Un avion deturnat a pus Marghita pe harta disidenței

VIzualizari: 22

La mijlocul anilor 1960, echipa de lupte greco-romane a Marghitei, pe atunci o comună în județul Bihor, era în prima ligă a României. József Moka era campionul României la categoria semi-grea. Asistam la toate meciurile echipei. Dar ce legătură au luptele greco-romane cu deturnarea unui avion? József era fratele lui Béla (Adalbert) Moka, cel care a organizat deturnarea unui avion în 1971, în plină eră ceaușistă. A fost unicul caz din România de deturnare a unui avion aflat la sol.

În 1971 eram student la Timișoara. Despre deturnare am aflat când am revenit la Marghita în vacanță, fiindcă știrea se transmitea numai în șoaptă, din gură în gură.

Moka era marghitean, la fel ca mine. Era mecanic de profesie. La vârstă de 18 ani l-a călcat un tractor, abia a scapăt cu viață, dar a pierdut un picior, avea o proteză. Multă vreme a plănuit să fugă din România. A încercat prin toate mijloacele legale, s-a înscris pentru vizite la Istanbul, Roma, Iugoslavia (cu gândul să nu se întoarcă), dar a fost refuzat. Apoi s-a gândit să traverseze înot lacul Fertő, din Ungaria în Austria, dar nici în Ungaria nu putea pleca. Să încerce să treacă Dunărea înot?

A început să se antreneze pe lacul Bánya din Marghita. Acolo se întâlnea cu prietenii, jucau cărți, se scăldau, discutau. Băieții îl considerau nebun când îi chema noaptea pe malul lacului și îi întreba dacă se aude că el înoată. Când s-a considerat pregătit, a plecat la Orșova, dar de două ori a trebuit să renunțe, condițiile nu erau propice. Planul a eșuat, dar el nu s-a dat bătut.

Auzind la radio despre teroriști care deturnau avioane (2), s-a gândit să încerce și el. Aeroportul din Oradea ar fi cel mai nimerit. I-a destăinuit ideea lui Vámos, un prieten cu care lucra la fabrică. Mai târziu li s-au alăturat încă patru tineri: Micheller, Weiser și frații Papp. Au făcut rost de un pistol Makarov. Trebuia întâi să se familiarizeze cu interiorul avionului IL-14, rutina de bord și procedura de îmbarcare. La 32 de ani, Moka era cel mai vârstnic din grup. A plecat cu avionul la București și la întoarcere le-a explicat celorlalți cum se deschide ușa cabinei pilotului. Pentru a afla din câți membri constă echipajul, Moka s-a prefăcut că se simte rău și din cabină au ieșit patru oameni: pilotul, copilotul, operatorul radio și mecanicul. La bord se afla o singură stewardesă.

Au planificat că în 27 mai 1971 vor lua avionul cu asalt din exterior, de pe sol. Patru dintre ei vor urca împreună cu pasagerii și vor pătrunde în avion forțând intrarea, iar doi îi vor acoperi de jos pe ceilalți. Cu o zi înainte de atac, Moka s-a strecurat în casa părinților săi și a verificat dacă pușca de vânătoare a tatălui său și cele 22 de gloanțe erau la locul lor. Patru băieți au petrecut ultima noapte la hotelul din Marghita, iar Moka și Weiser au dormit acasă.

În dimineața acţiunii, Moka a furat pușca de vânătoare a tatălui său și muniția. O a doua pușcă a șterpelit-o de la un prieten al tatălui său. Grupul a rezervat din timp un taxi. La Oradea s-au întâlnit într-un apartament închiriat dinainte. Au tăiat țeava și patul puștilor de vânătoare pentru a le putea ascunde mai bine. Taximetristul a fost forțat să-i ducă la aeroport, dar nu a acceptat să zboare cu ei. Mașina, un Moskvici 408, a trecut zgomotos peste gazon, peste straturile de flori, pe lângă sala de așteptare și turnul de control și a frânat la câțiva metri de avion. Băieții au sărit din mașină și au tras în aer. Unul dintre ei a doborât paznicul și i-a smuls din mână pistolul, ceilalți au urcat în avion. Cabina pilotului era goală. Pe copilot l-au reperat la sol, încercând să se ascundă printre pasageri, și l-au forțat, cu arma în mână, să urce în avion împreună cu alți doi bărbați în uniformă: operatorul radio și mecanicul. Pilotul a reușit să fugă. La bord era și un maior de securitate pe care l-au luat ostatic. Au închis ușa și unul dintre băieți le-a ordonat pasagerilor să se așeze. Moka i-a pus copilotului cuțitul la gât și i-a ordonat să decoleze imediat și să zboare cu viteza maximă spre Viena. Nefericitul și-a cerut scuze, este începător, are doar cincizeci de ore de zbor, dar în zadar. Copilotul a pornit avionul, dar, la câteva sute de metri distanță, pista de decolare era blocată de un vehicul de teren și o cisternă. Moka a început să-l lovească pe pilot în cap și să urle: “Dacă nu ridici avionul, ești terminat”! În ultimul moment, copilotul a reușit să decoleze.

Între timp, de jos, soldații trăgeau cu mitralierele asupra avionului, dar, din fericire, au nimerit doar roțile. După un sfert de oră de zbor, Moka a observat ceva ciudat: avionul zbura în cerc. Copilotul încerca să-l înșele! “Dacă nu mergem la Viena, avionul va exploda. Voi răspundeți și pentru pasageri.”

Șeful Securității Naționale a ordonat ca avionul de pasageri să fie urmărit. MIG-urile l-au ajuns din urmă și așteptau ordin de tragere. Membrii echipajului au înțeles că Moka se pricepe și că nu îl pot păcăli. Moka studiase dinainte cărți de specialitate. Abia după câteva minute de negocieri cu turnul de control din Arad, în care operatorul radio a încercat să convingă autoritățile că teroriștii vor arunca în aer avionul cu cei 16 pasageri, au primit permisiunea să treacă în Ungaria, iar avioanele de vânătoare s-au retras.

Deasupra aeroportului Ferihegy din Budapesta, cineva din echipaj le-a spus că trebuie să aterizeze, nu aveau destul combustibil să ajungă la Viena. Dar Moka i-a răspuns că distanța Oradea – Viena este aceeași ca Oradea – București (ruta obişnuită a cursei) deci trebuie să le ajungă combustibilul.

La aterizare, la Viena, au fost înconjurați de polițiști. După două ore de negocieri, toți ostaticii au fost eliberați, inclusiv echipajul – un avion românesc îi aștepta deja. Dar pirații aerieni au fost arestați pe loc de autoritățile austriece. La interogatorii au recunoscut totul: pregătirea, deturnarea avionului, ce arme aveau, cum le-au obținut, cine ce a făcut. Serviciul secret austriac s-a interesat de rudele băieților și de locurile lor de muncă. Reprezentanți ai organizației Caritas îi vizitau regulat și le aduceau cărți, reviste și haine. Le-au pus la dispoziție și avocați. De necrezut câți susținători aveau! În toamna anului 1971 i-a vizitat și cardinalul József Mindszenty.

La proces, România a solicitat extrădarea lor. Securiștii susțineau că ei sunt infractori de drept comun, spărgători și violatori evadați din închisoare. Dar austriecii dădeau din umeri: propagandă comunistă. În decembrie, pirații aerului au fost condamnați: patru dintre ei au primit câte 30 de luni închisoare, iar cei doi băieți tineri au primit pedepse mai ușoare. Moka și-a ispășit pedeapsa, după care a primit azil politic în Austria. Ceilalți au fost eliberați și s-au răspândit în lume: frații Papp în Franța și apoi în Suedia, Weiser în Germania, Micheller în Canada. Vámos și Moka au rămas la Viena. După eliberare, Moka a găsit de lucru, și-a închiriat o locuință și a dus-o bine. În România el a fost condamnat în contumacie la 57 de ani închisoare, pedeapsă comutată mai târziu la 23 de ani.

La cinci ani după răpirea avionului, în 1976, Moka Béla a reapărut pe malul Dunării, în Iugoslavia. Avea două arme, 250 de gloanțe, un binoclu, un snorkel și ochelari. Voia să treacă în România. Oare de ce avea nevoie de arme și atâtea gloanțe? S-a scufundat, dar proteza de la picior i s-a blocat în nămol. Polițiștii iugoslavi l-au prins și l-au extrădat României. Din cei 23 de ani de închisoare, a ispășit 12, cei mai mulți la Gherla, în temuta secție de regim sever. În ianuarie 1988, când Ceaușescu a împlinit 70 de ani, a acordat amnistie generală și Moka a fost eliberat. Avea 49 de ani. Irén, soția lui, l-a așteptat 17 ani. Moka nu i-a spus niciodată că vrea să plece, dar ea a intuit acest lucru.

După eliberare, Moka a dat interviuri unor reviste românești și maghiare (1, 3, 4, 5), televiziunea maghiară a realizat un film documentar, iar Erika Faber a scris cartea Aripi frânte. Povestea singurei deturnări de avion reușite din România. Prima publicare în România a senzaționalei deturnări a avionului de călători IL-14 din aeroportul din Oradea a apărut în 2010 în revista Bihoreanul. (1)

Moka își dorea atât de mult libertatea, încât nu s-a gândit că ar putea dăuna altora. Și, într-adevăr, membrii echipajului au fost pedepsiți sever. Ei au fost acuzați că nu s-au opus teroriștilor. Mecanicul a fost internat o vreme într-un spital de psihiatrie. Operatorul radio și pilotul care s-a ascuns au fost condamnați la câte patru ani de închisoare. Copilotul a fost bătut brutal la interogatoriu, în prezența comandantul național al Securității, a fost retrogradat, declarat trădător și a primit trei ani de închisoare. Maiorul de securitate, prins în avion, a fost dat afară din serviciu și condamnat la doi ani închisoare. Taximetristul a stat două luni în arest preventiv. Cei doi frați ai lui Moka au fost ținuți la Securitate timp de opt zile.

În încheierea unui interviu, Moka și-a exprimat regretul pentru fapta sa. Cu mintea de după eliberarea din închisoare nu ar mai fi făcut-o. Moka a murit în 2015 la vârsta de 76 de ani. (6)

Deturnarea unui avion este întotdeauna condamnabilă, pentru că pune în primejdie pasagerii și echipajul. Ca om și ca israelian (nu puține avioane israeliene au fost deturnate de teroriști arabi) condamn această acțiune, dar atunci am admirat-o, fiindcă nu există un sentiment mai aprig decât setea de libertate. Mulți cetățeni români au încercat să scape cu orice preț de sub regimul dictatorial ceaușist. În plus, Moka a dovedit un caracter de adevărat conducător.

Filmul documentar (în limba maghiară) se poate viziona aici: