Cele două Primăveri Arabe, 2010-2012 și 2018-2019, au fost mișcări populare de protest legitim împotriva mizeriei, foametei și lipsei de drepturi din regimurile totalitare. Ele au cuprins o serie de țări arabe Nord Africane și din Orientul Mijlociu și au avut consecințe grave, unele impredictibile, care au schimbat ordinea socială, economică și politică nu numai acolo unde s-au declanșat, ci și în alte țări musulmane și chiar în Europa. (1,2)
În decembrie 2010, tânărul tunisian Mohamed Bouazizi și-a dat foc în public, probabil fără să-și dea seama de urmările faptelor sale. Motivul a fost că municipalitatea îl tracasa și nu îl lăsa să-și vândă marfa pe stradă, deși nu avea alte surse de existență. Acest act televizat și moartea tânărului tunisian au fost catalizatorii Primăverii Arabe.(3)
Parlamentul European s-a pronunțat în favoarea acestor mișcări, dar mai târziu aceste declarații au fost considerate neavizate. De exemplu, în ianuarie 2011 președintele Parlamentului European a declarat că autoritățile tunisiene nu au înțeles că datoria lor primordială este de a se dedica bunăstării cetățenilor.(4) De aceeași naivitate au dat dovadă și americanii prin politica de non-intervenție, deși încă de la început era clar că guvernele care vor cădea vor fi înlocuite de partidele islamiste și era puțin probabil ca atitudinea lor să fie mai democratică decât cea a guvernelor care le-au precedat.(5) Americanii au făcut aceeași greșeală când au acceptat căderea șahului și ajungerea la putere a islamismului extremist iranian care și astăzi este principalul susținător al grupărilor teroriste din Orientul Mijlociu. Deci regimurile rele au fost înlocuite cu regimuri și mai rele.
Rolul rețelelor sociale în propagarea mesajelor Primăverii Arabe este discutabil, oricum majoritatea populației nu avea acces la internet.(6)
Prima revoluție a fost o rebeliune anti-guvernamentală armată care a început în Tunisia, ca o reacție împotriva corupției și stagnării economice. De acolo, revoluția s-a extins în Libia, Egipt, Yemen, Siria și Bahrein. Dictatorii (ca de exemplu Husni Mubarak, președintele Egiptului și aliatul SUA) au fost alungați sau întemnițați.
Demonstrații au avut loc și în Maroc, Liban, Irak, Algeria, Iordania, Kuweit, Oman și Sudan și mai puțin în Arabia Saudită, Djibouti, Mauritania și Cisiordania. În jur de 61.000 de protestatari au fost uciși de armată sau de miliții pro-guvernamentale.(1) În Siria, revoluția fost urmată de războiul civil soldat cu sute de mii de victime și milioane de refugiați. Războiul civil din Yemen a dus la distrugerea economică a țării. În prezent Yemenul este dominat de șiiții Houthi, islamiști extremiști înarmați de Iran și războiul civil continuă.
Mohamed Morsi, liderul radicalilor islamiști (Frăția Mulsulmană) a fost ales președinte, dar în 2014, generalul Abdel Fattah El-Sisi l-a întemnițat și i-a luat locul. În schimb l-a eliberat din închisoare pe fostul președinte Mubarak. El duce o politică de toleranță față de alte religii și menține relații corecte de “pace rece” cu Israelul.
În Liban situația s-a degradat enorm în urma revoluției. Extremiștii religioși Hezbollah, sprijiniți de Iran, au transformat întreaga țară într-o tabără militară, investind majoritatea resurselor țării în înarmare și războaie împotriva Israelului, în loc să îmbunătățească viața populației.
În anii 2018-2019 protestele au continuat în Sudan, Algeria, Irak, Liban și Egipt – a Doua Primăvară Arabă. Au urmat alte conflicte în 2021. Războiul civil din Libia a continuat până în 2020, deși Muammar Gaddafi a fost executat încă în 2011. Războiul a dus la fărâmițarea statului între mai multe triburi, armată și islamiști. Între 2006-2008 în Irak a avut loc războiul civil dintre șiiți și sunniți. Irakul este considerat un stat falimentar. În zilele noastre, bande de irakieni șiiți sprijiniți de Iran atacă sporadic bazele militare americane din Irak și trimit rachete spre Israel.
După cum se vede, din aceste revoluții nu a ieșit nimic bun, din contră. Deși vechii dictatori au fost înlăturați sau chiar executați, țările implicate au decăzut și economic și social, în primul rând din cauza ajungerii la putere a islamului extremist. Însă, așa cum conclude articolul (1), cauza principală a eșecului revoluției a fost că demonstranții, în lupta pentru a câștiga puterea, nu au folosit mijloace democratice, ci numai violența, la care li s-a răspuns cu violență. Dar aceste popoare nu cunosc adevărata democrație. În țările lor minoritățile nu sunt tolerate, femeile sunt discriminate și puterea se obține numai prin violență. Primăvara Arabă a fost un adevărat tsunami politic care s-a năpustit asupra a cel puțin trei continente: Asia, Africa și Europa. Și după părerea mea, tulburările studențești islamiste din Statele Unite sunt metastaze ale aceleiași revoluții.
Primăvara Arabă a schimbat totul în Europa.(7)
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel îi compătimea sincer pe refugiați. În loc ca viața să li se îmbunătățească după revoluție, ea s-a înăsprit și ei au pornit spre Europa, legal sau ilegal. Angela Merkel, una dintre cele mai influente persoane din Europa, le-a deschis poarta și în ultimii ani ai președinției sale Germania a primit peste un milion de imigranți.
Dar diferențele de cultură, obiceiuri și religie au avut o influență nefastă asupra Europei. Continentul e dezbinat: unii acceptă refugiați, alții (ca Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia și România) acceptă numai puțini sau deloc și poate că au dreptate.(8)
Printre refugiații musulmani s-au infiltrat nu puțini extremiști, elemente dușmănoase. Ei întețesc islamismul radical care oricum mocnea în Europa prea primitoare. În vidul lăsat de cele șase milioane de evrei uciși în cel de-al Doilea Război Mondial, oameni pacifiști dintre care mulți au contribuit la știința și cultura europeană, Europa a primit cu brațele deschise zeci de milioane de musulmani, dintre care 20 – 25% sunt radicali și nu acceptă cultura europeană sau americană. Iată un scurt reportaj realizat de ziarista americană Brigitte Gabriel (creștină originară din Liban) care prezintă această problemă, după mine fără soluție.
Ceea ce sufletele “generoase” europene, mai ales funcționarii EU și ONU numesc extremiști de dreapta sunt de fapt patrioți europeni care nu vor să-și vadă străzile distruse de demonstranții pro-Hamas, crucile rupte de pe biserici, copiii obligați să învețe la școală Coranul, misionarismul islamic, sute de orașe europene cu primari musulmani care îi tolerează pe islamiști, prim-ministrul musulman al Scoției care transferă bani (publici?) în Gaza, precum și drapelele țărilor-gazdă arse în public de acești radicali. Surprinzător, dar adevărat, acești “radicali” de dreapta critică atitudinea antisemită și anti-israeliană a imigranților islamiști care declară public că ei speră să introducă legile Șariei în Europa și în SUA.
Articolul citat (7) este scris de un critic al islamofobiei. Dar așa cum presa de stânga şi demonstranții pro Hamas nu înțeleg că “De la râu până la mare, Palestina va fi liberă” înseamnă că Israel nu va mai exista, ei nu înțeleg nici ce înseamnă islamofobia. Cuvântul nu este un peiorativ, ci înseamnă frica de islam. Realitatea din Europa Occidentală și chiar din SUA arată că au într-adevăr de ce să se teamă.
Europa participă la negocierile de pace dintre părțile beligerante din Orientul Mijlociu și în același timp vinde arme unor combatanți, favorizând astfel continuarea războiului civil. (9)
Președintele Obama și Primăvara Arabă
În 4 iunie 2009, Barak Hussein Obama, președintele Statelor Unite, a ținut un discurs istoric la Universitatea din Cairo. El a promis musulmanilor din toată lumea un nou început al relațiilor cu Statele Unite.(10) Chiar și înainte, Obama îl critica pe președintele Bush Junior că nu a făcut destul pentru a rezolva problemele din Irak și nu a acționat pentru o pace dreaptă pentru palestinieni, a căror situație o găsea intolerabilă. Obama a vorbit despre nevoia unor schimbări politice în lumea arabă: introducerea libertății de exprimare și dreptul de a fi conduși de guverne care nu sunt corupte.
