Încă sub impresia ecourilor ceremoniilor prilejuite de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din 27 ianuarie, mă tot gândiesc de ce a fost stabilită această zi tocmai în data elberării lagărului Auschwitz. Înclin să cred că un argument este dragostea pentru viață a evreilor. Acea zi de 27 ianuarie 1945 a fost nu doar a eliberării lagărului Auschwitz, ci a reînvierii vieții evreilor.

Atunci, după eliberare, avea să se afle că au murit 6 milioane de evrei, un genocid asupra poporului evreu. Acum se tot repetă că nu au murit doar evrei și e adevărat, au murit toți cei pe care naziștii îi considerau mai altfel decât rasa lor cea pură, care nici ea nu era pură, așa cum niciun popor nu este rasă pură. Au murit mai mulți din toată Europa, dar 90% au fost evrei și până la urmă, așa cum am mai spus, nu e vorba de cifre, ci de faptul că naziștii au vrut să lichideze un popor.

În ce să stea puterea de a rezista a evreilor? Unii spun că Șabatul din fiecare vineri a ținut evreii împreună, alții spun că încrederea și dragostea de viață, viața care biruie moartea.

Mă gândesc și tind să leg alegerea zilei de eliberare a lagărului ca zi internațională de comemorare a victimelor Holocaustului, de însăși dragostea pentru viață a evreilor. A fost aleasă o zi a eliberării ca semn și simbol al reînceperii vieții, a vieții evreului, a familiei evreiești, care pentru unii a trebuit să repornească de la zero. Au început noi vieți, pentru că mulți își pierduseră partenerii de viață și copiii, iar acei oameni au trebuit să continue viața. Mai tineri sau mai bătrâni, mulți s-au recăsătorit și au avut copii și asta nu pentru a-i înlocui pe cei arși în crematoriile din fabricile morții, din industria morții creată de naziști cu mințile lor de scelerați, ci pentru a avea o nouă familie, a da un nou sens vieții.

Au venit alți copii, pentru că familiile evreiești au simțit nevoia mai multor copii, unor familii mai mari. Apoi a venit Statul Israel, acest ACASĂ care rămâne scut și apărător al israelienilor, dar și al evreilor de pretutindeni. Evreii de acum sunt alții, evreii din Israel sunt alții și condițiile reale din lume sunt altele, ori asta nu au putut înțelege dușmanii evreilor, oricare ar fi ei. Evreii sunt acum alții și au clădit din piatră un Stat modern și cu adevărat democratic, un loc pe care milioane de alți evrei din diaspora îl pot numi căminul comun, un stat în care trăiesc și alții, nu numai evrei.
Viața pulsează în mii de inimi pline de curaj și dragoste.

Cum aș putea gândi vreodată și spune public că ”începe iar…”?
Nu, niciodată! În asta trebuie să credem, despre asta să vorbim și despre viitor!
Gândesc și scriu asta pentru că așa cred.

Am avut și eu momentul meu de cumpănă. A fost acel început în 7 octombrie 2023, cu acea sâmbătă neagră din Israel, atunci dușmanul călăuzit de minți bolnave a lovit cu metode folosite de naziști și de aceea putem spune că a avut loc un pogrom, urmat de o formă hibridă de Holocaust, o formă experiementată pe femei cu copii în brațe, pe bătrâni, pe oameni nevinovați și pe grupuri vulnerabile, pe oricine le-a ieșit în cale, pentru că cei omorâți și luați ostatici nu au fost doar evrei, ci și alții care poate veniseră în vizită, pentru că Israelul este o țară cu un turism înfloritor, așa a fost și va fi mereu.

Pentru a elibera patru fete tinere, răpite în 7 octombrie cu pijamalele pe ele, înfricoșate și rănite, israelienii au acceptat să elibereze din închisori 110 criminali, teroriști. Asta arată care este valoarea vieții pentru evrei și care ar trebui să fie pentru orice om din lumea asta.

În familiile evreiești durerea Holocaustului este o moștenire care se transmite. O primim și ne rămâne datorie morală. Alții primesc moștenire averi, doar vezi atâtea beizadele, multe deghizate acum în așa-ziși suveraniști, gândindu-se doar cum să se îmbogățească tot mai mult, beizadele care nu au cunoscut sărăcia și care s-au trezit bogați, stăpânind adevărate imperii – și nu vorbesc de alte țări, ci de România noastră.

În timp ce alții primesc bogății materiale, noi, evreii români, câți mai suntem, primim moștenire amintirea unui Holocaust, aceluia pe care oamenii se obișnuiseră să îl creadă unic, irepetabil, și se tot repeta sintagma ”nu trebuie se repete niciodată” sintagmă care a fost dărâmată de pe piedestalul ei în ziua de 7 octombrie 2023.

Cu toate astea, continui să cred în potențialul de bine și responsabilitatea fiecărui om.

Serena Adler
28 ianuarie 2025