Într-o zi de decembrie am cumpărat o cutie de pasteluri pentru nepoata mea Henrietta, pasionată de desen și pictură. Din nefericire, cutia mi-a scăpat din mână și cretele s-au risipit pe podeaua magazinului. Una dintre crete nu am mai găsit-o nicicum, degeaba am căutat-o peste tot. Am cumpărat altă cutie, cea incompletă am păstrat-o pentru mine. Deschideam deseori cutia, aducându-mi aminte de anii de liceu, când desenam cu mare plăcere portrete, peisaje, fiind deseori lăudată de domnul profesor István Gergely, plastician renumit al Clujului, profesorul meu de desen. Într-o după-masă m-am trezit cu o foaie de desen în față, schițând contururile unei case dragi mie de pe strada Brătianu, de care mă legau amintiri frumoase din frageda copilărie. Acesta a fost prima lucrare din ciclul Clujul meu în pastel, care apare în foileton în paginile virtuale ale revistei Baabel. Urmează episodul al doilea.Read more…
Lecturi estivale
Citesc cărți în mai multe limbi. Adevărul este însă că plăcerea cea mai mare o încerc atunci când citesc în limbile pe care le vorbesc cel mai bine: româna și maghiara.. În fiecare vară vizitez Clujul – „vizitez”? De fapt, mă întorc în orașul meu natal – și mă „alimentez” cumpărând cărți în limbile preferate. Ce cărți să aleg este marea problemă. Și câte? Mai ales dacă țin cont de limitele legate de greutatea bagajelor. De câțiva ani, pentru a primi recomandări privind cărțile pe care vreau să le achiziționez, citesc rubrica de recomandări de lectură a Revistei 22. Trei dintre ele vi le prezint succint. „Magul de la Kremlin”, al autorului italo-elvețian Giuliano da Empoli, este un roman în același timp vizionar și documentar, pe care trebuie să-l citiți pentru a cunoaște Rusia contemporană, de la declinul lui Elțîn și ascensiunea lui Putin până la războiul din Ucraina.Read more…
Hotelul Appinger – un hotel al templerilor din Colonia Germană a Haifei
În inima Coloniei Germane, pe bulevardul Ben-Gurion nr. 28, se află astăzi Hotelul Colony. Puțini oaspeți știu că, în urmă cu aproximativ 90 de ani, aceeași clădire, cunoscută ca Hotelul Appinger, a găzduit personalități importante pentru istoria Palestinei. Clădirea a fost construită în 1905 de familia Appinger, una din vechile familii din Colonia Germană, întemeiată în 1868 de membrii comunității religioase a Templerilor. Alături de atelierul familiei, aici a funcționat inițial o mică pensiune, transformată treptat în hotel. Clădirea a fost extinsă în 1929 și 1933, după planurile arhitectului elvețian Moeller. Hotelul, administrat de surorile Helena și Ernestina Appinger, era cunoscut pentru serviciile sale și atmosfera familială. În perioada mandatului britanic, Hotelul Appinger era frecventat de ofițeri și funcționari britanici și se număra printre locurile de cazare de renume din Haifa.Read more…
JOI. UN AN. SEPTEMBRIE (I)
Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022. Peter este „medicul-condeier” prin excelență. Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit… Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. 7. Septembrie. Avertisment. Vara s-a întors, luminoasă și clară, și papagalii au dispărut din nou. Peste tot e lumină, pe pod, de la orizont radiază o strălucire aurie și de pe suprafața apei una verde-albăstruie. Gândurile mi se învârt în jurul lecturii nocturne. Orbit de soare, trebuie tot timpul să închid ochii; îndărătul genelor e negru cu un fel de licărit. Las lectura nocturnă, Nopțile Parisului, de Rétif de la Bretonne, înăbușită odată cu dimineața, să se ridice din nou la suprafață în timp ce pedalez înspre clinică. Cadrul cărții: povestitorul rătăcește aparent fără țintă prin viața de noapte a Parisului și cunoaște o marchiză depresivă. Legătura platonică dintre ei se dezvoltă în folosul amândurora. Hoinarul își încheie plimbările nocturne cu o întâlnire cu marchiza și îi povestește peripețiile prin care a trecut, înainte de a le pune pe hârtie sau, într-un fel, de a le ciopli în piatră. Plimbările sale nocturne au acum un țel matinal, iar marchiza, dezamăgită de lumea bărbaților, aproape că își regăsește curajul de a trăi. Poate că această formă de tratament antidepresiv ar trebui introdusă și dezvoltată în clinici, oricum boala își are rădăcinile în noapte, care multor depresivi le apare ca o zi interminabilă. Read more…



