Hiram din Tir în Biblie şi în istorie

VIzualizari: 24

Printr-o coincidență ciudată, în numărul trecut al revistei Baabel, Strul Moisa și cu mine ne-am ales subiecte foarte apropiate unul de celălalt, doar că le-am dezvoltat din unghiuri foarte diferite. Aș avea multe de spus pe această temă, prea multe pentru un comentariu, de aceea am ales să scriu un articol separat.

Întâi de toate apreciez ideea de bază a colegului meu: nu este o lege absolută că în Orientul Mijlociu trebuie să fie întotdeauna războaie. Au existat și cazuri de prietenie și colaborare, în folosul ambelor părți, de ce să nu ne întoarcem la așa o realitate? În urmă cu câteva săptămâni, când bombardamentele erau în toi, ideea mi s-ar fi părut utopică, dar acum, cine știe, poate că pacea are totuși o șansă?

Cât despre prietenia regelui Hiram al Tirului cu David și apoi cu Solomon, povestea este foarte bine documentată, îl admir pe autor pentru cunoștințele sale vaste în domeniul Bibliei. Povestea este perfect credibilă în sistemul de referință al Bibliei, dar este ea și adevărată? Da, în măsura în care aceasta este cu adevărat tradiția noastră. Dar într-un sistem de referință mai larg, care include arheologia și istoria, situația este mult mai complexă.

Mulți istorici sunt de părere că Biblia nu poate fi considerată cu adevărat o carte de istorie – decât, poate, începând cu perioada celor două regate. Tot ce precedă această perioadă, de la facerea lumii și până la regatul unit, are mai mult sau mai puțin caracter de legendă. Îmi bazez această opinie pe lucrările istoricului și arheologului Israel Finkelstein, pe care le-am prezentat în revista Baabel în seria de articole intitulată Biblia dezvăluită (1, 2, 3). Pentru toată această perioadă nu există niciun fel de dovezi în afara Bibliei, cu o singură excepție: inscripția de la Tel Dan, datată prin 840 î.e.n. care comemorează victoria… nu se prea știe cui, se poate doar ghici (tot pe baza textului biblic) că a fost regele Hazael din Damasc care l-a ucis pe regele Iudeei Ahazia, fiul reginei Atalia despre care am mai povestit(4), „din casa lui David”. Așadar David a fost o figură istorică reală, probabil întemeietorul primei dinastii a Iudeei. În schimb, monarhia unită pare să fie o legendă scrisă cu secole mai târziu…

**Inscripția de la Tel Dan. *Beit David* este accentuat în alb**.

(David este scris DWD. Litera D din alfabetul ebraic vechi și din cel fenician, de formă triunghiulară, stă la originea literei grecești delta Δ.)

Dacă acceptăm opinia lui Israel Finkelstein, totul pare simplu. Monarhia unită este un mit. La început s-au format cele două regate. Cel din nord, Israel, mai întins, cu o populație mai numeroasă, mai bogat, cu o climă mai puțin aridă și o agricultură mai dezvoltată, era cel mai puternic. Iar Iudeea, „ruda săracă”, s-a dezvoltat mai târziu, mai ales după căderea regatului Israel.

Numai că lucrurile nu sunt chiar atât de simple, nu se poate spune că la Ierusalim nu s-ar fi găsit nimic din perioada presupusă a monarhiei unite, în jurul anului 1000 î.e.n., din contră. S-au găsit ruinele unei construcții monumentale care ar putea să fi fost palatul lui David, s-au găsit obiecte importate din Fenicia și din Cipru, ceea ce atestă legături comerciale internaționale… În orice caz, pe acest subiect se poartă până astăzi dispute aprinse, nimic nu a fost dovedit până la capăt.

Nici cu autenticitatea istorică a regelui Hiram al Tirului nu stăm mai bine, pentru că principala sursă de informație despre el este tot Biblia, care a fost scrisă cu mult după moartea lui. Ca surse externe îl avem pe Josephus Flavius care îl citează pe Menander din Efes, care a trăit pe la 200 î.e.n. – deci nici el nu avea informații directe, în schimb el declară că s-a bazat pe texte din arhiva orașului Tir. Așadar, e posibil ca regele Hiram să fi fost o figură reală, dar nici arhivele orașului Tir nu mai există, nici lucrarea lui Menander… Singurul document istoric pe care îl avem este inscripția „Baal Levanon”. Cele opt fragmente de bronz de proveniență necunoscută (au fost găsite în Cipru, la fier vechi) au fost interpretate ca „guvernatorul Cartaginei, robul lui (Hi?)…ram, a dedicat lui Baal Levanon, stăpânul său, aramă (nehoșet) bună…”

Așadar, poate că Hiram a fost un personaj real, poate că nu, în orice caz povestea prieteniei lui cu David și Solomon apare numai în Biblie. Fără discuție, fenicienii au construit primele corăbii potrivite pentru navigația la mari distanțe, au făcut comerț în întreaga Mediterană și au înființat colonii, cea mai importantă fiind Cartagina. Fenicienii au adus și cositor pentru fabricarea bronzului, pentru care se pare că s-ar fi aventurat chiar în Oceanul Atlantic, dar pe vremea regelui Solomon, importanța bronzului era în scădere, el fiind înlocuit treptat cu fier.

Autenticitatea portului Ețion-Gheber este disputată, pentru că nu s-a găsit nicio rămășiță arheologică. În schimb, în aceeași zonă a existat un port pe nume Elath prin care egiptenii încărcau pe corăbii cuprul extras la Timna și îl duceau acasă.(6) Acest port este menționat în surse egiptene încă de prin 2500 î.e.n. Motivul e clar: transportul unor mărfuri grele, ca de exemplu lingourile de cupru, este mult mai simplu pe apă decât pe uscat, mai ales că nici cămila încă nu era domesticită și ca animale de povară se foloseau numai asinii. Caravana era potrivită pentru mărfuri ușoare și scumpe, ca tămâia, mirodeniile, etc.

**Asini ca animale de povară. Pictură murală pe un mormânt egiptean din 1900 î.e.n.**

Se pare că fenicienii au ajuns într-adevăr la Marea Roșie. Pe baza unor săpături arheologice de lângă Aqaba s-a tras concluzia că portul edomit de prin 1500 î.e.n. a fost construit cu ajutorul fenicienilor. Iar legăturile comerciale spre Cornul Africii și Yemen sunt documentate încă de pe vremea faraonului Khufu (pe la 2500 î.e.n.), care a adus aur și mai târziu faraoana Hatshepsut (pe la 1500 î.e.n.) care a adus tămâie din țara Punt. (7)

În schimb, alte amănunte mi se par dubioase. Drumul cu caravanele de la Tir, prin Ierusalim și până la Ețion-Gheber (cca 650 km) ar fi fost cât se poate de nepractic. Tirul fiind o putere maritimă, ar fi fost mult mai simplu să navigheze până în Egipt, să traverseze delta Nilului tot pe apă și apoi să străbată pe uscat numai vreo 70 km până la Marea Roșie. Iar tradiționalul „Mormânt al lui Hiram” este în realitate cu totul altceva. El datează din perioada persană, cu vreo cinci secole după moartea lui Hiram.(8)

Și atunci? Parcă se formează două tabere opuse: Biblia și istoria. Dacă Biblia nu este o oglindă fidelă a trecutului, nici istoria nu este în posesia adevărului absolut – în viitor e posibil să se mai facă descoperiri noi, să se găsească metode noi de analiză a datelor și să se ajungă la concluzii diferite de cele de astăzi. Și, precum am văzut, multe afirmații din Biblie sunt totuși credibile. De aceea, pentru a ne forma o imagine clară a trecutului trebuie să îmbinăm, pe cât posibil, cunoașterea textului biblic cu cea a istoriei.

Hava Oren

Bibliografie:

1. https://baabel.ro/2024/02/biblia-dezvaluita-i-este-biblia-o-carte-de-istorie/

2. https://baabel.ro/2024/02/biblia-dezvaluita-2-originea-poporului-evreu/

3. https://baabel.ro/2024/03/biblia-dezvaluita-3-aparitia-monoteismului/

4. https://baabel.ro/2025/05/o-lume-condusa-de-femei/

5. https://en.wikipedia.org/wiki/Baal_Lebanon_inscription

6. https://en.wikipedia.org/wiki/Elath

7. https://en.wikipedia.org/wiki/Land_of_Punt

8. https://en.wikipedia.org/wiki/Hiram_I

Sursa imaginilor:

1. Foto credit: Andrea Ghiță