Era o zi ploioasă de martie… De fapt, ploua torențial. Am reușit să iau un taximetru și m-am îndreptat spre casă după o zi grea la clinică. M-am strecurat ușor pe bancheta din spate, cu hainele ude, am dat adresa și am început să studiez profilul șoferului care nu și-a întors deloc capul spre mine, fiind probabil obișnuit să-și studieze clienții doar în retrovizoare. Era un bărbat la vreo 60 de ani, îngrijit și decent, la fel și mașina pe care o conducea. Speram să mă lase să privesc pe fereastră în liniște, fiindcă vremea nu mai putea fi un subiect de conversație. Liniștea a durat doar vreo trei minute, până când un tânăr cu o mașină ne-a tăiat calea, fără consecințe serioase. Mă așteptam să urmeze comentarii acide, depreciative la adresa noii generații, dar nicidecum la ceea ce a urmat. Bărbatul a început să vorbească calm și coerent despre tinerețea sa (care probabil coincidea cu a mea), ca și cum incidentul l-ar fi transpus înapoi în timp. Mi-a povestit despre primul an după armată, pe care l-a petrecut ca angajat la o întreprindere clujeană, timp în care s-a pregătit pentru Politehnică. – Am lucrat un an la Sinterom, doamnă, erau alte vremuri, noi eram altfel. Oare ați auzit de fabrica asta? Da auzisem, și am simțit cum inima îmi bate mai tare, în timp ce continuam să privesc cum ploua afară.Read more…
Noima lui Alexander Fuhrmann
De curând am primit în dar o carte din partea unui vechi și drag prieten, Alexander Fuhrman. Cartea se numește Noima și a apărut prin intermediul și bunăvoința Editurii Integral, în luna februarie a acestui an. Matematician de formație, analist și gânditor, Alex este originar din Turda, oraşul unde și-a petrecut copilăria și adolescența și de unde a plecat apoi în ’70 să cutreiere lumea. A studiat matematica în Israel, apoi au urmat cursuri în Germania, USA pentru ca să revină în România în anii ’90, la București, ca director al unei celebre multinaționale. Ulterior a decis să-și urmeze pasiunea de coaching/training pe comunicare și și-a construit propria firmă, Eureka. Deși colaborează cu companii de prestigiu, preocuparea sa dominantă se îndreaptă spre tineri, spre formarea acestora, și este exprimată într-o formă de voluntariat pe care o denumește Ora de dirigenție. Ieșit din comunismul în care s-a format, autorul a trecut în societăți cu democrație cristalizată, cu sisteme de educație performante și cu angrenaje sociale funcționale, în care ulterior s-a maturizat. Revenirea în România, într-o țară care parcurge de 30 de ani statusul post-comunist într-un sistem quasi-fanariot, pe care politicienii îl denumesc cu emfază democrație, cred că a fost șocantă, dar nu surprinzătoare.Read more…