Căutarea unui loc de muncă și erorile inerente ale începutului…

În primele luni ale  anului 1980, nou venit în Țara Sfântă, am abordat imediat, printre alte urgențe, cercetările pentru obținerea unui loc de muncă.  În dificila acțiune am comis un număr de erori din care trebuie să amintesc:

1. Am întocmit un Curriculum Vitae adăugând, în afara studiilor și  a câtorva proiecte importante (informații absolut necesare)  și alte detalii care s-au dovedit literalmente nocive. Spre exemplificare am menționat lucrările pentru doctorat, lista comunicărilor la sesiuni tehnico-științifice, deplasările peste hotare în interes de serviciu, cartea de specialitate publicată în România și Polonia, premiile naționale și internaționale primite de proiectele mele, decorații, emisiunea TV “Prim Plan”,  precum și alte deșertăciuni de aceeași natură.  Acest CV eronat, m-a transformat într-un “overqualified”, om care nu poate fi angajat nicăieri și niciodată. Abia ulterior, la recomandările specialiștilor în problemă, am corectat CV-ul într-o formă în care să devin “angajabil”…

2. Din motive economice, am folosit traducerile  gratuite ale documentelor (diplome de studii, funcțiile deținute, etc), oferite de Merkaz Klita (Centrul de Absorbție). Am constatat mai târziu că aceste traduceri, efectuate de persoane mai puțîn calificate, au fost parțial eronate, defavorizandu-mă (desigur fără intenție).

3. Am indicat în CV adresa din Merkaz Klita, unde am locuit în momentul sosirii. Aceast “domiciliu” nu făcea întotdeauna o impresie favorabilă angajatorilor potențiali.  In fine, poate vorbesc cu păcat, dar ofertele primite pe adresa amintită erau “cenzurate” de funcționara rusofonă a așezământului și uneori “deturnate” spre alții “olimi” care vorbeau  limba lui Pușkin…

Într-o zi soția mea întră în biroul secretarei  din Merkaz Klita  și observă pe masă acesteia trei plicuri deschise, având pe adresa numele meu…

– Dalia de ce plicurile sunt deschise și de ce soțul meu nu a primit scrisorile ? întreabă soția.

– Eu le verific întâi și hotărăsc cui să le dau !, a fost intrigantul răspuns al reprezentanței Sohnutului…

4. Condițiile (justificate din punctul meu de vedere) pe care le-am impus viitorului loc de muncă:

Exclusiv în Haifa și exclusiv într-un serviciu de proiectare ! Am indicat și cerința – absurdă în condițiile locale din perioada amintită – de a fi utilizat exact  în fosta mea specialitate… Aceste condiții au redus considerabil aria mea de angajare. Nu am ținut seama  că ar fi fost  preferabil să am inițial un serviciu oarecare și abia după aceea să-mi  caut altul pe gustul meu. Am înțeles mai târziu  că este mult mai ușor să fii primit undeva când vii dintr-un loc anume, fie și dintr-unul modest, decât să fii sosit de… nicăieri ! Am înțeles, tot  mai târziu, că aci oamenii își schimbă specialitatea în funcție de cerințe și relativ cu ușurință chiar locul de muncă,  pentru o poziție favorizantă…

5. Am trimis CV-ul  folosind exclusiv  lista de întreprinderi publicată în engleză de Ministerul Absorbției, lista care nu includea:  industria militară, armata, micile ateliere sau birouri particulare de proiectare, primăriile, filialele ministerelor și alte instituții care foloseau o bună parte din  disponibilul de ingineri pe piață muncii.

6. Am expediat CV-ul scris de mână, în limba engleză și nu dactilografiat în ebraică.

În afara  erorilor mele  introduse în redactarea primei variante de CV , au existat și alte circumstanțe agravante:

–  În momentul sosirii mele în Țară Sfânta, s-a închis un mare institut de proiectări din Haifa (după câte îmi amintesc  Life), care a pus pe liber peste 200 de ingineri … Cauza: divorțul patronului de soția acestuia !

– În aceeași perioadă, un număr de emigranți sosiți din Uniunea Sovietică via Viena,  au prezentat diplome de “injineri” dovedite false, “fabricate” în capitală Austriei. În consecință factori tendențioși din multe întreprinderi priveau cu suspiciune  diplomele  tuturor specialiștilor  care studiaseră în țările socialiste.

               – Existau puternice sentimente “românofobe”, inclusiv (sau mai ales) în rândul celor sosiți mai de mult din Dacia Felix, cu studiile neterminate. Aceștia priveau cu ostilitate noii veniți cu diplome de medici sau ingineri și mai ales …dreptul acestora de a-și cumpăra  un automobil fără taxe, adică la jumătate din preț… Mulți dintre ei, emigrați ca adolescenți în anii ’40-’50 din nordul Moldovei, nu-și imaginau nivelul și dezvoltarea industrială a zonei Brașov-București, la sfârșitul deceniului ’70.

