Orașul lui Moise în Argentina

În 14 august 1889 a acostat la Buenos Aires un vapor cu 824 de evrei ruși care s-au hotărât să emigreze în Argentina. Hotărârea nu a fost greu de luat, căci sute de mii de evrei trăiau în infamul Teritoriu de Rezidență, uriașul ghetou ordonat de împărăteasa Ecaterina a II-a, pentru a menține Rusia judenfrei. Evreii trăiau într-o teamă continuă și cei mai mulți duceau o viață de pe azi pe mâine. Oricând puteau fi expuși celor mai neașteptate schimbări ale soartei lor din răul obișnuit, în ”mai răul” cu care autocrația țaristă îi surprindea tot mai des. Evreul era eternul țap ispășitor. Atitudinea oficială față de evrei se schimba periodic în funcție de interesele de moment ale autorităților, de regulă după crize (financiare, economice, morale, etc.), conform modelului clasic ”dacă iese bine, este meritul nostru, dacă iese prost, de vină sunt evreii.” O asemenea criză a fost provocată de asasinarea țarului Alexandru al II-lea, în 13 martie 1881.

Alexandru al II-lea decedat

Țarul Alexandru al II-lea a fost excepția care întărește regula, o personalitate unică în istoria Rusiei. A urcat pe tronul Rusiei în 1855, la șapte ani după valul revoluționar din 1848, care a zguduit întreaga Europă, dar care s-a oprit brusc la granițele celui mai întins imperiu de pe continentul european.

Revoluții și împărați.

Anul 1848 a devenit simbolul schimbării esențiale care a cuprins Europa după 50 de ani de răsturnări și războaie, începute cu Revoluția Franceză și continuate cu războaiele napoleoniene. Anul revoluționar 1848 a afectat vreo 50 de țări, unele au dispărut, altele au apărut ca urmare a profundelor frământări sociale, politice și naționale. Aproape toate au fost marcate, în afară de Rusia, deși unul din obiectivele revoluției a fost asaltul micii nobilimi împotriva absolutismului monarhic. Rusia era uriașul imperiu care se întindea de la Marea Neagră până la Oceanul Pacific, în aparență de nezdruncinat. Napoleon a încercat dinafară, dar a eșuat lamentabil. Imperiul Rus părea o structură imuabilă și o fortăreață de necucerit.

Unii au încercat să o demoleze din interior. În epoca mai liberală din timpul țarului Alexandru I, un grup de ofițeri și-au propus să pregătească o Constituție după exemplul american. Ei vedeau Rusia ca pe un „imperiu federativ”, unde popoarele subjugate (polonezi, lituanieni, letoni, finlandezi, basarabeni, etc.) să aibă o oarecare autonomie administrativă locală. Acești visători politici voiau să extindă granițele Rusiei și în Balcani, înglobând pe bulgari, români și sârbi, în vederea formării unui mare stat Ortodox, cât se poate de slav…

Revoluționarii aveau o organizație secretă, Uniunea pentru Salvare și Prosperitate, condusă de contele Mihai Mihailovici Speransky (un nume potrivit!). În 14 decembrie 1825 ofițerii disidenți împreună cu 3000 de soldați au ocupat Piața Senatului din Sankt-Petersburg, încercând ca după moartea țarului Alexandru să forțeze instalarea pe tron a fratelui său Constantin, în locul mezinului Nicolae, singurul dintre nepoții Împărătesei Ecaterina a II-a care avea urmași eligibili la tron. Mezinul, Marele duce Nicolae, avea faima de autocrat nemilos, ceea ce s-a și confirmat. El nu s-a lăsat înlocuit la tron și a spulberat fără milă opoziția ”decembriștilor”. O parte au fost spânzurați chiar în piața care după un secol avea să devină Piața Decembriștilor.

Insurecţia decembristă

Ceilalți au fost deportați în Siberia (cu câteva excepții, printre care marele poet Pușkin, care s-a refugiat la Chișinău).

