Faptul că în Partidul Conservator britanic au apărut în ultimii ani, aproape de vârf, tot mai mulți lideri oarecum “neobișnuiți” din punct de vedere al tradiției partidului pare să-i fi nedumerit pe mulți. Și nu e de mirare, căci schimbarea a fost pe cât de radicală, pe atât de bruscă. Într-o încercare de a înțelege mai bine ce se petrece, ar fi de semnalat câteva fapte neîndoielnice.
Mai întâi, în Partidul Conservator au avut loc epurări succesive. Au fost eliminați:
1. Cei care au fost anti-Brexit (foarte mulți politicieni grei din partid)
2. Cei care au fost pentru un acord care să țină Marea Britanie cât de cât mai aproape de UE (oameni inteligenți care înțelegeau consecințele Brexit-ului).
3. Cei care au fost pentru orice fel de acord cu UE. (Aceștia din urmă au fost trecuți pe linie moartă, deși Boris Johnson a venit până la urmă cu un acord mai prost decât ceea ce propuneau ei.)
Astfel în fruntea partidului au rămas numai cei care au fost, ori s-au declarat în mod oportunist, Brexit-iști turbați (Liz Truss, de exemplu, a votat anti-Brexit în 2016, ca mai apoi să se declare cea mai radicală Brexit-istă). Consecința epurărilor a fost că la vârful partidului au rămas foarte puțini oameni de calitate din categoriile tradiționale de politicieni conservatori, ba chiar au ajuns acolo niște non-valori ca Liz Truss (după cum s-a dovedit în modul cel mai clar), Jacob Rees-Mogg și alții. În această situație de criză se pare că a intervenit însă o înclinație a partidului spre meritocrație: în partidul conservator existau membri de foarte bună calitate, dar care în trecut nu ar fi ajuns cu ușurință aproape de vârf din cauza originii lor rasiale; în noul context au fost promovați rapid și în număr mare. Au fost promovați pe bună dreptate, fiindcă efectiv nu mai aveau concurenți în partid. Iată câteva dintre noile nume, cu originea lor și funcțiile deținute.
1. Rishi Sunak – noul lider al Partidului Conservator și prim ministru, fost ministru de finanțe în cabinetul Boris Johnson. Sunak e născut în 1980 în Marea Britanie, din părinți hinduși din Africa, cu originea în Punjab, și care au imigrat în Marea Britanie în anii ’60. Tatăl său, Yashvir Sunak, s-a născut în Kenya de astăzi, iar mama, Usha, s-a născut în Tanganyika, devenită ulterior Tanzania.
2. James Cleverly – ministru de externe în cabinetul Sunak, după ce a fost ministru de externe și în cabinetul Truss. A mai deținut și alte funcții ministeriale, inclusiv ministru al educației, în ultimele luni ale guvernului Boris Johnson. Cleverly e născut în Marea Britanie în 1969, cu tată britanic și mamă din Sierra Leone.
3. Suella Braverman – ministru de interne în cabinetul Sunak, după ce a fost ministru de interne și în cabinetul Truss. A mai avut funcții ministeriale, inclusiv o funcție în guvernul Theresa May și a fost procuror general pentru Anglia și Țara Galilor din 2020 până în 2022. Numele complet este Sue-Ellen Cassiana “Suella” Braverman (născută Fernandez). S-a născut în Marea Britanie în 1980. Părinții ei, Uma și Christie Fernandez, ambii de origine indiană, au imigrat în Marea Britanie în 1960 din Mauritius și Kenya, respectiv. Mama este de origine tamilă din Mauritius, iar tatăl este originar din Goa, de aici numele portughez. Mamei sale îi plăcea serialul Dallas, și de aici numele Sue-Ellen.
4. Kwasi Kwarteng – ministru de finanțe în cabinetul Liz Truss, ministru pentru Afaceri, Energie și Strategie Industrială în guvernul Johnson. Numele său complet este Akwasi Addo Alfred Kwarteng. S-a născut la Londra în 1975. Părinții săi, Alfred și Charlotte Kwarteng, emigraseră din Ghana în anii ‘60.
NOTA BENE: În cabinetul Truss, toate cele trei portofolii considerate tradițional cele mai importante după premier, finanțele, externele și internele, au fost deținute de membri “netradiționali” ai Partidului Conservator: Kwarteng, Cleverly și Braverman.
5. Sajid Javid – ministru de finanțe și apoi ministrul sănătății în cabinetul Boris Johnson și ministru de interne în ultimele luni ale cabinetului Theresa May. Javid s-a născut în 1969 în Marea Britanie, fiind unul din cei cinci copii ai unei familii de imigranți – țărani din Punjabul pakistanez. Tatăl a lucrat ca șofer de autobuz, iar mama a învățat engleza abia în anii ‘60, la zece ani după sosirea în țară.
