Eva Ţuţui: SOARTA UNEI CĂRŢI

Zilele trecute în biblioteca mea cam supraaglomerată am dat de un volum deosebit. Deschizându-l, văd că lipseşte pagina de titlu, dar găsesc semnătura mea pe numele de fată , pe aceea a mătuşii mele, Renca Lautmann şi pecetea din timpul războiului a închisorii de la Cluj

(inspectorul închisorii tribunalului regal, semnătura indescifrabilă).Mi-a venit în minte un citat invăţat de la mama mea (odihnească-se în pace) “habent sua fata libelli” – cărţile îşi au soarta lor.

Într-adevăr: am în faţă volumul al doilea – Vara – al romanului L’ame enchantėe (Inima vrăjita)de Romain Rolland, tradus in limba maghiară. Primisem cele patru volume cadou de la generosul Rubin Adolf, un bun prieten al părinţilor mei, la Gheorgheni, unde locuiam. S-a intâmplat în vara lui 1940. Aveam 16 ani. Nu-mi aduc aminte de conţinutul cărţii, doar de imensa bucurie ce mi-a oferit lectura. Era o epocă de mari pericole repre –zentate de ameninţarea războiului, a hitlerismului – în curând avea să se pronunţe fatidicul Dictat de la Viena – să citeşti un roman impregnat de umanism îţi dădea o încurajare deosebită, încrederea că există personalităţi mari antifasciste.

În vara lui 1941 mătuşa mea a fost arestată şi în 1943 a fost condamnată la cinci ani de închisoare. A fost expusă unor chinuri de nedescris (Gestapo-ul solicitase “ metode” de la investigatorul care s-a ocupat de ea). Mi-era cumplit de milă de ea. Ce puteam face să-i aduc o leacă de bucurie? Am pus cele patru volume ale romanului – cea mai mare comoară – într-unul din pachetele pregătite de mama pentru ea. Cărţile au fost citite şi de camaradele ei din celulă , oferindu-le un sprijin sufletesc în acele clipe întunecate..

În toamna lui 1944, mătuşa mea a fost deportată la Bergen-Belsen, evident fără romanul lui Romain Rolland.Acolo a făcut tifos exantematic şi la depunerea armelor de către Germania se afla într-o stare de completă epuizare, Era ţinută în braţe de către deţinutele mai tinere când au sosit partizani sârbi înarmaţi până în dinţi în căutarea tovarăşelor lor de luptă. Aceştia au dus-o pe Renca într-o mănăstire apropiată unde exista un fel de spital şi au încredinţat-o maicilor spunându-le că dacă în câteva săptămâni nu o pun pe picioare, vor avea să le dea socoteală. Renca s-a însănătoşit, s-a întors la Cluj si a mai trăit 50 de ani înconjurată de foarte mulţi prieteni.

Cartea ? Cei mai buni prieteni ai mei, Lidi si Bela Vágó au găsit acest volum prin 1946 la piaţa de vechituri de la Cluj ! Eu mă aflam tot acolo, la facultate…

Au urmat ani cu peripeţii, tragedii, multă muncă. Au pierit pe rând tata, fratele meu Miki, mama, Renca, soţul meu…şi câţi alţii….Fiicele mele consideră un eveniment supravieţuirea volumului şi mă roagă să-l păstrez legat frumos cu o fundă, ca nu cumva (mă cunosc) să-l arunc din greşeală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *