Romanii aveau armata cea mai redutabilă a antichității.  Cu soldați bine antrenați, echipați și disciplinați și cu o tehnică militară demnă de invidiat pentru vremea lor, timp de mai multe secole ei a fost practic invincibili.  Imperiul Roman a fost enorm.  De fapt, el a fost întrecut de cel persan sub Cyrus și Darius, în schimb a fost mult mai longeviv și influența lui dăinuie până astăzi. 

Romanii au înțeles că o armată eficientă și disponibilă în orice moment trebuia întreținută și în timp de pace.  Costurile erau enorme, erau sute de mii de soldați, la un moment dat s-a ajuns la aproape o jumătate de milion, și solda lor trebuia plătită regulat.  Dacă nu…  Alternativa era îngrozitoare: soldații „șomeri”, rămași muritori de foame, ar fi continuat să facă ceea ce erau obișnuiți: să atace, să distrugă, să jefuiască pe oricine se nimerea.  (Așa s-a întâmplat, de exemplu în timpul Războiului de Treizeci de Ani: mercenarii eliberați au făcut mai mult prăpăd în rândurile populației civile ca războiul însuși, așa cum se vede în seria de gravuri Nenorocirile războiului a lui Jacques Callot, publicată în 1633.  Întreaga serie se găsește aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Les_Grandes_Mis%C3%A8res_de_la_guerre )

Oare ce făceau sute de mii de soldați romani pe timp de pace??  Câte ceva de făcut se găsea întotdeauna: păzeau granițele, îndeplineau și rolul poliției de astăzi (păstrau ordinea publică, înăbușeau răscoale…).  Soldații, care de obicei știau carte, participau și în administrația provinciilor.  Dar principala lor activitate era construcția – nu din întâmplare dotarea de bază a soldatului roman era sabia, lancea și… lopata. 

Cele mai importante erau, desigur construcțiile militare.  Soldații romani știau să construiască o tabără temporară în câteva ore, o tabără fortificată (castru) în 3-4 zile.  Drumurile romane au fost construite de soldați, rolul lor primar fiind de a facilita deplasarea trupelor.  Tot soldații erau principala forță de muncă în construcția de poduri, fortificații și chiar construcții de uz obștesc, ca de exemplu diguri sau apeducte.

Dar iată că printre ocupațiile soldaților romani pe timp de pace apar și unele care nu sunt pomenite în Wikipedia și despre care am aflat cu totul întâmplător… în timpul unui congres internațional de farmacie ținut la Ierusalim în anii 1990.  Despre ce s-a vorbit la congres am uitat demult, dar îmi amintesc că pe coridor era o vitrină care relata despre descoperirile arheologice făcute atunci când s-a săpat fundamentul clădirii.  Astăzi unele dintre obiectele găsite sunt expuse la Muzeul Israel.

Centrul de Convenții Internaționale din Ierusalim (cunoscut localnicilor ca Binyanei Hauma) se află la intrarea în oraș, vizavi de autogara centrală, și la vreo 4 km de Orașul Vechi.  Ce să fi căutat romanii tocmai acolo??  Ei bine, în apropiere se găsește argilă de bună calitate și romanii au construit o manufactură de ceramică.  Piesele purtau pecetea Legiunii a Zecea Fretensis, ai cărei soldați lucrau acolo pe timp de pace.  

Mi-am pus și problema de unde luau apă.  Există un izvor în zonă, cel din satul Lifta, dar e la o distanță de 6 km.  În schimb, foarte aproape de Centrul de Convenții Internaționale se afla pe vremuri un sat arăbesc, Sheikh Badr, deci trebuie să fi existat totuși o sursă de apă.

Numele „Fretensis” se referă la Fretum Siculum („Strâmtoarea Siciliană”, azi Strâmtoarea Messina dintre Italia și Sicilia) unde legiunea și-a câștigat gloria într-o bătălie în care Octavianus Augustus l-a învins pe Pompei.  Legiunea a fost adusă în Palestina în timpul Primului Război Evreo-Roman din 66 – 73 e.n. și sub conducerea lui Titus a pustiit Ierusalimul și a distrus templul, după care a rămas timp de peste 200 de ani staționată la Ierusalim.  Așadar, după pecetea Legiunii a Zecea Fretensis putem trage concluzia că manufactura de ceramică descoperită sub clădirea Centrului de Convenții Internaționale data probabil de după anul 130 e.n., când a început reconstrucția Ierusalimului sub formă de colonie romană, Aelia Capitolina, și până prin anul 300 e.n.  Se presupune că manufactura ar fi arătat cam așa:

Era o afacere destul de serioasă, aproape o „fabrică”, s-ar putea spune, unde se produceau materialele de construcție necesare legiunii: cărămizi, țiglă, olane, țevi, dar și amfore și vase de bucătărie.  Se găseau acolo rezervoare de apă, suprafețe unde se frământa lutul, un atelier unde lutul era prelucrat la roata olarului sau prin turnare în tipare și mai multe cuptoare pentru arderea pieselor.  Pecetea cu numele și simbolurile legiunii era un însemn de proprietate, produsele nu puteau fi vândute pe piața liberă.  Și într-adevăr, multe din produsele manufacturii au fost găsite în Cartierul Armenesc și pe muntele Sion, unde se aflau pe vremuri cazărmile legiunii.

Ei și?– veți spune.  Ce mare lucru e o manufactură de ceramică?  Poate că nici nu este.  Dar a fost un moment care pe mine m-a emoționat.  Am văzut urma ‘intelor de pe talpa unei sandale militare (caliga) – un soldat a călcat din greșeală pe o cărămidă încă umedă.  Știu, romanii erau dușmanii, cotropitorii, aveau o civilizație crudă, nemiloasă, care îi răstignea pe cei pe care îi găsea vinovați.  Dar erau și ei oameni.  Și niciodată nu i-am simțit atât de aproape.

Hava Oren

Bibliografie:

https://en.wikipedia.org/wiki/Size_of_the_Roman_army

https://en.wikipedia.org/wiki/Roman_military_engineering

https://en.wikipedia.org/wiki/Legio_X_Fretensis

Sursa imaginilor:

1. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Roman_soldier_in_lorica_segmentata_1-cropped.jpg Self-published work by Medium69, CC BY-SA 3.0 <http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/>, via Wikimedia Commons

2. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Les_mis%C3%A8res_et_les_malheurs_de_la_guerre_-_04_-La_maraude.png Jacques Callot, Public domain, via Wikimedia Commons

3.https://commons.wikimedia.org/wiki/File:072_Conrad_Cichorius,_Die_Reliefs_der_Traianss%C3%A4ule,_Tafel_LXXII_(Ausschnitt_01).jpg Attributed to Apollodorus of Damascus, Public domain, via Wikimedia Commons

4. – 8. Photo credit Aharon Oren