Dr. Jakob Rosenfeld, general în armata lui Mao

Număr vizualizări 235 ori

Regretata Mirjam Bercovici ar fi spus „Viața bate filmul” și nu pot decât să-i dau dreptate. 

În 28 august 2025, ziarele din Israel relatau despre o festivitate care a avut loc la Muzeul Soldaților Evrei din al Doilea Război Mondial (lângă intersecția Latrun): ambasadorul Chinei în Israel a înmânat o medalie nepotului unui anume Dr. Jakob Rosenfeld, originar din Viena și înmormântat la Tel Aviv, pentru activitatea lui deosebită în China, în războiul împotriva invadatorilor japonezi, apoi în războiul civil și, în sfârșit, la întemeierea Republicii Populare Chineze.  Povestea lui este absolut incredibilă…  Dar poate că nu e chiar atât de incredibilă, pentru că cel puțin o parte a biografiei lui îmi amintește de cea a unchiului Siegfried (de fapt, unchiul mamei mele) despre care am mai povestit https://baabel.ro/2018/08/evreii-din-shanghai/

Dr. Jakob Rosenfeld (1903 – 1952) era originar din Lemberg, Galiția (azi Lviv, Ucraina), dar încă din copilărie a trăit la Viena.  Tatăl a fost ofițer în armata austro-ungară, apoi a lucrat ca pălărier. Jakob Rosenfeld a absolvit medicina la Viena în 1928 și s-a specializat în urologie.  De la început avea convingeri social-democrate și după lovitura de stat din 1933 a fost arestat și dat afară din spitalul unde lucra; în continuare și-a deschis un cabinet particular.  Și mai rău avea să fie după anexarea Austriei: Dr. Rosenfeld nu era numai social-democrat, ci și evreu, drept pentru care a fost deportat întâi la Dachau și apoi la Buchenwald, dar, printr-un miracol, a fost eliberat în iunie 1939, cu condiția să părăsească țara până în două săptămâni.  Fratele său mai tânăr, Josef, a reușit să obțină vize de la consulul general al Chinei, Ho Feng-shan, și au plecat împreună la Shanghai.  Acolo doctorul și-a deschis un cabinet de urologie și ginecologie în Concesiunea Franceză.

Dacă l-a cunoscut pe unchiul Siegfried la Viena nu știu, e posibil.  Erau aproape de o vârstă, erau colegi de breaslă…  În orice caz, trebuie se fi cunoscut la Shanghai, pentru că Siegfried avea un cabinet de ginecologie în același cartier.  Dar de aici încolo poveștile lor diferă radical.  Convingerile social-democrate l-au făcut pe Dr. Rosenfeld să frecventeze cercuri marxiste, de unde a fost recrutat în 1941 în armata chineză comunistă – se pare că nici nu s-a lăsat mult rugat să lupte împotriva japonezilor, aliații Germaniei.  Foarte curând a devenit și membru al Partidului Comunist.

Erau vremuri tulburi.  În 1937 China fusese invadată de Japonia și la început naționaliștii și comuniștii au făcut front comun împotriva lor.  Dar în 1941 alianța s-a destrămat și a început războiul civil, deci luptau naționaliștii, comuniștii și japonezii, fiecare cu fiecare – și oamenii de rând… vai de ei!  După înfrângerea Japoniei în 1945, războiul civil a continuat încă patru ani, până când naționaliștii s-au retras în Insula Taiwan, iar pe tot restul teritoriului a fost întemeiată Republica Populară Chineză – situație care continuă până astăzi.

Refugiații europeni erau adunați în ghettoul Shanghai, în așa-numita „Zonă restricționată pentru refugiați lipsiți de cetățenie”.  Pentru a putea lupta, trebuia întâi să iasă din ghetou – și a reușit, deghizat în misionar german, cu o cruce mare pe piept…  Și-a luat și un nom de guerre: Luo Shengte (dar printre apropiații săi era cunoscut ca „doctorul cu nasul lung”).

Dr. Rosenberg a activat în primul rând ca medic militar și a lucrat în condițiile cele mai grele cu putință.  Nu avea nici de unele: lipseau medicamente, instrumente, bandaje și, mai ales, personal medical.  A improvizat, a operat într-o barcă, fără anestezice, dar a salvat nenumărate vieți.  A tratat nu numai soldații, ci și populația civilă și a întemeiat un spital de campanie.

Încercând să remedieze lipsa catastrofală de personal medical, Dr. Rosenfeld a înființat o școala medicală.  El însuși a predat anatomia, a supravegheat disecțiile, a predat medicina internă, chirurgia și medicina de război.  Pornind de la o clasă de 50 de studenți, școala a avut mii de absolvenți.  Nu era cu adevărat o facultate de medicină, era ceva provizoriu – dar orice era mai bine decât nimic!  Cu timpul a ajuns să comande o brigadă medicală, primind gradul de general în Armata de Eliberare a Poporului.

În acești ani, Dr. Rosenfeld a avut mulți camarazi printre revoluționarii chinezi, dar cel mai bun prieten al său a fost mareșalul Chen Yi – se spune că a fost medicul lui „particular”, chiar a asistat-o pe soția acestuia la nașterea fiului.  În fotografia de mai jos, el apare alături de mareșalul Chen Yi (la dreapta), cel care avea să fie ministru de externe între 1958 – 1972, și Liu Shaoqi (la stânga), cel care avea să devină Președintele Republicii Populare Chineze între 1959 – 1968.

În februarie 1949, când armata comunistă a intrat în Beijing, a participat și el.  A fost de față și la proclamarea Republicii Populare Chineze, în octombrie 1949.  Curând după aceea s-a întors în Austria, dar familia sa fusese decimată de Holocaust, la Viena se simțea străin.  Ar fi vrut să se întoarcă în China, dar nu era simplu să primească o viză (nici măcar cu relațiile lui!).  Nici în Statele Unite nu a fost primit, datorită legăturilor lui cu China comunistă.  Până la urmă a emigrat în Israel, unde trăia fratele său, Josef.  S-a angajat la spitalul Assuta din Tel Aviv, dar nu a mai apucat să lucreze nici măcar un an și a murit de un atac de cord.  În numai 49 de ani a trecut prin mai multe decât alții în 80.

***

Cum se face că nu am auzit de el, unde a fost până acum?  Povestea e atât de neobișnuită, încât la început m-am întrebat dacă nu cumva e fake news, dar nu, totul este cât se poate de real.  În China, memoria lui a fost păstrată, există străzi pe numele lui, s-a produs un film artistic despre viața lui.  Spitalul întemeiat de el și distrus de japonezi a fost reconstruit. Iată-l: https://www.500du.com/post/29.html  Textul (tradus automat) spune: Spitalul Poporului din raionul Junan a fost înființat în decembrie 1948.  În 1992 a fost redenumit Spitalul Luo Shengte (numele chinezesc al lui Rosenfeld) și la intrare i s-a ridicat un monument… 

În 2016, la Muzeul Evreiesc din Shanghai au fost dedicate două statui: doctorului Rosenfeld și diplomatului Ho Fengshan, cel care a emis vize chinezești pentru refugiații evrei din Viena. https://english.cctv.com/2016/09/03/VIDE7tzkBOYMqwHwb2MnFKC9160903.shtml.

De când au fost reluate legăturile diplomatice dintre Israel și China, la mormântul lui de la Tel Aviv se perindă delegații oficiale chinezești.  Amintirea lui a devenit simbolul prieteniei dintre China și Israel.

Prof. Dr. Gerd Kaminski

Dar în afara Chinei era aproape uitat.  Cel care l-a readus în atenția publicului european și israelian a fost Prof. Dr. Gerd Kaminski, sinolog și directorul unui institut de cercetare a Chinei la Viena.  El i-a scris întâi o biografie intitulată General Luo genannt Langnase: Das abenteuerliche Leben de Dr. med. Jakob Rosenfeld (Generalul Luo zis Nas-lung: Viața aventuroasă a doctorului J.R.) apărută la Viena în 1993, iar mai târziu, în 2002, i-a editat și i-a publicat jurnalul – astfel s-au aflat foarte multe detalii despre viața lui.  Cartea se numește Ich kannte sie alle. Das Tagebuch des chinesischen Generals Jakob Rosenfeld. (I-am cunoscut pe toți. Jurnalul generalului chinez J. R.).  Cu această ocazie s-au găsit și numeroase fotografii.  O parte din ele au fost adunate într-un scurt film documentar produs de televiziunea chineză.  Textul, evident, nu-l înțeleg, dar imaginile spun totul.

https://tv.cctv.com/2010/07/30/VIDE1355599731427894.shtml

(Pentru a vedea filmul trebuie apăsat pe săgeata roșie care apare după câteva secunde în stânga jos.)

Bibliografie:

https://de.wikipedia.org/wiki/Jakob_Rosenfeld

https://www.israelhayom.com/2025/08/28/jewish-hero-forgotten-in-israel-gets-special-honor-from-china

https://www.timesofisrael.com/how-a-jewish-doctor-helped-form-backbone-of-revolutionary-chinas-medical-system

https://www.jpost.com/history/article-865648

Sursa imaginilor:

1. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Jakob_Rosenfeld-Luo-1.jpg  Unknown author, Public domain, via Wikimedia Commons

2. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Jacob_Rosenfeld.jpg  Unknown author, Public domain, via Wikimedia Commons

3. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Prof._Dr._Gerd_Kaminski-3864_(14191146914)_(cropped).jpg Franz Johann Morgenbesser from Vienna, Austria, CC BY-SA 2.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/2.0>, via Wikimedia Commons

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

8 Comments

  • Eva Grosz commented on January 8, 2026 Reply

    O personalitate, de admirat !

  • gabriel+gurman commented on January 8, 2026 Reply

    O dovadă vie a faptului că Diaspora evreiască a fost de folos în unele părți ale lumii…
    GbM

    • Hava Oren commented on January 8, 2026 Reply

      Sunteți foarte modest… Eu cred că a fost de folos cam peste tot.

  • Veronica Rozenberg commented on January 8, 2026 Reply

    Povestirea aceasta neobisnuita, te-ar putea duce cu gandul la cel putin un moment neobisnuit din istoria comuna a unor chinezi si a unor evrei, desi nu ar fi exclus ca intersectiile dintre aceste natii/popoare sa fie cu mult mai bogate

  • tiberiu ezri commented on January 8, 2026 Reply

    Și eu am scris un articol publicat în noiembrie 2022 în revista Gettei Neumann BJT, despre un eveu (din Polonia) care a devenit general în armata naționaliștilor c hinezi condusă de Chiang Kai Shek. Numele lui original era Moişe Abraham Mialczyn supranumit și “Two-Gun Cohen” – Cohen cel cu două pistoale. El l-a cunoscut în Canada pe primul președinte al Republicii Chineze, Sun Yat Sen și a ajuns și el în China. Repatriat în Canada în 1945, el a făcut parte din delegația Chinei la Națiunile Unite pentru votarea înființării noului stat, Israel în 1947. Inițial, China a vrut să voteze împotriva creerii statului evreiesc. Moişe l-a contactat imediat pe generalul Wu Tieching, reprezentantul Chinei la Națiunile Unite, arătându-i scrisoarea în care Sun Yat Sen îşi exprima sprijinul pentru mișcarea sionistă și poporul evreu. Astfel l-a convins pe Wu să voteze prin abținere și nu împotriva înființării statului evreu.
    Moishe s-a mutat la Manchester unde lucra ca reprezentant al Chinei la concernul Rolls-Royce, care exporta piese de schimb pentru avioane chinezești. El a fost printre puținii occidentali cărora li s-a permis să viziteze și China comunistă și Taiwanul. A continuat să primească pensie de la guvernul chinez și în 1966 a fost singurul occidental invitat și care a apărut pe tribuna de onoare, la serbările de aniversare a 100 de ani de la nașterea lui Sun Yat Sen.
    Morris (Moishe) Cohen a murit în 1970 la Salford și a fost înmormântat în cimitirul evreiesc din Manchester. Pe piatra lui funerară apar inscripții în ebraică, engleză și chineză.

    https://www.jpost.com/israel-news/two-gun-cohen-the-chinese-general-who-swung-the-un-vote-665125#google_vignette

  • tiberiu ezri commented on January 8, 2026 Reply

    O povestire impresionantă!

  • Andrea Ghiţă commented on January 8, 2026 Reply

    Povestea de viaţă cu totul ieşită din comun a generalului medic Jakob Rosenfeld este aproape incredibilă şi, dincolo de şirul de momente norocoase (scăparea din Dachau, plecarea din timp din Austria şi nu în ultimul rând faptul că , în final, a putut să părăsească China) ar putea fi rezumată cu dictonul “Omul sfinţeşte locul”. În acelaşi timp îmi întăreşte convingerea că profesia de medic e cea mai nobilă şi necesară dintre toate câte există pe pământ. Cred că şcoala medicală înfiinţată de Jakob Rosenfeld, în vremuri de război a fost o precursoare a mişcării “medicilor desculţi” din China postbelică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *