Știați că…?

Număr vizualizări 20 ori

De câțiva ani buni primesc în mod regulat semne de viață de la Dr. N.C., un vechi prieten și coleg de pe vremea studenției, stabilit de zeci de ani în străinătate și cu care m-am văzut doar o singură dată în ultimii 70 ani. Ne scriem de-ajuns de des și de fiecare dată descopăr cât de apropiate sunt opiniile noastre în diverse subiecte care, până la urmă, afectează într-o măsură mai mică sau mai mare pe fiecare din noi. Menționez că prietenul meu este fiul unuia din cei mai reușiți umaniști de care am auzit și pe care i-am cunoscut. Și, cum se spune, așchia nu sare departe de trunchi.

Unul dintre materialele recente primite de la amicul meu se intitulează Europeni cretini! Mi-am luat libertatea să-l reproduc aici, doar parțial, și apoi să fac anumite comentarii. Nu pun mâna-n foc că lucrurile stau exact așa cum sunt descrise de el, nu am timpul, energia și răbdarea să verific toate amănuntele. Dar, după părerea mea, chiar dacă luăm povestea doar ca pe un inventar, ea merită digerată și discutată, iar concluziile ar trebui să îngrijoreze pe orice locuitor al lumii civilizate. Iată transcrierea unei largi porțiuni a acelui mesaj.

Europeni cretini!

Dacă treci ilegal granița:
în Coreea de Nord primești 12 ani de muncă silnică.
în Iran primești închisoare pe termen nelimitat.
în Afganistan te împușcă pur și simplu.
în Arabia Saudită primești câțiva ani buni de închisoare.
în China, cel mai probabil că nu vom mai auzi de tine.
în Venezuela ești tratat drept spion și viitorul tău devine incert.
în Cuba sfârșești la închisoare.
în SUA te bagă la închisoare și apoi te deportează.

DAR
în Germania, Austria, Elveția, în Scandinavia și alte state europene, primești:
asigurări sociale,
abonamente gratuite,
asistență medicală gratuită,
bani de cheltuială,
cursuri de însușire a limbii,
bilete gratuite pe mijloacele de transport (tren, autobuz etc.),
bonusuri și ajutoare pentru copii,
asistență juridică gratuită împotriva măsurilor de expulzare.

SUNTEM CRETINI??? Cu siguranță, DA!!!

Astăzi există în Anglia peste 3.000 de moschei și peste 130 de tribunale Șaria. Familiile musulmane, cu o medie de 6 – 8 copii, sunt întreținute de stat și primesc locuințe gratuite. Azi fiecare școală din Marea Britanie e obligată să predea despre Islam!

Fenomenul ar putea fi combătut dacă ai continua să răspândești aceste informații în SUA, Europa și în lume, să informezi cetățenii needucați, care ascultă radio și se uită la televizor, dar nu întotdeauna citesc ziare și nimeni nu le dezvăluie acest adevăr periculos!

Oare ați văzut vreodată astfel de informații în mass-media din țara voastră?!

Și totuși, pentru că eu nu cred că tot ce zboară se mănâncă, am apelat la Dr. Google și iată ce am găsit:

În primul rând, cifrele se referă la anul 2020. Într-adevăr, este un fenomen demografic demn de a fi luat în discuție. Principalele țări vest-europene au un procent semnificativ de emigranți musulmani, de la prima și până la a treia generație. Procentul oficial (și bineînțeles subestimat) în Franța e de 12,5%, în Suedia 8%, în Germania 7%, în Marea Britanie 6,3%. Se pare că în anul 2050, musulmanii vor ajunge la aproape 15% din populația Europei de Vest.

Privitor la drepturile emigranților musulmani intrați ilegal într-o țară vest-europeană, Google dă cam aceleași amănunte ca textul de mai sus: dreptul de azil, tratament medical, acces la educație, dreptul la muncă, dreptul de a rămâne în țara respectivă, dacă emigrantul are rude printre cetățenii țării (adică posibilitatea de a-și aduce familia lărgită în noua țară). Bineînțeles că există și excepții, mai ales în cazul persoanelor care se dovedesc periculoase pentru ordinea publică, dar în general situația descrisă mai sus este verosimilă.

Fără discuție, problema nu e numai demografică sau economică, ci și politică, și încă de prim rang. Din ce în ce mai mult, guvernele vest-europene, indiferent de „culoarea” lor, se simt obligate să țină cont de acest aspect demografic, mai ales atunci când trebuie să ia o atitudine în politica internațională.

Știu, există multe explicații de ce Europa de Vest se menține „neutră” față de actualul conflict din Orientul Mijlociu, dar cred că una din ele, poate cea mai importantă (după teama de o criză de petrol) este opinia publică, din ce în ce mai influențată de mișcările islamice din țările respective. După părerea mea, această atitudine, eronată din punct de vedere politic și istoric, poate duce la slăbirea până la dispariție a pactului NATO, o lovitură cumplită aplicată stabilității politice a bătrânului continent. Oare mai trebuie să amintim că ursul rus (alias Putin) atâta așteaptă?! Oare nu e clar că prima (dar nu și ultima) victimă a acestui dezastru va fi Ucraina, și așa devastată de peste patru ani de ocupația și bombardamentele armatei ruse?

Iar la urmă două remarci personale.

Prima se referă la poziția Europei de Est în actualul conflict iraniano-americano-israelian. Este o atitudine ezitantă, ca și cum, ținându-te departe de ceea ce se întâmplă la câteva mii de kilometri de tine creează iluzia unei stabilități politice și, mai ales, evită posibilitatea de a fi atras într-o conflagrație actualmente regională, dar care poate deveni foarte repede mondială. Să nu uităm, țările Europei de Est au reușit să facă față pericolului emigrației din țările musulmane, așa că guvernanții acestor state nu sunt presați de existența unei minorități influente și periculoase. Dar în același timp, racheta iraniană de care vorbeam într-un articol recent, cea care poate lovi la distanță de patru mii de kilometri, ar trebui să îngrijoreze în mod direct țările din estul continentului.

A doua: sunt cetățean israelian de aproape 54 ani și tot ce gândesc și scriu în aceste zile este puternic influențat de senzația tuturor concetățenilor mei, și anume că în aceste momente de pericol iminent, cel care nu este cu tine, este, de fapt, împotriva ta.

De aceea, precum spuneam, propun ca opiniile prezentate în acest text să fie discutate / criticate luând în considerare faptul că ele sunt afectate de o serioasă doză de subiectivism pentru care îmi cer scuze.

Gabriel Ben Meron

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *