De câte ori plec într-o călătorie mă căznesc să-mi alcătuiesc – cu un pix, pe un petec de hârtie – lista cu obiectele pe care le iau cu mine. Îmi displace să întocmesc vreo listă, fie ea şi una simplă pentru cumpărături; pe de o parte, pentru că se va dovedi că am uitat să trec în ea cel puţin un obiect (important), iar pe de alta, am o mare aversiune faţă de orice înşiruire de poziţii…Mai cu seamă atunci când conţine nume de persoane.
De câte ori plec într-o călătorie mă căznesc să-mi alcătuiesc – cu un pix, pe un petec de hârtie – lista cu obiectele pe care le iau cu mine. Îmi displace să întocmesc vreo listă, fie ea şi una simplă, pentru cumpărături; pe de o parte, pentru că se va dovedi că am uitat să trec în ea cel puţin un obiect (important), iar pe de alta, am o mare aversiune faţă de orice înşiruire de poziţii…Mai cu seamă atunci când conţine nume de persoane.
Îmi stăruie în memorie listele candidaţilor admişi la facultate (din regimul trecut), lipite de-a lungul a sute de metri de ziduri, de care te apropiai înfrigurat şi nu ştiai cum să le parcurgi de sus în jos sau viceversa. Poate cel mai bine era să cercetezi poziţiile de sub linie şi dacă nu-ţi regăseai numele acolo, erai izbăvit.
Îmi amintesc de listele de aşteptare întocmite în zorii zilei sau chiar în seara de ajun pentru asigurarea unui loc mai în faţă, la rând la „Alimentara” sau la coada de la benzinărie sau, mai târziu, la paşapoarte şi vize şi, de curând, la înscrierea pentru …biletele de odihnă la pensionari. Adesea coexistau mai multe liste, întocmite ad-hoc de diverşi indivizi şmecheri care-şi rezervau mai multe locuri pentru sine şi amicii (clienţii, gaşca) lor. De fapt lista exprimă, pe de o parte, penuria de produse sau de personal – pentru că altfel ce nevoie ar mai fi de ordonarea doritorilor -, iar pe de alta corupţia – întocmitorul ei profitând din plin de pe urma acestei poziţii. Câştigă material şi/sau îşi plăteşte poliţele faţă de inamici.
Există şi o dilemă a listei. Să figurezi pe ea sau ba?
Cei uitaţi de pe lista evreilor care urmau să fie ghetoizaţi acum 70 de ani, la Cluj, – întocmită cu concursul conducerii comunităţii (care credea că o listă cât mai cuprinzătoare şi precisă reflectă îndeplinirea corectă a îndatoririi faţă de autorităţi şi înlesneşte evitarea represaliilor ) – aveau şansa de a supravieţui dacă scăpau de denunţul vreunui vecin zelos (din păcate asta s-a întâmplat foarte rar) ; cei care figurau pe listă au fost mânaţi în ghetou şi apoi îmbarcaţi în trenurile către Auschwitz.
În urma lor au rămas listele cu bunurile din locuinţele sigilate, bunuri care aveau să fie însuşite de vecinii încredinţaţi că proprietarii nu se vor întoarce niciodată…Şi în ghetoul clujean circulau zvonuri despre existenţa unor liste – povestesc unii supravieţuitori – cu cei care urmau să facă parte dintr-un eventual tren al salvării. Liste care se modificau mereu în funcţie de diverse considerente, toate subiective şi toate contestabile. În final printre cei 388 de clujeni care au rămas definitiv pe această listă a salvării – pe baza căreia s-a creat aşa numitul Grup Kasztner – s-au numărat zeci de copii care altfel ar fi ajuns la Auschwitz, sfârşind asfixiaţi în camera de gazare, asemenea miilor de copii evrei concitadini, a căror soartă fusese pecetluită prin aplicarea soluţiei finale. Lista salvatoare mai stârneşte şi astăzi durere, revoltă, controverse, dar şi gratitudine şi admiraţie. Cred că niciodată povestea acestei liste nu va fi limpezită complet.
Şi alte şi alte liste. Întocmite de cei puternici – de cei care trag sfori şi foloase de pe urma lor – şi alcătuite din poziţii pentru care se luptă cu toate armele minţii şi din toate poziţiie trupului – cel mai adesea fără scrupule – cei dornici să le ocupe. Sau, dimpotrivă, fac exchibiţii pentru a nu se regăsi pe vreo listă nefastă, pentru a fi şterşi de pe ea, substituiţi cu alţii mai fraier sau mai ghinionişti.
Şi listele ar putea continua…Printre ele se numără desigur şi cele inofensive şi benefice. Sunt conştientă că listele sunt necesare, că nimic nu se poate derula în lipsa ordonării, ierarhizării, înşiruirii, contorizării…Că fără liste s-ar instaura haosul…Şi dacă nu ai figurat niciodată pe vreo listă, nici nu ai existat. După toate aparenţele…