Număr vizualizări 9 ori
Mă simt așa cum presupun că s-au simțit colegii lui Fosbury când, pe la începutul anilor ʼ60, l-au văzut trecând ștacheta de peste 2 metri cu noul stil de săritură, care și azi îi poartă numele[1]. „Oare este legal?” cred că s-au întrebat o parte din ei.
Îmi place să citesc, să aflu, să povestesc ce am descoperit. Pe la mijlocul secolului trecut umblam prin școli, biblioteci, librării și anticariate, la filme și spectacole, să intru în contact cu alți oameni și să aflu despre experiențele lor. Notițele mele au devenit jurnale intime în care au apărut primele schițe și povestiri pe care desigur că nu le-am arătat nimănui.
La sfârșitul mileniului a apărut internetul și Google și eu m-am bucurat, deoarece căutarea nu mai implica și umblatul. Îmi rămânea doar să descopăr și să relatez. Mi-a luat timp să înțeleg că această „democratizare” a accesului la informație vine cu un cost. Ce rost mai are relatarea despre cum arăta Kaufering[2] în vara anului 1944 în amintirile tatălui meu, când toată lumea are acces nu doar la imagini contemporane, ci chiar la filme și fotografii din anii 1944-5?
Până la sfârșitul anului 2022, atunci când a „explodat” utilizarea în masă a inteligenței artificiale (IA), mai trebuia să fac efortul de a căuta, dar de atunci, dacă sunt curios, trebuie doar să întreb și, fiind chițibușar, să verific. Cred că ceea ce aflu nu mai poate fi numit „descoperire” și chiar dacă ar fi, IA ar povesti-o mai bine decât mine. Așa m-am trezit că nu am nici ce și nici cui să povestesc. Am senzația că mi s-a luat jucăria, că „cineva” a schimbat regulile jocului fără să mă anunțe.
Acestea erau sentimentele mele când am dat peste un filmuleț nou din seria General Knowledge despre maghiarabi[3]. Acesta mi-a fost oferit de portalul MSN, care îmi cunoaște preferințele mai bine decât mine, fără ca eu să i le fi destăinuit vreodată. Așa am aflat despre un trib de berberi de pe valea Nilului, undeva la granița dintre Egipt și Sudan, care susțin că ar fi descendenți ai ienicerilor de origine maghiară aduși acolo la începutul secolului al XVI-lea de turci[4]. Pe o hartă topografică a regiunii Wadi Halfa din 1958 se poate găsi Insula Magyarab (Magarab I).
În epoca modernă existența lor a fost dezvăluită de Almási Laszló într-o carte[5] de călătorii intitulată Levegőben… homokon… (În aer… pe nisip) publicată în 1937.
Despre tribul de beduini de origine „română” din Sinai, amintit și în această revistă[6], am aflat aproape concomitent, dar separat, de la tatăl meu și de la fiul meu. Conform documentelor și tradițiilor orale[7], acest trib de beduini este format parțial din urmașii „vlahilor din sudul Dunării” aduși în Sinai la ordinul lui Iustinian I, în timpul și la ordinul căruia s-a construit Mănăstirea Sfânta Ecaterina în secolul al VI-lea.
Cercetând superficial acest subiect am descoperit că țara sau ținutul Vlahilor nu era nici pe departe Țara Românească, așa cum credeam. Acest teritoriu acoperă întregul spațiu locuit de vorbitori de limbi romanice orientale. Pentru termenul de Vlahi, Wikipedia în limba română prelucrează definițiile dinn DEX la termenul de Valah astfel[8]: o veche denumire a populațiilor romanizate din Europa Centrală și Europa de Est, de o parte și de alta a Carpaților, Dunării și Prutului.
Deoarece o astfel de descriere te poate duce cu gândul până în Austria și Elveția (parcă și acolo era vorbită limba romanșă) o hartă este atașată articolului care restrânge spațiul geografic de la Delta Dunării și râul Nistru până în Italia și din centrul Greciei până în nordul Cehiei. Toate aceste detalii (chițibușuri) sunt necesare pentru a înțelege teza că originea acestor beduini, care trăiesc doar în peninsula Sinai, ar fi din nordul Greciei sau de pe coasta Dalmației și mult mai puțin probabil din sudul Carpaților. Toate aceste informații geografice și istorice se găsesc pe internet.
La o emisiune de televiziune, un profesor de istorie de la un liceu din Israel a declarat că de când a apărut ChatGPT, el nu mai dă teme de casă elevilor. Îl înțeleg pe deplin, eu încă nu am încercat, dar presupun că o cerere de genul „Am nevoie de un articol de 2-3 pagini, despre beduinii de origine română din Sinai și berberii de origine maghiară din Egipt” va rezulta într-un articol mai bun decât cele câteva paragrafe de mai sus.
Fără a intra în subiectul motivelor, de-a lungul secolelor grupuri numărând de la câteva persoane și până la milioane de oameni proveniți din teritorii locuite de români au ajuns în Sinai sau Spania, unguri în Egipt sau Canada, irlandezi în Australia, suedezi în Statele Unite, africani în lumea arabă și în America, iar în epoca contemporană, sirieni și afgani își caută un loc de trai în Europa.
Evreii și romii aparțin și ei acestei liste care într-o lucrare academică viitoare va fi poate numită lista noilor popoare migratoare. În fond, prin ce se deosebesc de huni sau mongoli, de ostrogoți sau vizigoți?
Oare în prezent sau în viitorul previzibil, IA va fi capabilă să urmeze singură traseul gândurilor mele, să continue firul întrebărilor, așa cum s-au născut „deloc artificial”, în timpul scrierii rândurilor de mai sus și să le trimită spre publicare, deoarece crede că ar putea să intereseze pe cineva? Va fi oare articolul acceptat sau refuzat de vreun bot?
Andrei Herzlineg
Sursa imaginilor:
1. Fragment din https://maps.lib.utexas.edu/maps/ams/world/txu-pclmaps-oclc-13163512-wadi-halfa-567-d.jpg University of Texas Library, Public domain https://guides.lib.utexas.edu/maps/faq#3.html
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:The_Vlachs-Wallachians.png Bogdan Giusca, Alexrk2 and Julieta39, CC BY-SA 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0>, via Wikimedia Commons
[1] Fosbury a eșuat la 1,57 m folosind stilurile clasice, dar a trecut 1,91 m cu noul stil introdus de el în 1963, 2,08 m în 1966 și a stabilit un nou record olimpic de 2,24 m în 1968; https://ro.wikipedia.org/wiki/Dick_Fosbury.
[2] Amintiri despre Kapo din lagărele de concentrare naziste – REVISTA BAABEL.
[3] https://www.youtube.com/watch?v=1C6XM72s1-g; https://ro.wikipedia.org/wiki/Maghiarabi.
[4] Pentru alte ipoteze privind originea acestui trib vezi: https://hu.wikipedia.org/wiki/Magyarabok.
[5] https://mek.oszk.hu/06300/06371/cimkes.html?utm_source=copilot.com; paginile 136-7.
[6] „scrieri istorice menționează tribul Djebalya, urmaș al valahilor sud-dunăreni trimiși în Sinai, ca lucrători la mănăstirea Santa Caterina” vezi Limba română în Israel : aspecte istorice și bibliografice – REVISTA BAABEL.
[7] John G. Nandris, The Jebaliyeh of Mount Sinai, and the Land of Vlah, Quaderni di studi arabi 8 1990, Università degli studi Venezia, Dipartimento di scienze strorico-archelolgiche e orientalistiche, pag. 46, 52.
[8] https://ro.wikipedia.org/wiki/Vlahi;
