Număr vizualizări 31 ori
De la vârsta de șapte-opt ani știam că părinții mei au trecut prin iadul lagărelor de concentrare naziste, bunicii mei din ambele părți, la fel ca și frații lor, au pierit la Auschwitz, rudele mele din România s-au redus la un unchi (fratele mamei), o mătușă și o verișoară. La întrebările mele din acea perioadă cu privire la holocaust, mama îmi spunea că nu trebuie să mă tem și mi-a promis o viață frumoasă și vise frumoase. Am avut părinți atenți și iubitori care au făcut totul pentru ca mie să-mi fie bine, am avut o viață bună, dar holocaustul (pe atunci nu îi cunoșteam semnificația și proporțiile) mă obsedează până astăzi și nu fără motiv. Părinții mei credeau în ideologia comunistă și îmi spuneau că adevărata egalitate între oameni se poate înfăptui doar în comunism. La întrebările mele repetate în legătură cu holocaustul, mama îmi răspundea de fiecare dată la fel:
– În zilele noastre e imposibil să se repete, dar dacă totuși se va întâmpla, n-o să te las să treci prin ce am trecut eu.
Această frază a mamei mele mă urmărește încă din copilărie.
A venit 7 octombrie 2023, când 1200 de israelieni au fost măcelăriți de hoardele de hamasnici îndoctrinați de o ideologie criminală. Mi-au revenit în minte cuvintele mamei despre posibilitatea unui nou genocid al evreilor. Din păcate, nu a avut dreptate. Și eu, la rândul meu, am crezut în dictonul Never Again. Bineînțeles că în zilele noastre el și-a pierdut total înțelesul!
În ultimii doi ani, în lume bântuie antisemitismul, evreii sunt din nou batjocoriți, bătuți, scuipați, sinagogile incendiate sub privirile nepăsătoare ale guvernelor stângiste ale Europei Occidentale, Australei și Canadei. Israelului i se refuză dreptul la existență. Protestele vehemente anti-israeliene se țin lanț. Astăzi nu e corect politic să iei atitudine împotriva manifestărilor antisioniste și antisemite, „libertatea de opinie” este cuvântul de ordine. Sunt de acord cu dreptul democratic al tuturor oamenilor de a se exprima, dar nu când se incită la ură și la violență.
În ultima vreme antisemitismul din Australia a luat proporții nemaiîntâlnite într-un stat democratic, guvernul de la Canberra ignoră prezența antisemiților, fără a lua în seamă protestele Comunității Evreiești, ale Israelului și ale opoziției.
Măcelul a cincisprezece dintre evreii adunați pentru a sărbători Hanuka, comis de doi teroriști ISIS, nu a venit din neant, a fost rezultatul nepăsării guvernului australian și globalizării intifadei, după cum cereau numeroșii demonstranți pro-palestinieni. Pe ecranul televizorului, în transmisie directă, am văzut doi neoameni care trăgeau netulburați, glonț după glonț, în făpturi omenești, numai fiindcă erau evrei. Scena îmi amintea de execuțiile în masă ale evreilor de către trupele SS. Never Again, e o zicală ponosită!
Ca într-un film hollywoodian, de nu știu unde a apărut un om mătăhălos care l-a atacat din spate pe unul dintre teroriști, l-a dezarmat, l-a neutralizat, salvând zeci de vieți omenești. Aproape de necrezut, era un imigrant sirian pe nume Ahmed al-Ahmed, un adevărat erou. Poate că nu e totul pierdut, cu toate că o floare încă nu aduce primăvara!
Mitul despre siguranța evreilor în Israel în perioada actuală, cu un guvern catastrofal, s-a prăbușit. Pentru prima oară în istoria Israelului, în 7 octombrie 2023 armata israeliană nu a fost în stare să apere viețile propriilor cetățeni. În mai puțin de opt ore, 1200 de oameni au fost batjocoriți și măcelăriți de organizația teroristă Hamas.
Și atunci mă întreb oare ce vise pot să le promit nepoților mei în zilele noastre???
Andrei Schwartz
21/12/2025
