Fac și eu, cum zic americanii, ”o plimbare pe cărarea amintirilor”. În urmă cu opt ani am fost pe insula Rodos în Marea Egee, principala insulă a arhipelagului Dodecanez, adică ”Cele douăsprezece”. De fapt, sunt 15 insule mai mari (Rodos, Kos, Patmos, Kalymnos, Kastellorizo, Karpathos, Astypalea, Kasos, Leros, Tilos, Symi, Lipsi, Nisyros, Halki și Agathonisi – le enumăr pentru stricta plăcere a muzicalității numelor elene) și încă vreo 150 de insulițe, situate în sud-estul Mării Egee, mult mai la sud decât Zakynthos, insula mea preferată despre care am scris anterior.

Când am ajuns în Rodos cu un zbor din Cluj, se însera și prima impresie adâncă mi-a dat-o apusul de soare pe care l-am observat la aterizare în toată splendoarea lui. L-am socotit un cadou de bun-venit din partea tărâmului insular. Hotelul în care am stat cele șapte zile era la doar 200 de metri de plaja care s-a dovedit nu prea grozavă, fiind plină de pietre aduse la mal de valuri. Avea aspect destul de sălbatic, fiind preferată de sportivii cărora le place să zboare cu zmeiele practicând sportul extrem numit kyteboarding. Îi vedeam zilnic cu zmeiele lor colorate pe care le înălțau de pe mare și după zbor cădeau tot în mare – erau zburători și înotători. Plaja se numea Kremasti, era un paradis al sportivilor și am aflat că acolo veneau de peste tot din Europa împătimiții acestui sport, stăteau uneori toată vara folosindu-se de vântul puternic propice pasiunii lor.

După primele două zile m-am obișnuit cu pietrele de pe plajă și le-am admirat suprafața mătăsoasă, șlefuită de apa sărată a mării probabil timp de mii de ani. Le culegeam după formă și culoare și seara le aruncam înapoi în apă, întrebându-mă care dintre ele ar fi putut să fie de pe vremea marelui rege spartan Leonidas? Știu că Sparta este departe de Rodos, dar valurile mării poartă pietre, nisip, spumă și povești grozave de vitejie.

Vizitând cetatea medievală Rodos am regăsit pietrele scoase de mare, căci fuseseră folosite ca pavaj pe aproape toate străduțele întortocheate și umbroase ale orașului vechi. Era firesc ca oamenii să folosească ceea ce natura din proximitate le oferea generos.

Insula Rodos s-a bucurat de faimă încă din antichitate, fiindcă a găzduit una din cele șapte minuni ale lumii – Colosul din Rodos, statuia de 33 metri înălțime aflată pe un soclu de 15 metri, care înfățișa un tânăr ținând în mâna dreaptă o torță și în stânga o suliță. Colosul a fost construit în zece ani (292 – 282 î.Hr.) de Chares din Lindos, elevul lui Lysippos, și era un omagiu adus lui Helios, zeul soarelui și patronul insulei. Dar minunea a rezistat doar 56 de ani, fiind distrusă de un cutremur.

Pe un deal, la vreo doi kilometri în spatele hotelului meu, se afla un sat mititel, tipic elen. Mulți dintre localnici lucrau pe la hotelurile de pe plajă. Într-o după amiază am vizitat sătucul și tare mi-au plăcut casele îngrijite pe lângă porțile cărora găseai câte un smochin cu fructe coapte sau o tufă de leandru cu flori roșii. În sat doar biserica era mare, casele erau mici și lipite unele de altele, iar în minuscula piațetă trona o tavernă cu mesele adăpostite sub crengile unui arbore cu umbră deasă unde am băut o cafea la ibric.

După două-trei zile în care m-am bălăcit în voie în apa mării Egee și după ce mi-au trecut usturimile pielii arse nițel de nenea Helios, am vizitat capitala insulei, orașul Rodos, cu părțile lui vechi, medievale și cu palatul formidabil al Cavalerilor Ioaniți.

Orașul vechi este una din atracțiile majore ale insulei, plin de grupuri de turiști chiar la ora dimineții, când am fost și eu pe acolo. Mulți erau americani recognoscibili prin decibelii pe care îi lansează în jurul lor – ei se poartă peste tot de parcă ar fi stăpânii locului (sau ai întregii planete). Orașul medieval este înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, iar istoria lui este legată mai cu seamă de cea a Cavalerilor Ioaniți, stabiliți pe insulă în anul 1309. Ordinul Cavalerilor Ioaniți, numit și Ordinul Sf. Ioan de la Ierusalim sau Ordinul Cavalerilor Ospitalieri (pentru că îi ajutau pe sărmani și ofereau asistență pelerinilor), era cel mai puternic ordin creștin din secolul al XIV-lea. După stabilirea lor în Rodos, cavalerii au fondat aici un stat ecleziastic guvernat de marele Maestru al Ordinului, au construit fortificații, au dat aspectul medieval al urbei și au ridicat zidul masiv, lung de 4 km, care înconjoară orașul.

Cavalerii Ioaniți au stăpânit insula timp de peste două secole. A fost o perioadă glorioasă și prosperă, atât economic, cât și cultural. Dar în 1522, oastea sultanului Suleyman Magnificul i-a învins și i-a alungat de pe insulă. Ei și-au găsit un refugiu în Malta, devenind Cavalerii de Malta. Timp de aproape 400 de ani, orașul a rămas sub stăpânire otomană. În 1912 insula Rodos a fost ocupată de italieni și abia în 1947 ea a fost înapoiată definitiv Greciei.

În drum spre Palatul Cavalerilor, străbătând partea de jos a orașului vechi (numit Il Borgo) situată lângă mare, imediat lângă portul Mandraki, mi-am făcut o fotografie selfie și deși nu prea mă pricep, se vede cât de mare era încântarea mea că în curând voi vedea Palatul. Ziceai că urma să mă întâlnesc cu însuși Marele Maestru Ioanit…

Intrarea în Borgo se face pe Poarta Maritimă și după câțiva pași ajungi în piața Hippocrates, plină de terase, restaurante, cafenele și turiști forfotind. Pe o stradă cu magazinașe și buticuri ai acces spre orașul de sus sau Collachio, o parte mai mică a orașului medieval construită integral de Cavalerii Ioaniți. În Collachio se află celebra Stradă a Cavalerilor Ioaniți (Odos Ippoton în elenă) și cel mai căutat obiectiv, Palatul Marelui Maestru.

Cavalerii care se alăturau Ordinului Ioaniților erau nobili veniți din toate colțurile Europei de Vest. (Nu era ieftin să fii cavaler!) Sistemul de organizare era foarte strict și în vârful lui se afla Marele Maestru care avea drept de viață și de moarte asupra tuturor.

Majoritatea caselor din orașul vechi aparțin statului elen care le închiriază, dar locuitorii nu au voie să le modifice aspectul exterior; puținii proprietari ai caselor sunt și ei supuși acelorași legi și nici nu au voie să le vândă. Străduțele înguste îți dau senzația că nu a trecut decât o zi sau două din epoca medievală, orice colțișor mai poartă atmosfera specifică.

Palatul a fost restaurat de italieni în perioada interbelică. Lucrând pe baza desenelor originale ale clădirii, ei au reușit să-i redea aspectul grandios și nobil de pe vremuri.  În zilele noastre, Palatul este muzeu dedicat Cavalerilor Ioaniți, dar și istoriei întregii insule. Pentru un om pasionat de istorie, vizitarea încăperilor palatului este o experiență minunată, o trecere prin milenii, începând cu zeii eleni antici, trecând prin epoci, până în secolul XX. Sunt deschise vizitării 24 de încăperi din cele 158 pe care le are palatul, destule ca să-ți faci o idee despre eleganța sobră a locului. Marea scară de piatră de acces în palat te introduce în lumea străveche, cu aer monahal, auster, spre camerele decorate cu mobilier sculptat, cu tapiserii delicate și, mai ales, cu mozaicuri somptuoase pe pardoselile restaurate.

La primul etaj se află camerele oficiale, precum şi cele care au servit ca încăperi private de lucru ale Marelui Maestru. La parter, cele mai importante sunt Marea Sală de Recepţii, Sala de bal şi eleganta Cameră de muzică decorată cu fresce puse în valoare de pardoselile pavate cu mozaic cu aspect bizantin.

Imensa curte a palatului e plină de statui maiestuoase care înfățișează împărați romani. Ele datează din secolele II-III și au fost descoperite în teatrul Odeon din insula Kos.

În anii 1937-1949, sub stăpânire italiană, unele părți din Palatul Marelui Maestru au fost amenajate ca reședință de vacanță pentru regele Victor Emanuel al III-lea al Italiei și apoi pentru dictatorul fascist Benito Mussolini, dar acesta nu a apucat să le folosească niciodată.

Ar mai fi fost multe de explorat în Rodos, dar zilele au trecut repede și eu mi-am promis că voi reveni. Unul din motivele pentru care iubesc călătoriile este că ele îmi oferă prilejul ca, în doar câteva zile, să pot afla ceea ce poate aș fi găsit doar citind sute de pagini și, în plus, experiența vizitării nemijlocite este incomparabil mai valoroasă.

Din Creta mi-am cumpărat un mic medalion de argint în formă de labirint, din Zakynthos m-am întors cu o pânză pictată de Kiryakos și rețeta de kolokithokeftedes, iar din Rodos am ascuns în bagaj pietre șlefuite de la malul mării, roci micuțe cu suprafața fină, catifelată, scoase de valurile înspumate din adâncuri misterioase, milenare. Din fiecare insulă am adus cu mine acasă bucuria de a vedea locuri excepționale, încărcate de istorie, de a afla lucruri inedite, precum și darul de a-mi putea reaminti șoaptele valurilor care povesteau despre frumusețea neabătută a lumii.

Anca Laslo

Sursa imaginilor:

Harta: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Rhodos_topo.png Zamonin, CC BY-SA 3.0 <http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/>, via Wikimedia Commons

Pentru celelalte imagini, photo credit Anca Laslo