1. Literatura română actuală e minunată, dar aproape nimeni nu o mai bagă în seamă, pentru că toți sunt geniali, cu premii și titluri, membri în uniuni, ligi, legiuni, comisii și comitete. Unii sunt mai importanți decât alții, președinți, directori sau secretari, toți nemuritori, buni de așezat în panteonul cultural al neamului, mereu neîncăpător. 

2. Sunt rarae aves cei cărora Dumnezeu le dă talentul și puterea de a crea o operă autentică. Sunt însă mai mulți cei care creează în cel mai bun caz o operetă, un vodevil sau o dramă de alcov. Majoritatea se fâțâie și se agită în epocă, nelăsând în urmă decât un roman maculatură, o poezie de inimă albastră, o semnalare în presă sau, cel mult, un eveniment cultural monden. 

3. Un prozator de anvergură integrează întotdeauna dimensiunea socio-istorică în narațiunea sa complexă și creativă, ethosul societății din care se inspiră.

4. Un poet important nu are numai stări, emoții și sensibilități. El metamorfozează și sublimează vibrațiile emoționale și afective în magia limbajului, în spirit transcendent și scânteieri de absolut.

5. Este imposibil ca noii autointitulați ziariști să fie de anvergură, de calibru, din două motive: nu poți scrie articole bune dacă n-ai citit în viața ta o carte, respectiv dacă autocenzura dictată de o frică patologică este mai puternică decât cenzura narativei dominante.

6. Valoarea limbii române crește odată cu depărtarea de țară. O primă dragoste din copilărie va sălășlui de-a pururi în intimitatea ființei celor care și-au părăsit patria. Pentru majoritatea celor rămași în uzul ei cotidian, limba română este doar mijlocul natural de comunicare, cadrul lingvistic de bază. Pentru cei plecați din țară, limba română rămâne pe veci iubita cea dintâi, pe când pentru cei rămași este eterna soacră, certăreață, vulgară și limitată. Desigur, excepțiile din ambele tabere întăresc regula.

7. Tocmai norma fericirii cu orice preț devenită o obligație cetățenească în societatea actuală îi face pe oameni nefericiți. Ipocrizia stării de bine continuu este ea însăși o imposibilitate umană.

8. Islamism – globalismul profetului Mohamed.

9. Eu cred cu tărie în dragostea la prima vedere. Dar și mai captivantă e dragostea la revedere. Începutul fascinant și sfârșitul dramatic al aceluiași ciclu al fatalității.

10. Clasa muncitoare, în sensul ei tradițional de „gulere albastre”, a ratat cursa cu istoria contemporană. Clasa truditorilor n-a ajuns nici în raiul comunist, nici în paradisul capitalist. Drumul ei spre bunăstare relativă, drepturi profesionale și stabilitate socială a fost în mare parte deturnat către dependență, aservire și situație materială derizorie. Autorii acestei deturnări sunt marile companii transnaționale, băncile internaționale și în general Big Tech, Big Pharma și complexul militar industrial. Am convingerea că muncitorii, poate nu în sensul clasic socio-istoric, vor reveni în forță pe scena istoriei, ca una din forțele ei de prim rang. E doar o chestiune de timp și de dinamică interioară a noilor sisteme sociale. 

11. Cooptarea masivă a femeilor la toate nivelurile de vârf ale politicii mondiale nu a adus plusul de liniște, armonie și pace scontat. Dimpotrivă, trăim într-o lume mai agresivă, mai conflictuală, aflată în pragul celui de-al treilea război mondial sau cel puțin la limita unor conflagrații regionale devastatoare.

12. Exemplul de manual al republicii bananiere s-a mutat la Paris. În orașul luminilor se află acum muzeul în aer liber al democrației occidentale.

13. Cel mai mare dușman al Occidentului este el însuși. Colectivizarea și centralizările forțate de tip Big Tech, Big Pharma, respectiv utopiile absurde la care sunt supuse societățile apusene contemporane precum woke și cancel culture vor nărui foarte probabil sistemul democratic liberal.

14. Nu cred în oportunitatea bilanțurilor. Ele te țin în lanț. Îți pietrifică devenirea, mai ales dacă sunt pozitive, ridică un monument etalon unei anumite clipe din viața ta. Bilanțul echivalează cu o referință statică ce-ți timorează, îți eclipsează evoluția ulterioară ori îți oferă o ambiție nemăsurată, vise mărețe fără conexiune cu umilele tale capacități personale.  

15. Memoria este o monedă de aur cu două fețe: ele recompun în mod antagonic paradisul și infernul amintirilor unui om.

16. Teama de a pierde puterea naște monștri.

George Vigdor