Domnia țarului Nicolae I a durat 30 de ani. Au fost ani cumpliți. Sub oblăduirea lui s-a înființat atotputernica Poliție Secretă, care în secolele următoare avea să domine viața societății din Rusia, în toate configurațiile politice care aveau să urmeze. Informatori, spioni și delatori erau stâlpii care susțineau regimul. Principiile fundamentale ale guvernării erau ”autocrația, ortodoxia și națiunea rusă”. Peste toate era țarul omnipotent. A suspendat și minimele libertăți de care se bucurau unele teritorii sau entități. A desființat autonomia Basarabiei, a Poloniei și a Comunităților Evreiești (Kahal), care dintotdeauna aveau jurisdicție autonomă, mai ales pentru litigiile și cauzele civile ale membrilor comunității. Majoritatea evreilor din imperiu locuiau în Teritoriul de Rezidență (astăzi Polonia, Belarus, Ucraina, Basarabia, Lituania). Din cei cca. 60 milioane locuitori ai imperiului, 2,5 milioane erau evrei. În cursul domniei lui Nicolae I a fost introdus edictul imperial care obliga băieții evrei să servească timp de 25 de ani în armata rusă. În aceste condiții ei erau rupți de familie și de iudaism. Politica oficială urmărea convertirea și rusificarea evreilor, inventând tot felul de piedici în practicarea religiei evreiești, în folosirea limbii idiș sau ebraice.

Nicolae I a primit o educație riguroasă, a studiat ingineria, ceea ce s-a reflectat în preocuparea sa de accelerare a dezvoltării tehnice a Imperiului Rus. În perioada domniei sale au luat o dezvoltare remarcabilă căile de comunicație, mai ales căile ferate și flota. Acestea au contribuit la o parte din succesele obținute de Rusia contra inamicului tradițional, Imperiul Otoman, care controla ieșirea din marea Neagră spre Marea Mediterană și apoi spre oceanele lumii. Războiul Ruso-Turc din 1828-1829 s-a soldat cu victoria rusească, consfințită prin Acordul de la Adrianopol. Rușii ajung la gurile Dunării, ocupă cele două principate românești și obțin eliberarea Armeniei, Greciei și Serbiei de sub suzeranitatea otomană.

Războiul Crimeii

Victoria Rusiei a fost însă efemeră. După un sfert de veac, în 1853, a izbucnit un nou război, al zecelea, Războiul Crimeii, încheiat cu victoria otomană. Lupta dintre cele două puteri rivale pentru supremație a durat 350 de ani, până la prăbușirea Imperiului Otoman în 1918.

Înfrângerea Rusiei a avut două cauze. Prima era alianța Imperiului Otoman cu marile puteri europene (Marea Britanie, Austro-Ungaria, Franța, Prusia). A doua a fost schimbarea de la cârma Rusiei. În 2 martie 1855, în plin război, țarul Nicolae I a murit, fiind urmat de Alexandru al II-lea

Un împărat… revoluționar.

Încoronarea lui Alexandru al II-lea

Alexandru al II-lea și-a propus să modernizeze Rusia printr-un șir de modificări esențiale ale structurii statului și societății. Probabil că eroarea lui fundamentală era convingerea că aceste măsuri de-a dreptul revoluționare puteau fi aplicate fără a renunța la regimul autocratic, pe care și-l dorea paternalist și binevoitor. Marile reforme introduse de Alexandru al II-lea au avut meritul de a face Rusia compatibilă cu Europa. Acest ”împărat liberal” a reușit în 25 de ani să introducă în țara sa progresul realizat de statele europene într-un secol.

În 1861 a desființat iobăgia, eliberând peste 25 de milioane de țărani, aproape jumătate din populația imperiului. Iobagii eliberați au primit pământ ca să-și asigure existența. Latifundiarii, din ale căror domenii au fost împroprietăriți iobagii, au fost despăgubiți în mod echitabil de către stat. Iar statul și-a recuperat banii în 40 de ani, din taxele plătite de foștii iobagi, deveniți proprietari. (Comuniștii, care au jefuit proprietarii și au pauperizat țăranii, ar fi putut învăța această înțeleaptă lecție economică!).

Țarul ”liberal” nu s-a oprit aici. A relaxat cenzura presei și a publicațiilor, a reformat justiția, a modernizat armata și marina, a garantat autonomia administrațiilor locale, a reformat învățământul de toate gradele, ridicându-l la nivel european, a introdus reforme în Biserica Ortodoxă, a modernizat economia, sistemul financiar-bancar, a încurajat întemeierea micilor întreprinderi private și nu în ultimul rând a îmbunătățit soarta evreilor din Rusia, drepturile lor cetățenești, șansa lor la educație.

Un cântec popular idiș vorbește de țarul Alexandru al II-lea ca de un înger al Domnului, care a găsit floarea Iudeei pierdută în praf și mizerie, îngropată în pământ, a împrospătat-o cu apă vie și a plantat-o în grădina lui, unde va înflori din nou!

În plan extern, mai precis în plan balcanic, Alexandru al II-lea a sprijinit eliberarea Bulgariei și a României de sub jugul otoman, asigurând militar și diplomatic proclamarea independenței României sub sceptrul Regelui Carol I, în 1877. Cu un an mai târziu. la Congresul de la Berlin a fost reglementată încetățenirea evreilor din România, un prim pas spre emanciparea lor. A fost nevoie de mulți alți pași pentru îmbunătățirea vieții lor… 

Se pune întrebarea cine și de ce l-a asasinat pe acest țar luminat, înzestrat cu indiscutabile calități umane, pe care le-a pus în slujba progresului patriei sale și a supușilor săi? Greu de răspuns! Se știe că asasinatul a fost organizat de narodnici (populiști). Singura ipoteză credibilă este că organizația lor clandestină, Narodnaia Volia (Voința poporului) voia să declanșeze o răscoală populară care să ducă la răsturnarea autocrației țariste. Era o idee destul de naivă, soldată cu înlocuirea unui autocrat ”liberal” cu unul ”reacționar”, potrivnic oricărei deschideri spre progres, libertate și speranță. Noul țar, Alexandru al III-lea, fiul țarului asasinat, a fost educat de Constantin Pobedonosțev, o eminență cenușie a Curții Imperiale, spiritul rău al ultimilor țari care au condus destinele Rusiei pe tot parcursul secolului XIX, până la prăbușirea imperiului și sfârșitul casei imperiale odată cu victoria revoluției bolșevice.

KOnstantin Pobedonosţev

Alt împărat, alte pogromuri.

Urcarea la tron a lui Alexandru al III-lea a fost semnalul de noi pogromuri sângeroase împotriva evreilor, acuzați împotriva oricărei logici că ar fi răspunzători de asasinarea țarului Alexandru al II-lea! Organizația Narodnaia Volia nu avea nicio conotație evreiască, fiind formată tineri din diverse naționalități, îndeletniciri și categorii sociale. Printre cei zece membri ai echipei care au executat decizia Comitetului Executiv al organizației, a fost tânăra de origine evreiască Hesia Helfman, dar era și un polonez și o nemțoaică.

Hesia Heffman

Hesia, o tânără de 25 de ani, a fost condamnată la moarte prin spânzurare în piața publică, dar fiind însărcinată, i s-a acordat un răgaz ca să nască. Copilul nevinovat nu putea fi ucis. Dar Hesia a murit la naștere și în scurt timp a urmat-o și copilul.

Termenul pogrom provine de la verbul rusesc pogromit (a distruge). Distrugerile însoțite de atacuri la persoană, maltratări, violuri, bătăi, răniri și ucideri, au debutat în aprilie-mai 1881, imediat după moartea lui Alexandru al II-lea. Odată cu extinderea lor prin teritoriile imperiului, ele au devenit tot mai sălbatice. La Odesa, la Kiev, Ekaterinoslav, Elizavetgrad, etc. puhoaie de oameni luau cu asalt cartiere evreiești, jefuind și distrugând tot ce le stătea în cale, sub privirile îngăduitoare ale autorităților însărcinate să asigure liniștea și protecția cetățenilor. Pesemne că așa primiseră ordin. În lipsa intervenției forțelor de ordine, tineri evrei au organizat grupuri de autoapărare care să contracareze cât de cât atacurile mulțimilor dezlănțuite.

Cauza pogromurilor, care s-au întins în sute de localități urbane și rurale, era difuză. Scânteia care a aprins flacăra antisemitismului nesăbuit, cultivat de cele mai diverse categorii de oameni, inclusiv slujbași ai statului și slujitori ai bisericii ortodoxe, era presupusa vină a evreilor în asasinarea țarului. Urmașul lui nutrea o ură feroce împotriva evreilor, sădită de profesorul lui, notoriul antisemit Pobedonosțev, susținător fără rezerve al autocrației, al conducerii cu mână de fier. Noul țar îi acuza pe evrei că ar fi ei înșiși vinovați de pogromurile îndreptate împotriva lor. Drept pentru care în 15 mai 1882 a decretat un set de legi (provizorii – care au durat 30 de ani!) pentru reglementarea situației evreilor în Imperiul Rus.

”Legile din mai”, despre care celebrul scriitor și disident rus Soljenițân (antisemit și el!) afirma că erau gândite pentru a-i proteja pe evrei, îngrădeau încă mai mult drepturile lor, oricum deja ciuntite. Evreilor li s-a interzis să locuiască la țară, să aibă pământ sau să administreze proprietăți rurale, precum și multe alte reglementări discriminatorii. Printre cele mai grave a fost numerus clausus, limitarea accesului tinerilor evrei la învățământul superior. A fost limitată și așezarea evreilor în unele orașe mari, de exemplu din Moscova au fost deportați peste 20.000 de evrei.

Un emisar al baronului Maurice Hirsch l-a vizitat pe Pobedonosțev, care ocupa un loc important în ierarhia conducătoare a Rusiei, și i-a prezentat planul unei colonizări agricole în Argentina, cu evrei din Rusia care ar fi interesați să participe. Pobedonosțev a rostit sentențios: ”Caracteristic rasei evreiești este parazitismul. Ei nu sunt în stare să cultive pământul”. Următoarea lui ”profeție” a fost: ”O treime din evrei se vor converti, o treime va emigra și o treime va muri de foame”… Profetul a murit demult și vorbele lui s-au risipit în vânt!

Un baron și o țară.

Baronul Maurice de Hirsch

Baronul Hirsch s-a născut la Műnchen, în 1831 și a decedat în 1896. Titlul l-a moștenit de la tatăl lui, fost bancher al regelui Bavariei, care l-a înnobilat în 1869. Deci el se numea Moritz Freiherr von Hirsch auf Gereuth. La 17 ani părinții l-au trimis la Bruxelles, la studii. Acolo a devenit Maurice, baron de Hirsch. Maurice a început să joace la bursă. Tot acolo a cunoscut-o pe Clara Bischoffsheim, care era drăguță și inimoasă și mai avea și un tată bancher. Tinerii s-au plăcut și s-au luat, unindu-se pe vecie, atât ei cât și băncile lor. Unirea a fost în 1855, rezultând casa bancară Bischoffsheim & Goldschmidt, cu sedii la Bruxelles, Londra și Paris. Baronul Hirsch a devenit unul din primii cinci mari bogătași ai Europei. El a dobândit concesiunea exploatării căilor ferate în Austria, Turcia și Balcani.

