Eram două surori gemene. Când ne-am născut era încă război în Europa.
În martie 1944 evreii din Banat erau pregătiți pentru eventualitatea de a fi deportați. Intrarea trupelor sovietice în România în august a salvat mulți evrei de la deportare și moarte sigură.
Stăteam într-o locuință confortabilă la etajul întâi. Noi, copiii, aveam o cameră luminoasă cu geamuri largi spre stradă. Seara, înainte de culcare, îngrijitoarea noastră, o femeie de etnie germană, ne punea să spunem o rugăciune din cele care se spun la creștini: Én Istenem, Jó Istenem, becsukodik már a szemem… (Doamne, bunul D-zeu, ochii mi se-nchid de somn…) și apoi mergeam la culcare.
La noi în casă nu se vorbea de Holocaust, dar anii prin care trecuseră părinții și bunicii, rudele din partea atașată Ungariei, crâmpeie de fraze rostite întâmplător, teama părinților pentru noi, copiii, pentru ce ni s-ar putea întâmpla, aveau efectul ecoului, acelui rău care trăia în inima oamenilor. Și va continua să trăiască.
Nu știu cum și când a fost primul meu vis.
El a continuat să apară în fiecare noapte.
Nu știam cum îl pot alunga.
E prima oară că îl povestesc.
Se făcea că adormisem amândouă în pătuțurile alăturate. Somnul era liniștit, fără vise, când, deodată, la fereastra camerei noastre au apărut două capete uriașe de gorile cu păr negru, stufos și ochi strălucitori, răuvoitori. Fereastra era bine închisă, cu geam dublu, pregătit pentru iernile din România.
Cele două gorile își puneau pe geam mâinile păroase, uriașe, și încercau să-l deschidă cu forța.
Noi, copiii, baricadam fereastra cu scânduri, pături și tot ce găseam, ca să împiedicăm gorilele să o deschidă.
Lupta nu ținea mult. Eram micuțe și nimeni nu venea în ajutor. Eram învinse în luptă.
Gorilele spărgeau geamul și fiecare lua câte un copil sub brațul enorm.
Începea o fugă cu viteză amețitoare în mijlocul nopții, spre o destinație necunoscută.
Eram atât de îngrozite, încât ne pierdeam cunoștința.
Când ne trezeam, gorilele dispăruseră, iar noi ne aflam pe o pajiște plină de flori și păsări. Cerul era senin. Ciripitul păsărilor și mireasma florilor creau o atmosferă de vrajă.
***
Au trecut ani până când acest vis m-a părăsit sau poate eu l-am părăsit, cine știe…
De multe ori, trează fiind, îmi aduc aminte de el.
Oare poți visa anticipat ceva ce se va întâmpla cu ani mai târziu?
Lupta dintre gorile și copii pare asemănătoare cu masacrul săvârșit de Hamas în casele oamenilor din kibuțurile din sudul Israelului, presărate de-a lungul hotarului cu Fâșia Gaza.
Masacrul a avut loc într-o zonă de câmpie. Recent, un localnic povestea că în jurul caselor arse cu tot ce era înăuntru, câmpiile s-au umplut de anemone. Covoare de anemone.
Oare este un semn? Semn că cerul va fi senin și pentru noi?
Eva Grosz
12 Comments
Visul Dvstră are un deznodamânt feeric.Ați găsit în acest mod puterea de a vă desprinde de orori.Vă doresc ca această forță să nu vă părăsească și să vă vindece și de-acum înainte.
Avem cu toții nevoie de această izbăvire.
Foarte frumos ați scris. Doresc ca acest gând frumos să fie izbăvire pentru toți care au nevoie de ea.
Mulțumesc !
Un vis? Aș spune mai degraba un coșmar chinuitor pentru sufletul fraged și pur al unui copil.
O premoniție dureroasa a atacului mișelesc din 7 octombrie 2023..
Anemonele au inflorit pe cîmpia unde a avut loc masacrul, dar cei 39 de copii ucisi bestial au viața curmata pentru totdeauna. Oare asa cum spune Victor Hugo, “roata destinului ” i- a sfărîmat, sau Ura nesăbuită a dusmanilor nostri?
D- na Eva, vreau sa cred in ” Dumbrava minunatâ” de la sfîrșitul visului dvs, in crîmpeiul de cer albastru, si mai ales in existenta fetițelor zîmbitoare ( si a baiețeilor , bineinteles) care – și continua viața aici, pe cîmpul presărat cu anemone.
Așa să fie !
Un vis, intr-adevar inspaimantator – cu atat mai mult prin repetarea lui obessiva noapte de noapte – dar care in final, tocmai in momentul cel mai de groza si aparent fara iesire, se transforma intr-un tablou feeric, datator de speramnta.
Sa speram ca realitatea se va conforma deznodamantului visului si va fi senina si infloritoare.
Un articol scris frumos care te captiveaza.
Întotdeauna ai un cuvânt de apreciere ! Mulțumesc !
Un text metaforic şi sensibil care poate fi citit în mai multe chei. Spaimele ancestrale, moştenite peste generaţii, ne bântuie trecutul, prezentul şi chiar viitorul. Sunt de aceeaşi părere cu Hava Oren: Eva Grosz scrie foarte bine şi ar trebui să scrie mai des.
În speranța că cerul va fi senin pentru toți , vă mulțumesc .
Un vis povestit din inima. Si eu va mutumesc din inima.
O gingașă parabolă a frământărilor sufletești de atunci și de acum, sperăm în înflorirea de-a pururi a anemonelor speranței.
Excelent articol Evi! Într-atât era de sugestiv și telepatic că inanite de a a ajunge la sfârșitul articolului și eu m-am gândit la similitudinea cu gorilele Hamasului. Visul tău a anticipat istoria cu 79 de ani.
Poveștile tale au puține cuvinte și mult tâlc. Ce păcat că scrii atât de rar!