Cu două zile întârziere, în noaptea de 2 martie a.c. a fost semnat acordul –cadru de la Lausanne, între Iran, SUA și ceilalți membri ai Consiliului de Securitate. Acordul ar urma să fixeze și să consfințească o serie de criterii care să ducă la reducerea sau chiar eliminarea amenințării nucleare a Iranului. În schimbul acestora Occidentul ar urma să ridice sancțiunile economice impuse Teheranului. Trecând în revistă principalele puncte convenite – un text dat publicității de partea americană, la prima vedere ele par corecte. Iranul a acceptat să reducă la o treime numărul cemtrifugelor, imensa instalație de îmbogățire a uraniului de la Fordo urmează să fie parțial convertită pentru cercetări nucleare și producerea de izotopi pentru medicină, activitatea urmând să se desfășoare în prezența unor cercetători străini. Nu va exista material fisionabil necesar fabricării bombei. Un mare reactor de la Arak care ar putea produce plutoniu va opera pe baze limitate, cantitatea nefiind suficientă pentru a produce combustibil pentru bombă. Cantitatea de uraniu îmbogățit aflată în rezervă va fi dusă într-o altă țară.Vor fi permise controale inopinante din partea Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA).
Trebuie menționat că , în pofida entuziasmului președintelui Obama la semnarea acordului-cadru care a și solicitat Congresului să nu mai voteze noi sancțiuni iar la 30 iunie, ultima dată pentru semnarea acordului definitiv, să fie de acord cu ridicarea sancțiunilor, ceilalții semnatari, inclusiv consilieri americani și-au manifestat o serie de rețineri Diplomați occidentali au atras atenția în modul cel mai serios asupra unor detalii esențiale care până atunci vor trebui elucidate Este vorba în primul rând de valabilitatea acordului, o problemă ridicată și de premierul Benyamin Netanyahu în acel faimos discurs din Congresul SUA. Acordul prevede tot felul de mijloace de control pentru 10 sau 15 ani. De asemenea există inclusă o prevedere legată de timpul necesar pentru ca Teheranul să fabrice o bombă nucleară. Se vor introduce niște măsuri de amânare dacă Iranul ar mai avea nevoie doar de două-trei luni. Întrebarea este ce se va întâmpla după aceea, când Iranului i se va permite să crească treptat producția iar după 15 ani când acordul va expira, Iranul va putea produce material nuclear cât va dori și pune în funcțiune chiar și 190.000 de centrifuge despre care a amintit Ayatollahul Ali Khamenei vara trecută.Sunt puncte deosebit de sensibile mai ales că, potrivit unor experți, nici nu s-a uscat cerneala de pe acord și interpretarea americană și iraniană a unor puncte este total diferită Iranienii , la rîndul lor, au dat publicității un document în care se regăsesc aceste diferențe.
Zarif – ministrul iranian de externe
Ehud Yaari, analist israelian al problemelor Orientului Mijlociu, a semnalat șase discrepanțe care constituie adevărate ”prăpastii” de interpretare a părților privind probleme reprezentând esența acordului. Astfel, în ce privește sancțiunile, partea americană a dat clar de înțeles că sancțiunile economice vor fi eliminate treptat pe când iranienii vorbesc despre ridicarea tuturor sancțiunilor după semnarea acordului . Washingtonul precizează detaliat condițiile de ridicare a sancțiunilor. Îmbogățirea uraniului este un factor esențial în programul de înarmare nucleară. De aceea, în varianta americană a acordului se prevede că Iranul nu poate îmbogăți uraniul decât în proporție de 3,5 la sută iar această restricție este valabilă 15 ani. În textul dat publicității de Teheran, termenul este de 10 ani. În ce privește instalația de la Fordo, potrivit iranienilor, se poate continua activitatea fără restricții. Iranul dă o altă interpretare și verificărilor, inspecțiile-surpriză prevăzute în acord le consideră temporare. Spre deosebire de documentul american, Iranul nu vrea să exporte cantitatea de uraniu îmbogățit existent acum, suficient pentru șapte bombe, afirmă expertul israelian, doar, în ultimă instanță să o convertească. Dar acesta poate fi oricând reîmbogățit. Nu s-a rezolvat nici dimensiunea militară a programului iranian. După semnarea acordului-cadru, ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif a prezentat iranienilor documentul cu omisiunile menționate.
În ce măsură va putea servi acest acord-cadru obiectivul propus și anume de a împiedeca Iranul să-și realizeze programul de înarmare nucleară?Nefiind specialistă în producția de materiale care pot fi folosite și pentru scopuri pașnice și pentru bombă, nu-mi pot da seama dacă aceste prevederi ar prezenta vreo garanție pentru neutralizarea Iranului.. Dar aici nu este vorba numai de aspectul tehnologic. S-ar putea spune și că, ce mai contează încă o țară cu arme nucleare, alături de cele care au declarat sau nu au declarat că sunt posesoare de arme nucleare. Răspunsul, cel puțin din punctul meu de vedere, este despre ce fel de țară vorbim.. Ar putea cineva din Occident, chiar cei care acum au semnat acordul-cadru de la Lausanne, să pună mâna pe inimă și să declare: suntem convinși că Teheranul va respecta toate prevederile, că amenințarea a dispărut, că sunt oameni de cuvânt. Comportamentul uman nu se schimbă prea mult în 10 ani și, dacă ne bazăm pe experiența din trecut, nu avem motive să credem că Iranul își va schimba radical poziția Nu cred că, cu excepția președintelui Obama care , de multă vreme dă dovadă de o naivitate periculoasă (sau poate nu, doar ține să învingă în această confruntare),altcineva ar face așa ceva. Cum putem crede în intențiile pașnice ale Iranului când , cu două zile înainte de a semna înțelegerea, un important general al milițiilor iraniene a declarat că distrugerea Israelului rămâne pe ordinea de zi. Da, pentru iranieni acest lucru nu se negociază, așa cum nu s-a negociat nici eliminarea sau reducerea arsenalului de rachete balistice iraniene, foarte moderne și performante. În fond, într-un război nu este nevoie de o încărcătură nucleară, sunt sute de alte explozive care să provoace distrugeri uriașe de oameni și materiale.
La ora actuală, în lupta pentru putere din Iran, au succes de cauză moderații. Nu se știe însă încotro va înclina balanța puterii peste câțiva ani, chiar peste un deceniu Dacă cumva influența conservatorilor ar
deveni din nou predominantă, documentul semnat va valora zero, numai că între timp, prin ridicarea sancțiunilor, Iranul se va întări și-și va putea întări și capacitatea nucleară. Se știe că cele mai importante facilități nucleare ale Iranului sunt ascunse în subteran. Chiar suntem convinși că ele vor fi prezentate inspectorilor AIEA? Mira m-aș dacă așa ceva s-ar întâmpla.
În realizarea acestei înțelegeri sunt multe elemente în joc. Fără îndoială, un loc prioritar este ocupat de aspectul securității lumii. Amenințarea iraniană ar putea să se extindă ușor în Europa și prin interpuși în America. Să nu uităm că Teheranul are răspîndit în lume rețele teroriste iar în Orientul Mijlociu sponsorizează pe cele mai periculoase.. Bineînțeles că stoparea acestor activități nu este cuprinsă în nici un capitol al documentului dar poate că Obama crede că prin marile concesii făcute, acestea nu vor acționa în Statele Unite. Dar Israelul? Așa cum am arătat anterior, distrugerea sa este în continuare pe ordinea zilei. Nu este de mirare că, în aceste condiții, premierul Netanyahu a calificat acordul drept unul ” rău” și a promis că va face totul pentru ca până în iunie să obțină niște modificări. De altfel,Statele Unite au respins cererea Israelului ca în document să se prevadă ca Iranul să recunoască existența statului evreu, argumentând că acordul se referă numai la problema nucleară. Totuși, Obama a promis că nu va lăsa Israelul de izbeliște dacă se va întâmpla ceva dramatic.
Există în acest proces și mari interese economice. Iranul a fost și va fi o piață rentabilă pentru firmele occidentale și rusești iar sancțiunile economice, la fel ca în cazul Rusiei, au provocat nemulțumiri și animozități. Presiunea este foarte mare în vederea ridicării sancțiunilor și în aceste condiții este foarte posibil să se introducă niște concesii , dezavantajoase chiar taberei occidentale.
Și în sfârșit, lucrul poate cel mai important – aspectul strategic. Am mai vorbit despre schimbarea strategiei Statelor Unite în Orientul Mijlociu . Din punctul lor de vedere, pornind de la teza unei cât mai reduse implicări directe în regiune, prezența Statului Islamic este cea mai mare amenințare iar pentru contracararea lui de către forțele din regiune și nu de către militarii americani, Washingtonul este gata să facă concesii majore. Cum Iranul este unul dintre factorii care luptă împotriva ISIS, ținând cont de interesele americane pe termen scurt, merită să semnezi un acord cu el. Chiar dacă acest lucru înseamnă sacrificarea unui vechi aliat credibil cum este Israelul.
Eva Galambos
