După 7 octombrie 2023, în contextul amplificării incidentelor antisemite din întreaga lume, am auzit în repetate rânduri și sub diferite forme ideea că sionismul și islamismul sunt comparabile și ar trebui considerate ideologii similare. Eu sunt de altă părere și în cele ce urmează voi încerca să explic de ce această afirmație este total inacceptabilă. Sionismul a apărut ca o expresie a naționalismului secolului al XIX-lea, o ideologie considerată la acea vreme cu adevărat progresistă. Potrivit acestei ideologii, grupurile etnice înlănțuite și asuprite de diverse imperii au dreptul la propriul lor stat național independent. Acest principiu a fost aplicat încă din secolul al XIX-lea și cu atât mai mult după Primul Război Mondial, când Imperiul Otoman și cel Austro-Ungar au încetat să existe, iar Rusia a pierdut un teritoriu considerabil. Astfel, în locul imperiilor, pe hartă au apărut mai multe state noi și nu numai în Europa. Destrămarea Imperiului Otoman a permis și independența unor state arabe și a condus la o formă de naționalism arab. Și acestea au fost văzute ca o formă de progres și cu atât mai mult noile state arabe apărute mai târziu, prin destrămarea imperiului colonial britanic și a celui francez.Read more…
Observații asupra rezultatelor alegerilor din Marea Britanie
Partidul Laburist din Marea Britanie a obținut o victorie epocală în alegeri, o așa- numită landslide victory, cum se zice aici folosindu-se cuvântul pentru “alunecare de teren”. Sub conducerea viitorului prim-ministru Keir Starmer, laburiștii vor avea o majoritate de 174 de locuri în Camera Comunelor, aproape egalând succesul lui Tony Blair din 1997 împotriva lui John Major, când obţinuseră o majoritate de 179 locuri. Dar oricât de spectaculoasă ar fi această nouă victorie, cu adevărat dramatic este dezastrul suferit de Partidul Conservator, fără precedent în toată istoria acestuia. Conservatorii au pierdut în aceste alegeri 250 de locuri în parlament. Printre mulți alții, chiar 44 foști miniștri de diferite ranguri, inclusiv 12 membri ai cabinetului condus de prim-ministrul Rishi Sunak, și-au pierdut locul în parlament. Înfrângerea conservatorilor a fost prezisă de multă vreme.Read more…
Marș împotriva antisemitismului la Londra
Duminică, în 26 noiembrie, la Londra a avut loc un marș împotriva antisemitismului la care au luat parte zeci de mii de oameni, printre participanți numărându-se și fostul prim-ministru Boris Johnson. Este primul marș de acest fel de când a început războiul între Israel și Hamas. El a avut loc într-o perioadă în care numărul incidentelor și al atacurilor antisemite, în special la Londra, a cunoscut o creștere fără precedent. Între 1 octombrie și 1 noiembrie anul acesta, la Londra au fost raportate 554 delicte de antisemitism, față de 44 în aceeași perioadă a anului trecut. Mulți evrei spun că au ajuns să se teamă pentru siguranța lor și a copiilor lor în capitala britanică. Înainte de începerea marșului, la locul prestabilit, lângă somptuoasa clădire a Tribunalului regal (Royal Courts of Justice), pe Strand și pe Fleet Street s-a adunat o mare mulțime, cât puteai vedea cu ochii. Manifestanții purtau pancarte pe care scria „Shoulder to Shoulder with British Jews” „Zero tolerance to antisemitsm” sau „United Kingdom United against Antisemitism” (Umăr la umăr cu evreii britanici, Toleranță zero față de antisemitism, Regatul Unit – unit împotriva antisemitismului). Mulți participanți purtau portrete ale ostaticilor răpiți de Hamas.Read more…
Iarăși pe marginea prăpastiei?
Într-un articol intitulat Petarde de iarnă, publicat joi 1 decembrie, George Vigdor, în cadrul mai multor analize interesante, face și următoarea considerație: “Pare-se că totuși Huntington a fost profet și nu Fukuyama: se dă bătălia între civilizații, practic între civilizația occidentală, progresistă, neomarxistă și restul lumii suveranist, naționalist și conservator. Unul din primele mari conflicte dintre aceste civilizații este războiul proxy din Ucraina.” Este o teză care sub alte formulări sau din perspective similare pare să câștige teren. Și nu puțini sunt cei care, dacă se pune problema astfel, ar fi mai degrabă fani ai “restului lumii”. Numai că, în cazul războiului din Ucraina, nu se poate pune problema în acest mod. Se poate argumenta simplu și clar că războiul din Ucraina nu are nimic de-a face cu progresismul radical și neomarxismul cultural propovăduite de facțiuni de stânga cu influență mai mică sau mai mare într-o parte a occidentului. Lupta contra Rusiei lui Putin prin sprijinul acordat Ucrainei nu este dusă în nici un caz în numele acestor ideologii. Și în același timp, nici invazia Rusiei în Ucraina nu se poate justifica prin trăsăturile ideologice menționate pentru “restul lumii” în citatul de mai sus. Pretenția de a implica ideologiile respective în lupta legată de războiul din Ucraina nu se susține, lucru evidențiat imediat prin întrebările pe care le ridică aceasta. Read more…
Noile vedete din Partidul Conservator britanic
Faptul că în Partidul Conservator britanic au apărut în ultimii ani, aproape de vârf, tot mai mulți lideri oarecum “neobișnuiți” din punct de vedere al tradiției partidului pare să-i fi nedumerit pe mulți. și nu e de mirare, căci schimbarea a fost pe cât de radicală pe atât de bruscă. Într-o încercare de a înțelege mai bine ce se petrece, ar fi de semnalat câteva fapte neîndoielnice. Mai întâi, în Partidul Conservator au avut loc epurări succesive. Au fost eliminați: 1. Cei care au fost anti-Brexit (foarte mulți politicieni grei din partid). 2. Cei care au fost pentru un acord care să țină UK cât de cât mai aproape de UE (oameni inteligenți care înțelegeau consecințele Brexit-ului). 3. Cei care au fost pentru orice fel de acord cu UE. (Aceștia din urmă au fost trecuți pe linie moartă, deși Boris Johnson a venit până la urmă cu un acord mai prost decât ceea ce propuneau ei.) Astfel în fruntea partidului au rămas numai cei care au fost, ori s-au declarat în mod oportunist, Brexit-iști turbați (Liz Truss, de exemplu, a votat anti-Brexit în 2016, ca mai apoi să se declare cea mai radicală Brexit-istă). Consecința epurărilor a fost că la vârful partidului au rămas foarte puțini oameni de calitate din categoriile tradiționale de politicieni conservatori, ba chiar au ajuns acolo niște non-valori ca Liz Truss (după cum s-a dovedit în modul cel mai clar), Jacob Rees-Mogg și alții. În această situație de criză se pare că a intervenit însă o înclinație a partidului spre meritocrație…Read more…
Continuitate, între Tradiție și Schimbare
În zilele de după moartea reginei Elisabeta a II-a a fost amintită adesea faimoasa promisiune: “întreaga mea viață, de va fi ea lungă sau scurtă, va fi devotată în serviciul vostru…” Promisiunea a fost evocată și de fiul reginei, Charles, în primul său discurs ca rege. A fost mai mult decât o promisiune, a spus el, a fost un angajament profund personal, care a definit întreaga viață a mamei sale. A fost o promisiune, am putea spune, care s-a transformat în destin. Dar deși a fost invocată adesea, ar merita să fie mai bine precizate și circumstanțele în care a avut loc promisiunea, fiindcă au o semnificație deosebită. La 21 aprilie 1947, prințesa Elisabeta se afla în Africa de Sud, unde părinții ei, regele George al VI-lea, și soția sa, regina Elisabeta, făceau o vizită protocolară. Tânăra prințesă împlinea în acea zi 21 de ani, vârsta maturității, cum se considera atunci, și evenimentul a fost marcat printr-un discurs radiodifuzat din Cape Town. Era un discurs de mulțumire pentru “miile de felicitări primite ” și exprima totodată gîndurile de viitor ale tinerei prințese. Discursul era adresat “tuturor popoarelor din Commonwealth si din Imperiul Britanic”, “marii noastre familii imperiale din care cu toții facem parte”. Am subliniat cuvântul “Imperiu”, fiindcă Charles l-a evitat in discursul său, menționând doar Commonwealth-ul, care la vemea aceea cuprindea de fapt doar patru dominioane: Canada, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă… În discursul său, regele Charles a mai spus că mama sa a reprezentat “acea dragoste nestrămutată pentru tradiție, împreună cu acea capacitate de a îmbrățișa cu curaj progresul, care fac măreția unei națiuni”. Vorbind de tradiții, el s-a referit la valorile tradiționale de cinste, onoare, etică a muncii, bun simț și modestie, dar în mod special la tradițiile monarhiei constituționale britanice. Read more…