István Zsehránszky: DESCHIDEM LARG PORŢILE SUFLETULUI ŞI ALE TEATRULUI (interviu cu MAIA MORGENSTERN)

Maia Morgenstern, actriţa de renume internaţională al teatrului românesc de la sfârşitul lunii august este director interimar al Teatrului Evreiesc de Stat. În interviul dat publicaţiei noastre a spus: îşi asumă conducerea acestei instituţii cu profesionalismul cu care şi-a realizat rolurile sale datorită cărora a devenit actriţă de renume.

 

Maia Morgenstern, actriţa de renume internaţională al teatrului românesc de la sfârşitul lunii august este director interimar al Teatrului Evreiesc de Stat. În interviul dat publicaţiei noastre a spus: îşi asumă conducerea acestei instituţii cu profesionalismul cu care şi-a realizat rolurile sale datorită cărora a devenit actriţă de renume.

I.Zs. Îmi pare bine că Maia Morgenstern a ajuns aici, în fruntea acestei instituţii atât de prestigioasă. Teatrul Evreiesc are o moştenire foarte-foarte bogată.

M.M. O moştenire preţioasă. Teatrul este un organism viu care nu poate să există fără public. Acuma ne adresăm şi dorim ca să ajungă maesajul nostru la cei care ne iubesc, dar şi la cei care ne iubesc mai puţin sau nici nu ne iubesc, fiind că pur şi simplu nu ne cunosc. Deci vrem să fim cunoscuţi şi de ei. Deschidem larg porţile sufletului şi ale teatrului. Invităm la noi pe toatî lumea ca să-i arătăm ceea ce am moştenit. Moştenirea noastră e extrem de bogată, extrem de preţioasă, extrem de rafinată, este o confluenţă a culturii evreieşti şi a culturilor de aici din România, este…

I.Zs…. o confluenţă a întregii culturii europene, fiind că evreimea e prezentă în toată Europa.

M.M. E un lucru extrem de important, şi vrem săl-l continuăm. Aici este locul, în teatru, unde s-au adunat energii, s-a adunat o bogăţie spirituală, o dulce povară şi o grea responsabilititate, o mândrie. Dar nu vrem să rămânem cantonaţi într-un trecut, să ne transformăm într-un muzeu al figurilor de ceară… Conştienţi de valoarea ce o constituie moştenirea culturală pe care o avem, dorim s-o ducem mai departe, s-o ţinem în viaţă. Puteţi să spuneţi, că sunt vorbe mari. Da. Dar de vorbe mici sunt sătulă. De vorbe mici şi meschine…

I.Zs. Şi cu vorbe mici nu ne ajungem departe.

M.M. E adevărat, că vorbele mari trebuie încăptuşite într-un program serios cu o gândire curajoasă, şi într-o concepţie extrem de serioasă. În acelaşi timp respectul valorilor, respectul tradiţiilor, respectul limbii trebuie să fie prezent în munca noastră; prezenţa lor concomitentă ne ajută  şi va aduce implicit construirea unui pod, a unui arc peste timp, către noile cercetări, către găsirea noilor forme.

 

Nu e treaba noastră să ne lamentăm

Teatrul se transformă necontenit; teatrul este un organism viu. Aşa cum societatea şi el este continuu în mişcare: evoluiează sau involuiează. Asistăm din păcate şi la asta din urmă. Dar nu e treaba noastră să lamentăm, ci să construim, să facem ceva de folos.

I.Zs. Dar nu credeţi că această situaţie nu e o situaţie nouă? Involuţie, decădere, meschinăria – am mai văzut aşa ceva pe la noi. Şi tocmai de aceea instituţia Dvs. care v-a fost încredinţată s-o conduceţi este aşa de importantă fiind că a reuşit să producă valori mereu, şi în aceste împrejurări.

M.M. Pentru că aşa s-a născut: este o insulă de spiritualitate şi de supravieţuirie.

I.Zs.Şi această supravieţuire, cum am experimentat-o, însăşi este o valoare.

M.M. Este o valoare. Fiindcă supravieţuirea se produce, printre altele şi prin cultură şi prin artă, şi nu prin vorbe goale. Am supravieţuit în vremuri de tristă amintire, ce dorim să nu se mai repete niciodată. Spun asta acum, la pragul anului nou evreiesc, la Yom Kippur, cu speranţa că se va îndeplini această dorinţă, şi nu vor mai veni asemenea vremuri de tristă amintire, vremuri în care predomină xenofobia, rasismul, antisemitismul; vremuri când artiştii evrei sunt daţi afară din teatre, din orchrstre filarmonice, îşi pierd locul de muncă, resursele lor pentru existenţă, datorită oroginii lor etnice. Fiind că asta s-a întâmplat atunci, la îceputul anilor 40, când s-a înfiinţat Teatrul Evreiesc.

Supravieţuirea: alături de o bucată de pâine o bucată din spiritualitate

Artiştii evrei au constituit acest teatru din dorinţa de a rămâne în picioare ca artişti, de a exista. Supravieţuire nu înseamnă doar o bucată de pâine care o mâncăm, ea e o bucată de spiritualitate pe care, datorită acestui teatru, o avem de oferi, şi pe care dorim s-o oferim şi în continuare. Artă, spiritualitate, cultură, bucuria de a fi; o explozie de energie, de talent, de muncă; o concentrare a unei forţe artistice. Suntem o trupă unită, omogenă, constituită din personalităţi extrem de diferite: sunt actori maturi, actori de vârstă, capetele de afiş ale Teatrului Evreiesc: domnul Rudy Rosenfeld, doamna Leonie Waldman-Eliad; dragii mei colegi de vârstă: domnul Nicolae Călugăriţa, şi-şi-şi; alături de cei tineri şi foarte tineri, şi extrem de talentaţi şi extrem de muncitori. Este o trupă de artişti care în timp şi-a dovedit valoarea şi cizelându-se zi de zi poate să devină una mare din nou.

I.Zs. Şi pentru aceşti actori Dvs. ca director trebuie să asiguraţi posibilitate de afirmare. Fiin că e bine că s-au adunat aici mulţi actori tineri, chiar foarte talentaţi, dar sunt prezenţi destul de rar în viaţa artistică a Capitalei…

M.M. Ne revine sarcina să deschidem ferestrele pentru o vizibilitate mai bună. De aceea am spus că trebuie să fim văzuţi şi auziţi alături de cei care ne iubesc şi de cei care nu ne iubesc fiind că nu ne cunosc. Trebuie să ajungem şi la ei.

I.Zs.Şi care ar fi modalităţile de apropiere de ei care nu Vă cunosc încă?

M.M. Deocamdată sunt un director interimar, şi ar fi mai bine să vorbesc despre preocupările noastre în general. Urmează să pregătesc un program managerial privind conducerea acestui teatru cu care mă voi prezenta la concursul pentru postul de director. E clar că trebuie să mergem către spectatorii tineri. Către cei tineri şi foarte tineri.

I.Zs. Acum la o avantpremieră am fost martor faptului că tinerii au umplut sala Teatrului Evreiesc de Stat. Deci aţi pornit pe un drum bun. Şi nu numai vorbiţi despre acest drum, dar chiar mergeţi pe el.

M.M. Folosim toate mijloacele necesare pentru realizarea întâlnirii cu publicul tânăr şi foarte tânăr.

I.Zs.Chiar la Timişoara am văzut un lucru foarte interesant cu prilejul Festivalului „Csepürágó” (spectacole jucate pe străzile şi pieţele Timişorei) organizat de Demeter András când era directorul Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, că un spectacol al lor – „Cei doi Pierrot” – care iniţial a fost montat în Sala Studio, într-o sală mică cu 50 de locuri, şi deja nu l-a mai frecventat nimeni, ajuns însă pe o scenă ridicată într-o piaţă din centrul oraşului, a fost văzut de 500 de oameni. Deci a fost benefică prezentarea spectacolului pe stradă, într-o piaţă. Şi asta ar fi un prim pas către un public necunoscut…

M.M. Da, a ţine spectacole în spaţii neconvenţionale. Fiindcă dorim cu toţii să promovăm spectacolele noastre, să facem ca ele să fie văzute de un public larg. În primul rând vrem să mergem cu spectacolele noastre în licee.

 

Muzica klezmer şi unor evreiesc

I.Zs.Şi acum Vă rog să ne spuneţi: Dvs. ca o personalitate de seamă a artei teatrale din România personal ce aduceţi nou în TES?

M.M. Doresc să fie prezentă muzica klezmer. Muzica asta e un vis. Şi dacă o să visăm o să realizăm, dar dacă nu o să visăm nimic, nu o să realizăm nimic.

I.Zs. Asta e un punct de pornire important.

M.M. Cred, cel puţin pentru mine, că da. Şi trebuie s-o trezim din nou la viaţă fără teamă. La o viaţă nouă, fiind, evident, există tradiţia muzicii klesmer care este o explozie de energie şi de chef de viaţă, e o infuzie de optimism. Iar pe lângă solidele spectacole, texte clasice, vreau să propunem spectacole moderne, ultracontemporane. Şi doresc, visez spectacole lectură pentru ca şi noi şi publicul să facem cunoştinţă, ca un prim pas, cu texte dramatice importante. O primă cunoaştere, pe care – dacă această primă întâlnire se va reuşi, vor fi implicate ambele părţi – va urma punerea pe scenă, respectiv vizionarea de către public. S-a terminat cu practica: vine directorul, trânteşte un repertoriu, scrie-l pe avizier etc. Trebuie să aducem o schimbare şi pe acest plan. Apoi aş da un rol important spectacolelor care ne prezintă umorul specific evreiesc.