6. Priti Patel – ministru de interne între 2019-2022, în cabinetul Boris Johson și ministru pentru Dezvoltare Internațională, 2016-2017, în guvernul Theresa May. Priti Patel s-a născut în 1972 la Londra. Părinții ei, Sushil și Anjana, erau imigranți hinduși din Uganda, veniți în anii ’60. Bunicii erau la origine din statul indian Gujarat, de unde au emigrat în Uganda. Tatăl ei a fost candidat în alegeri pentru partidul UKIP al lui Nigel Farage, deci un fervent susținător al Brexit-ului.
7. Kemi Bardenoch – Ministru pentru Comerț Internațional și Președinte al Comitetului pentru Comerț în cabinetul Sunak, ca și în cabinetul Truss. A mai avut funcții ministeriale și în guvernul Johnson. Olukemi Olufunto Badenoch, cu numele de fată Adegoke s-a născut în 1980 la Londra. Părinții ei, Femi și Feyi Adegoke sunt de origine nigeriană. Tatăl ei este medic și mama e profesor de fiziologie.
8. Nadhim Zahawi – Când Rishi Sunak a devenit liderul partidului și prim ministru, l-a numit pe Nadhim Zahawi președinte executiv al Partidului Conservator (party chairman) și ministru fără portofoliu. Zahawi a mai avut diverse poziții ministeriale în guvernele May, Johnson și Truss. Este născut în 1967, în Irak (la Bagdad) într-o familie kurdă. La vârsta de 11 ani, în primii ani ai regimului Saddam Hussein, familia lui s-a refugiat în Marea Britanie. Tatăl său, Hareth, este om de afaceri și directorul unei firme de investiții. Bunicul său, Nadhem al-Zahawi, a fost guvernatorul Băncii Centrale a Irakului intre 1959-1960 și ministru al comerțului între 1960-1963.
NOTA BENE: Politicienii menționați mai sus au făcut studii de înaltă calitate și au avut cariere strălucite înainte de funcțiile ministeriale pe care le-am amintit. Au avut într-adevăr merite speciale care au făcut ca în condițiile epurărilor din partid legate de Brexit, ei să nu mai aibă concurenți în rândul membrilor de partid din categoriile tradiționale. A contat în promovarea lor și faptul că majoritatea s-au prezentat ca susținători fervenți ai Brexit-ului. Nu am intrat în detalii privind educația și carierele lor (detalii care pot fi găsite cu ușurință pe internet) fiindcă nu acesta mi s-a părut lucrul cel mai semnificativ.
Modul în care oameni de valoare originari din diferite colțuri ale fostului Imperiu Britanic au ajuns la conducere în metropolă după o perioadă în care oameni de valoare de aici au fost eliminați de conflicte interne sugerează, mutatis mutandis, o asemănare cu cele întâmplate în Republica și apoi Imperiul Roman. Războaiele civile din ultimii ani ai republicii au eliminat o mare parte din elita Romei. Ce a mai rămas a fost distrus sistematic de primii împărați și totul părea să conducă la un declin iremediabil, fiindcă nu mai existau “romani” de valoare la centru. Salvarea a sosit însă, cel puțin pentru o perioadă, din momentul când au început să vină la conducere oameni de valoare din provinciile imperiului. Adică “centralii” decăzuți, descurajați și obosiți, incapabili de a mai conduce, au fost înlocuiți de “marginali” capabili, ambițioși și cu convingerea că lucrurile mai pot fi salvate. Un merit au avut atunci și cei care și-au dat seama că această schimbare trebuie acceptată și încurajată. Unii cred că ceva asemănător s-ar întâmpla acum, cu efect benefic, în Partidul Conservator.
Să nu uităm însă că fenomenul se limitează la acest partid, că nu e clar cum va fi privit de electorat în ansamblu și că oricum Partidul Laburist are deocamdată un avans categoric în sondaje. Până la următoarele alegeri ar mai fi totuși doi ani. Or dacă noul guvern conservator reușește să mai repare din pagubele aduse țării de la Brexit încoace (pagube pe care tot mai mulți britanici le simt acum pe pielea lor), atunci sondajele s-ar putea schimba. În mod oarecum paradoxal, s-ar schimba poate și mentalitatea celor care încă privesc cu suspiciune ”străinii” și ”străinătatea”, mentalitate care a înclinat balanța în favoarea ieșirii din UE”.
Mihai Vasilescu
16 Comments
Deosebit de interesantă prima parte a articolului . K.I.
– Va fi bine pentru Anglia cu “neobișnuiții” promovați ? – Desigur nu putem pretinde autorului să dea răspuns , dar putem solicita detalii despre meritele “neobișnuiților” promovați . K.I.
Oamenii politici menționați în articol au deținut funcții importante in guvernare, majoritatea sub conducerea a doi prim miniștri. Unii au deținut cele mai importante portofolii ministeriale din guvernul britanic. Au fost promovați de partidul conservator și numiți în funcțiile pe care le-am menționat de premierii respectivi. Iar faptul că în perioada promovării lor partidul a câștigat două alegeri generale, ultima cu o mare majoritate, ar putea fi considerat de unii un gir și pentru meritele lor. Am spus în articol și că ei au făcut studii de calitate și au avut bune cariere profesionale înainte de a intra în politică. Am precizat că se poate găsi foarte ușor informația respectivă pe net și aș adăuga acum că ar merita căutat măcar la Rishi Sunak, actualul prim ministru; cred că oricine ar fi impresionat. Dar toate acestea sunt irelevante pentru răspunsul la întrebarea dacă ei vor face sau nu bine țării. Întâi, fiindcă nici studiile, nici capacitatea în profesie nu sunt o garanție că respectivul va aborda politici de succes. Și doi, fiindcă în democrații nu prea se înregistrează un acord privind succesul, din punct de vedere al binelui pentru țară. De exemplu, Margaret Thatcher e considerată de mulți cel mai valoros prim ministru britanic după Churchill. Nu puțini consideră însă că Thatcher a făcut rău țării, iar unii au organizat serbări de stradă la moartea ei. Boris Johnson e iubit și acum de mulți britanici fiindcă a făcut campania pentru brexit și apoi l-a pus în aplicare într-un mod care să țină cât mai departe țara de Uniunea Europeană. Alții consideră însă că el a dăunat țării, punând-o astfel într-o situație dificilă în care are și va mai avea mult de pierdut. Am răspuns cât am putut de bine întrebării dumneavoastră, domnule Klein. A da mai multe detalii ar necesita un nou articol, ceea ce nu pot face aici. În plus, în opinia mea, aceste detalii nici nu ar fi relevante pentru a putea prezice dacă “va fi bine pentru Anglia”.
Oricum, conservatorii sunt mai convenabili Israelului decat laburistii cu antisemitul Corbin care obisnuia sa depuna flori pe mormintele teroristilor musulmani.
In timp ce se afla la Stanford, Rishi Sunak și-a cunoscut viitoarea soție Akshata Murty, fiica miliardarului indian N. R. Narayana Murthy de la Infosys. Adevenit unul din cei mi bogati oameni din UK!
SUNAK VA MUTA AMBASADA UK LA IERUSALIM!
În general, se poate afirma fără a greși prea mult că, spre dosebire de musulmanii dinm UK, hindușii au relații în special bune cu evreii. Acest lucru se poate constata și în colaborarea la nivel de comunități, dar și în poziția unor politicieni. Aflu acum de decizia lui Rishi Sunak, dar pot să mai spun că Priti Patel a fost pe punctul de a fi sanctionată grav la un moment dat fiindcă a inițiat un proiect special de colaborare cu Israelul fără să raporteze întâi conducerii partidului. Aș mai aminti, că soțul Suellei Braverman, Rael, este evreu practicant. Ea este budhistă. Vorbind la o întrunire a unei Asociații care se numește “the Asian-Jewish Business Nerwork”, ea a spus că soțul ei este “un foarte mândru membru al comunității evreiești” și a afirmat că familia contribuie la o anumită sinagogă din cartierul lor.
Foarte interesant și instructiv pentru a înțelege consecința schimbărilor politice din UK.
Sunt și paradoxuri: după articol, politicienii anti brexit au fost înlăturați . Ca apoi să ajungă la conducere urmașii imigranților. Nu este un paradox ? Doar brexistul a avut în primul rând urmări ce se pot denumi “criză existențială” pentru cei veniți în Anglia din alte țări europene sau de pe glob, care nu aveau cetățenie și erau în pericol de a fi expulzați .Unde este logica? Ar putea cineva să explice ? Brexitul e considerat ca o traumă pentru cei ce nu s-au născut și nu au avut cetățenie în U.K.
Intrebarea atinge intr-adevăr esența fenomenului. Am folosit și eu spre sfârșit cuvântul “paradox”. Mi-era clar că ar fi necesare unele explicații, dar n-aș fi vrut ca articolul să devină prea lung. Pentru posibile explicații, aș sugera următoarele. În perioada campaniei pentru referendumul brexit, propaganda anti-imigrație s-a concentrat pe Europa, și în special pe Europa răsăriteană, afirmându-se că, întrucât UE impune libera circulatie a forței de muncă, vor veni din acea parte a lumii milioane de străini. În același timp, imigrația din țările fostului imperiu britanic ajunsese să fie bine controlată, deci aceea nu putea fi invocată ca o amenințare. În plus, pentru o mare parte a britanicilor, mai ales din două categorii – clasa muncitoare și clasa superioară (upper class) – par mai “exotici” est-europenii decât locuitorii vechiului imperiu, care au multe în comun, din punct de vedere cultural, cu britanicii (și aș aminti, vă rog să nu zâmbiți, măcar cricket-ul). De asemenea, cei care au promovat brexit-ul au susținut și că desprinderea de Europa va fi înlocuită cu reorientarea față de țarile anglo-sxone și cele din Commonwealth, adică cele din vechiul imperiu. S-a spus și că imigrația nu va fi total oprită, dar va fi controlată, astfel încât să poată veni oameni de care UK să aibă nevoie, sugerându-se că vor fi acceptați mai mulți din Commonwealth. De altfel, când s-au început, după brexit, tratative comerciale cu India, aceasta a cerut, printre altele, o cotă sporită pentru imigranții indieni. Și, în fine, pentru mulți dintre cei așezați deja in UK și proveniți din fostul imperiu, brexit-ul nu constituia o amenintare, fiindcă marea lor majoritare se afla acolo oficial de relativ multă vreme. Într-un fel, aceștia se simțiseră la concurență cu cei veniți din țările UE. Asta nu înseamnă că toți britanicii cu origini în fostul Imperiu au fost pentru brexit. Mulți și-au dat seama de consecințele economice nefaste. Dar cei despre care am vorbit în articol au văzut doar consecințe favorabile pentru ei și chiar pentru cei din comunitățile lor, dacă vor spijini brexit-ul. Au observat desigur și că, în ciscumstanțele speciale care s-au creat, vor avea șanse mai mari să promoveze în politică în cadrul partidului conservator.
Mulțumesc pentru răspuns. Sigur că aveți mai multe informații decât mine. Eu nu știam multe până am citit cartea Prof. Emmy van Deurzen “Rising from existential crisis-,Life beyond Calamity ” unde o parte importantă este dedicată brexitului. Povestea ei și povestea multor imigranți în Anglia, cu toate că trăiau de ani de zile și munceau în posturi importante , e povestea unor oameni, care peste noapte au devenit nedoriți și au pierdut toată siguranța și balanța existenței. Birocrația prin care au trebuit să treacă, ca să dovedească că sunt ” demni ” de a fi cetățeni ai UK a fost imposibilă. Și în general la ce a ajutat separarea de EU ? De când am citit cartea, problema m-a interesant mai mult ca înainte și am încercat să o înțeleg. De parcă poți înțelege politica? Mulțumesc pentru aritcolul și răspunsul Dvs. Dacă aveți ocazia mă bucur de orice explicație !
Politica partidului conservator britanic a devenit pentru mine tot mai greu de înțeles. Iată un exemplu care mi se pare uluitor, după tot ce s-a spus când au promovat brexit-ul. Guvernul a dat un termen până la care să se poată face cereri de rezidență în UK, după brexit. Îl citez pe Petru Clej, care a urmărit evoluția: ” la 30 iunie 2022, din cele 1,2 milioane de cereri au fost aprobate un milion.” Este vorba de cereri de rezidență ale românilor!
Sau poate aceasta se înscrie oarecum pe linia sugestiei pe care o făceam în încheierea articolului.
Înseamnă că dacă au fost 1,2 milioane de cereri ale românilor, câte cereri erau în total pentru ceilalți veniți din Europa ?
Există și în UK o instabilitate guvernamentală și se pare că Brexistul nu a ajutat.
Mulțumesc pentru explicații . E greu de înțeles politica altei țări, mai ales când nu trăiești în ea.Mă refer la mine.
Dar oamenii au suferit de pe urma ei.
Aveți perfectă dreptate. Și vor/vom mai avea de suferit.
Mi-a plăcut comparația cu Imperiul Roman. Însuși Traian era „din colonii”, din Spania și asta nu i-a diminuat cu nimic succesul. Sper ca noii politicieni din fostele colonii britanice să se afirme în aceeași măsură.
Și eu m-am gândit în primul rând la Traian.