Am scris câteva observaţii la articolul dl Jack Chivo “Only in Israel” referitoare la cei care erau Kapo din lagărele naziste, în urma discuțiilor contradictorii privitoare la acest subiect. Nu ştiu cum s-a ajuns la el, întrucât în articol nu apare, dar dacă tot s-a deschis această discuţie vreau să vă împărtăşesc câte ceva din experienţa mea de deţinut. Din 28 mai şi până în 15 iunie 1944 am fost la Auschwitz, iar apoi încă 10-11 luni în lagărul nr. 3 de la Kaufering și lagărul nr. 1 Landsberg. Am fost eliberat la 1 mai 1945. Aceste lagăre făceau parte din cele 11 lagăre de muncă (comandouri) care aparțineau de Dachau. Fiecare lagăr avea o capacitate de cca. 3000 de locuri şi în cele 10-11 luni au pierit acolo circa 15.000 de deţinuți. La Auschwitz am avut parte numai de Kapo ţigani. În lagărul de la Auschwitz ţiganii erau împreună cu familiile (nu fuseseră separaţi ca alţi deţinuţi) şi ştiam că trebuia să ne ferim de ei. Într-o baracă de 500 de locuri au înghesuit 1000 de deţinuţi. Priciurile nu au rezistat şi s-au prăbușit, astfel încât au fost scoase. Nu aveam loc să ne culcăm pe jos; singura posibilitate era să ne depărtăm picioarele şi să ne aşezăm cu toţii în V, unii în faţa altora – eu stăteam între picioarele celui din spate, iar între ale mele stătea cel din faţa mea. Era imposibil să dormi şi când unul trebuia să iasă, sau să se dezmorţească, erau nevoiţi să se scoale şi ceilalţi din rândul său. La mijlocul lunii iunie 1944 am ajuns la în Lagărul nr. 3 de la Kaufering. Era şi acolo foarte rău, dar faţă de Auschwitz era o diferenţă ca de la cer la pământ.Read more…