Număr vizualizări 7 ori
Zilele trecute, ministrul Culturii, Ioana Ciocan, o mare susținătoare a diferitelor forme de activitate culturală, acordând prioritate teatrului, a declarat că în baza unei hotărâri de guvern[1], Teatrul Evreiesc de Stat (TES) va deveni instituție de spectacole de importanță națională.
Firește, anunțul a provocat o mare bucurie atât în rândul membrilor TES, de la director la actori, regizori și personal auxiliar, cât și în rândul comunității evreiești. Președintele FCER, deputatul Silviu Vexler, a mulțumit pentru măsura luată de Guvern.
Pentru noi, TES este un teatru de excepție, care se numără printre puținele instituții culturale din Europa de Est care prezintă spectacole de calitate în limba idiș. Este rezultatul eforturilor unor personalități care s-au străduit să mențină viu acest simbol al trecutului, chiar și în cele mai grele condiții.
Astăzi, vorbitorii de idiș din România se pot număra pe degete, spre deosebire de trecut, când erau de ordinul miilor. Pe de o parte, comunitatea vorbitorilor acestei limbi s-a restrâns dramatic din cauza tragediilor celui de-al Doilea Război Mondial: pogromurile, deportările, într-un cuvânt, Holocaustul. Pe de altă parte, în perioada postbelică, mai ales în timpul regimului comunist, a intervenit și emigrarea în Israel.
Și, cu toate acestea, prin strădania celor îndrăgostiți de cultura idiș – mă refer la actualul director al TES, Andrei Munteanu, dar și la predecesorii săi, Maia Morgenstern și Harry Eliad – spiritul acestei limbi s-a păstrat. Se organizează festivaluri de teatru idiș și Zilele Culturii Idiș, iar la spectacolele de calitate sala se umple și cu spectatori care nu cunosc această limbă, dar îi conștientizează valoarea și o apreciază.
Spunând toate acestea, nu putem decât să susținem hotărârea Guvernului. Dar, reflectând mai bine, ne punem întrebarea: de ce tocmai acum?
De altfel, știm și răspunsul. Din păcate, în ciuda poziției oficiale a statului român de a condamna și a combate antisemitismul, apar tot mai frecvent atitudini vădit antisemite, mai ales pe rețelele de socializare, dar nu numai. Acestora li se adaugă proliferarea unor acțiuni neo-legionare, declarații de negare a Holocaustului și de elogiere a unor lideri legionari și fasciști, manifestări teoretic pedepsite de lege, dar ale căror sancționări sunt mult prea rare.
România dispune de Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură 2024–2027 care prevede numeroase acțiuni; unele dintre ele au fost deja puse în practică. Acestea vizează domenii sensibile în care se manifestau frecvent atitudini antisemite.
În acest context mă întreb: este binevenită și utilă această măsură care singularizează un teatru din ansamblul instituțiilor teatrale din România? Poate că și altele ar merita aceeași apreciere și recunoaștere? Oare o astfel de discriminare pozitivă nu ar putea avea un efect contrar?
Eu cred că procesul de combatere a antisemitismului trebuie abordat global și că trebuie luate măsuri, poate convenite și cu societatea civilă, care să aibă efecte palpabile, concrete și care să fie înțelese, sprijinite și aprobate de societatea românească.
Departe de mine gândul de a respinge hotărârea Guvernului privind ridicarea TES în ierarhia instituțiilor culturale, dar aș fi preferat ca această măsură să fie legată în primul rând de calitatea spectacolelor și de eforturile depuse pentru păstrarea culturii idiș, nu de faptul că este un teatru evreiesc.
Este opinia mea și poate că nu am întru totul dreptate. Totuși, cred că întotdeauna este nevoie de o a doua gândire, atunci când căutăm un remediu pentru o problemă atât de spinoasă.
Eva Galambos
[1] https://www.cultura.ro/teatrul-evreiesc-de-stat-institutie-de-spectacole-de-importanta-nationala/