Marea calitate a evreilor este că după ce se îmbogățesc nu-și uită frații mai nevoiași. Filantropia (dragostea de oameni în limba gracă) este practicată mai ales de evrei!

Baronul Hirsch s-a gândit să-și ajute frații evrei năpăstuiți din Rusia (și din alte țări ale Europei de Est) care conform ”legilor din Mai” nu aveau voie să locuiască la țară și să se practice agricultura. A cumpărat 100.000 de hectare de pământ fertil în Argentina, pentru a oferi câte 100 de hectare la 1000 de familii de evrei din Rusia. În 1891 a înființat Jewish Colonization Association (JCA), care să organizeze această incredibilă aventură. Primii 864 de evrei din Rusia au ajuns în Argentina pe vasul SS Weser, pentru a verifica fezabilitatea acestui proiect îndrăzneț. 

Evident nu era soluția ideală, sionistă. Hirsch a discutat această dilemă cu Herzl. Argentina oferea un sol generos, o primire prietenoasă și o disponibilitate imediată. Palestina oferea cadrul spiritual, unic și inconfundabil, dar nimic mai mult, și nici asta imediat. Herzl și Mișcarea Sionistă au rămas credincioși istoriei. Hirsch a ales soluția practicabilă imediat. Pe termen scurt Hirsch a câștigat.

Imigranţi evrei în Argentina

În 1920 trăiau în Argentina 150.000 de evrei, iar în Palestina 60.000. Dar în 2001 în Argentina trăiau 200.0000 iar în Israel 5.000.000. Pe termen lung Herzl a avut dreptate!

Aer bun (Buenos Aires)

Am ajuns în capitala Argentinei împreună cu un grup de prieteni, într-o zi frumoasă de martie în 2018. În câteva zile ne-am propus să vizităm frumoasa capitală a Argentinei și împrejurimile ei. Apoi urma să începem o croazieră de-a lungul coastelor Americii de Sud, trecând pe la Capul Horn și prin Strâmtoarea Magellan. Ghida noastră la Buenos Aires era o doamnă (evreică) foarte simpatică. Ea cunoștea istoria și geografia locală și mai cu seamă scurta dar tumultoasa istorie a evreilor din Argentina.

Nu știu dacă e adevărat sau doar o legendă că primul minian (cei zece bărbați evrei a căror prezență este obligatorie pentru un serviciu religios) s-a constituit la Buenos Aires în 1860. Ghida noastră ne-a arătat locul, remarcabil prin frumusețea sa naturală. Era nu departe de cel mai vizitat obiectiv turistic din Buenos Aires, cimitirul La Racoletta, devenit mai mult o expoziție de sculptură în aer liber decât un loc de reculegere. Multe personalități remarcabile ale Argentinei, președinți, politicieni, oameni de știință și cultură, laureați ai Premiului Nobel, artiști, își păstrează amintirea în acest impresionant loc de veci. Cel mai vizitat este monumentul în memoria Evei Peron (Duarte), o personalitate specială, soția președintelui Peron, unul din pricipalii și controversații făuritori ai Argentinei moderne, întemeietorul peronismului și reprezentat de Partidul Justițialist. 

Juan Peron

Juan Peron a fost ales președinte în 1946, imediat după al Doilea Război Mondial (în care Argentina a fost neutră), militând pentru justiție socială și independență economică. În perioada președinției peroniene, Argentina s-a dezvoltat rapid, nivelul de trai al populației a crescut sensibil, iar în privința relațiilor externe, între cele două mari blocuri politice rivale, Argentina a ales ”a treia cale”. Cu toate că  Peron îl admira pe Mussolini și după înfrângerea Germaniei naziste a primit în Argentina mulți naziști refugiați, (printre care Adolf Eichmann și dr. Mengele), el a avut o atitudine prietenoasă față de evrei. În 1949 Argentina a fost printre primele state care au recunoscut Statul Israel.

