Tiberiu Roth: MESAJ pentru GENERAŢIA CURATĂ! *

Din ce în ce mai puţini sunt supraviețuitorii. Copiii supravieţuitorilor – căci copii n-au supravieţuit decât prin puţinele minuni petrecute în infern – sunt şi ei deja bătrâni sau păşesc spre bătrânețe. Cine-și va mai aduce aminte şi cine va mai suferi amintindu-şi suferinţa părinţilor şi fraţilor sau vai, a copiilor, umiliţi şi brutalizaţi, înfometaţi şi bătuţi, schingiuiţi şi ucişi? Şi cine va mai crede într-o lume cu mereu noi provocări şi noi tentative de a reduce măreţia divină a omului, că strigătul disperat al Victimelor Holocaustului este necesar să fie auzit mereu şi mereu pentru ca oroarea să nu se repete.

 

 * Discurs rostit cu prilejul comemorării Holocaustului din România, 9 octombrie 2013, la sinagoga din Braşov

Stimat Auditoriu,Doamnelor si Domnilor Reprezentanţi ai Instituţiilor Statului, Doamnelor si Domnilor reprezentanţi ai Cultelor Religioase,Doamnelor şi Domnilor Profesori, Dragi prieteni tineri, elevi şi studenţi din judeţele Brașov şi Covasna, Iubiţi enoriaşi ai acestei singure Sinagogi din cele două judeţe,

Ne regăsim din nou astăzi împreună, de Ziua Holocaustului, hotărâtă de Guvernul României prin HG 672î2004 . Noi am organizat an de an această zi de   Comemorare împreună cu Inspectoratul şcolar al judeţului Braşov şi aşteptam ca şi alte instituţii de cultura, Universităţi şi Culte, alte instituţii ale Statului, alte ONG-uri, alte personalităţi publice să ni se alăture şi la alte acţiuni, pentru a păstra, pentru prezent şi viitor , Memoria Victimelor Holocaustului din România. Pentru că este important ca să nu se uite! Din ce în ce mai puţini sunt supraviețuitorii. Copiii supravieţuitorilor – căci copii n-au supravieţuit decât prin puţinele minuni petrecute în infern – sunt şi ei deja bătrâni sau păşesc spre bătrânețe. Cine-și va mai aduce aminte şi cine va mai suferi amintindu-şi suferinţa părinţilor şi fraţilor sau vai, a copiilor, umiliţi şi brutalizaţi, înfometaţi şi bătuţi, schingiuiţi şi ucişi? Şi cine va mai crede într-o lume cu mereu noi provocări şi noi tentative de a reduce măreţia divină a omului, că strigătul disperat al Victimelor Holocaustului este necesar să fie auzit mereu şi mereu pentru ca oroarea să nu se repete.

Ziua Memorială a Holocaustului din România, marcată la Braşov, oct.2013

Vinovaţii, în mare parte, au murit şi ei. Unii (cei mai mulţi) de moarte bună, după o viaţă normală, poate cu identitatea schimbată, poate pe plaiuri îndepărtate, foarte puţin probabil să fi fost chinuiţi măcar de propria lor conștiință. Alții, tot de moarte bună după câţiva ani de puşcărie cu siguranţă mult mai blânde decât lagărele lor de exterminare. Foarte puţini au plătit cu propria lor viaţă pentru miile de vieţi la a căror aneantizare au participat zeloşi. În România Tribunalele Poporului – care au funcţionat pentru o scurtă perioadă (au fost desfiinţate in 1946) înainte de instalarea regimului comunist – au condamnat doar 668 de persoane, la diferite pedepse. La Tribunalul Bucureşti s-au dat 187 de sentinţe din care 13 capitale. Tribunalul din Cluj a judecat 481 de cazuri, din care 100 capitale şi 163 cu detenţie pe viață. Peste 60% din sentinţe nu au fost executate, vinovaţii fiind judecaţi “in absentia”. Deci pentru cei 135000 de evrei transilvăneni şi cca 250000 de evrei moldoveni, basarabeni, bucovineni şi ucraineni – adică pentru moartea a circa (e groaznică această aproximaţie, fiind vorba de vieţi omeneşti) 385000 de persoane, au fost găsiţi vinovaţi şi pedepsiţi 380 de indivizi. Un criminal la o mie de victime!

