Număr vizualizări 578 ori
Când aveam cinci ani, sărbătoarea de Hanuka a început a doua zi după Crăciun. Bunica Diana a pregătit minunatele ei gogoși pe care le umplea cu dulceață de cireșe negre sau de mure. Vă spun doar cantitățile, modul de preparare este cel cunoscut:
500 g făină albă
150 ml lapte
200 ml iaurt grecesc (gros)
50 g unt topit
50 g zahăr
10 g drojdie uscată
3 ouă plus 1 gălbenuș
1 lingură esență de vanilie.
Peste vreo două zile, Bunicul David mi-a spus:
– Vine o delegație înaltă de la București. Dacă vrei, poți să vii cu mine la Templul Meseriașilor, cu condiția să fii cuminte și să te porți civilizat, ca un adult. Nu uita că sunt membru de peste șaizeci de ani!
Ușor de spus, ușor de promis, dar totuși aveam cinci ani și…
Deci am ajuns acolo, pe Strada Dornei, și am așteptat. Dar înalta delegație întârzia. La intrare, pe o masă lungă, erau stivuite ca o piramidă un mare număr de gogoși pudrate cu zahăr, cam la fel ca zăpada de afară. Eu îl tot trăgeam de mână pe Bunicul:
– Cumpără-mi una!
– Nu pot, nu-s de vânzare. O să primești după ceremonie.
Ah, dacă aș fi știut atunci de Domnul Goe al lui Caragiale: „De ce nu vine, eu vreau să vină!” Dar aveam să primesc această carte abia peste un an și jumătate, ca premiu la sfârșitul primei clase. Ciudat, dar o păstrez și acum, când hârtia a devenit maronie și scrisul abia lizibil.
Revenind la sinagogă, după un timp am primit o jumătate de gogoașă. Un cunoscut al Bunicului adusese de acasă o gogoașă pentru nepoțica lui, cam de o vârstă cu mine. El a împărțit gogoașa și mi-a dat și mie, dar nepoțica a început să țipe:
– De ce să împart gogoașa cu un străin? Ce dacă tu ești prieten cu bunicul lui? Bunica ți-a dat gogoașa doar pentru mine!
În sfârșit au sosit și înalții oaspeți. Veneau de la Brăila cu două automobile Moscvici și un autobuz. Am fost dezamăgit:
– De ce au automobile rusești și nu „Mercedesuri ministeriale” negre, cum am văzut la București, când am fost în vizită la mătușa Rebeca?
Un hâtru de alături mi-a spus:
– Acelea sunt automobile germane, iar pe noi evreii ne-a salvat Armata Roșie.
Atâta mi-a trebuit că am și început cu întrebările:
– De ce automobilele sunt gri și nu roșii?
Însă nu era timp de prea multe discuții, fiindcă delegații intrau în sinagogă, aplaudați de cei din jur. Numai eu eram curios:
– De ce cel mai scund intră primul?
Cum să știe un copil de cinci ani că acesta era Rabinul Șef al României?! Totuși, el m-a auzit, s-a oprit și m-a mângâiat pe cap spunându-mi:
– Suntem puțin în întârziere. O să-ți explic la terminarea ceremoniei.
Bunicul s-a înroșit, nu de alta, dar majoritatea celor din jur îl cunoșteau de peste șaizeci de ani. Și pe mine cine să mă cunoască?
A început festivitatea. Eu nu înțelegeam nimic. Corul a început cu cântece tradiționale în idiș, dar eu, aflat în rândul al doilea, în spatele delegaților, aveam idei:
– Bunicule, lasă-mă să ies din rând!
– Vrei la toaletă?
– Nuuu! Vreau să-i dirijez ca să cânte ceva ce cunosc și eu. Ceata lui Pițigoi.
Bunicul a încercat să mă scoată afară, însă Șef-Rabinul Rosen, care stătea într-un jilț cu fața spre public, aproape de dulapul în care se afla Tora, i-a făcut semn. Ne-am apropiat de Eminența Sa care mi-a întins o jucărie specială, un titirez care atunci când se învârtea aprindea un beculeț. Astfel „am stat cuminte” până la sfârșitul ceremoniei, jucându-mă cu titirezul chiar în fața tuturor.
După ceremonie, Bunicul a încercat să-și ceară scuze, dar Șef-Rabinul l-a binecuvântat și apoi a început să împartă darurile tradiționale de Hanuka. Eu am primit prima gogoașă, cea din vârful piramidei, o punguță cu dulciuri și o bancnotă de zece lei.
În fiecare an, Rabinul Rosen făcea un tur al comunităților evreiești, câte două pe zi. L-am mai revăzut de atunci, dar ca un enoriaș oarecare – pe locul de onoare erau alți copilași.
Dragii mei cititori, indiferent de religie, Sărbătoarea Luminii să vă călăuzească sufletele spre bine și să vă aducă sănătate, belșug și bucurie în case! Sărbătoare fericită tuturor!
Sursa imaginii:
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Classic_Hanukkah_sufganiyot.JPG Noam Furer, CC0, via Wikimedia Commons
Florentino Himelbrand



23 Comments
O evocare melancolica a clipelor din copilaria pe malul Dunarii, facyta cu nostalgie si bucuria reamintirii.
Dupa experienta mea nu exista atunci nicino legatura intre gogosi si Hanukah, legatura am gasit o la venirea in Israel.
Gogoasa poate trezi amintiri frumoasr asociate cu bunics, doar ca nu se poate separa de nr mare de calorii
ingurcitate o data cu gogoasa cea pufoasa. In apropierea,sarbatoriu, retelele de cofetarii se intrec in a o transforma intr o ” opera de arta gogoseasca”
`Dupa experienta mea nu exista atunci nicio legatura intre gogosi si Hanukah…”
După experiența mea exista, și încă cum! În articolul de Hanuka de anul trecut am povestit despre gogoșelele din aluat pripit pe care ni le făcera mama. Nu erau rotunde, ci formele ieșeau la nimereală și noi le numeam „șoricei”.
Existai gogosi, dar la Bucuresti in lumea in care am trait cu multi prieteni evrei, intersectia dintr gogoasa si Hanuka era multimea vida.
Probabil in Ardeal , poate sibin Moldova, viata evreiasca era mai intensa decat la Bucuresti, aceadya o fi inclus si gogosile.
Bunica mea, care locuia cu noi si tinea
traditiile evreiesti n a facut niciodata gogosi hanukieni.
Iar eu m am bucurat si de Mos Nicolae, dar si de Pomul numit “de iarna”, nu de Craciun.
De data aceasta, suntem de acord, Veronica. Si eu am descoperit gogoaşele ca un dulce specific pentru Hanuka, doar dupa venirea in Israel.
Si am ajuns la Haifa , 10 ani dupa tine .
Reteta de gogosi oferita de Florentino e minunata, desi nu o voi face niciodata. Lipsa mea de rabdare si talent. Caloriile, un alt subiect
La tema tradiției gogoșilor, eu recunosc că nu știam în România nimic, pentrucă nu țineam sărbătorile tradiționale. Femeia care ne îngrijea ne ducea la biserică, de unde îmi amintesc mirosul de tămâie, iar bunicul din partea mamei ne povestea de sărbătorile evreiești, pe care el le-a ținut până la sfârșitul vieții . Uneori singur.
Dar ceeace era foarte răspândit în Banat era LANGOȘUL, pe care eu îl fac și acum în bucătăria mea din Israel. Langoșul simplu este sărat și este făcut din făină, drojdie sare și apă călduță. Dacă e proaspăt e minunat! Se poate adăuga brânză sărată și alte adaousuri, dar eu le fac simple. Nu are legătură decât cu pofta de mâncare.
Dacă e prăjit în mult ulei e potrivit şi pentru Hanuka. Mama făcea hremzli din cartofi şi de Pesach şi de Hanuka, pentru că era prăjit tot în mult ulei.
E prăjit în mult ulei , uleiul trebuie să fie fierbinte. Langoșul are forma de dreptunghi plat cu două tăieturi de cuțit în mijloc, ca ulieul să pătrundă peste tot. Este aruncat în ulei adânc și fierbinte cam câte un minut în fiecare parte până se rumenește și se umflă. Apoi pus pe o hîrtie absorbantă. Soțul meu nu contenește să întrebe: Când faci langoș? Îi fac. Numai îi este frică că se îngrașe.
Și eu sunt o mare adeptă a langoșilor și ceea ce se face în Israel cu numele de sfingi e exact același lucru, doar că toți le mănâncă cu zahăr și se miră că eu le pun sare.
Știi ceva…fac azi langoși . Am ingrediente și am timp .
Draga Florentino, si eu imi amintesc xe Hanukiadele initiate de Șef Rabinull Rozen, desi nu am participat niciodata.
Cu atit mai prețioasa este povestirea dvs, a intilnirii de Hanuka de la Galati.
Mi-a placut candoarea de copil cu care ati pastrat in minte evenimentele petrecute atunci, si va felicit pentru memoria dvs cu totul speciala.
Cu ” Lucica Scumpicica”, Cercul de aeromodele, concursul de machete de avioane in judetul Iasi, linga un cimitir evreiesc, urmarirea la TV a aselenizarii primului astronaut, veti putea edita un volum
” Amintiri din copilarie.”
Un titlu deja celebru. Vetu fi la inaltime
Mulțumesc extrem de mult. Mă simt cu adevărat măgulit!
Mulțumesc foarte mult!
Ce poveste în jurul celebrării zilelor de Hanukkah, dar mai ales în jurul GOGOAȘEI.
Și eu cred că gogoșile din România erau foarte, foarte gustoase, ușoare și pline cu gem de toate felurile.
Mi-a făcut poftă !
Mulțumesc foarte mult!
Mi-a placut foarte mult. Nu stiu unde locuiti dar gogoasele de atunci din Romania care in Ardeal se numeau fank erau mai gustoase decat cele de aici din Israel. Poate ca umplutura era mai buna.
Mulțumesc foarte mult!
Locuiesc în Kiryat Bialik
Încă o poveste înduioşătoare relatată de dl. Himelbrand care conţine o fărâmă de istorie. Hanukiada iniţiată de Rabinul Rosen continuă şi azi, în România, dar copiii foarte puţini, tot mai puţini.
Iată un reportaj de arhivă din 2010, de la Piatra Neamţ. E vorba şi de hanukiadă.
https://www.youtube.com/watch?v=Z92na8yYw38
Mulțumesc foarte mult!
Frumos povestit. O scena din Hanukiada Sef-Rabinului Moses Rosen, zihrono livraha: vizita lui la Galati. In ce an a fost? Hag Hanuca Sameah!
Mulțumesc foarte mult!
Eu nu am folosit termenul de Hanukiadă fiindcă nu știu dacă așa era.
Acțiunea este din 1967
Mi-a mers la suflet povestea dumneavoastră, domnule Florentino Himelbrand, exact cum îmi mergeau gogoșile calde primite de la bunica mea. Tare bune mai erau! Norocul meu era că se terminau repede, pentru că eram mulți nepoți la rând. Aș fi mâncat până mi s-ar fi făcut rău. Felicitări pentru descrierea amintirii atât de frumoase!
Mulțumesc foarte mult!
Încă o povestire unde lumea de odinioară e văzută cu ochi de copil. Mie mi-a plăcut.