Taifasul cu Mihai Eisikovits, prietenul meu înţelept şi sfătos, este una dintre bucuriile serii de vineri. Tolba lui cu amintiri este nesecată şi întotdeauna mă uimeşte găsind întâmplarea care exemplifică cel mai bine subiectului despre care discutăm.

Taifasul cu Mihai Eisikovits, prietenul meu înţelept şi sfătos este una dintre bucuriile serii de vineri. Tolba lui cu amintiri este nesecată şi întotdeauna mă uimeşte găsind întâmplarea care exemplifică cel mai bine subiectului despre care discutăm. De data aceasta era vorba de filele din istoria sionismului, pe care încerc să le adun în paginile revistei Baabel. Nenea Mihai a reluat o poveste mai veche (publicată în revista electronică Acum), întregind-o cu crâmpeie din amintirile sale de la vârsta de trei – patru ani şi anexând câteva poze cu valoare de document.

Îmi permit să introduc întâmplarea relatată de Mihai Eisikovits cu un fragment din volumul al IV-lea, (pag. 6) al lucrării Monografia Oraşului Liber Gherla, de Kristóf Szongott – publicată la Gherla, în 1903

« Prin piaţa Constantinopolului circula o zicală care suna astfel: “Turcul poate fi păcălit de evreu, evreul de grec, grecul de armean, însă armeanul nu poate fi tras pe sfoară decât de Satana.” (Revista Armenia, anul 1891, pag. 144)»

Din povestea de mai jos va reieşi dacă ea se aplica şi în Gherla de odinioară

Un armean şi un evreu la Gherla, de Mihai Eisikovits

În comuna Orman, aflată la o distanţă de vreo zece kilometri de oraşul Gherla trăiau trei fraţi evrei: Jechil, David şi Ancel, cu familiile lor. Îşi cultivau pământul cu pricepere şi chibzuială, dar se ocupau şi cu creşterea vitelor cornute, care erau foarte căutate la export. Pentru toate nevoile gospodăreşti dădeau câte o fugă cu trăsura până la Gherla, de unde se aprovizionau şi unde aveau mulţi cunoscuţi. Cel mai priceput în probleme gospodăreşti, în creşterea vitelor şi în prelucrarea pământului, era David.

Cam prin 1918-1919, după ce copiii, nu puţini la număr, au crescut mari, neavând niciun viitor în comună, au hotărât să se mute tustrei la Gherla. Jechil şi-a găsit o casă pe placul lui în aşa-zisa stradă evreiască, nu departe de sinagogă.  Ancel şi-a găsit o locuinţă în casa numită „Pomul Verde”, iar David a pus ochii pe o casă mare, de pe strada Dragoş Vodă. Casa era formată din două corpuri cu intrarea atelajelor între ele, avea odăi multe, chiar peste nevoi, două grajduri spaţioase cu iesle, anexe gospodăreşti, şopron pentru trăsură şi căruţă, fântână cu cumpănă şi uluc de adăpat vite, grădină mare pentru zarzavaturi şi chiar un lot de porumb. Totul era după placul lui.

Proprietarul era un armean cu care mai învârteau „pietrele” dominoului în cafeneaua Corona lângă câte un „schwarz”, ba uneori mai băteau şi „blatul” pe lângă un „schnaps”, deci erau cunoştinţe vechi.

Veni vorba despre casă, dar armeanul ceru o sumă mare şi David îi oferi o sumă mică. După  ce se tocmiră zile în şir, la un moment dat, armeanul i-a spus:

– Măi, Davide, ţie nu ţi-o vând nicicum! Să nici nu mai discutăm de casă.

– Nu mai vorbim, dacă aşa vrei tu – fu răspunsul lui David, care se ţinu de cuvânt, deşi tare mult îşi dorea casa aceea foarte potrivită pentru nevoile lui. Se mai întâlni de multe ori cu armeanul, dar nu mai scoase nicio vorbă despre casă.

Peste un timp proprietarul se întâlni cu David şi îi spuse:

– Măi, Davide, am vândut casa unei evreice. Mi-a şi plătit, totu-i în ordine, am făcut şi actele.

– Cine-i femeia aceea?

– Una originară din Beclean. O cheamă Aranka Schwartz.

– Da?- întreabă David.

– Da!

– Apoi, află că aceea este soţia mea!

Mai întâi proprietarul rămase mut de mirare, apoi sudui în armeneşte şi după aceea îi zise lui David.

–  Mai uşor am târguit cu nevastă-ta, tu eşti un om tare zgârcit şi rău în afaceri!

În final s-au îmbrăţişat şi problema s-a încheiat la un şnaps. David Weisz s-a mutat la Gherla, în casa mult dorită.  Având odăi multe, a cedat una Organizaţiei Sioniste. Aici se întruneau asociaţiile „Barisia” şi „Aviva” şi tot aici aveau loc activităţile KKL. (Keren Kaiemet Le Israel ). Menţionez că David Weisz a fost bunelul meu, din partea mamei

O cameră cu anexe, pentru tinerii sionişti din Gherla

După cum se va vedea din completarea de mai jos, casa bunelului lui Mihai Eisikovits a avut un rol important în “filele istoriei sionismului” din Gherla

După instalarea în casa cea mare şi spaţioasă, bunelul meu David Weisz, generos din fire, oferi una dintre camerele care prisoseau familiei unei văduve de război, Frime néni şi fiicei sale Matika, iar o altă cameră cu anexă o puse la dispoziţia tinerilor sionişti din Gherla. Aceştia aveau un grup de băieţi care se numea Barisia şi un altul de fete, care se numea Aviva.

Deci toată activitatea sonistă din Gherla acelor ani (1925) se desfăşura în sediul din casa bunicului de pe strada Dragoş Vodă şi era condusă de Iumi Herskovits. Mătuşile mele şi singurul unchi neînsurat, David, făceau parte şi ei din grupele de tineri sionişti. Prin 1933 – 1934 s-a înfiinţat organizaţia Habonim,

de care se ocupa Ferenc Frenkel, un om foarte potrivit pentru a se ocupa cu copiii. Din câte-mi amintesc din anii copilăriei, tinerii sionişti făceau excursii, participau la tabere şi acţiuni de strângere de fonduri.

În toate casele evreieşti din Gherla, puşculiţele KKL (Keren Kayemeth Leisrael) erau la mare cinste. O parte dintre tinerii sionişti au reuşit să plece în Palestina cu certificat, salvându-se de Holocaust. Aşa s-a întâmplat şi cu fiica văduvei Frime, Matika, a cărei familie aveam s-o reîntâlnesc peste decenii în Israel.

Mihai Eisikovits, ianuarie 2013

Notă: Fotografiile publicate mai sus sunt în ordine: Organizaţia de tinere Aviva şi organizaţia de tineri Barisia în anii 1923 şi 1924