Ziua Memorială a Holocaustului din România, marcată la Braşov oct.2013

Pedepsirea este un mijloc uman de a încerca restabilirea dreptăţii şi adevărului, dar dacă ea nu este însoţită de ispăşirea care înseamnă recunoaşterea vinovăţiei şi asumarea ei, nu avem niciun motiv să sperăm că nu se vor repeta crimele sau abuzurile pe care le-am condamnat. Ispăşirea este un demers foarte complicat şi greu de împlinit, atât la nivelul conştiinţei noastre individuale cât, mai ales la cel al conştiinţei unei colectivităţi, ca spre exemplu al conştiinţei naţionale. Dar numai dacă ai reuşit s-o faci cu sinceritate,ai deschis prima portiţă a împăcării în primul rând cu tine însuţi,ca individ şi ca naţiune.

Cu 75 de ani în urmă, în noaptea de 9 spre 10 noiembrie, în întreaga Germanie, la instigarea trupelor SS, populaţia histerizată de nazişti,a spart geamurile tuturor sinagogilor şi tuturor magazinelor, prăvăliilor sau afacerilor deţinute de evrei, proprietarii evrei au fost maltrataţi şi bătuţi cu bestialitate. Peste 30.000 de evrei au fost arestaţi şi tot ei au fost obligaţi să plătească pentru repararea distrugerilor făcute de mulţime. “Noaptea de Cristal” – sub această denumire a rămas în memoria istoriei noaptea care a însemnat momentul trecerii de la antisemitismul ”civic” declanşat în 1933 de partidul hitlerist venit la putere, (asuprire economică, segregare, discriminare, molestare în toate activităţile) la antisemitismul ”criminal”. În același an, 1938, guvernul condus de Octavian Goga a publicat Decretul de revizuire a cetăţeniei, prin care s-au privat de cetăţenie 225.222 de evrei (36,5%). Peste doi ani, sub guvernul Ion Gigurtu, se emite Decretul referitor la statutul evreilor din România, copie a legii rasiale de la Nürenberg, o lege antisemită care practic scoate pe evrei în afara societăţii, privându-i de toate drepturile (la muncă, la învăţătură şi la proprietate).

Ziua Memorială a Holocaustului din România, marcată la Braşov, oct.2013

Cu 72 de ani în urmă la 9 octombrie 1941, regimul antonescian, a început deportarea evreilor din Bucovina Sud (Dorohoi), în vagoane de vită zăvorâte în exterior.

În această materie exista deja o experienţă oribilă, cu celebrul tren, care a circulat 3 zile până la Podul Iloaiei, şi din care după ce a ajuns deja la destinaţie, au golit sute de cadavre ale celor morţi pe drum de foame.

Cu 73 de ani în urmă regimul hortist, aflat la putere în Ungaria, care a obţinut administrarea Transilvaniei de Nord ca urmare a partajului impus prin Dictatul de la Viena, şi-a incorporat cele 9 judeţe (actualele judeţe Maramureş,Satu Mare, Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Mureş, Harghita. Covasna) printr-o lege aprobată de Parlamentul Maghiar în 2 octombrie 1940. În Ardealul de Nord cedat, Din cei 2. 577. 291 locuitori ai Ardealului de Nord, 1 066 353 erau români şi 164 052 evrei.

Până la 19 martie 1944, data ocupării Ungariei de către trupele Germane, evreii au trăit în aceeaşi excluziune socială impusă de legile rasiale din 1938, mai 1939 şi 1941. Prima agresiune fizică majoră a fost deportarea unui număr de 18.000 de evrei, consideraţi “supuşi străini”, la Kameneţ-Podolsky în Ucraina, unde aproape toţi au fost ucişi. După instalarea guvernului Sztóyai Dome, a fost realizat în mare grabă, sub îndrumarea nemijlocită a lui Adolf Eichman, ghetoizarea evreilor din toată Ungaria cu excepţia capitalei Budapesta. Cu zelul şi brutalitatea excesivă a jandarmilor maghiari şi autorităţilor locale, sub ochii uneori aprobatori, dar în general pasivi ai populaţiei, începând cu ziua de 2 mai 1944, 150.000 de evrei din Transilvania de Nord au fost scoşi din casele lor, maltrataţi, bătuţi şi jefuiţi de toate bunurile şi închişi în Ghetouri insalubre, înghesuiţi în spaţii mizere sau sub cerul liber, într-un timp record de 10 zile.

Nu au avut de stat prea mult. în 16 mai, primul tren care a transportat 3007 evrei din Sighetul Marmaţiei a plecat spre moartea lor la Auscwitz. Evreii nu ştiau nici unde merg nici ce-i aşteaptă. Se îmbărbătau în vagoanele pentru vite în care erau înghesuiţi, câte 100 de oameni, bătrâni, femei şi copii, că sînt duşi să muncească în Germania în locul soldaţilor germani plecaţi să lupte pe front.

în fiecare zi, din 16 mai până în 10 iunie, a plecat câte un tren format din 32 de vagoane cu evrei, care pe atunci nu erau socotiţi oameni. Din Sighet, Satu-Mare, Vişeul de Sus, Oradea, Cluj, Dej, Târgu-Mureş, Bistriţa, în fiecare zi peste 3000 de evrei plecau prin Kosice, la Auschwitz. Cei 900 de evrei adunaţi în Ghetoul din Sfântu Gheorghe au fost la Reghin în 20 mai şi de acolo în 25 mai spre Auschwitz.

Ziua Memorială a Holocaustului din România, marcată la Braşov, oct.2013

Anul viitor, în 2014, se împlinesc 70 de ani de la DEZASTRUL în care au pierit în chinuri şi înjosiţi din demnitatea lor umană 135.000 de evrei din Transilvania de Nord, printre care şi familia mea şi a soţiei mele: bunici, unchi, mătuşi, veri şi două fetiţe minunate Ana de 6 ani şi Marica de 5 ani Zihrono Livraha. Fie amintirea lor nevinovată, Binecuvântată!

Martirii evrei din Transilvania n-au avut parte de morminte, nici măcar de gropi comune unde să putem merge să ne reculegem şi să rostim un KADIş pentru sufletele lor chinuite. Monumentele care ar fi trebuit să fie ridicate în memoria lor de cetăţenii şi edilii unor oraşe ca Oradea, Satu-Mare, Cluj şi altele, încă nu şi-au găsit ctitorii, dar s-au găsit ctitori pentru a ridica statui unora dintre criminali. Monumentele care trebuiau ridicate în memoria victimelor Holocaustului, (şi slavă Domnului, în multe din marile ţări şi marile oraşe ale lumii ele au fost deja ridicate) trebuie să fie închinate suferinţei umane şi trebuie să avertizeze generaţiile care ne urmează că ura este cea care distruge umanitatea,că ura se naşte din cuvântul nesăbuit şi fapta necugetată. în lipsa monumentelor care să ne aducă aminte de dezastrul poporului evreu şi catastrofa morală a omenirii, renaşte ura, renasc organizaţiile urii, renasc lozincile urii drapate în anonimatul internetului sau chiar în luminile rampei, cu neruşinare.

Este o mare mulţumire a sufletului că mai sunt locuri, printre care şi oraşul nostru Braşov, unde de secole trăim împreună confesiuni şi etnii numeroase şi diferite, care au fost în toate timpurile locuri ale înţelegerii, al dialogului,al culturii şi al şcolilor, al înţelepciunii faptelor cu măsură. Să fim şi de acum înainte dacă nu întotdeauna împreună, dar întotdeauna alături, să împărţim cu onestitate greutăţile dar şi bucuriile vieţii.

Vă mulţumesc tuturor că aţi fost cu noi asăzi,aici,Vă mulţumesc din inimă.


 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *