În faldurile timpului, așternute unele peste altele, se ascund numeroase povești și întâmplări, unele uitate de mult sau ignorate în întunericul veacurilor suprapuse. Îmi imaginez timpul ca pe o țesătură pusă la păstrare, brodată cu tot ceea ce s-a întâmplat. Unele modele sunt frumoase, strălucitoare, multicolore, altele sunt întunecate sau șterse, roase și greu de descifrat, toate sunt acoperite de praf și pânze de păianjen, au pete de murdărie morală care nu pot fi șterse cu nimic, așezate în locuri de taină, adesea de nepătruns. Secole, milenii, luni și ani, entități de timp cu care operăm, sunt stivuite și ascunse, unele lăsându-se explorate, altele nu, oferind secrete care ne intrigă și care ne incită să le descifrăm.
Cetatea orașului meu, Cetatea Oradiei cunoscută în vechime sub numele Varadinum, atestată documentar prima oară în anul 1113, păstrează în istoria ei de peste 900 de ani comori de știință și de cultură care merită studiate, aflate și prețuite. Una din aceste comori este existența în inima ei, pentru 200 de ani (1465-1667) a Meridianului Zero. Sau a unei variante a lui, ca să fim corecți. Stabilirea Meridianului Zero aici a avut loc în secolul al XV-lea și desfășurarea acestui demers va fi descrisă în cele ce urmează.
Ne amintim din școală că Meridianul Zero este linia imaginară care traversează globul pământesc, unind cei doi poli și intersectând Ecuatorul, despărțind emisferele de est și vest și având rolul de linie de referință pentru observațiile astronomice; cu ajutorul lui se stabilesc coordonatele geografice, el fiind și meridianul universal pentru calcularea timpului civil sau a orei standard. Știm cu toții că în zilele noastre Meridianul Zero trece prin observatorul astronomic din Greenwich, localitatea din apropiere de Londra, acesta având longitudinea 0 grade. Fiecare loc de pe Pământ este măsurat în termeni de longitudine față de distanța sa la est sau la vest de Meridianul Zero. Dar nu a fost deloc așa întotdeauna.
În istoria astronomiei și geografiei planetei noastre au fost etape multe prin care au trecut savanții până să ajungă la cunoașterea de acum, au fost multe căutări și încercări animate de strădania perpetuă de a ști cât mai mult despre planeta noastră și despre Universul în care este așezată.
O astfel de etapă a fost la mijlocul secolului al XV-lea tocmai la Oradea. Ca în nenumărate alte ocazii, a fost nevoie de un om vizionar cu o idee senzațională, dornic să înlăture obstacolele aflate pe calea pe care pornise. Acest om a fost, în cazul istorisirii mele, episcopul romano-catolic de Oradea, János Vitéz de Zredna (1408-1472), un cărturar excepțional care și-a făcut studiile la Viena și în Italia, unde a aderat la ideile renascentiste emergente în epocă și, având în vedere faptul că la Oradea se forma deja un centru umanist de valoare și anvergură europeană, János Vitéz a găsit aici locul potrivit ca să-și aducă o contribuția remarcabilă la activarea și dezvoltarea acestui centru. El a fost episcop la Oradea între anii 1445 și 1465, sub domnia lui Iancu de Hunedoara.
Dar înainte să depănăm povestea aceasta, trebuie să fac o paranteză. Când vorbim despre literatură sau artă, mulți dintre noi avem deja o înțelegere aproape instinctivă a faptului că de-a lungul secolelor, ideile creative s-au succedat în curente, adeseori născute în opoziție unele cu altele. Romantismul apare ca o replică la clasicism, parnasianismul e sătul de elucubrațiile romantice, avangarda spumegă la adresa regulilor și „bunelor moravuri” artistice, postmodernismul le ia pe toate laolaltă și le amestecă nemilos și neîncrezător în ierarhii, și tot așa. Pe de altă parte, atunci când vorbim despre știință, dintr-o dată ne trezim lipsiți de această elasticitate în judecată – avem impresia că știința, ca zeița Atena, a țâșnit gata împlătoșată din mințile unor Newton, Darwin sau Kelvin, și a fost nevoie de titani ca Einstein, Schrӧdinger sau Bohr să ducă mai departe înțelegerea pe care o avem despre tot și toate. Pentru omul modern, arta are ceva frivol – când Duchamp expune un pisoar și îi spune „Fântâna”, gândim „Eh, mare scofală, așa generează și fi-miu un curent artistic, de trei ori pe săptămână.” Dar știința, ei bine, acolo e nevoie de Telescopul James Webb ca să ai un cuvânt de spus, nu apari așa, fluierând, și exprimi noi Legi ale Naturii.
Lucrurile nu au stat mereu așa. Problema măsurării longitudinii, problemă intim împletită cu necesitatea unui Meridian Zero, a tulburat marile minți ale lumii timp de sute de ani, timp în care s-au propus sute de soluții în perpetuă competiție, idei care mai de care mai zănatice dacă e să le luăm la bani mărunți înarmați cu toată cunoașterea pe care o avem acum. A fost o problemă atât de incredibil de spinoasă, încât Umberto Eco a scris „Insula din ziua de ieri”, o carte în celebrul său stil baroc, pasionat și alambicat peste măsură, în care înțeleptul autor italian descrie exact acea lamă de cuțit pe care dansau, la un moment dat, ideile științifice și cele artistice, într-un dialog pe cât de ridicol pe atât de fecund, în încercarea de a tranșa o dată și pentru totdeauna misterul navigației bine temperate. Pentru că, să nu uităm, problema longitudinii era și una politică – prima putere navală capabilă să facă o hartă precisă, prima corabie capabilă să-și determine cu exactitate poziția pe ocean ar fi fost și ultima lovitură dată tuturor celorlalte puteri maritime și coloniale. Ne place să credem că știința se face doar de dragul științei, dar nu trebuie să fim naivi. Așadar, vă invit să priviți această poveste ca pe un episod dintr-o polemică științifică dintr-o vreme în care știința încă nu se cristalizase ca metodă, o epocă în care gânditorii din Europa abia se dezmeticeau după secole de somn al rațiunii și, la fel ca în cazul omului de rând abia trezit, nu erau siguri ce e vis și ce e viață.
Suntem așadar în veacul al XV-lea, când are loc trezirea culturală, artistică și științifică a lumii ieșită din întunecata perioadă a Evului Mediu. Este un moment istoric perfect pentru episcopul cărturar János Vitéz care a adunat la Oradea savanți din toată Europa, înființând aici o bibliotecă care va constitui baza uneia dintre cele mai mari și celebre biblioteci europene, biblioteca ”Corviniana” a lui Matei Corvin.
Anterior poziției sale de episcop, János Vitéz a fost profesorul personal al lui Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara, ulterior voievod al Transilvaniei. El a fost pasionat de astronomie dar și un vizionar care își dorea să înlăture superstițiile și obscurantismul din rândul populației așa încât, la un moment dat a dorit să realizeze un tabel de predicție a eclipselor de Soare și de Lună, realizat prin calcule astronomice. Pentru asta, János Vitéz i-a scris fizicianului vienez Georg Peuerbach, cerându-i ajutorul. Peuerbach, o celebritate a vremii sale, supranumit postum părintele astronomiei observaționale, întocmise deja astfel de tabele, a căror valabilitate depindea de un meridian de referință, iar atunci când i-a trimis bunului episcop un manuscris cu aceste tabule, a stabilit meridianul de referință la Oradea, ca parte a gestului de a i le dedica episcopului orădean.
Cărturarii și artiștii din acea vreme depindeau aproape complet de bunăvoința unor puteri nobile, iar acest tip de dedicare era la ordinea zilei. Iată ce-i scrie Peuerbach episcopului orădean cu ocazia trimiterii acestor tabele în manuscris, dovadă a faptului că Oradea a fost stabilită ca ”centru al lumii” : „Am adunat tot ce se poate despre mișcarea corpurilor cerești și, ca să avem un punct de reper al acestor corpuri, am desemnat un „meridian zero” cu ajutorul căruia voi face comparații între ele și Pământ. Datorită dragostei dumneavoastră pentru știință, am ales ca acesta să fie Oradea”. Master class de diplomațiepolitică.
De altfel, Peuerbach a venit la Oradea, aducându-i episcopului orădean câteva instrumente astronomice de la vremea respectivă (astrolab, cadran solar) împreună cu instrucțiuni de folosire. Mai mult, a venit însoțit de cel mai bun student al său, Johannes Müller von Königsberg, zis și Regiomontanus, cel care va pune, mai târziu, la Nürnberg, bazele geometriei sferice.
Cu instrumentele primite de la Georg von Peuerbach, episcopul János Vitéz înființează într-unul din turnurile cetății Oradiei, primul observator astronomic de pe actualul teritoriu al României și unul din primele din Europa, fiind sprijinit financiar în demersul său de către însuși Matei Corvin. Spuneam mai devreme că ideile spre a fi înfăptuite au nevoie de oameni determinați și capabili să găsească atât forță cât și ajutorul necesar, la momentul potrivit. Ei bine, exact asta îi reușea atunci lui János Vitéz.
Observațiile astronomice efectuate de Peuerbach și Regiomontanus la Oradea au fost adunate în ”Tabula Varadiensis” – Tabelele Orădene – care prezintă informații privind pozițiile Lunii și ale planetelor, informații necesare calculelor de navigație. Cum spuneam, meridianul reper care să-i fie punct de sprijin pentru a calcula longitudinea, Peuerbach îl stabilește ca trecând prin cetatea orădeană, pe lângă clădirea Palatului Episcopal, prin cartierul ”Steaua” (azi cartierul Cantemir), iar hărțile pentru navigație și planigloburile făcute în perioada respectivă prezintă deja Meridianul Zero la vestul Peninsulei Balcanice. Astfel ajunge cetatea orădeană, în anul 1465 un soi de centru al lumii sau un GPS sui generis al Renașterii. Poate veți spune că e o aroganță această afirmație dar aveți vă rog răbdarea să citiți mai departe, să vedeți unde ne duce povestea…
Navigatorii Evului Mediu stabileau pozițiile aștrilor după hărțile cerești desenate la Oradea conform deslușirilor făcute în observatorul astronomic orădean al lui János Vitéz. Începuse vremea marilor descoperiri geografice.
Cristofor Columb a traversat Atlanticul folosind în calculele lui de navigație Tabelele Orădene cu ajutorul cărora se spune că a reușit să iasă dintr-o situație disperată pe data de 29 februarie 1504. Se afla în apele golfului Santa Gloria din Jamaica și, bazându-se pe calculele făcute de Regiomontanus la Oradea, Cristofor Columb a prevăzut iminenta producere a unei eclipse de Lună. El a organizat la începutul eclipsei o întâlnire cu băștinașii ostili pe care i-a înspăimântat cu puterea lui de a face să dispară luna. Ei i-au atribuit pe loc puteri divine și i-au oferit provizii și cadouri. Legenda spune că marele explorator a descoperit Cuba orientându-se după poziția aștrilor față de Oradea. Viață sau vis? Cărturarii nu erau siguri nici atunci, darămite acum.
Amerigo Vespucci a consemnat în memoriile sale că a învățat să măsoare longitudinea din „Tabulae Varadiensis”. Aceleași tabele au fundamentat cercetările lui Tycho Brahe și ale lui Johannes Kepler pentru a stabili legile mișcărilor planetelor.
Să vedem ce s-a întâmplat cu protagoniștii istorisirii mele. Episcopul vizionar János Vitéz părăsește la un moment dat Oradea și este desemnat episcop de Esztergom, în Ungaria, unde încearcă să fondeze echivalentul Est-European al Universității din Bologna. El moare în 1472, iar la Esztergom există în ziua de azi o statuie a sa, ca semn de respect pentru eforturile sale de a înteți luminile din lume. După moartea episcopului, a urmat o perioadă de decădere.
Georg von Peuerbach murise deja în 1461 la Viena, iar Regiomontanus ajunge întâi la curtea regală a lui Matei Corvin din Budapesta, stabilindu-se mai târziu la Nürnberg, unde ridică cel de-al doilea observator astronomic european și își continuă munca de cercetare. Moare în 1476, probabil de ciumă, sau asasinat, pe când se afla la Roma pentru a încerca, împreună cu Papa Sixtus al VI-lea, să lucreze la reforma calendarului iulian.
După aceste evenimente, timp de încă aproximativ 200 de ani, până în anul 1667, Meridianul Zero a rămas stabilit ca trecând prin Cetatea Oradea. În tot acest timp, apar o mulțime de alternative ca meridiane zero, adică de referință, dintre care cele mai cunoscute din Europa Centrală și de Est sunt la Trieste și la Praga. Problema longitudinii este rezolvată abia în 1735, de un tâmplar și ceasornicar englez, un autodidact pe nume John Harrison, care creează Cronometrul Marin, un orologiu al cărui mecanism funcționează bazat nu pe gravitație, ci pe mișcările unei corăbii, și care este primul orologiu suficient de precis încât să permită calcularea longitudinii. Trecuseră aproape 300 de ani de când Vitéz, Peuerbach și Regiomontanus își uniseră eforturile la Oradea. Mai urmau să treacă încă aproape 120 de ani până când Meridianul Zero avea să fie stabilit definitiv la Greenwich, în 1851.
Istoria locurilor și oamenilor are tot felul de ciudățenii pe care atunci când le aflăm, la multă vreme după petrecerea lor, ni se par aproape incredibile, ne îndoim că ele chiar au avut loc, au durat și au influențat hotărâtor mersul lumii. Totuși realitatea are puterea de a ne surprinde și uimi dar, nu mai puțin, de a ne încânta.
Anca Laslo, Mircea Laslo
Referinţe:
https://ibn.idsi.md/ro/vizualizare_articol/70340
https://provinciacrisana.wordpress.com/2017/10/21/meridianul-zero-oradea-judetul-bihor-provincia-crisana/
18 Comments
Articolul m-a fascinat pe mai multe planuri: literar ( Istoria acelei vremi se deapana asemenea unui basm, unei povesti frumoase spusa cu cuvinte bine alese) si stiintific (am aflat multe lucriri noi despre o perioada glorioasa din istoria Oradiei).
Te felicit Anca si,deasemenea, il felicit pe d-nul Mircea Laslo pentru timpul minunat pe care l-am petrecut in epoca de glorie a domniei lui Matei Corvin!
Iti multumim din inimi Marina, inseamna ca ne-am realizat intentia scriind acest articol!
Istoria Meridianului Zero şi personalitatea episcopului şi savantului Vitéz János sunt emblematice pentru perioada domniei lui Matei Corvin. Atunci Ungaria, Transilvania, erau conectate nemijlocit la cultura europeană.
Toate demersurile mele legate de istoria acestor locuri urmăresc restituirea memoriei publicului faptul că aici există tradiții culturale și științifice adevărate.
“Istoria locurilor și oamenilor are tot felul de ciudățenii pe care atunci când le aflăm, la multă vreme după petrecerea lor, ni se par aproape incredibile, ne îndoim că ele chiar au avut loc, au durat și au influențat hotărâtor mersul lumii. ”
A dori să exprim că ciudăţeniile au pe lângă aspectele lor majore, uneori ştiinţifice alteori socio-culturale, şi pe unele cu caracter aparent minor, dar inedit, ele determinând o relaţie umană care se poate crea, dezvolta, întări şi uimi, mai ales pe cei mizantropi, indiferenţi la restul lumii, cea care nu-i cuprinde şi pe ei, sau pur şi simplu introvertiţi intro găoace, care chiar atunci când este sursa unei noi vietăţi/în cazul nostru poveşti, uită să se uite împrejurul propriei creaţii. Şi desigur şi al admiratorilor ei. Cine se recunoaşte să ridice un deget, chiar discret, fără să fie văzut de alţii: -)
Menţionez aceste gânduri, deoarece baabelul a fost o ocazie de a întâlni asemenea personaje, dar mai ales asemenea relaţii umane, uneori incredibile, atunci când se pornesc nici la vârsta şcolii, nici la a adolescenţei, ci cu mult mai târziu.
Ha mevin iavin, spune zicala ebraică, vor înţelege, aceia cărora le stă în putinţă.
Şi ca să mă refer totuşi la articolul suprinzator al Ancăi, aprecierile sunt nenumărate, de la calităţile scriitoriceşti, pe care deja le cunoaştem, până la interesul şi curiozitatea pentru fapte neobişnuite, ascunse de ochii lumii obişnuite – chiar cum de ai ajuns la aceste date atât de impresionante – o întâmplare, un interes pentru problematica de astronomie, sau doar pentru oraşul tău? Şi laudative la adresa moştenirii culturale orădene.
Mă bucură să citesc articolele tale, draga mea prietenă pe care baabelul mi-a dezvăluit-o şi sper că vom reuşi
sa menţinem aceasta legatura peste ani.
Desigur că aprecieri i se cuvin şi dlui Mircea Laslo la contribuţia avută la realizarea acestei introspecţii într-o lume medievală semi-misterioasă, ale cărei câtorva amănunte deosebite, le-aţi scos împreună la iveală.
PS. Cred că aceste realităţi care ţin de oraşul Oradea, ar trebui să fie publicate la posturile de TV româneşti, şi sugerez, că ar merita poate de luat legătura cu Cristian Tabără, cel care are o emisiune despre lucruri mai deosebite în România, numită Exclusiv în România, ce poate fi mai exclusiv decât această informaţie revelată de articolul de mai sus?
Iti multimesc Veronica pentru analiza si aprecieri si ca sa-ti raspund: totul a pornit de la o discutie de demult cu prietena noastra comuna Daniela C. si s-a subsumat dragostei mele pentru Oradea si interesului pentru comorile acestui loc. Iar Baabel ma ajuta sa le fac cunoscute!
Felicitari pentru articol. Nimic despre existenta daco-romana pe aceste meleaguri.
Va multumesc frumos! n-am ajuns inca la stramosii atat de indepartati in timp 😊
Articol interesant în conținut și deosebit de frumos scris . Încă o dovadă că Oradea a fost și a rămas un centru științific și cultural. Mulțumim !
Va multumesc mult!
Acest articol excelent mi-a imbogatit atat cunostintele in istorie, cat si cele in astronomie.
Nu degeaba, sotia mea vorbea despre Marghita care se afla la 58 km de Oradea, ca fiind Buricul Pamantului. Si tu Anca le ai pe amandoua: te-ai nascut si ai crescut la Marghita si traiesti la Oradea.
Multumesc frumos, sunt privilegiata,ce pot sa spun!?
Mă bucur de fiecare dată când citesc despre observatorul astronomic din Oradea și cercetările științifice care s-au făcut acolo.
Oradea a fost și este un centru cultural deosebit de important.
Va multumesc!
Articol cu totul ieșit din comun, bine documentat și foarte frumos scris. Felicitări!!
O filă atât de importantă din istoria Transilvaniei se cerea adusă la cunoștința publicului – din păcate Wikipedia în limba română îi dedică episcopului Vitez doar câteva rânduri!
Multe multumiri!
Comparatia dvs intre arta și știință de la inceputul articolului mi-a amintit de cuvintele lui Joliot- Curie , ” Stiința este o scară, arta , un zbor transfigurat .Dante nu- l sterge pe Homer, dar știința evoluează…”.
Ați subliniat excelent cât de mult datorează astronomia și navigația savanților reuniți la Oradea, in timpul lui Matei Corvin. Aici s- a construit primul Observator Astronomic din lume și s- a stabilit pentru 200 de ani ” meridianul zero”.
Dupa tabelele matematice redactate la Oradea, a străbåtut mårile Cristofor Columb și a descoperit Lumea Nouă. Formidabil! Realuzările din Oradea erau de mare Anvergură, impresionante.
Va felicit pentru alegerea unui subiect atât de interesant prin care m- ati luminat , cât și pentru frumusețea si claritatea povestirii.
Va multumesc foarte mult si sa stiti ca imi aduce o mare bucurie ceea ce-mi spuneti!