– Localnicii, care studiaseră la Tehnion  ingineria în 3 ani jumătate sau “rușii” care studiaseră numai 4 ani,  dețineau o diplomă “B” (Bachelor). Aceștia, situați adesea în funcții de conducere, nu priveau cu simpatie excesivă  inginerii veniți din România care  studiaseră ingineria în 5 ani, și posedau diplome  echivalate de Ministerul Educației din Ierusalim că “M” (Master).

În consecință am început să primesc refuzuri în serie, terminate cu formulă protocolară:  

“cererea ta rămâne în evidență noastră și când vom avea ceva disponibil  vei fi anunțat”

***

Ca urmare a primei versiuni a CV-ului am fost totuși  invitat la “Centrul de Absorbție al Oamenilor de Știință” din Ierusalim. Am prezentat actele d-lui Shapira, directorul instituției, care într-un ivrit corect cu accent rusesc, mi-a comunicat că am fost considerat “om de știință” și centrul său se va ocupa de “klitarea” (absorbția)  mea. Mi-a adus la cunoștință o serie de drepturi pe care, din păcat,e nu le-am folosit niciodată, precum:

– Posibilitatea obținerii unui împrumut neconexat, pe termen lung, valorând câteva zeci de mii de dolari, dacă voi intenționa să-mi deschid o afacere particulară. În condițiile inflației exorbitante din perioada respectivă, împrumutul echivala cu un cadou !

– Centrul era de acord să plătească viitorului meu angajator, salariul meu timp de un an sau pe o durata mai îndelungată.

– Centrul îmi va asigura un loc de muncă, potrivit calificării mele, dar nu neapărat în Haifa.

Întradevar, în scurt timp am primit o scrisoare de la  centrul pentru “Oamenii de Știință” amintit mai sus, cu propunerea de a fi angajat la marea fabrică de ciment “Nesher” din Ramla, situată undeva la sud de Tel Aviv.

M-am prezentat  să studiez propunerea deși localizarea geografică a întreprinderii,  la peste o sută de kilometri de Haifa,  mi-a redus  entuziasmul încă de la început. Am fost plăcut impresionat că am fost primit cu simpatie şi  că o parte  din conducerea tehnică vorbea românește. M-au fost informat că în principiu am fost acceptat. Mi s-a explicat în mod detailat viitorul meu serviciu. Salariul propus nu era mare, dar pentru mine ar fi fost acceptabil.   O condiție impusă de conducere: Naveta este exclusă. Va trebui să locuiești în apropiere !

 În continuare, însoțit de inginerul șef tehnolog, am făcut un tur al fabricii. Fiind o zi de “hamsin”, era o vreme  toridă, fiind mult mai cald decât în Haifa. În plus, în zona  instalațiilor tehnologice, prin natura fabricației, era și mai cald ! Pentru mine devenise clar că nu voi lucra acolo…Am mulțumit conducerii specificând că în termen de trei zile vor primi răspunsul meu.

În apropierea marilor cuptoare cineva mă strigă în limba română:

– Alo, domnu’ inginer!

 Mă întorc în direcția vocii și văd un om îmbrăcat intr-o salopetă  pantalon cu bretele, mic de statură, cu părul  sur și un pic de burtă. Am presupus că era fochistul. M-am apropiat şi i-am răspuns:

– Da, vă ascult.

–  Ascultați dl. inginer. Am auzit că veți lucra probabil la noi.

– Încă nu sunt sigur.

– În cazul când veți lucra totuși la noi, ori de câte ori veți dori să beți o cafea bună, să veniți la mine !

Am mulțumit călduros acelui om mărunţit și, fără să vreau, ochii mi s-au umplut de lacrimi.

Au trecut ani mulți de atunci. Nu am mai fost niciodată în orașul Ramla, dar n-am uitat nici odată acest  impresionant  episod al primelor  mele zile în Țara Sfântă… 

                                                                    ***                                                                                                  

Am modificat CV-ul in mod corespunzător şi urmare acestui lucru curând am început sa fiu chemat  la interviuri. Am primit destule răspunsuri prin poştă, inclusiv cu formula consacrată. “când vom avea ceva disponibil  vei fi anunțat”.

Partea interesantă sau bizară, dacă vreți, a fost că după…câțiva ani buni (!), când eram deja consacrat  în hidraulică la o mare întreprindere de stat din Haifa si trimis prin America, am primit prin poştă  răspunsuri pozitive cu mențiunea: “am obținut o comandă de proiectare pentru specialitatea ta”. Nu am consacrat timpul necesar să răspund…

Theodor Toivi