Număr vizualizări 10 ori
Domnișoara Pogany este una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Constantin Brâncuşi. Dicționarele și cărțile de istoria artei, atunci când îi dedică marelui sculptor român chiar și numai câteva rânduri, folosesc ca ilustrație o reproducere a acestei opere.
De fapt, Domnișoara Pogany sau Mademoiselle Pogany este o serie de sculpturi reprezentând același model. Prima variantă a fost realizată în 1912, din marmură, pe un soclu de calcar. Ochii larg deschiși, conturați clar, îi conferă o delicatețe extraordinară și o expresie visătoare.
Domnișoara Pogany II, a fost realizată în 1919, din marmură cu vinișoare, pe un sistem complex de socluri din piatră și lemn. O altă variantă în bronz a urmat în 1920, continuând căutările artistice ale maestrului spre esențializarea formelor.
Domnișoara Pogany III sunt, de fapt, două sculpturi realizate în 1931 și 1933, prima din marmură albă, a doua din bronz lustruit. În această etapă finală, ochii dispar, fiind sugerați doar prin arcada fină a sprâncenelor. Mâinile sunt sculptate în relief mai puțin adânc, sprijinite sub gâtul prelung, iar părul este strâns într-un coc dublu spiralat.
Opera este răspândită în mari muzee ale lumii: Philadelphia Museum of Art adăpostește versiunile I (1912) și III (1931- în marmură). Museum of Modern Art (MoMa) din New York deține o versiune din bronz pe care o are chiar de la modelul care a pozat pentru această operă. Iar la Centrul Cultural George Pompidou din Paris se găsește o altă variantă din bronz lustruit.
Muzeul de Artă din Craiova deține o replică în bronz realizată în anii 1950 de Octavian Moșescu, un fost ucenic al sculptorului, folosind o matriță originală creată de Brâncuși. Cumpărată de muzeu în 1976, piesa a fost ulterior subiectul unui litigiu. Moștenitorii au revendicat-o, dar în 2013, Curtea de Apel București a dat câștig de cauză Muzeului de Artă din Craiova și Consiliului Județean Dolj.
Domnișoara Pogany, cea care a inspirat această sculptură celebră, a fost pictoriţa Margit Pogany, născută în 1879 la Budapesta, fiica negustorului Sándor Pollatschek și a soției sale Fanny, născută Mandel. În 1905 familia și-a schimbat numele în Pogány.
Margit Pogány avea o solidă pregătire academică în pictură. Ea a studiat sub îndrumarea lui Bertalan Karlovszky în Ungaria și Lucien Simon la Paris. O etapă fascinantă și mai puțin cunoscută din formarea ei s-a desfășurat în România și este legată de Școala de la Baia Mare. Începând din 1902, Margit a petrecut patru veri studiind la faimosul Centru Artistic Baia Mare. Una dintre lucrările sale de referință din acea perioadă, foarte bine primită de criticii vremii, este peisajul Pod la Baia Mare. Câteva din picturile ei pot fi văzute aici: https://www.artnet.com/artists/margit-pog%C3%A1ny/
Mai târziu, deși unii critici din cercul tradiționalist parizian sau apropiați ai lui Brâncuși au etichetat-o ca lipsită de un talent deosebit, Margit a continuat să creeze. Principala ei operă care a supraviețuit este autoportretul din 1913. Pictat la Budapesta, imediat după ședințele din atelierul lui Brâncuși, tabloul o înfățișează cu fața parțial umbrită și cu mâna sprijinită pe obraz, o replică vizuală subtilă și melancolică la faimoasa postură în care a imortalizat-o sculptorul.
Pe Constantin Brâncuşi l-a întâlnit în 1910, în Montparnasse, pe Rue de la Grande-Chaumière, la o pensiune frecventată de mulți artiști din cartier. Fascinată de personalitatea și lucrările sculptorului român, Margit i-a vizitat atelierul din Impasse Rosin. Peste ani ea a povestit că a fost profund impresionată de atmosfera din atelier și de lucrările pe care le-a văzut. Între decembrie 1910 și ianuarie 1911, înainte de a se întoarce în Ungaria, Margit i-a pozat lui Brâncuşi de mai multe ori.
Sculptorul modela în lut, dar, nemulțumit de tendința de a reproduce fidel realitatea, după fiecare ședință de lucru el distrugea schițele și o lua de la capăt. Ȋntr-una din ultimele zile, Margit l-a rugat pe Brâncuşi să îi facă un portret rapid înainte de plecare. În timp ce aștepta, ea și-a odihnit tâmpla sau obrazul pe mâinile aduse la față – un gest instinctiv de graţie și reflecţie. Această poziție l-a captivat pe artist, devenind ulterior pilonul compoziţional al celebrei sculpturi.
Relația lor artistică s-a caracterizat prin trecerea de la trăsăturile fizice ale lui Margit la o abstractizare absolută. Brâncuşi nu căuta o simplă copie a feţei ei, ci esenţa feminității și a privirii interioare. Ochii uriași, migdalați, ovalul perfect al capului, linia fluidă a nasului și mâinile sprijinite grațios sub bărbie au transformat chipul ei într-un adevărat arhetip vizual. Precum spuneam, prima versiune a Domnișoarei Pogany a fost realizată în 1912, urmată de turnări în bronz şlefuit și de noi variante.
Deși au existat speculaţii că intre cei doi ar fi existat și o legătură romantică (Brâncuşi era recunoscut pentru şarmul său și fascinaţia pe care o exercita asupra femeilor din mediul artistic), relația lor a devenit o prietenie caldă, plină de respect și afecțiune durabilă.
Nu se știe cum ar fi evoluat această relație dacă Margit ar fi rămas la Paris. Dar ea s-a întors în Ungaria natală, viața ei fiind marcată de marile traume ale secolului XX. Fiind de origine evreiască, ea a îndurat persecuțiile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind documentată ulterior ca supraviețuitoare a Holocaustului.
Ce s-a întâmplat, de fapt, după întoarcerea ei la Budapesta? În 1913 Margit Pogany și-a pictat autoportretul care o înfățișează într-o postură oarecum asemănătoare cu cea a sculpturii lui Brâncuşi. Criticii și istoricii de artă consideră că acest portret este un „răspuns” direct, intim și pictural la provocarea abstractă lansată de Brâncuși. Însă acest autoportret este mai puțin cunoscut de public, deoarece Margit l-a pictat ca pe un experiment strict personal și nu l-a inclus niciodată în expozițiile sale publice, astfel că lucrarea a rămas ascunsă în spațiul ei privat din Budapesta.
Ea a continuat să corespondeze cu Brâncuşi, scrisorile lor fiind marcate de prietenie și respect. În 1937 Margit a făcut o ultimă călătorie la Paris, sperând să-l revadă pe Brâncuși, dar sculptorul se afla în acel moment în România, lucrând la Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu[1].
Odată cu ocuparea Ungariei de către trupele germane și ascensiunea la putere a partidului fascist al Crucilor cu Săgeți, viața comunității evreiești a devenit un coșmar. Evreii din Budapesta au fost obligați să poarte steaua galbenă, averile le-au fost confiscate și mulți dintre ei au fost înghesuiți în ghetourile orașului. Ȋn timp ce sute de mii de evrei din provinciile maghiare au fost deportați direct la Auschwitz, cei din capitală au înfruntat execuții sumare pe malurile Dunării și marșuri ale morții. Margit Pogány a scăpat ca prin miracol, ascunsă. La fel au scăpat și comorile ei: autoportretul și o replică în bronz a bustului Domnișoara Pogany.
În această perioadă poșta practic nu funcționa, scrisorile internaționale erau cenzurate sever. Mai mult, statutul vulnerabil al lui Margit ca evreică ascunsă făcea ca orice contact cu exteriorul să fie extrem de periculos. Astfel corespondența ei cu Constantin Brâncuşi a încetat. Ea a fost reluată după război, dar tonul era cu totul altul, dictat de lipsurile financiare și de traumele suferite de Margit.
Coșmarul lui Margit Pogány a continuat și după război. Odată cu instaurarea regimului comunist, presiunea politică și persecuțiile au continuat, doar sub altă formă. Pentru a lăsa în urmă amintirile sumbre ale fascismului și pentru a scăpa de noul totalitarism, în 1948 Margit a emigrat în Australia, împreună cu membrii de familie care i-au mai rămas. Pentru restul vieții, refugiul ei a devenit Melbourne, un loc liniștit unde a trăit o bătrânețe discretă, dedicată în continuare picturii.
Dar începutul nu a fost ușor. Margit își pierduse întreaga avere și era într-o situație financiară extrem de precară. Deținea însă o adevărată comoară: originalul în bronz al Domnișoarei Pogany, pe care îl cumpărase direct de la Constantin Brâncuși în tinerețe, la Paris. În 1949, Margit i-a scris lui Brâncuși cerându-i o evaluare de piață pentru a putea vinde lucrarea unui muzeu. Ea l-a rugat să o ajute să vândă sculptura, dar cu un contract special, care să-i permită să o păstreze până la sfârșitul vieții. Brâncuși, la rândul lui bătrân și cu sănătatea șubredă, nu i-a oferit niciun ajutor.
În 1952, conștientă de valoarea operei, Margit Pogány a scris direct legendarului Alfred H. Barr, directorul fondator al Muzeului de Artă Modernă din New York. Ea a precizat că este artistă, că a studiat la Paris și a dat detalii despre modul în care a fost realizată sculptura în atelierul din Montparnasse. Negocierile au fost lungi și complexe, din cauza distanței și a clauzelor pe care le dorea. În cele din urmă, muzeul i-a acceptat condițiile și a achiziționat sculptura. Deși inițial Margit sperase să păstreze bustul până la moartea ei, nevoia urgentă de fonduri și logistica securizării operei au făcut ca piesa să părăsească Australia imediat după finalizarea actelor. După o lungă călătorie pe mare și pe uscat, în primăvara anului 1953 capodopera a sosit la New York, iar MoMA a emis un comunicat de presă prin care celebra integrarea Domnișoarei Pogany în colecția sa permanentă. Banii obținuți din această vânzare i-au asigurat muzei lui Brâncuși o bătrânețe liniștită și demnă, permițându-i să picteze în continuare, până la stingerea ei din viață, în 1964.
Cristina Toma Salomon
Bibliografie:
https://www.moma.org/collection/works/80744
https://ro.wikipedia.org/wiki/Domni%C8%99oara_Pogany
https://www.philamuseum.org/objects/61513
https://www.academia.edu/45544526/_Mademoiselle_Pog%C3%A1ny_as_Artist_and_Patron\
https://hu.wikipedia.org/wiki/Pog%C3%A1ny_Margit_(fest%C5%91)
https://historia.ro/sectiune/general/cine-a-fost-domnisoara-pogany-iubirea-simpla-si-2203365.html
Sursa imaginii:
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Constantin_Brancusi,_Portrait_of_Mlle_Pogany,_1912,_Philadelphia_Museum_of_Modern_Art,_Philadelphia.jpg Public domain, via Wikimedia Commons
[1] Cunoscut și ca Ansamblul monumental „Calea Eroilor”, acesta este un omagiu adus eroilor căzuți în Primul Război Mondial din care Constantin Brâncuși a realizat patru elemente sculpturale: Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana infinitului. Ansamblul este înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO.
