimeni nu l-a prezentat atât de bine și de succint ca Winston Churchill: ”The inherent vice of capitalism is the unequal sharing of blessings. The inherent virtue of socialism is the equal sharing of miseries”.
Gabriel Ben Meron
