Dacă în urmă cu trei săptămâni am afirmat că 5 noiembrie este cea mai neagră zi pentru Europa, acum pot adăuga că 24 noiembrie este ziua cea mai neagră pentru România și români, cel puțin pentru o parte din ei. Victoria de necontestat a unui candidat de extremă dreaptă care înmănunchează toate caracteristicile unui lider populist, antieuropean, suveranist, și la care se adaugă și „particularitățile naționale”, ortodoxismul și simpatia față de mișcarea legionară, echivalează cu eșecul clasei politice din România, cu incapacitatea acesteia de a demonstra, prin măsuri concrete, avantajele democrației. De aceea am ales, cu puțină extrapolare, titlul „Trădarea generoșilor”, momentul în care la sfârșitul secolului al XIX-lea, o parte a intelectualilor social-democrați a trecut la liberali. La ora actuală putem spune că fenomenul s-a inversat și chiar dacă cele două partide, PSD și PNL, au rămas nominal separate, coaliția de guvernare a dus la anularea unor particularități la fiecare dintre ele, mai ales la liberali. Această „trădare a generoșilor” a determinat situația actuală, succesul unui candidat de extremă dreaptă.

De fapt, rezultatele nu ar trebui să ne mire. De la revoluție încoace, poporului român nu i s-a oferit aproape nimic sau prea puțin care să demonstreze superioritatea democrației față de autoritarism sau populism. Cu excepția câtorva mii de cetățeni, milioanele de români, cu familie, cu un salariu care nu le ajunge de la o lună la alta, care asistă lunar la creșterea prețurilor și văd că trăiesc mai prost decât pe vremea lui Ceaușescu, nu vor fi satisfăcuți numai cu drepturile democratice care li s-au oferit, o abordare teoretică. Poate singurul drept care într-un fel i-a satisfăcut a fost libera circulație prin Europa unde pot pleca să câștige mai bine, muncind acolo unde cetățenii țării pe care o aleg nu mai vor să se angajeze. Sigur, totul e relativ. Cu banii adunați se întorc și își fac o casă, ceea ce ar fi fost imposibil de realizat dacă ar fi rămas pe loc. Dar nu acesta a fost visul milioanelor de români care au plecat și care ar reveni dacă s-ar crea niște condiții. Nu trebuie să uităm că din punct de vedere economic România se află într-o situație dezastruoasă și acesta este punctul sensibil al alegătorului. Președintele Trump a câștigat alegerile din SUA vorbind despre problemele economice și soluționarea lor. Dar cum guvernele, regimurile care s-au perindat la cârma României nu au reușit să realizeze acest deziderat, votul masiv al alegătorilor din țară și din Diaspora s-a îndreptat către un personaj nou, necompromis deocamdată, fals dătător de speranțe pentru cei mulți și care de fapt nu le-a promis prea multe, dar vorbea frumos, pe înțelesul lor și nominaliza vinovații.

Marea greșeală a clasei politice a fost și este lipsa alternativei. Coaliția dintre social-democrați și liberali, struțo-cămila inventată de președintele Iohannis, a dus la coruperea, slăbirea și practic la dispariția ideologiei liberale, dar prin influențare reciprocă și la cea a ideologiei de stânga. Din păcate, tot datorită slăbirii clasei politice, a lipsei unor lideri care să-și susțină principiile, din cauza unor orgolii și a dorinței de a parveni, partide care ar fi trebuit să se prezinte ca o alternativă modernă, adaptată cerințelor secolului XXI, au pierdut din popularitate. În cei 35 de ani de la revoluție nu s-a reușit crearea a două blocuri mari, stânga-dreapta, cu oferte valabile (chiar dacă programele lor se împrumută unul de la altul) care să concentreze în jurul lor cea mai mare parte a alegătorilor. Faptul că USR, respectiv Elena Lasconi intră în turul doi se datorează gestului făcut de Ludovic Orban, conștient de necesitatea unității forțelor de dreapta. Dacă Partidul Liberal ar fi răspuns pozitiv apelului lansat de Orban pentru formarea blocului extins de dreapta, este posibil ca la ora actuală să avem deja un președinte sau competiția să încline mai mult de partea dreptei. Realizarea doar parțială și întârziată a acestui deziderat i-a determinat pe cetățeni să se orienteze masiv către alte oferte, la prima vedere atractive, respectiv cele ale extremei drepte.

O altă mare slăbiciune a democrației românești a fost că în deceniile care au trecut nu a fost explicată în suficientă măsură și cu suficiente argumente nocivitatea ideologiei de extremă dreaptă în general și a celei din România în special. A lipsit o atitudine, o luare de poziție curajoasă a intelectualilor democrați care să dezvăluie tarele acestei ideologii, rănile profunde provocate întregului popor român. Foarte puțini dintre intelectualii noștri valoroși au abordat acest subiect și dacă da, cu prea multă precauție. Așa că există toate condițiile ca puternicele influențe externe, tot ceea ce se întâmplă sub ochii noștri în Europa, în lume, să alimenteze această orientare.

Foarte puțini dintre cei 14 candidați la președinție, un număr prea mare care a dus la fărâmițarea voturilor, au prezentat programe valabile, concrete și convingătoare; de multe ori campania electorală a urmărit numai discreditarea celorlalți. Succesele sau eșecurile unora dintre ei s-au datorat unor motive la care mulți organizatori de campanie nu s-au gândit. Călin Georgescu, marele necunoscut, a câștigat datorită propagandei electorale făcute prin folosirea rețelelor sociale, respectiv a site-ului Tiktok, accesat de anumite categorii de vizitatori. Că Tiktok ar fi folosit de ruși și de chinezi este un alt element care trebuie luat în considerare și contracarat, măcar în turul doi.

Vreau să amintesc aici cauza eșecului lui George Simion și a partidului său. Dacă organizatorii campaniei lui s-ar fi documentat în Ungaria, poate că situația s-ar fi prezentat altfel. Ani de zile partidul de extremă dreaptă Jobbik a avut succese electorale notabile, era un partid de opoziție de care trebuia să se țină cont. Dar, paradoxal, din cauza criticilor interne și externe legate de orientarea lui, conducerea partidului a decis să-și atenueze tonul, să renunțe la atacurile vehemente și vocale, să se apropie de partidele mainstream. Rezultatul a fost eșecul formațiunii în alegeri, scăderea masivă a popularității și crearea unui alt partid, A mi hazánk, mult mai radical decât Jobbik. În concluzie, baza de alegători a acestui tip de partid dorește manifestări vehemente, dure și extremiste. Simion, care în ultimele luni s-a dovedit mai „civilizat”, a pierdut și dacă vrea să supraviețuiască, va trebui să revină la poziția anterioară. Altfel se va trezi cu un partid concurent, creat de Călin Georgescu.

Sunt încă multe motive care au determinat această situație uluitoare și neașteptată, la prima vedere incredibilă, a primului tur al prezidențialelor. Pentru a elimina posibilitatea repetării la turul doi, forțele politice care se consideră democratice trebuie să renunțe la orgolii, să facă un front comun și să convingă alegătorii că drumul României nu este cel ales de Călin Georgescu. Trebuie să rămânem europeni, acolo ne este locul, nu separați, în zona gri, eventual sub oblăduirea Rusiei. De asemenea, clasa politică, fie de stânga, fie de dreapta, trebuie să se schimbe, să se reformeze și să găsească noi căi și mijloace convingătoare prin care să se apropie de cetățenii țării. Nu mai dorim ca alternativa noastră la alegeri să fie „răul cel mai mic”, ci o persoană care să reprezinte cu demnitate România.

Eva Galambos