Motto: De multe ori paginile din viaţa reală sunt mult mai oribile decât acelea imaginate în cărţi – Olga Lengyel.

Cine a fost Olga Lengyel?

S-a născut în 1908 la Cluj, care făcea parte atunci din Imperiul Austro-Ungar. A fost fiica unui cunoscut industriaș evreu, Ferdinand Bernat-Bernard, director al minelor de cărbune din Transilvania. Mama s-a numit Ileana (Ida) Legman. Ȋntr-un interviu pe care l-a dat după război, Olga a admis că familia ei era foarte liberală, religia nu era un subiect important în familie. Cauza a fost probabil că familia era mixtă din punct de vedere religios: tatăl era evreu, iar mama, nu.

Olga a învăţat la Liceul Marianum din Cluj, unde a fost colegă de clasă cu mama mea, Eva. Un timp a studiat literatură și geografie la Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj. După ce s-a căsătorit cu Dr. Miklós Lengyel (1896-1944), a început să se intereseze de medicină

Dr. Lengyel a lucrat la început sub auspiciile profesorului de medicină internă Aladár Elfer , care a fost și nașul tinerei perechi. A continuat să se specializeze în clinica cunoscutului chirurg clujean, Mátyás Mátyás și a reputatului dermatolog, Prof. Coriolan Tătaru. S-a perfecţionat la Berlin în chirurgie și ginecologie, devenind la întoarcere unul din cei mai respectaţi medici clujeni.

Ȋn 1938 și-a dechis propriul sanatoriu, cunoscut ca “Sanatoriul Dr. Lengyel”, pe str. Gojdu (actuala str. Crișan), în spatele Sinagogii Neologe de pe str. Horea. Clădirea avea două etaje și 80 de paturi.

Olga a învăţat rapid să fie asistent chirurg și a lucrat cot la cot cu soţul ei, conducând și administraţia sanatoriului.

Perechea a avut doi băieţi: Thomas și David, cel din urmă fiind înfiat.

Totul a fost normal până în 1940, când Clujul a trecut în stăpânirea Ungariei, după Dictatul de la Viena. Ȋn orașul cu 13% populaţie evreiască au apărut primele legi antievreiști, iar bărbaţii tineri au fost duși la muncă obligatorie, unde mulţi și-au pierdut viaţa, în special în pădurile și pe drumurile Ucrainei.

Ȋn primii ani după 1940, Dr. Lengyel a fost lăsat de autorităţile maghiare să-și desfășoare activitatea. Lucrurile s-au schimbat după 19 martie 1944, când Ungaria a fost ocupată de trupele naziste. Soţul Olgăi a fost arestat de Gestapo sub învinuirea că sabota produsele farmaceutice germane, în special al fabricilor Bayer pe care refuza să le cumpere.

Dorind să-și salveze soţul, ea a semnat un act prin care ceda locuinţa și sanatoriul doctorului Osváth, care era german, fost elev al doctorului Lengyel și protejatul Gestapoului.

Ştirile despre o eventuală ghetoizare și deportare a evreilor clujeni se înteţeau. La început a existat un plan ca familia să fie ascunsă sau trecută în România de lăptarul familiei – Câmpean, dar planul a eșuat.

La 27 mai 1944, familia Lengyel a fost deportată la Auschwitz după o cumplită călătorie în vagoane de vite. Ȋn aceeași zi au fost gazaţi părinţii ei și cei doi copii.

După o perioadă deosebit de grea, ca simplă prizonieră, Olga a devenit infirmieră la Dispensarul de la Auschwitz, aflat sub comanda Dr. SS Fritz Klein, originar din Transilvania. A încercat să salveze de la moarte cât mai multe deţinute și a descris amănunţit cele șapte luni petrecute ca infirmieră. A putut să-și viziteze soţul, care lucra ca medic deţinut la dispensarul de la Auschwitz-Buna (Monoviz). A fost poate singurul caz în care o deţinută și-a vizitat soţul pentru câteva minute în cadrul marelui complex concentraţional.

Cu puţin înainte de eliberarea lagărului, Olga evadat, ajungând întâi la Odessa și apoi la Paris. Acolo și-a scris memoriile de la Auschwitz, în limba maghiară. Cartea a apărut în franceză în 1946, sub titlul Souvenirs de l’au-delà, iar în 1949 a apărut în engleză sub titlul I Survived Hitler’s Ovens.

Peste ani, Olga s-a recăsătorit cu omul de afaceri mexican Gustave Aquire. Au trăit un timp în Cuba, iar după revoluţia lui Fidel Castro s-au stabilit la New-York, primind cetăţenia americană.

Acolo Olga a fondat The Olga Lengyel Institute for Holocaust Studies and Human Rights. Misiunea acestei instituţii este de a educa generaţiile tinere despre Holocaust și importanţa drepturilor civile. Olga Lengyel s-a stins din viaţă în 2001.

Legătura dintre familia Lengyel și familia mea

Tatăl meu, Dr. Zoltán Vass , a fost un cunoscut medic clujean în perioada interbelică și postbelică, Șeful Secției de Stomatologie a Spitalului Evreiesc din Cluj și ultimul ei director; a fost o perioadă profesor la Catedra de Patologie Bucală a Universităţii de Medicină. Înainte de 1944 familia Vass locuia pe str. Gojdu lângă familia Lengyel. Cei doi copii, Peter și Ștefan Vass erau prieteni cu Thomas și David Lengyel. Cele două familii se întâlneau des, după principiul: “Un vecin bun e mai mult decât o rudă”.

Oly – prima soţie a tatălui meu și Olga erau prietene apropiate și se vedeau aproape zilnic. Grădinile lor erau despărţite doar de un gărduleţ subţire. Când a venit vorba de ghetorizarea și deportarea evreilor din Cluj, același lăptar Câmpean le-a propus celor două familii să le ascundă împreună, dar planul a eșuat. Același Dr. Osváth, de care am pomenit anterior, voia să pună mâna și pe casa Dr. Vass, spunând că “familia să locuiască la periferia orașului, unde locuiau ţiganii!! (citat din cartea Olgăi)

La 22 mai 1944 tatăl meu a fost arestat împreună cu alţi medici evrei din Cluj, iar la 23 mai camionul Gestapoului aștepta în faţa casei lor, pe str.Gojdu, de unde familiile Lengyel și Vass au fost duse la gara din Cluj – în direcţia morţii: la Auschwitz. Ȋntr-un vagon de vite au îngrămădiţ 96 de oameni, bătrâni, bărbaţi, femei și copii. Nu era loc de stat jos pentru toţi, nu era apă, nu erau condiţii igienice minime. Soţia tatălui meu, “Oly, originară din Viena, știa de ce sunt în stare nemţii și de aceea a încercat să se sinucidă în vagon, fiind salvată de Dr. Lengyel, cu ajutorul unui cateter folosit la bolnavii renali” (citat din cartea Olgăi).

La Auschwitz toată familia tatălui meu a fost trimisă în camera de gazare chiar în ziua sosirii: soţia Oly, cei doi copii, mama lui (bunica mea) și părinţii lui Oly. Tatăl meu a lucrat ca sclav la Fabrica de anvelope Buna-Auschwitz, dar a fost tot timpul în preajma prietenului său din Cluj, Dr. Lengyel, care lucra ca deţinut-medic la Dispensarul de la Buna-Auschwitz.

În ianuarie 1945 lagărul a fost eliberat de trupele sovietice, dar tatăl meu s-a întors la Cluj abia în mai 1945, după ce a străbătut Europa pe acoperișul unui vagon de cărbuni. Din toată faimilia el era singurul supraviețuitor.

S-a căsătorit cu mama mea, Eva și apoi m-am născut eu.

El și-a continuat activitatea de medic până la moarte.

Legătura dintre Olga și tatăl meu a continuat după război prin corespondenţă. Iată cele două scrisori pe care le-am găsit în arhivele familiei, trimise tatălui meu după război

Paris – 1945

New York – 1947

Despre Dr. Lengyel nu se știe precis cum a pierit. Unii spun că a murit de tifos cu câteva zile înainte de eliberare, alţii susţin că a fost împușcat de un SS-ist în timp ce ajuta un deţinut francez să continue “Marșul morţii”, după lichidarea lagărului.

Cartea Olgăi Lengyel, Cuptoarele lui Hitler

Cartea descrie cu lux de amănunte viaţa în lagărul din Auschwiz și viața ei ca infirmieră. Sunt capitole care vorbesc de condiţiile inumane din lagăr, de selecţie, de camerele de gazare, de experienţele medicale pe oameni, de prostituţia din lagăr  sau de bestiile care conduceau lagărul și de comandantele bestiale, ca Irma Giese. Toţi acești torţionari au sfârșit la spânzuratoare în anii 1945-1946.

Cartea oferă o perspectivă nouă a Holocaustului și a morţii, de astă dată din perspectiva feminină.

Cartea Olgăi Lengyel este considerată una din cele trei cărți de bază care se ocupă de Holocaust, alături de cartea lui Primo Levi If this is Man și cartea lui Elie Wiesel Noaptea  scrisă în idiș și tradusă în franceză. Memoriile Olgăi Lengyel s-au numărat printre sursele de inspiraţie pentru descrierea iadului de la Auschwitz, în romanul Sophie’s choice, scris de Willian Styron, a cărei ecranizare a fost distinsă cu mai multe premii Oscar, în 1983.

Olga a revenit la Cluj abia la începutul anilor 1980, pentru a sprijini apariţia cărţii ei în limba română, la editura Dacia. Președintele Comunităţii evreiești de atunci mi-a povestit că voia să mă cunoască și s-a interesat de familia mea, dar nu ne-am putut întâlni fiindcă eu locuiam deja în Israel.

Aș încheia aceste rânduri cu cuvintele lui Albert Einstein, cea mai strălucită minte a secolului trecut, care a citit cartea și i-a scris Olgăi:

“Thank You for your very frank, very well written book. You have done a real service by letting the ones who are now silent and most forgotten speak”

Johanan-János Vass

2020.04.19