Două fenomene extreme ale secolului XX – care au dezvăluit resorturile cele mai monstruoase ale naturii umane, prin măcelul generalizat care s-a aplicat împotriva semenilor nevinovaţi – riscă să fie confundate de un observator superficial. Studiul minuţios al jurnalistei Anne Applebaum, Gulagul. O istorie, stabileşte necesarele deosebiri. Fără a încerca să instituie ierarhii şi priorităţi între cele două sisteme antiumane, cercetarea publicată de Anne Applebaum propune clasificări şi limpeziri.

Două fenomene extreme ale secolului XX – care au dezvăluit resorturile cele mai monstruoase ale naturii umane, prin măcelul generalizat care s-a aplicat împotriva semenilor nevinovaţi – riscă să fie confundate de un observator superficial. Studiul minuţios al jurnalistei Anne Applebaum, Gulagul. O istorie, stabileşte necesarele deosebiri.

“Gulagul a durat mult mai mult şi a atins în diferite perioade cote relative de cruzime, precum şi cote relative de umanitate. Istoria lagărelor naziste este mai scurtă şi conţine mai puţine variaţii: aceste lagăre au devenit pur şi simplu din ce în ce mai crude, pînă cînd armatele germane în retragere le-au lichidat sau armatele aliate le-au desfiinţat.”

Ţinta înverşunată a naziştilor au fost evreii, urmăriţi cu tenacitate în vederea exterminării. Adversarii bolşevicilor s-au alternat, însă, după împrejurările politice de moment, ceea ce a permis o marjă de relativism în procesul de masacrare. “În afara unui număr nesemnificativ de excepţii, în Germania nu a existat nici un evreu care să-şi fi putut schimba statutul, nu a existat nici un evreu internat în lagăr care să fi putut să spere că ar avea vreo şansă de a scăpa cu viaţă, şi toţi evreii au fost mereu conştienţi de acest fapt. În schimb, deşi milioanele de deţinuţi sovietici s-au temut că ar putea muri (şi milioane chiar au murit), nu a existat nici o categorie de deţinuţi a căror moarte să fi fost absolut garantată. Uneori, au putut să-şi îmbunătăţească soarta lucrînd în locuri de muncă relativ confortabile, ca ingineri şi geologi. În fiecare lagăr exista o ierarhie a deţinuţilor, în care unii puteau urca pe socoteala altora sau cu ajutorul altora. Alteori – chiar şi atunci cînd Gulagul a fost supraaglomerat cu femei, copii şi oameni în vîrstă sau cînd a fost nevoie de soldaţi pentru front – deţinuţii au fost eliberaţi prin amnistii masive. S-a întîmplat uneori ca întregi categorii de «duşmani» să beneficieze brusc de o schimbare de statut. De exemplu, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1939, şi Stalin a arestat sute de mii de polonezi, apoi i-a eliberat brusc din Gulag, în 1941, cînd Polonia şi URSS au devenit pentru o vreme aliaţi.”

Comparaţia Annei Applebaum poate fi relevantă, dar se cuvine nuanţată. Nu toţi evreii au fost mereu conştienţi de faptul că urmează a fi exterminaţi de nazişti. Ba dimpotrivă, uriaşul mecanism criminal s-a pus în funcţiune servindu-se de dezinformare, de ascunderea teribilei realităţi. Principala acuzaţie a Hannei Arendt, la adresa unor conducători de comunităţi evreieşti, a fost tocmai că, după ce-au aflat din surse privilegiate de soarta care li se pregătea, n-au adus-o la cunoştinţa colectivităţilor pe care le păstoreau.

O altă diferenţă esenţială se reflectă în finalitatea celor două sisteme concentraţionare. “Primul obiectiv al Gulagului, după cum reiese atît din limbajul secret, cît şi din cel propagandistic, al celor care l-au fondat, a fost unul economic. Nu vreau să spun prin asta că era unul uman. În interiorul sistemului, prizonierii au fost trataţi ca animalele sau, mai exact, ca nişte bucăţi de minereu de fier, aruncaţi încoace şi încolo după plac, încărcaţi şi descărcaţi din vagoanele de vite, cîntăriţi şi măsuraţi, hrăniţi, dacă mai păreau de vreun folos, sau lăsaţi să moară de foame, dacă nu mai erau buni de nimic.”

Pe de altă parte naziştii au pus în funcţiune o serie de lagăre ale morţii, care aveau scopul nu de a-i exploata pe deţinuţi, ci de a-i ucide cît mai expeditiv. “Au existat patru asemenea lagăre: Belzec, Chelmno, Sobibor şi Treblinka. La Majdanek şi la Auschwitz se găseau atît un lagăr de muncă, cît şi unul al morţii. La intrarea în aceste lagăre, prizonierii erau triaţi. Un număr mic dintre ei erau trimişi să efectueze cîteva săptămîni de muncă forţată. Restul erau trimişi direct la camerele de gazare, unde erau omorîţi şi apoi arşi. / În măsura în care am reuşit să constat, această formă de omor, practicată în momentul de vîrf al Holocaustului, nu a avut un echivalent sovietic. (…) În ansamblu, sistemul de lagăre sovietice nu era organizat cu bună ştiinţă pentru a produce cadavre la scară industrială, chiar dacă în unele perioade asta a făcut.”

Fără a încerca să instituie ierarhii şi priorităţi între cele două sisteme antiumane, cercetarea publicată de Anne Applebaum propune clasificări şi limpeziri. E drept că autoarea limitează aria de extindere a Gulagului la spaţiul geografic al Uniunii Sovietice, iar pe aceea a Holocaustului la teritoriul controlat de Germania nazistă. O asemenea abordare e discutabilă. Dar prin amploarea investigaţiei şi însemnătatea disocierilor operate, Gulagul. O istorie se vădeşte o carte notabilă.

preluare de pe blogul autorului http://laszloal.wordpress.com