După moartea Evitei, în 1952, steaua strălucitoare a lui Peron a început să pălească. În 1955, Peron a pierdut puterea. Mișcările ”populare”, animate de Movimiento Nacionalista Tacuara, organizația anticomunistă, antiliberală și mai ales profascistă și antisemită, au creat haos în societatea argentiniană, făcând ca peste 50.000 de evrei să părăsească țara, majoritatea optând pentru alia. S-a confirmat încă odată tristul comentariu că ”antisemitismul este cel mai eficient agitator sionist”.

În 1976 a venit la putere Junta militară, pătrunsă de ideologii naziste-fasciste, care au pornit un ”război murdar” împotriva democrației, oricum firave. I-au căzut victimă mii de argentinieni, printre care și 3000 de evrei, dispăruți sau uciși. Ei au fost acuzați de a complota pentru crea un stat evreiesc în Patagonia!

După reinstaurarea democrației a urmat un proces public de mari proporții, pe măsura crimelor comise de Junta militară. Se apreciază că a fost cel mai riguros și mai amplu proces politic democratic, după cel de la Nüremberg. Ziaristul evreu Jacobo Timerman, care a demascat atrocitățile comise de Junta în timpul ”războiului murdar”, a fost unul din deținuții la regim secret. După eliberare și judecarea vinovaților, el a promovat chemarea (rostită ades de evrei) NUNCA MAS! (Să nu se repete niciodată!).

Procesul a avut loc în timpul președinției lui Raul Alfonsin, un peronist care s-a bucurat de susținerea deplină a evreilor din Argentina. Următorul președinte, de aceeași inspirație politică, Carlos Menem, a continuat orientarea pozitivă față de Israel (în pofida originii lui siriene!) și mai ales față de comunitatea evreiască din Argentina.

Vedere din orașul Mendoza – Argentina  cu ocazia Zilei Independenței Israel

În1994 un grav atac terorist a tulburat viața evreilor din Buenos Aires. O bombă care a explodat la Centrul Comunitar evreiesc (AMIA) a ucis 85 de persoane și a rănit peste 200. Probabil că atentatul a fost instrumentat de ISIS cu sprijin iranian, dar autorii nu au fost găsiți nici după un sfert de veac. Din păcate și aici, la fel ca în multe alte zone ale lumii, antisemitismul, în forme tot mai agresive, ia amploare.

Sinagoga Baron Hirsch din Moises Ville


Comunitatea evreilor argentinieni este și azi o comunitate importantă și puternică, a treia ca număr de membri din diaspora, cu în jur de 200.000 de evrei care mai locuiesc la Buenos Aires, Mendoza și în alte localități, printre care un loc de onoare îl ocupă Moiseville, așezarea întemeiată de primii 864 de evrei veniți din Rusia care au devenit gauchos argentinieni.

Tiberiu Roth, 20 august 2020

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

10 Comments

  • Sfartz Pincu commented on August 29, 2020 Reply

    Numele corect al reformatorului rus este: Konstantin POBEDONOSTEV, un nume careare sens, inlimba rusa,si anume: “aducator,purtatorul de victorie !”. si nu Konstanttin Pobedostev , cum este scris sub fotografia din articol !,

  • Alex Schneider commented on August 24, 2020 Reply

    Inca un articol interesant si bine documentat al D-lui
    Roth care prezinta o pagina din istoria mondiala a evreilor ,cu implicatii pana in zilele noastre.
    In articol este amintit atacul terorist din Buenos Aires din 1994 asupra Centrului evreiesc.Regret sa mentionez ca nu a fost primul atac terorist acolo . In 17 martie 1992 o masina de transport cu 300 Kg de dinamita , condusa de un terorist, a explodat in fata portii Ambasadei Statului Israel in Argentina. Rezultatul tragic a fost: uciderea a 29 de persoane printre ei 4 israelieni si 4 femei , membre a comunitatii evreiesti din Buenos Aires, si ranirea a 224 de persoane . Cladirea ambasadei, care apare in poza, a fost distrusa aprope complect.
    La data acea a fost atacul terorist cel mai grav din lume impotriva unei institutii diplomatice israeliene, de neuitat.
    Ambasadorul Israelului in Argentina , D-l Ytzhak
    Shefi, unchiul sotiei mele, nu a fost la ambasada la ora atacului , fiindca tocmai primise acasa vizita din strainatate a fiicei lui cu nepoteii dragi .
    Amandoua atacuri au fost cercetate in detalii de autoritati si concluzia a fost ca planificarea si atacurile in sine au fost puse la cale de Iran si organizatia libaneza Hizbullah( care continua si astazi activitatea anti israeliana ) .Din motive legate de politica interna argentineana , doar in 2019 Argentina a declarat Hizbullah ca” Organizatie terorista ” si a blocat conturile bancare iraniene .
    Se pare ca inca nu s-a scris ultimul capitol pe subiectul asta trist .

  • Herman Rosner commented on August 22, 2020 Reply

    Felicitari si multumiri Tibi ROTH!

  • Eva Grosz commented on August 21, 2020 Reply

    Foarte interesantă istorie a emigrării evreilor ruși în Argentina. Mulțumim !

  • BORIS MEHR commented on August 21, 2020 Reply

    AM VRUT SĂ ADAUG SUGESTIA CA UN ASEMENEA ARTICOL SĂ FIE ȘI UN CAPITOL AL UNEI ISTORII MODERNE A EVREILOR

  • Marica Lewin commented on August 20, 2020 Reply

    Mengele trebuia prins, judecat și pedepsit. Nu sa- și trăiască liniștit viața in Argentina sau o alta țara sud americană.

    • Alex Schneider commented on August 24, 2020 Reply

      Mossad-ul israelian a facut numeroase eforturi sa puna mana pe el .Dar criminalul doctor , care a trimis la moarte zeci de membrii a familiei mele ,a reusit sa scape datorita suportului primit de organizatii naziste in America de Sud : Argentina , Brazilia , Paraguay etc. si chiar de Guverne in tarile astea .
      Regret sa mentionez ca o agenta secreta a Mossad a fost ucisa cand a fost pe urmele lui .

  • Ivan G Klein commented on August 20, 2020 Reply

    MULȚUMESC !

  • boris mehr commented on August 20, 2020 Reply

    Am CITIT CU MULT INTERES , ȘTIAM PUȚIN DESPRE emigrația evreiască în ARGENTINA.
    NUMAI DOUĂ OBSERVAȚII NEESENȚIALE –
    PUȘKIN A FOST EXILAT LA CHIȘINĂU, NU S-A REFUGIAT. IAR MENGELE NU ȘTIU SĂ SE FI REFUGIAT ÎN ARGENTINA, ITINERARIUL SĂU A RĂMAS NECUNOSCUT. MULȚUMESC TIBERIU ROTH.

  • gabriel gurm commented on August 20, 2020 Reply

    Mulțumesc pentru această trecere în revistă a cauzelor care au dus la emigrarea evreilor in Argentina.
    Două remarci:
    1.dupa regretatul Mihael Har Segor (celebrul istoric israelian de orgine română) motivul pentru care cei doi bogătași evrei ai Europei, Rotschild și Hisch, au investit in emigrarea evreilor e că au dorit să scape de evreii săraci ai continentului, de care le era rușine (!) și de aceea au gasit soluția: Palestina (Rotschild), și Argentina (Hirsch).
    2.Moiseville e unul din cele două locuri unde evreii europeni s-au așezat în Argentina. Cel de al doilea e ENTRE RIOS (”Între râuri”), cu capitala la Basovilbaso- fosta Louisvil, după numele fiului baronului Hirsch. La Basovilbaso a ajuns cea mai mare parte a familiei mele la inceputul secolului trecut.
    GBM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *