În periplul nostru european de 5.300 km din toamna lui 2022, fiul meu și cu mine ne-am petrecut orele de călătorie ascultând muzica pregătită de el pe un playlist alcătuit cu multă atenție și grijă. Fiind un exeget al mai multor curente muzicale, exegeză venită din pasiunea lui excepțională pentru muzică, el a selectat muzica aleasă în funcție de țările și regiunile prin care treceam. Pentru multe din trupele sau soliștii ascultați, Mircea avea pregătite și poveștile lor, care ne-au însoțit audițiile. Așa se face, de exemplu, că ore întregi am ascultat Beatles, în timp ce el conducea foarte bine și îmi livra fel de fel de detalii despre cum luaseră naștere melodiile lor. M-am scăldat în muzica lor pe care o iubesc de zeci de ani, prețuindu-i la fel de intens ca întotdeauna, dar muzica Beatles-ilor a fost un bonus, fiindcă prin Marea Britanie nu am trecut.

Pentru cei care locuiesc aproape de granița maghiară, toate ieșirile în Occident trec prin Ungaria, astfel că Mircea pregătise muzică și povești interesante de aici. Am discutat îndelung despre fenomenul ciudat apărut aici după Primul Război Mondial și accentuat cu ocazia crizelor economice din anii interbelici. După Marele Război, Ungaria a fost cuprinsă de un soi de ciudățenie, o epidemie de depresie și sindrom post-traumatic care a condus la un număr foarte mare de sinucideri. Budapesta, încântătoarea capitală a țării, a ajuns să fie supranumită ”orașul sinucigașilor”, atât de mulți oameni alegeau să-și curme viața aruncându-se în apele Dunării. La un moment dat s-au instituit chiar patrule – ambarcațiuni care vegheau pe sub poduri ca să-i salveze pe sărmanii disperați care alegeau să-și pună astfel capăt zilelor. Vina pentru aceste gesturi extreme o purta nu numai atmosfera de după război, ci și o melodie extrem de tristă, difuzată frecvent, scria presa vremii. Este cântecul Szomoru vasárnap sau Gloomy Sunday (Duminica tristă), compus de pianistul maghiar Rezső Seress, care a devenit cu adevărat celebru în toată lumea în 1941, după ce a fost cântat de Billie Holiday. De-a lungul anilor el a intrat în repertoriul unor faimoși artiști, precum Louis Armstrong, Bing Crosby, Frank Sinatra și Ray Charles. Cântecul este cunoscut şi sub numele de Hungarian Suicide Song. În jurul lui a luat naştere o adevărată legendă urbană, astfel încât în 1941 postul de radio BBC a decis să interzică difuzarea lui, pe motiv că ar dăuna moralului pe timp de război. Se difuza totuși melodia, dar fără versuri. Interdicția a fost ridicată abia în 2002.

Întoarsă acasă, după mai multe săptămâni de consemnat impresiile de călătorie, (câteva apărute în revista Baabel) am dat peste însemnările mele despre Ungaria și mi-am amintit discuția despre melodia Gloomy Sunday. Așa cum era și firesc, eram curioasă cine a fost compozitorul care i-a dat viață. Povestea lui Rezső Seress e demnă de atenție. Pe mine m-a impresionat mult, am căutat să mă documentez privind detalii ale vieții lui și vi le împărtășesc aici.

S-a născut la Budapesta în 1889, cu numele de Rudolf Spitzer, într-o familie de evrei convertiți la creștinism. Fiind mic de statură, și-a început viața de artist ca acrobat la trapez într-un circ ambulant, dar un accident timpuriu i-a terminat cariera în acest domeniu. Apoi a încercat să devină actor și, după mai multe căutări ale drumului potrivit, s-a orientat spre muzică oarecum întâmplător, dacă e să credem în întâmplări, deși probabil am greși… El nu cunoștea notele și adesea cânta la pian cu o singură mână, dar a compus linii melodice de mare succes în epocă, devenind pianist și compozitor faimos într-unul din restaurantele în vogă din Budapesta interbelică, Kulacs Vendéglő, unde a cântat din 1925. Interpretările lui la pian erau foarte gustate, devenise un ”star” și melodiile lui erau fredonate pe străzile capitalei maghiare. Cu statura lui mică (avea doar 1,56 m) fusese poreclit Kiss Seress (Micul Seress).

Nașterea melodiei Duminica Tristă a fost întortocheată și ne arată, din nou, cum nu doar oamenii dar și lucrurile sau conceptele au destinele lor.

Inițial melodia a fost scrisă în 1933, chiar după venirea lui Hitler la putere, în mijlocul catastrofei economice generalizate și sub umbra unui nou război iminent. Versurile ei erau dezolante…”dragostea a murit pe Pământ, lumea s-a sfârșit, speranța s-a sfârșit!”…

Curând au început să circule legendele cum că partitura melodiei se găsea adesea lângă trupurile sinucigașilor. Cântecul era ieșit din comun, exprimând un subiect tabu până atunci, sinuciderea, iar presa desigur că întreținea zvonurile macabre țesute în cultura populară. Acestea nu-i erau deloc pe plac lui Rezső Seress și el spunea că nu vrea succesul la un asemenea preț și că nu-și dorește să fie cântărețul sinuciderilor.

Destinul cântecului s-a schimbat atunci când a primit versuri noi. A rămas tot o melodie tristă, dar nu mai era cea a îngropării speranței și a morții umanității, ci a devenit un ”adio” muzical spus iubirii.

În 1935, un prieten reporter cu veleități poetice pe care îl părăsise iubita, i-a arătat lui Kiss Seress o poezie pe care o scrisese în tristețea despărțirii de aleasa inimii. Era Laszló Jávor. Versurile aveau deja o melodie, scrisă de un violonist țigan, dar ea nu era pe placul poetului, așa încât l-a rugat pe Seress să-i scrie alta. Compozitorul i-a propus melodia pe care o compusese deja, dar avusese un impact prea drastic. Poezia se numea inițial Duminica neagră, dar cei doi i-au schimbat titlul în Duminica tristă și astfel, la vârsta de 46 de ani, Rezső Seress și-a lansat cel mai mare șlagăr. El însuși povestea ulterior că la restaurantul unde cânta seară de seară i se cerea să repete melodia și de câte douăzeci de ori… Cum spuneam, Seress nu cunoștea notele, cunoștea însă sunetele și le alătura magistral, iar Duminica tristă a prins extraordinar de bine la public, fiind adaptată pentru 28 de limbi și mult ascultată în Europa occidentală și în Statele Unite. Așa se face că în 1945, numai din drepturi de autor, Rezső Seress strânsese o avere estimată la 370.000 de dolari, la care însă el nu avea acces din Ungaria devenită comunistă. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Rezső Seress a ajuns șomer din cauza legilor anti-evreieşti, apoi a fost trimis într-un detașament de muncă forțată. Mama lui a fost deportată și a pierit într-un lagăr nazist de exterminare. Se poate spune că muzica i-a salvat lui Rezső Seress viața: un ofițer german care se delectase pe vremuri cu melodiile lui în restaurantul Kulacs l-a recunoscut, l-a ascuns și l-a scăpat de moarte. După război, Micul Seress s-a reîntors în orașul pe care îl iubea și pe care nu a vrut să-l părăsească niciodată, deși avea oferte de muncă în America, unde îl aștepta averea lui legitimă. At fi putut pleca imediat după evenimentele din 1956, când armata rusă a ocupat Ungaria, dar el a ales locurile iubite și știute, oamenii cunoscuți și viața care îi era familiară, cântând în restaurantele lui dragi din capitala Ungariei, Kulacs și mai târziu Kispipa.

Cu trecerea anilor stilul muzical s-a schimbat, au apărut șlagărele lui Elvis Presley, apoi Beatles-ii și încet, încet Rezső Seress s-a retras tot mai mult din viața publică, iar melodiile sale păreau depășite de noul stil. Singuratic, întristat și îndepărtat de public, Kiss Seress a hotărât să-și pună capăt vieții. În 1968 el a încercat să-și pună capăt zilelor aruncându-se de la fereastra apartamentului unde locuia, dar nu a reușit. Abia câteva zile mai târziu, la spitalul unde era tratat pentru multiplele sale răni, Kiss Seress s-a autostrangulat.

În 1934 compozitorul s-a căsătorit cu fermecătoarea Helén, una din frumusețile Budapestei pe care i-a suflat-o unui ofițer maghiar. După întoarcerea din detașamentul de muncă forțată, Kiss Seress a găsit-o pe frumoasa lui soție în brațele altui bărbat. Totuși, ea și-a părăsit amantul și a revenit la soțul ei, fiindu-i alături până la sfârșit. La un an după moartea soțului său, Helén s-a sinucis la rândul ei.

În anul 1999 a avut loc premiera filmului Szomorú vasárnap (Duminica tristă), coproducție maghiaro-germană despre nașterea șlagărului mondial cu același nume. La Teatrul Madách din Budapesta se joacă, din 2021, un muzical care spune povestea vieții lui Rezső Seress.

În 2019, pe peretele restaurantului Kispipa (Pipa mică) unde Seress cântase în ultimii ani ai vieții, a fost amplasată o mini-sculptură care îl înfățișează pe legendarul pianist și compozitor. În apropierea sculpturii semnate de Mihály Kolodko, pe asfaltul străzii, sunt pictate clapele pianului… spre omagiu și neuitare.

Duminica tristă este cântată de aproape o sută de ani de pe cele mai mari scene până în cele mai modeste baruri din lumea întreagă. Povestea ei se întrepătrunde cu povestea compozitorului său și cu cele ale oamenilor din ”orașul sinucigașilor” care au hotărât să părăsească lumea aceasta. Dar poveștile ne încântă pe toți și adesea ne pot oferi consolare. Vă propun să ascultați melodia genială în interpretarea unică a cântăreței Billie Holiday:

Îmi închei evocarea plină de admirație citând cuvintele dirijorului și compozitorului german Otto Klemperer: „Rezső Seress nu a fost muzician, a fost doar un geniu”.

Anca Laslo

Bibliografie:

https://24.hu/tudomany/2022/01/11/szomoru-vasarnap-seress-rezso/

https://kepmas.hu/hu/remenyvesztett-zseni-szomoru-vasarnap-vilaghiru-magyar-szerzoje-seress-rezso

https://ig.ft.com/life-of-a-song/gloomy-sunday.html