Mâine, 7 august 2025, va fi doliu naţional în România. A murit primul preşedinte ales al României democratice[1] şi i se acordă onorurile cuvenite. Totuşi, unul dintre partidele politice aflate la guvernare, USR, este împotriva funeraliilor de stat, la care nu va participa, dar şi a zilei de doliu naţional[2]. Concomitent, a fost lansată o petiţie online cu acelaşi subiect[3].
Din momentul în care vestea decesului a devenit publică, au început să apară reacţiile, majoritatea foarte critice la adresa omului politic Ion Iliescu şi a mandatelor sale. Şi e de înţeles, pentru că un articol echilibrat nu face audienţă. Totuşi, am fost uimită de unele dintre ele, ştiut fiind că printre criticii vehemenţi[4] se număra şi cel care îi căutase anturajul şi publicase o carte despre el[5]. Majoritatea acestor articole îl acuză pe Ion Iliescu de toate relele care s-au abătut peste România după răsturnarea regimului ceauşist: morţii revoluţiei, procesul Ceauşescu, mineriadele, înfiinţarea FSN, formarea noii clase politice corupte care a jefuit ţara, încheierea tratatului de pace cu URSS (care oricum n-a mai avut obiect după disoluţia imperiului sovietic), apariţia şi consolidarea partidelor naţionaliste etc.
Toţi aceşti critici acerbi uită, sau nu înţeleg, că în decembrie 1989 România trăia într-o paradigmă nord-coreeană din care, după ei, ar fi trebui să facă un salt graţios şi să aterizeze direct într-o democraţie occidentală consolidată. Din câte ştiu, Revoluţia din decembrie 1989 a fost prima din istorie care urma să înlocuiască regimul comunist cu unul capitalist, nu exista un precedent care putea fi luat drept exemplu. Disidenţii din România se puteau număra pe degete, regimul comunist aproape că reuşise să edifice „omul nou”; mă întreb care erau premisele democratizării instantanee? Dacă bine-mi amintesc, cei care ascultau seară de seară Europa Liberă, sperau ca – printr-o minune, (trecuse şi Congresul al XIV-lea fără niciun rezultat) – Ion Iliescu să preia puterea şi să îndrepte ţara către un regim inspirat din perestroika lui Gorbaciov. Atunci, alegerea lui Ion Iliescu a fost o izbăvire pentru majoritatea covârşitoare a cetăţenilor ţării.
Evident că Ion Iliescu a fost comunist şi stalinist din tinereţe, că a fost influenţat de anii petrecuţi în URSS, că a făcut parte din nomenclatura regimului ceauşist şi a acţionat de foarte multe ori în consecinţă. Dar, fiind un om politic raţional, a avut capacitatea să intuiască spiritul vremii şi puterea să ia deciziile corecte pentru România. Enumăr doar cele pentru care – cred eu – merită aprecierea posterităţii: reconcilierea cu minoritatea maghiară, reconsiderarea poziţiei faţă de Holocaustul din România şi orientarea fermă a ţării pe drumul euro-atlantic.
Analiza mandatelor sale de preşedinte este de-acum în sarcina cercetătorilor care în anii (poate deceniile) care urmează, studiind documentele şi mărturiile existente, vor putea alcătui o imagine generală a faptelor sale din timpul celor trei mandate şi a consecinţelor lor pentru România.
Sursă imagine
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/3b/Ion_Iliescu_%282004%29.jpg Aluísio/Vice-presidência da República, CC BY 3.0 BR <https://creativecommons.org/licenses/by/3.0/br/deed.en>, via Wikimedia Commons
Andrea Ghiţă
[1] Anterior România a fost regat şi apoi o dictatură în care alegerea preşedintelui nu a fost nicidecum democratică.
[2] https://hotnews.ro/usr-a-propus-in-sedinta-de-guvern-sa-nu-fie-doliu-national-pentru-ion-iliescu-decizia-luata-de-partid-in-privinta-funeraliilor-2039081, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/usr-anunta-ca-nu-va-participa-la-funeraliile-lui-ion-iliescu-si-ca-s-a-opus-decretarii-doliului-national-mesajul-lui-dominic-fritz-3359039
[3] https://ziare.com/inmormantare-ion-iliescu/refuz-funeralii-stat-petitie-delic-1957252?uord=MT5eVrO4tqRANR%3D6KT_yHRM%3DUJVxxQJ-MWYVY%3D3/Vri_gXJ1YCGrID2GSiNePGC/qhu_Uc11VED0KGS5gpWGRSOrKDhgIEEzUuZxyQa0XGY/YkbhIrexgHJuZ6awIDs0Uhg%3DHbSn
[4] https://www.g4media.ro/un-bolsevic-pentru-eternitate-despre-ion-iliescu.html
[5] Marele Șoc din finalul unui secol scurt: Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu (Ed. Enciclopedica, 2004)
4 Comments
Neavând acces la documente nu vom cunoaște realitatea în care a acționat după Congresul al XIV-lea.
Dar a-i pune-n „cârcă” toate eșecurile de după nu mi se pare corect.
Nefiind de față, nu știu dacă am dreptul la o părere, dar pot să întăresc spusele lui Tiberiu Ezri: România de după revoluție este cu totul altă lume decât cea de dinainte. Poate că Iliescu nu a fost perfect, dar cred că își merită pe deplin funeraliile de stat.
Tendința oamenilor este de a demoniza postum un politician care a trebuit să ia decizii în vremuri grele este regretabilă. Așa a fost și după moartea lui Gorbaciov.
Eu un lucru pot să afirm ca turist vizitând România după revoluție: oamenii zâmbeau pe străzi și prăvăliile erau pline de bunătăți.
Trebuie remarcart relatia de exceptie a Comunitatii Evreiesti din Romania cu Presedintele Ion Iliescu.
Participarea la funeralile Sef Rabinului Moses Rosen, relatia de exceptie cu Presedintele FCER Acad. Nicolae Cajal, participarra la evenimente etc, reflecta respectul Presedintelui Roamaniei fata de Comunitatea Evreiasca.
Pozitia fata de Holocaust, prin organizarea Comisiein Nationale de analiza a Holocaustului din Romania si publicarea cu mult curaj a concluzilor Comisiei. Dumnezeu sa-l odihnesaca in pace!