Teoretic, Obama avea dreptate. Dar el a făcut aceleași greșeli ca ceilalți conducători ai lumii libere, de exemplu, pasivitatea președintelui Jimmy Carter în 1979, când șahul Iranului, prieten al SUA, a fost detronat de Khomeini. Toți credeau că instaurarea democrației în lumea arabă și în general în lumea a treia are aceleași șanse ca în Europa și Statele Unite. Să fi fost din naivitate?
18 luni după acest discurs s-a declanșat Primăvara Arabă. După înlăturarea lui Mubarak, The New York Times scria că Obama a dus la ruperea alianței Statelor Unite cu Egiptul, alianță care ținea de 30 de ani.(11) Primul președinte al Egiptului ales în mod democratic a fost islamistul radical Mohamed Morsi, liderul grupării “Frăția Musulmană”. Dar Morsi avea programul unui islamist extremist. Spre norocul Egiptului, armata condusă de Sisi l-a înlăturat împreună cu fanaticii lui.
Nici în Libia poporul nu era pregătit pentru democrație. Tiranului Gaddafi i-a urmat degringolada jihadistă care a culminat cu uciderea ambasadorului SUA în Libia.
Obama a încercat să-l înlăture pe tiranul sirian Bashar al-Assad, dar acesta, sprijinit de ruși, și-a întețit și mai mult crimele. Numărul grupărilor jihadiste din regiune a crescut în mod alarmant.
Bunele intenții ale lui Obama față de popoarele arabe păreau sincere. El dorea să arate lumii că America are rolul de lider mondial. Unii l-au susținut, dar alții l-au criticat pentru ceea ce a lăsat în urmă. Un alt articol conchide că nu prea sunt dovezi că Obama ar fi avut un rol conducător în timpul Primăverii Arabe.(12) Cu timpul însă, Obama și guvernul lui au înțeles că interesele de securitate națională ale SUA în Orientul Mijlociu sunt poate mai importante decât impulsurile idealiste.(13)
Apropo, mă întreb pentru ce merite a primit Obama Premiul Nobel pentru Pace. Criteriile care trebuie să fie îndeplinite de laureați sunt: “O persoană care a făcut cele mai mari eforturi pentru fraternitate între națiuni, desființarea sau micșorarea armatelor și organizarea unor congrese care promovează pacea”.(14)
În 2009 Obama a fost distins cu acest premiu pentru “eforturile sale extraordinare de a întări legăturile diplomatice internaționale și cooperarea între oameni”. (15)
Însă în 2015, Secretarul Premiului Nobel pentru Pace, Geir Lundestad, și-a exprimat regretul că acest premiu i s-a acordat lui Obama, fiindcă el nu a realizat ceea ce comitetul de numire spera că va face. Chiar și suporterii lui Obama cred că a fost o greșeală să i se acorde acest premiu.(16)
Primăvara Arabă a fost o mișcare legitimă, dar ea s-a desfășurat într-o lume care nu era pregătită pentru un sistem democratic și în care o parte din populație susținea forțele extremiste jihadiste (vezi primele alegeri democratice din Egipt). Rezultatele acestei mișcări au fost prevăzute de cei care nu erau naivi și cunoșteau lumea arabă. Această mișcare a avut un rezultat nefast nu numai pentru țările unde a avut loc Primăvara Arabă, ci a fost și una din principalele cauze ale exodului musulmanilor spre Europa, printre ei și islamiști radicali.
Tiberiu Ezri
Bibliografie
2.https://en.m.wikipedia.org/wiki/Second_Arab_Spring
3.https://en.wikipedia.org/wiki/Mohamed_Bouazizi
5.https://www.theatlantic.com/international/archive/2015/10/middle-east-egypt-us-policy/409537/
7.https://foreignpolicy.com/2020/12/24/the-arab-spring-changed-everything-in-europe/
8.https://time.com/4065980/plotting-the-escape/
9.https://foreignpolicy.com/2020/12/24/the-arab-spring-changed-everything-in-europe/
12.https://www.jstor.org/stable/42864122
13.https://www.scielo.br/j/rbpi/a/jr3QLQYVtWCFhv6F6ffQDqH/?lang=en
16.https://www.bbc.com/news/world-europe-34277960
39 Comments
Am citit cu interes articolul dumneavoastra, care este interesant si bine documentat. Perspectiva pe care a creat-o scurgerea unui numar de ani face ca analiza sa beneficieze de fapte, aspecte obirctive, de necontestat si care au devenit realitati.
Va impartasesc punctul de vedere exprimat cu privire la atractivitatea Romaniei si da, nu au fost tentati sa ramana aici, atata vreme cat in tarile mai dinspre vest li se ofera conditii deosebit de bune si o viata excelenta in lumea civilizata.
Populatia autohtona, din aceste state, trebuie sa faca fata unor conditii de trai mai grele, uneori mult mai grele, in comparatie cu cei veniti si prea usor primiti.
Sunt realitatile pe care fiecare le vede si desigur ca, privind inapoi, se vede si ce nu trebuia facut. Au fost lasati sa se enclavizeze, in loc sa fie integrati in societatile civilizate. Au venit si isi impun legile lor, asa lipsite de normalitatea care exista in tarile civilizate.
Acum sunt noile lor generatii, nascute in tarile civilizate, cetateni europeni, cu drepturi pe care le revendica cu voce tare si din pacate multi radicalizati.
Acestea sunt adevaruri si a nu le spune este o greseala. Sunt realitati de necontestat si nu mai tin de deschidere, democratie si in niciun caz de progres. Cum se poate face pentru a pastra valorile pe care cu totii le apreciem, dar care incep sa dispara? Cum se poate? Intr-un fel la asta asistam acum.
Vă mulțumesc, aveți perfectă dreptate! Belgia și Suedia sunt deja islamizate. Vor urma alte țări care criticau tot timpul Israelul: Irlanda, Norvegia și Spania. Nimic nu îi va salva. Guverne tâmpite. Alea iacta est. Le va urma Canada cu filfizonul Trudeau, Franța cu Mélenchon antisemitul care flutura drapelul “palestinian” și poate stângistul Labour Albanese. Marea Britanie e impotenta, iar în SUA, 51% dintre tinerii cu vârstele 18-24 vor ca Hamas să distrugă și să ocupe Israelul. Păianjenul uriaș și veninos islamist vrea să înghită lumea liberă. Iar noi în Israel suntem un fel de Viena care a oprit cotropirea Europei de către otomanii musulmani.
Déjà Vu!
Cred că acest comentariu e foarte pesimist şi nu e de mirare, având în vedere anul care a trecut: cu moarte, conflicte, teamă, oboseală, frustrare, lipsă de perspective. Ieri, la Cluj, a avut loc un miting al tinerilor pro-Palestina, exact de Yom Kippur. Au fost mai puţin de o sută de oameni care au acuzat Occidentul, inclusiv România, de genocidul care are loc în Gaza… Aproape nimeni nu i-a luat în seamă. Nu cred că se poate reduce totul la două categorii “islamizare” şi lume liberă. Nu cred, nu pot să cred, că nu există posibilitatea de a trece dincolo de etichetare şi vrajbă, că nu există o cale către înţelegere. Sper ca distrugerea să se încheie cât mai curând şi să se facă paşi către reconciliere. Nu ştiu cum, dar dacă nu suntem capabili să ne înţelegem, ce rost are să trăim? Fericiţi făcătorii de pace.
Este clar că “dum spiro spero” și că toți vrem să ne întoarcem la Israelul înfloritor și fără războaie. Din păcate istoria arată că lideri prețioși și moderați precum Rabin, Barak și Olmert au fost refuzați să aibă tratative de pace cu arabii paletinieni, chiar cu promisiunea de retrocedare a 96% din teritorii. Ei în schimb vor totul și aș își educă odraslele de generații.
Că să se întâmple ceva dramatic în direcția păcii, așa cum majoritatea israelienilor doresc trebuie să apară un lider sau un grup de lideri palestinieni care ne acceptă prezența aici în Orientul Mijlociu. Cât despre islamisti și lumea liberă, este clar că majoritatea musulmanilor vor să trăiască bine și în liniște. Dar după cum scrie jurnalista americană (creștină de origine libaneza) Brigitte Gabriel, “numai un sfert din musulmanii lumii (1.3 miliarde) sunt radicali (islamisti) adică în jur de 300 de milioane, care sunt cei care dau tonul prin convingere sau prin forță restului de musulmani! Exemplul clar că o minoritate islamistă (sau de altă religie) radicală conduce de decenii o politică războinică impotriva voinței majorității populației pașnice este Iranul.
Tibi, trebuie sa adaug la cele spuse de tine, ca nici Rabin, nici Barak si poate nici Olmert (nu sunt sigura), nu s-au bucurat de sprijin public prea larg, ba mai curand de disprobiu, mai ales in ultia perioada, in care in mod aproape ANORMAL, din unele puncte de vedere, numarul de voturi pentru LIKUD, pare a creste in sondajele care se fac in presa televizata.
Deci problema unei intelgeri , caci PACEA e undeva la linia orizontului, adica nu poate sa fie realizata in deceniile urmatoare (parerea mea, desigur) este si a gasi un conducator corect, inteligent si curajos (ultimele doua caracteristici le detine chiar actualul 🙂 ) in Israel, pe langa acel varf de sulita, cum i-ar fi numele corect in limba romana, care sa schimbe perceptia catastrofala a palestinienilor din zonele ocupate de Israel. Militarizarea pe vecie (chiar si 1-2 decenii a Israelului) nu va duce la nici o solutie reala in timp. Unii oameni cred ca numai astfel se poate realiza ceva, o solutie, in care palestinienii si teroristii dintre ei sa accepte existenta statului Israel.
Comisiile numite Truth and Reconciliation Commissions au constituit pe vremuri solutii de impacare/intelegere in Africa de Sus si poate si in alte locuri (Canada in relatii cu populatia indigena). In situatia in care ne aflam, situatia in care Israelul si conducerea sa a dormit in post, incurajand Hamasul si facandu-se ca nu stie ca se construieste lumea cea subterana – doar nu s-a facut in 2-3 ani ci in multi, situatia este complet diferita, deoarece partea adversa este antrenata, inarmata, dotata si sprijinita de o mare parte a statelor de pe glob.
Trist, dar Israelul a facut greseli capitale. Cat va mai fi nevoie pana sa le poata repara astfel incat sa fie liniste si sa nu mai fie sacrificati atatia tineri care se dedica apararii acestui stat mititel, si care lupta de aproape un centenar pentru a-si justifica existenta.
De acord Veronica cu tot ce ai scris doar ca radicalizare likudului s avut loc după refuzul palestinienilor. Și eu m-am mișcat spre centru din aceasta cauza: de la Meretz la Ganz.
disprobiu = blamare, dezaprobare (inventat)
si linkul unui filmulet foarte interesant
https://www.youtube.com/watch?v=3UAcYn4uUbs
Poporul Iranului trebuie să lichideze dictatura islamică teroristă a Iranului ,ca să fie posibilă negocierea pentru o înțelegere. La ora actuală Iranul și organizațiile teroriste vor dispariția Israelului.
Ceeace au vrut și cu ani în urmă. Dar noi nu am înșeles bine. Așa a început măcelul. Acum am înțeles.
De acord cu tine Evi.
Dragă Tibi,
Ca deobicei, relatarea de față e corectă, si felicitări pentru cum stii tu sa ”ataci” un subiect (pur și simplu, de invidiat).
Ceea ce ași vrea sa adaog e faptul ca musulmanii din nordul Africii au găsit modalitatea de a cuceri Europa Occidentală fără măcar sa fie nevoie de un foc de pușcă!
Așa, încet, treptat, ei se instalează în marile orașe europene, iar restul e bine cunoscut.
Ceea ce mă liniștește e că e vorba de un proces de durată, și asta inseamnă că eu nu-l voi apuca!!
Vezi ce ușor e să creezi știri bune?!
GbM
Mulțumesc Gabi!
Noi nu, dar din păcate copiii și nepoții noștri vor apuca vremea când islamiștii vor domina Europa Occidentală.
Primăvara Arabă a provocat ger în Europa. Milioanele de migranți care au invadat bătrânul continent pun nenumărate probleme autorităților locale. Nimeni n-are habar cum ar trebui rezolvată aceaste probleme
Felicitări pentru artcol
Mulțumesc!
Excelent si cuprinzator articol. Intr-adevăr Obama a avut intenții bune, rezultatele nu au fost pe măsura intențiilor. Gmar Hatima Tova ție si familiei !
Multumesc Gyuri si tie si familiei tale Gmar hatima Tova!
– Obama a avut intenții bune, rezultatele nu au fost pe măsura intențiilor – … Obama a avut rezultatele dorite de la cei pe care i-a convins că are intenții bune.
Tibi, încă o informare publică de valoare folosind o documentaţie bogată şi o analiză profundă şi inteligentă.
În realitate, cred că nu cunoşteam majoritatea lucrurilor scrise de tine, ca de ex faptul că Primăvara arabă – reluarea numelui de la Primăvară popoarelor, care a avut loc în Europa după 1848, nu a putut fi nici pe departe replica celor petrecute în Europa, o dată cu finalizarea epocii medievale şi instaurarea celei burgheze, sub forme şi aspecte diferite, care nu au făcut decât să ducă lumea înainte (în ciuda consecinţelor tragice ale reuşitei revoluţiei sovietice, dar si a căderii Republicii de la Weimar înaintea WWI).
Ce ne-am fi putut aştepta de la primăvară arabă? Oare cine s-a aşteptat , iar denumirea, preluată de la cele întâmplate în Europa a fost doar un “wishful thinking”
Deşi menţionezi Exodul (o fi ăsta numele cel mai potrivit ?) africanilor şi asiaticilor în Europa, aceasta a fost şi un refugiu din ţările de baştină. Nu m-am gândit niciodată că a fost o consecinţă directă a schimbării regimurilor în Siria, Afganistan şi ţările Africii. Acum într-adevăr lucrurile par mai clare, desi in fond nu s-au schimbat prea mult regimurile.
Aş vrea să menţionez un fapt, din amintirile mele. În vara anului 2014 mă aflam în Cornwall, colţul de sud-vest al Marii Britanii, şi în majoritatea serile priveam televizorul. Era o perioadă în care afluxul de refugiaţi către Europa era maxim. Cred că nu greşesc. Se discuta intens în parlament despre problematica migrării a refugiaţilor, şi in ce măsură Marea Britanie ar fi “obligată” să participe la absorbţia de refugiaţi. Nu-mi amintesc care i-a fost in cele din urma contribuţia, dar discuţiile erau aprinse. În acelaşi timp se ştia deja de îngăduinţă Angelei Merkel la primirea unor cote mari de refugiaţi, în fond pentru Germania, această tranşă nu era prima, erau deja exersaţi cu asimilarea populaţiei turce, care se pare că a fost bine încadrată in societate (dacă greşesc, vă rog să mă corectaţi).
Mi-am spus atunci că ar fi trebuit ca în orice stat care acceptă refugiaţi, aceştia să treacă printr-o procedură foarte riguroasă de înregistrare şi să fie urmăriţi cumva timp de câţiva ani. Astfel, îmi ziceam, poate cu naivitate, dacă unii ar fi fost identificaţi ca terorişti, sau ca persoane periculoase, s-ar fi putut păstra o evidenţă, şi oricum, în Germania cel puţin, nu cred că era greu de înfăptuit (poate s-a şi făcut). Desigur situaţia era cu totul diferită în Franţa, iar evenimentele de atunci încoace au dovedit cât “respect” au avut musulmanii primiţi sau veniţi chiar din generaţii trecute faţă de ţară de adopţie.
Şi ca să nu lungesc comentariul, şi asa destul de lung 😊, aş dori să mai menţionez că România nu a fost o ţară în care nu au fost primiţi refugiaţi, ci o ţară în care refugiaţii nu au fost interesaţi să rămână. Deci situaţia e cu totul diferită, faţă de Ungaria de ex, iar despre celelalte ţări foste socialiste nu ştiu nimic.
Tibi, în ciuda faptului că mintea mea este copleşită de ceea ce s-a încheiat la CANALUL 11. – Ziua fără de sfârşit, articolul tău mi-a atras atenţia şi m-a sustras către alte direcţii, nu la fel de sfâşietoare, dar nici prea optimiste.
Dragă Veronica,
Cred că în majoritatea celor scrise ai perfectă dreptate, inclusiv faptul că din greșeală am scris că nici România nu a primit refugiați. Cred că au avut norocul că nu erau atractivi pentru ei.
În schimb părerea mea despre urmărirea ani de zile a refugiastilor că să se depisteze cine e răuvoitor este o idee care trebuia aplicată la începutul emigrațiilor. Dacă Europa Occidentală nu vrea să fie islamizată, nu mai e timp de asemenea experimente. Soluția este să oprească aproape total influxul de emigranți în afară de cei care pot demonstra înainte de a intra în Europa că sunt refugiați prigoniți politic sau din alte motive (de exemplu LGBT în Iran și din alte țări musulmane sau africane). În plus, trouble makers trebuie parașutați împreună cu familiile lor în țări mai mari și mai primitoare, cum ar fi Libia, una din tarile cele mai mari din Africa și mai puțin populate). Procesul acesta (nu spre Libia) a fost deja început în Danemarca și probabil dacă opoziția olandeză va căștiga alegerile, Geert Wilders va face același lucru. “Mănușile jos” și dacă nu, ceea ce va urma va fi “pantalonii jos”!
Personal, nu stiu daca asta ti-a fost intentia sau nu, dar eu cred ca Romania, ar fi fost foarte atractiva pentru ei, cum de altfel s-a dovedit sa fie pt ucrainieni. Desi localnicii nu se bucura foarte tare nici de auzul permanent al limbii si nici de ajutoarele oferite de Stat. Romania, o tara deosebit de frumoasa si rellativ linistita in afara unor izbucniri demente, este astazi un loc in care chiar si israelieni care n-au nici in clin nici in maneca cu Romania isi cumpara case de odihna in diferite zone, de altfel nu putini israelieni poseda in Romania o a N-a casa.
Si intr-adevar cele ce se vor intampla in Europa de acum inainte nu aduc vesti bune.
Gar hatima tova 🙂
Verinica,
Atunci cand scriam de “atrativa” nu ma refeream la frumusetea unei tari, ci la faptul ca refigiatii cautau tari bogate unde li se va asigura asistenta sociala, etc.
Stiu asta, dar ideea de baza era ca Romania nu a refuzat pe refugiati. Si asta e bine de tinut minte.
In retrospectiva bine au facut ca nu au refuzat. Sper ca refugiatii care nu vor primi aviz de intrare in alte tari, nu vor alege Romania ca favorita.
Articolul de sinteză scris de Tiberiu Ezri, la aproape un deceniu şi jumătate după debutul primăverii arabe, ne prezintă retrospectiv desfăşurarea şi consecinţelşe acestei mişcări dătătoare de speranţă la începuturile ei. Baabel a tratat acest subiect, la vremea respectivă, prin condeiul virtual al lui George Farkas (https://baabel.ro/2014/08/george-farkas-caderea-dictatorilor/, în 2014) şi mai multe articole semnate de Eva Galambos care a arătat consecinţele primăverii arabe în Siria, Tunisia şi Irak , în anii 2015-2018 (https://baabel.ro/2014/06/eva-galambos-irakul-victima-colaterala-a-primaverii-arabe/,
https://baabel.ro/2014/09/eva-galambos-statul-islamic-rodul-lipsei-de-viziune-a-sua-in-orientul-mijlociu/
https://baabel.ro/2016/12/tragedia-siriana-consecinta-nefasta-primaverii-arabe/
https://baabel.ro/2017/11/razboiul-din-siria-winner-rusia/). Opinia mea este că nu putem măsura realitatea din aceste țări cu instrumente de măsură europene, dar acele dictaturi și regimuri autoritare, oprimatoare, trebuiau schimbate. Din păcate răsturnarea lor s-a soldat cu proliferarea islamismului. Oare de ce nu s-a putut anticipa acest fapt?
Întrebarea este îndreptățită. Cei care trăim în Orientul Mijlociu am înțeles acest pericol din timp dar ce putea să facă Israelul. Problema a fost ca de obicei naivitatea puerilă a forțelor democratice, din SUA și Europa Occidentala care au făcut aceeași greșeală în Iran și în Afganistan crezând ca acele țări pot deveni democratice. Problema începe cu educația copiilor la extremism religios. De exemplu, chiar in zilele noastre deși e o pace (rece) cu Egiptul, poporul egiptean ne urăște.
Am aflat multe din acest articol, despre primăvara arabă. Susțin și eu că evreimea care a trăit 2000 de ani în diaspora a fost catalizatorul științei, culturii , dar mai ales a fost un grup etnic care s-a asimilat la viața țării și națiunii în care trăiau. Evreu în Germania era german, cel din Ungaria ungur și așa mai departe…
Acum Țările din Europa nu vor fi martori la o asimilare a musulmanilor. Din contra.
Acest lucru a fost prevăzut de mulți intelectuali de vază. Articol excelent!
Multumesc Evi! Din contra, musulmanii “oaspeti” ii vor asimila pe europeci
Ai scris un articol excelent, o perspectivă clar structurată plus documentarea serioasă. Refugiații arabi au preferat țări bogate, noi n-am refuzat cota repartizată pe atunci de UE dar ei nu s-au “mulțumit” să fie găzduiți de RO. Asta spune mult despre buna lor credință, cine fuge din fața urgiei războiului se bucură de orice loc sigur și nu se apucă să-și impună “agenda” islamizării pe unde ajung. După 10-15 ani de la primăvară arabă, Europa e îngrozită de terorism, să ne amintim de Parisul pustiit pe timpul Olimpiadei de groaza atentatelor. Aici suntem…
Anca ai perfectă dreptate!
Obama a primit premiul Nobel pentru sperante in viitor si nu pentru realizari concrete( premiul i-a fost decernat la cateva saptamani de presedentie). Sperantele puse in viitoarele sale activitati nu s-au materializat. Faptul ca dupa el a venit Trump confirma esecul lui, nu in ultimul rand in Orientul Mijlociu. Un talent oratic considerabil nu este suficient pentru o presedentie de succes. Orientul Mijlociu ramane un pericol enorm comparabil cu Balcanii de la inceputul secolului XX. Dar armele de distrugere au progresat geometric…
De acord.
Mai adaug, tot greseala politica a regimului Obama, Ei nu au înțeles codul genetic al conflictului din Orientul Mijlociu. La alegerile legislative palestiniene din ianuarie 2006, Hamas a făcut campanie pentru rezistența armată împotriva ocupației israeliene și a câștigat o mare majoritate de locuri în parlamentul palestinian, învingând partidul de guvernământ Fatah. După alegeri, între Hamas și Fatah au apărut conflicte pe care nu le-au putut rezolva. În iunie 2007, Hamas a învins Fatah într-o serie de ciocniri violente, executând functionarii Fatah iar de atunci Hamas a rămas să guverneze fâsia Gaza.
Da.
Foarte interesanta și documentata prezentarea evenimentelor desfășurate în cadrul Primăverii Arabe. Sunt lucruri știute și neștiute de toată lumea, dar care trebuie sa ne dea de gândit serios tuturor.
Mulțumesc
În urma citirii articolului am înțeles mai bine urmările primăverii arabe. Tema este bine sistematizată, tonul nu e pătimaș ci calm și obiectiv. Situația în lume, în concluzie, mai mult decât neliniștitoare. O soluție, din păcate, nu se întrezărește la orizont.
Mulțumesc
Îmi amintesc cu cât optimism și speranță am urmărit evenimentele Primăverii Arabe, ca până la urmă să fiu dezamăgită, la fel ca toată lumea. Că bine zice proverbul: unde dai… și unde crapă!
Da! Și eu urmăream plină de speranță. 100% de acord cu părerea dumneavoastră.
Așa e!