Pentru opt zile – de la 18 la 26 mai – ne-am bucurat de ceea ce am putea numi salvarea democrației în România. Victoria lui Nicușor Dan ne-a oferit, teoretic, garanția continuării drumului european al țării noastre, păstrarea alianței transatlantice, apartenența la NATO și respectarea tuturor drepturilor democratice înscrise în Constituție. Din păcate, convingerea că am ales bine este împărtășită doar de ceva mai mult de jumătate din români, restul crede că celălalt candidat, cel „suveranist”, ar fi adus schimbarea mult așteptată, cu toate că, pe parcurs, ar fi putut să-și dea seama că promisiunile, proiectele, programele prezentate, în primul rând de AUR și liderul său, George Simion, sunt lozinci populiste, fără bază reală. Victoria acestei orientări ar fi dus la prăbușirea economică a țării. Este suficient să ne amintim ce s-a întâmplat cu leul, cu bursa, cu dobânzile după primul tur de scrutin câștigat de Simion. Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi arătat indicii economici dacă el ar fi devenit președinte, ce s-ar fi întâmplat cu orientarea țării, cu libertățile noastre, cu marea simpatie a acestor formațiuni față de ideologia legionară.

Am spus până la 26 mai, ziua când Nicușor Dan a fost confirmat de Parlament, a depus jurământul și s-a instalat la Cotroceni (cel puțin la birourile de acolo – am înțeles că nu vrea să ocupe apartamentul prezidențial), și-a ales consilierii, pe cei care vor constitui Administrația Prezidențială, și a început munca propriu-zisă. Și dacă cele două săptămâni de campanie pentru a-l ajunge din urmă și a-l depăși pe Simion au însemnat eforturi greu de imaginat, ce va urma de-acum înainte va fi de zece ori mai greu. Pentru a păstra cele cucerite prin vot, acestea vor trebui menținute și perfecționate, ca să satisfacă speranțele, așteptările nu numai ale susținătorilor lui Nicușor, ci și ale celeilalte tabere.

Nu este cazul să intru în amănunte despre situația economică dramatică a țării și măsurile foarte dureroase pe care guvernul va trebui să le ia. Chiar dacă în mod direct președintele nu are niciun rol în acest domeniu, inițierea și asumarea măsurilor de către Nicușor Dan va atârna greu în procesul lor de realizare. Iar Nicușor Dan a declarat că deficitul bugetar este prioritatea lui și de aceea a cerut tuturor forțelor politice să țină cont de interesul național și nu de cel de partid și să acționeze ca atare. Iar pentru a duce la capăt aceste obiective obligatorii este nevoie de un guvern susținut de o majoritare parlamentară conștientă că trebuie să-și asume măsuri nepopulare care ar putea duce în viitor la pierderea simpatiei, a sprijinului alegătorilor față de partidele care au acceptat această răspundere.

Teoretic, pe eșichierul politic românesc există patru partide care se declară proeuropene: PNL, UDMR, USR și PSD. Cu sprijinul Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, ele pot ușor forma majoritatea parlamentară dorită de noul președinte, să facă un guvern și să înceapă corectarea erorilor făcute în ultimul deceniu de fostele guverne. Și dacă primele trei formațiuni politice au dat clar de înțeles că se vor înhăma la această povară grea, Partidul Social-Democrat încă nu s-a pronunțat.

După aceste alegeri din care au ieșit în pierdere, liderii social-democrați și-au dat seama că este cazul să se reformeze, să-și schimbe imaginea, să aleagă o nouă conducere, să adopte o nouă ideologie. Prima lor opțiune este de a alege tabăra: la guvernare, în opoziție constructivă sau numai în opoziție și, cel puțin până acum, se pare că majoritatea membrilor s-ar pronunța pentru cea de a doua variantă. Analiștii consideră că această decizie nu poate fi interpretată decât ca o fugă de răspundere. Situația gravă în care se găsește România este cauzată, în primul rând, politicii nesăbuite a guvernului de coaliție PSD-liberali. Sigur, răspunderea este comună, așa cum a declarat președintele interimar al partidului, Sorin Grindeanu. Da, dar era evident că, din păcate, din cauza conducerii sale, Partidul Naţional Liberal a fost în permanență doar o anexă a PSD, deciziile au fost propuse de social-democrați, de fostul premier Marcel Ciolacu, ele au avut ca țintă măriri de salarii și de pensii, fără să se aibă în vedere resursele necesare plății lor, făcute mai ales din împrumuturi. Iar dacă scopul a fost cumpărarea de voturi, ideea a eșuat. Ar fi de datoria PSD ca, alături de liberali, să-și asume răspunderea și să recunoască erorile cu consecințe atât de dramatice.

Reformarea partidului era o cerință firească în condițiile incapacității conducerii de a soluționa problemele cu care se confruntă România. Cum numeroși membri de partid au solicitat acest lucru, recent PSD a făcut primul pas și a procedat la schimbarea președintelui, o măsură provizorie luată la Consiliul Politic Național până la convocarea Congresului.

Cum a înțeles PSD să se reformeze? Potrivit analiștilor, la ora actuală în partid există trei curente: progresiștii proeuropeni, conservatorii cu tentă naționalistă și o grupare care se situează între cele două. Sorin Grindeanu care a fost ales președinte interimar, face parte din cea din urmă. Actualul ministru al transporturilor a ocupat mai multe funcții, inclusiv cea de premier, a făcut parte din echipa Dragnea și a sprijinit acel faimos OUG 13[1] care a scos românii pe stradă. Întrebat despre această poziție, el a spus că da, dar el a scos OUG 14[2] care ar fi anulat pe cel anterior. Analiștii consideră că el ar face parte din tabăra mai pragmatică și ar înclina la varianta prezenței PSD la guvernare, cu acces la resurse. 

Sorin Grindeanu a afirmat că la ora actuală o delegație a PSD va prezenta președintelui condițiile esențiale ale partidului, inclusiv o linie roșie fără de care nu se va putea vorbi de sprijinul sau prezența sa în guvern și anume: nicio majorare a taxelor și impozitelor, continuarea investițiilor și menținerea puterii de cumpărare a salariaților și a pensionarilor. După părerea mea, ultima este o condiție cinică, deoarece în cazul în care PSD ar fi câștigat președinția și ar fi format guvernul, tot era obligat să ia măsuri – de pildă creșterea prețului energiei și a gazelor, convenită de-acum, care firesc ducea la scumpiri, inflație și reducerea puterii de cumpărare. De asemenea, Grindeanu a cerut să se renunțe la citarea ”moștenirii grele” care a adus societatea românească la starea actuală. Este un alt aspect al fugii de răspundere și nu cred că PSD ar putea scăpa de niște critici, cel puțin din partea societății civile.

Marile schimbări ale PSD urmează să aibă loc la congresul din toamnă, unde se vor elucida și aspecte doctrinare, unele voci cerând imperativ o clarificare ideologică a partidului. Problema este dacă să păstreze sau nu definiția PSD conform articolului 8 aliniatul 1 din Statut (citată de un comentariu al DIGI24): PSD „este un partid de stânga modern și progresist, un partid național cu vocație europeană, membru al Partidului Socialiștilor Europeni și al Internaționalei Socialiste, continuator al tradiției social-democrației românești”. Văzând atracția exercitată de ideologia naționalistă a AUR, unii membri ai PSD nu ar exclude o schimbare a doctrinei, către o linie mai conservatoare, aceasta în condițiile în care se știe că numeroși membri PSD l-au votat pe Simion și în turul 1 și în turul 2. Această a doua opțiune ar duce, după părerea multor comentatori, la dispariția acestui partid din viața politică românească, la dispariția stângii politice, de care orice țară are nevoie.

Social-democrații declară că se află în fața unor opțiuni dificile. Eu cred că lucrurile ar fi mult mai simple dacă ar respecta tocmai articolul citat mai sus din Statut. Acolo este răspunsul care include și ceea ce noul președinte al țării, Nicușor Dan, a cerut: prioritatea interesului național. Să vedem dacă social-democrații vor face pasul.

Eva Galambos

---

[1]https://ro.wikipedia.org/wiki/Protestele_anticorup%C8%9Bie_din_Rom%C3%A2nia_din_2017%E2%80%932019

[2] ibidem