De fapt, de căutat poți să-l cauți, dar o să-ți ia tare mult timp și n-o să te mulțumească ce găsești. Și o să le dea localnicilor ocazia să te încadreze între dependenții fără speranță, care nici măcar în vacanță nu știu să decupleze și să se relaxeze.

Un hăbăuc aflat permanent cu ochii după baruri și restaurante cu wi-fi și care alege invariabil locuri cu un dispreț total pentru Facebook, Twitter și LinkedIn.

În primele zile, nu te descurajezi și nu abandonezi. În fond, un nou bar înseamnă un nou motiv să mai bei un espresso macchiato (fără cofeină de data asta, să nu te apuce palpitațiile), cu un licăr de speranță că o să apuci măcar un pic la mail și la Facebook.

Rămâi însă un ciudat care la 11 dimineața înghite cu poftă în brutărie bucăți mari de focaccia cu gorgonzola sub privirile uimite ale unei bătrâne cu aer sever de profesoară. Care nu se poate abține și te întreabă dacă hulpăveala ta reprezintă micul dejun sau prânzul. Iar tu, cu un aer vinovat, pentru că intuiești că o s-o dai în bară, mărturisești cu voce spășită că ai întârziat cu micul dejun. Pentru că ești în vacanță, pentru că te trezești mai târziu, pentru că ieri seară ai mâncat ca un sinucigaș.

Nici un argument nu ajută: ești un barbar care va mânca prânzul în jur de ora 4. Pentru bunele maniere italiene, un comportament absolut inacceptabil!

Pentru proprietarul de la care ai închiriat casa de vacanță ești un monomaniac cerând întruna parola de Wi-Fi. Într-un final ți-o aduce, complicată foc și fircălită pe spatele unui modem portabil. În timp ce-ți explică modul de funcționare, dă din cap dezaprobator, mormăind ceva despre tinerii din ziua de azi.

Și pentru că i se pare că un pic a exagerat cu dojana, îți lasă seara pe terasă drept ofrandă coșuri cu roșii de grădină, piersici zemoase și lămâi culese cu mâna lui. Ba chiar și un prosecco și o sticlă de vin roșu.

Pentru bătrâna cu siluetă de adolescentă și atelier de ceramică, ești o excelentă sursă de informații despre Dracula. Bate din palme ca o fetiță când aude că vii din Transilvania. Nu întâmplător are deasupra ușii o căpățână de usturoi și un crucifix din maiolică. Nu știi niciodată la ce să te aștepți de la vampirii din ziua de azi. E clar însă că ești de partea forțelor binelui, din moment ce ai intrat la ea în magazin și nu pleci până nu cumperi ceva. După o scurtă și elegantă negociere.

Pentru patronul micului magazin de paste proaspete și pesto ești o excelentă ocazie să-și depene povestea vieții chiar de la a doua întâlnire. Și să te supravegheze cu ochi de părinte mulțumit pe când înfuleci lasagne cu dovlecei, ciuperci și vinete.

Înveți rapid că pizza se mănâncă doar la cină,  deși vezi restaurante care și-au lipit în geam afișe scrise în engleză, care anunță că servesc pizza și la prânz. Dar nu intri acolo, pentru că nu vrei ca, Doamne ferește! să ți se trântească lângă farfurie și un flacon de ketchup cu nume obscur.

Și manifești o oarecare normalitate după standardele locale, mâncând seara târziu și cu poftă roți uriașe de pizza cu pesto, stinse cu o bere sau două.

Te îngrozești invariabil în fiecare dimineață, când vezi că pantalonii pe care acasă îi încheiai lejer abia te mai încap. Și te juri că la cină o să rumegi modest o salată. Asta până la prima gelaterie. Sau până la prima brutărie. Sau până la calamarii aia făcuți la grătar și acompaniați de un morman de cartofi prăjiți.

Da, pe final te-ai consolat. Și cu kilogramele în plus și cu lipsa internetului.

Și-ti porți ignoranța și colăceii din talie cu o resemnare care, după standardele locale, ar putea trece drept curată și atemporală fericire.

Doina Gecse-Borgovan