Vizita președintelui Trump și a soției sale, Melanie, în Marea Britanie

Am vizionat cu plăcere relatările colorate ale mass mediei privind vizita președintelui Trump și a soției sale Melania în Marea Britanie. Am admirat toaletele Melaniei, rochia albă cu pălărie mexicană asortată. Am admirat-o și pe d-na prim ministru Theresa May într-o superbă rochie roșie, lungă, cu o discretă crăpătura laterală. Am apreciat faptul că a apărut în fața perechii Trump împreună cu soțul ei, ținut până acum oarecum în umbră. Consider că Theresa May a părăsit în mod triumfal înalta ei funcție, mână în mână cu președintele Trump. Vizita acestuia s-a soldat cu promisiunea unor importate acorduri comerciale post Brexit.  Am admirat și eleganta apariție a oaspeților la banchetul oferit de M.S. Regina Regatului Unit. 

***

În acest context Sadiq Khan, primarul Londrei, a criticat eforturile Regatului Unit de a-l primi pe președintele Donald Trump într-o vizită de trei zile în Marea Britanie. Într-un articol de opinie în The Guardian, Khan îl condamnă pe Trump pentru aplicarea unei politici de imigrație care separă copiii de părinți, folosindu-se de rasism și xenofobie drept tactici electorale și pentru introducerea unei interdicții de călătorie în țările predominant musulmane.

“Nu, acestea nu sunt acțiunile dictatorilor europeni din anii ’30 și ’40. Nici a juntelor militare din anii ’70 și ’80. Acestea sunt acțiunile liderului care este cel mai apropiat aliat al nostru, președintele Statelor Unite ale Americii”, scrie Khan. El îl clasifică pe Trump ca fiind “unul dintre cele mai flagrante exemple ale unei amenințări globale în creștere”.

Khan și președintele au o istorie controversată. Atunci când teroriștii au ucis opt persoane și au rănit grav încă 48 în timpul unui atac asupra podului de la Londra în 2017, Trump a criticat primarul într-un tweet. ”Cel puțin șapte morți și 48 răniți într-un atac terorist și primarul Londrei spune că nu există nici un motiv să fii alarmat!” a scris Trump.

Articolul lui Khan vine imediat după ce Trump a dat o aprobare preliminară lui Boris Johnson, spunând că membrul formațiunii conservatoare ar fi “excelent” și ar face “o treabă foarte bună”.

Primarul scrie că politicienii din extrema dreaptă răspândesc minciuni pentru a crea o atmosferă de nesiguranță și pentru a ataca stâlpii fundamentali ai unei democrații sănătoase – egalitatea în fața legii, libertatea presei și un sistem de justiție independent.

“De aceea este atât de ne-britanic să fi întins covorul roșu săptămâna aceasta pentru vizita oficială a unui președinte al cărui comportament diferă de idealurile pe care le-a fondat America. Theresa May ar trebui să emită o respingere puternică – nu a Statelor Unite ca țară sau a biroului președinției, ci a lui Trump și a agendei extreme pe care o întruchipează. Ar trebui să spună că cetățenii din Marea Britanie și SUA sunt de acord cu multe lucruri, dar opinia lui Trump este incompatibilă cu valorile britanice”, spune el.

***

Nu este frumos din partea primarului Londrei și a ziarului The Guardian că s-au lansat într-un atac furibund împotriva înalților oaspeți de peste ocean. Sadiq Khan amintește de acțiunile dictatorilor europeni din anii ’30 și ’40. Despre foștii sau actualii dictatori ai Irakului, Siriei, Libiei, Yemenului și a diverselor țări africane, nimic rău! Omul are ce are numai cu “dictatorii europeni”! Presupun că Sadiq Khan consideră părul blond al lui Donald Trump și al lui Boris Johnson ca pe o sfidare adusă dictatorilor din lumea a treia.

Dar fiii Angliei nu pot uita contribuția și sacrificiile americanilor la apărarea Regatului Unit împotriva Germaniei naziste. Am admirat în continuare la TV aniversarea debarcării în Normandia, cu participarea conducătorilor Europei împreună cu Donald Trump și Theresa May. Am remarcat în tribună și prezența Cancelarului Angela Merkel.

Thedor Toivi

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *