Nomen est omen? - REVISTA BAABEL

Vizualizari: 15

„Străduiește-te până când nu mai trebuie să te prezinți.” „Lasă ca succesele tale să-ți fie cartea de vizită.” „Fă ca realizările să vorbească în numele tău.” Sunt multe fraze cu același mesaj șu ele m-au deranjat mereu.

Cred că oricine a avut norocul să-l vadă vreodată pe Johnny Cash pe scenă știa foarte bine în prealabil cum se numește bărbatul acela cu vocea de o sonoritate absolut unică și cu chitara în mână – și totuși, de fiecare dată el zâmbea politicos și se adresa publicului cu: „Salut. Eu sunt Johnny Cash.” Era un act de respect față de cei care îl ascultau, un semn că dincolo de toate albumele de platină, dincolo de statutul de legendă vie și dincolo de potopul de premii și distincții obținute, era un om care nu se considera deasupra normelor sociale și această modestie l-a caracterizat de-a lungul întregii sale cariere.

Pe de altă parte, așa cum am explicat odată unei prietene, în această lume există mulți oameni care poartă nume similare. Eu am lucrat mai mulți ani în aceeași redacție, în același birou, cu doi bărbați care aveau același nume și același prenume, deși nu erau înrudiți în niciun fel. Ca urmare, unul dintre ei, cel mai tânăr, și-a ales o inițială în fața numelui, pentru a se diferenția de tizul său mai în vârstă. (Ba chiar știu de alte două doamne care au acelaşi nume cu mine: Ilona Simon. Toate trei suntem născute în Transilvania, în secolul XX, toate trei suntem jurnaliste-traducătoare… Nu le cunosc personal pe celelalte două, dar le apreciez munca.)

– Da, dar niciunul nu era cu adevărat celebru, nu-i? – se încăpățâna prietena mea, căreia îi plac frazele pe care le-am menționat în introducere. – Dacă ar fi fost, ajungea și un prenume, ca în cazul lui Rafael sau un nume de familie, ca la Beethoven.

Atunci am întrebat-o dacă îl consideră destul de faimos pe evreul maghiar Kertész.

– Pe care dintre ei? Scriitorul Imre Kertész, laureatul Premiului Nobel sau Mihály Kertész (Michael Curtiz), regizorul laureat al Premiului Oscar? – mi-a răspuns prietena mea fără să-i treacă prin minte că se contrazice singură, amintind două persoane diferite, a căror faimă internațională chiar nu poate fi contestată și care poartă același nume de familie.

Eu însă mă gândeam la Andor Kertész, cel născut la Budapesta în 2 iulie 1894, într-o familie de evrei maghiari din clasa de mijloc și care şi-a câştigat faima în Franța și SUA ca André Kertész, considerat și astăzi „una dintre figurile marcante ale fotojurnalismului”, datorită „contribuțiilor sale inovatoare la compoziția fotografică și eseul foto”.

Și nu este o persoană renumită pe vremuri, fiind prieten apreciat al lui Picasso, Piet Mondrian, Marc Chagall și Eisenstein, dar de care lumea să fi uitat deja. Impactul activității sale asupra culturii a fost recunoscut chiar în trecutul recent: de exemplu un asteroid descoperit în 2002, la Observatorul Palomar, îi poartă numele: 154141 Kertész. Iar în 2008 Uniunea Astronomică Internațională a denumit un crater de pe planeta Mercur tot după André Kertész. Să nu mai vorbim de faptul că în toamna anului 2005, International Center of Photography din New York a organizat o expoziție retrospectivă din lucrările lui Kertész. O expoziție similară a fost organizată la Paris, la muzeul Jeu de Paume, în 2010, urmată de expoziții la Berlin, Stockholm și Budapesta. Deci este o persoană a cărei moștenire artistică nu a fost nicidecum uitată. Renumitul artist fotograf Henri Cartier-Bresson spunea că în anii 1920-1930 Kertész era un mentor căruia „îi suntem cu toții îndatorați”, respectiv: „orice am fi făcut noi, Kertész a făcut mai întâi!” – afirmații reiterate în cadrul expoziției de la Paris și Stockholm. Conform articolului de pe Wikipedia în limba franceză, între 2010 și 2020, la Paris au fost organizate nu mai puțin de cinci expoziții individuale din opera sa (deși artistul nu mai e printre noi din 1985) și menționează un număr impresionant de galerii, muzee și instituții culturale unde putem afla mai multe despre viața și activitatea lui Kertész. Articolul în limba engleză prezintă o listă mult mai lungă cu diferitele expoziții care-i prezentau lucrările în lume, ultima datând din 2025 la Muzeul Eastman din Rochester, New York.

Prietena mea nu a fost prea convinsă de aceste exemple, considerând că era un nume întâlnit foarte frecvent și asta nu spune nimic. Atunci am întrebat-o dacă a auzit despre Szondi. A dat din cap destul de nesigură. Știa că poetul meu favorit este János Arany și că acesta a scris o baladă intitulată Szondi két apródja (Cei doi paji ai lui Szondi), un poem istoric despre care învață toți elevii din școlile cu limba de predare maghiară. Szondi a fost căpitanul cetății Drégely în secolul al XVI-lea și căzut în timpul asediului cetății. Atacatorul, Hadim Ali Pașa, i-a respectat atât de mult vitejia, încât a poruncit să fie înmormântat cu onoruri militare.

Atunci eu i-am vorbit despre Léopold Szondi, evreul maghiar născut în 11 martie 1893, fondator al conceptului de analiză și psihologie a destinului, cel care a elaborat instrumentul psihologic care îi poartă numele. Testul Szondi viza cunoașterea motivațiilor profunde care stau la baza comportamentului. În zilele noastre el nu mai este utilizat atât de frecvent. Deși s-au făcut eforturi pentru a actualiza conceptele szondiene, nu există nicio teorie care le înlocuiască. Dar în secolul trecut nu exista psiholog (cel puțin în Europa) care să nu fi învățat despre aceste metode, deci nu-i prea putem ignora impactul.

Mormântul familiei Szondi, în Cimitirul din Fluntern, Zürich

După toate acestea n-am vrut s-o mai necăjesc pe prietena mea vorbindu-i și despre fiul marelui psiholog, Péter Szondi, filologul de renume, profesor la universitățile din Berlin, Princeton și Ierusalim, ale cărui volume de monografii și studii cu impact internațional în analiză literară, eseistică și comparatistică au fost traduse în numeroase limbi…

Și nici despre Ferenc József Debali (sau Deballi) nu i-am vorbit, cel care se numea exact la fel ca împăratul Franz Joseph I al Austriei (în maghiară tot Ferenc József) și pe care ar fi mare păcat să-l uităm tocmai noi, cei din județul Cluj: acest Ferenc József, al nostru, s-a născut (cel mai probabil) la Chinteni, la 13 km de Cluj, în 26 iulie 1791. Nu a fost evreu, ci compozitor și dirijor maghiar. Tatăl său era muzician, mai exact instrumentist militar, şi a studiat cu Joseph Haydn, ceea ce a influenţat şi cariera de muzician-militar a fiului. Soarta l-a călăuzit în America de Sud unde a compus imnul național a două țări: Uruguay şi Paraguay. Dacă în ceea ce privește imnul Paraguayului există unele controverse, cel din Uruguay e în mod indubitabil compoziţia lui, partitura fiind semnată de Ferenc József Deballi).