Cred că poporul evreu este singurul din istorie care a dăinuit timp de peste 18 secole (de la înăbușirea Revoltei lui Bar Kochba în 136 e.n. până la întemeierea Statului Israel în 1948) fără o țară proprie, reușind totuși să-și păstreze identitatea și continuitatea.  Peste tot evreii au fost o minoritate uneori tolerată, alteori expulzată și aproape întotdeauna expusă discriminării și antisemitismului.  Asta nu înseamnă că în timpul acestor 18 secole nu au fost unele încercări de a crea dacă nu un stat independent, cel puțin o entitate autonomă, unde evreii să se guverneze singuri și să trăiască după propriile lor legi și obiceiuri.  Cine știe, poate dacă una din aceste încercări ar fi reușit cu adevărat, astăzi lumea ar fi arătat altfel…

Una din primele a început prin 1630 în Surinam, în America de Sud: un grup de evrei portughezi fugiți de Inchiziție s-au stabilit pe un pământ virgin și au încercat să se gospodărească singuri.  Mai târziu teritoriul a fost ocupat de englezi, apoi de olandezi, dar evreii au primit drepturi depline, civile și religioase, și au prosperat, mai ales din cultivarea trestiei de zahăr.  Pe plantații lucrau sclavi negri care au adoptat și ei multe obiceiuri evreiești.  Capitala coloniei era Jodensavanne (Savana Evreiască), zisă și „Ierusalimul de pe malul râului”.  Povestea mai pe larg apare aici: https://baabel.ro/2018/10/evreii-din-surinam-o-comunitate-in-toate-culorile-curcubeului/  La apogeu, evreii au ajuns la 50% din populația albă a coloniei, dar treptat procentul lor a scăzut și ei au redevenit o minoritate, iar colonia a fost guvernată după legile olandeze.  Un stat independent nu a fost, dar poate un „proto-stat” care a dăinuit cam un secol.

Alte încercări de a crea o „patrie” evreiască au urmat abia la sfârșitul secolului al XIX-lea și la începutul secolului XX.  În această perioadă, cea mai mare parte a evreilor erau concentrați în Europa de Răsărit, mai ales în Rusia, dar de autonomie nici nu era vorba, din contră.  Cei mai mulți trăiau într-o sărăcie cruntă și sub amenințarea constantă a pogromurilor, ceea ce a dus la o emigrație masivă.  Unii au ajuns în Palestina otomană, dar cei mai mulți s-au îndreptat spre Statele Unite, Canada sau Argentina.  Despre soarta lor s-a mai scris în Baabel: https://baabel.ro/2020/08/orasul-lui-moise-in-argentina/ și https://baabel.ro/2023/01/soarta-imigrantilor-evrei-in-canada/  La început, unii au întemeiat așezări agricole în care erau majoritari și și-au putut păstra tradițiile, dar foarte curând s-au stabilit în mijlocul populației locale și au rămas la fel de minoritari ca înainte, chiar dacă situația lor economică s-a îmbunătățit.

Teatrul Uniunii Kadima din Moises Ville, Argentina

Un alt experiment a avut loc în URSS.  Curând după Revoluția din Octombrie 1917 a avut loc dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar, naționalitățile minoritare întemeindu-și state naționale.  Conducerea bolșevică a înțeles că URSS era, de fapt, tot un imperiu multinațional și dacă nu ar fi dat minorităților cel puțin iluzia libertății, statul sovietic ar fi avut aceeași soartă.  Așadar, încă de la început, multe minorități s-au constituit în republici pseudo-independente pe teritoriul lor ancestral.  Dar cum trebuia procedat cu evreii care nu aveau un teritoriu ancestral în cadrul URSS?

Legea după care evreii puteau locui (cu foarte puține excepții) doar în așa-numita Zonă de rezidență din vestul Rusiei a fost abrogată abia în 1917 de guvernul provizoriu al lui Kerensky.  Era o veste bună, dar în același timp, revoluția și apoi războiul civil au zdruncinat din temelii viața evreilor.  Meșteșugarii și comercianții care lucrau pe cont propriu erau incompatibili cu viziunea comunistă, erau considerați „neproductivi” și lipsiți de orice drepturi.  Pe de altă parte, în Uniunea Sovietică era foamete, ca rezultat al războiului civil, al colectivizării forțate și apoi al secetei. Așadar, în întreaga Uniune Sovietică a pornit o acțiune de „întoarcere la pământ” care i-a inclus și pe evrei. Mai mult, în 1922, American Jewish Joint Distribution Committee a făcut guvernului sovietic o propunere din care toți aveau numai de câștigat. Joint-ul a semnat o înțelegere cu autoritățile sovietice prin care le punea la dispoziție peste 20 de milioane de dolari cu o dobândă minimă, pentru a sprijini crearea de așezări agricole evreiești, cu condiția să înceteze persecuțiile împotriva evreilor, a culturii evreiești și a sionismului.

În august 1924 Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a format un comitet pentru îndreptarea evreilor spre agricultură, KOMZET.  Acesta le-a pus la dispoziție terenuri în sudul Ucrainei și în Crimeea, terenuri care oricum erau nelucrate.  Astfel au fost întemeiate cca 80 de colhozuri evreiești, reunite în mai multe raioane autonome.  În 1925 s-a format și societatea OZET care să-i ajute pe noii țărani.  Ei au primit vite, păsări, mașini agricole și ajutor la construcția de locuințe. 

Afiș de propagandă pentru îndreptarea evreilor spre agricultură, 1929.  Textul, în rusă și idiș, spune: „Cu fiecare învârtire a roților tractorului, agricultorul evreu contribuie la construirea socialismului.”

Dar pentru a stabili așezări agricole era nevoie nu numai de o bază materială.  Cum majoritatea evreilor nu aveau experiență în acest tip de muncă, cu sprijinul Joint-ului s-au organizat cursuri de pregătire a viitorilor țărani.  Mai mult, s-au deschis școli, dispensare, orfelinate. 

După cum povestea Asher Shafrir, https://baabel.ro/2020/08/soarta-kibutului-vojo-nova-din-urss/ a existat chiar un kibuț din Palestina care, sub influența ideologiei comuniste, a hotărât să se mute în întregime pe pământ ucrainean (cu rezultate tragice).

Evident că începutul a fost foarte greu, dar după câțiva ani, viața din colhozurile evreiești s-a îmbunătățit simțitor.  Până prin 1934 majoritatea au devenit rentabile și sprijinul Joint-ului s-a redus la proiecte unde era nevoie de investiții mai mari, ca cele de electrificare sau de irigații.  În anii 1930, odată cu dezvoltarea industriei, organizația evreiască ORT (Asociația pentru promovarea muncii calificate, întemeiată la St. Petersburg în 1880) a deschis și numeroase școli profesionale, ai căror absolvenți au găsit apoi de lucru în centrele industriale.  (Limba de predare în școli era idiș; folosirea limbii ebraice era interzisă, fiind asociată cu religia.)

Deci succesul programului părea asigurat.  El avea și sprijinul autorităților care profitau de investițiile străine făcute în economia sovietică.  Dar cu timpul au apărut probleme.  Colhozurile evreiești prosperau, evreii o duceau mai bine ca vecinii lor ruși sau ucraineni care nu beneficiau de ajutoare externe, ceea ce a stârnit invidie și a ațâțat un nou val de antisemitism.  Am văzut din articolul Prof. Shafrir că în timpul războiului, când teritoriul a fost ocupat de trupele germane, mulți evrei au fost trădați de localnici și forțele SS i-au masacrat.  Unii cereau ca tătarii refugiați în Turcia în Primul Război Mondial să fie repatriați; pământurile li s-ar fi cuvenit lor sau țăranilor ucraineni fără pământ, nu unor „străini”. 

Una din cauzele eșecului colhozurilor evreiești a fost paranoia lui Stalin.  În anii dinaintea războiului, Stalin se temea că populațiile străine „cosmopolite” (printre altele și germanii de pe Volga) ar putea deveni trădători.  Indiferent dacă erau vinovați sau nu, evreii, inclusiv cadrele Joint-ului, au fost persecutați, învinuiți de trădare, de activități contrarevoluționare, de sabotaj…  Iar după 1941, când trupele germane au cucerit întreaga zonă, soarta colhozurilor evreiești a fost cu adevărat pecetluită.  Paradoxal, aceasta nu a însemnat sfârșitul încercărilor de autonomie evreiască în cadrul URSS.  Următorul capitol al acestei epopei a fost „Regiunea Autonomă Evreiască” – dar despre ea în numărul viitor.

Hava Oren

Bibliografie:

https://en.wikipedia.org/wiki/Jewish_autonomy_in_Crimea

https://en.wikipedia.org/wiki/Komzet

https://en.wikipedia.org/wiki/OZET

https://en.wikipedia.org/wiki/World_ORT

Sursa imaginilor:

1.https://as-the-orb-turns.fandom.com/wiki/Judaism?file=6a00d83451b71f69e20120a4c9c565970b-400wi.jpg PremierBlake CC-BY-SA 

2.https://commons.wikimedia.org/wiki/File:20191129_Suriname_0182_Jodensavanne_sRGB_%2849295410911%29.jpg Dan Lundberg, CC BY-SA 2.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/2.0>, via Wikimedia Commons

3. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:244-_Mosesville-_Th%C3%A9atre_Kadimah.JPG FLLL, CC BY-SA 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0>, via Wikimedia Commons

4. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:OZET_poster.jpg Mikhail Oskarovich Dlugach Designer, Ozet-Sovkino Printer, Public domain, via Wikimedia Commons

5.https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Tracteurs_r%C3%A9volution_octobre_Fraisdorfsk%C3%A9_Crim%C3%A9e_1926.jpg  Unknown author, Public domain, via Wikimedia Commons