I.Zs.E o direcţie bună. Umorul evreiesc este foarte apreciat şi căutat şi în afara comunităţii evreieşti.

M.M. Da. Dar repet: deocamdată suntem în faza de a ne construi. Îmi construiesc un plan menegerial pentru a susţine un concurs demn. Doresc să susţin şi să ajung director numai după un concurs absolut în legalitate, cum e normal să fie. Pe mine să nu mă ungă cineva director. Mi s-a acordat încredere pe care vreu s-o răsplătesc şi să dovedesc că am meritat-o. Dar ştiu foarte bine: conducerea unui teatru nu este o glumă, o joacă că vine unu şi face pe directorul…

I.Zs. Vă rog să ne spuneţi totuşi nişte titluri, nişte spectacole pe carele  veţi promova în stagiunea asta, care a început deja.

M.M. Putem să discutăm şi despre asta, pentru că deocamdată trebuie să continuăm ceea ce a pregătit regretatul nostru coleg, domnul director Hary Eliad. Vom juca în continuare specatacolele, pe care le iubesc foarte mult: Un rege Lear evreu, Blazonul şi Duşmancele. După aceea ne gândim la Stele rătăcitoare care este pusă în scenă de un regizor tânăr, excelent şi iubit de noi, Andrei Munteanu. Spectacolul ne va prezenta secene din istoria teatrului evreiesc, ne va arăta clipele ei cele mai importante.

I.Zs.Dar invitaţi la Bucureşti şi alte teatre evreieşti? Aşa cum a fost cândva. Atunci, când Baraşeumul – clădirea TES – a fost scena unor întâlniri ale teatrelor care joacă în limba idiş?

M.M. Da. Dorim să le invităm, dar numărul teatrelor evreieşi s-a inpuţinat.

I.Zs. Totuşi mai sunt în Rusia, în Israel…

M.M. În Polonia este un teatru evreiesc de prestigiu; la Londra… sau în Statele Unite. Vom stabili din nou contacte cu ei.

I.Zs. Trebuie să Vă mărturisesc că ajuns în Bucureşti în anii 70, eu ca maghiar din România, m-am simţit bine numai aici, în Teatrul Evreiesc de Stat, iar întâlnirea teatrelor idiş, organizată aici, mi-a făcut bine, m-a întărit sufleteşte.

M.M. Într-adevăr trebuie să valorificăm totul din ceea ce am reuşit să realizăm în trecut, în cursul istoriei acestui teatru, ceea ce a fost frumos, onorabil, şi ceea ce ne a dat putere. Asta poate să-şi găsească loc şi în programul meu de management.

I.Zs.Eu cel puţin, şi nu numai eu, am îndrăgit nişte actori ai Teatrului Evreiesc de Stat, mă gândesc la Tricy Avramovici, Bebe Bercovici, Seidy Glück… şi la alţii care între timp au ajuns în străinătate. Ar fi bine să fie invitaţi aici, să-i mai vedem. S-ar putea eventul să primească roluri în spectacolele care urmează să fie prezentate?

M.M. Da,da,da. Îi vom invita, cum am făcut şi până acum, când au prezentat nişte numere personale în cadrul unor spectacole de amintiri. Să invităm… Absolut, sunt nişte mari artişti… Dar ca să primească roluri în piesele care urmează să fie puse în scenă, e o treabă mai grea, necesită o coordonare extrem de minuţioasă, dar nu este imposibil.

I.Zs.Revenind la predecesorul Dvs. în acest post: domnul director Hary Eliad organiza anual turnee în străinătate, datorită cărora Teatrul Evreiesc era prezent în America, în Israel, în Europa Occidentală, chiar şi în Ungaria. Continuaţi acest lucru?

M.M. Vom continua, dar nu pentru image, ci pentru realizarea contactului propriu zis, şi pentru susţinerea comunicării. Pentru mine e la fel de important să fim prezenţi la Dorohoi sau în Statele Unite sau oriunde în lume, unde este nevoie de noi, ca identitatea noastră să fie vie, ca să ne bucurăm – artiştii şi publicul în acelaşi măsură – de prezenţă şi să realizăm un dialog artistic; ca să ne cunoască şi alţii, şi cei care momentan nu sunt încântaţi de noi, fiindcă, de fapt, nici nu ne cunosc. Şi cu asta am ajuns înapoi la problema cu care am început convorbirea noastră…

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *