În copilăria mea, tot oraşul era împânzit de florării Codlea. Singurele flori care nu dispăreau niciodată de la vânzare erau garoafele. Însoţite de frunze mari şi verzi de ferigă.

Ambalajele erau şi ele la fel: hârtie cerată pe care scria Codlea cu caractere (pe care acum ştiu să le numesc) italice.

Garoafe pentru orice ocazie: zile de naştere, nuntă, botez şi înmormântare. Singura diferenţă era dată de numărul firelor din buchet: impar pentru ocazii vesele, par pentru ocazii triste.

O dată în decembrie, am mers la ziua unei prietene a mamei. Am cumpărat de la Codlea şapte fire de garoafe roşii, pe care am ţinut morţiş să le duc eu. N-am ţinut buchetul destul de strâns şi, fără să ştiu şi fără să vreau, am presărat drumul până la destinaţie cu cinci fire de garoafă. Când am ajuns a descoperit mama că din buchet au mai rămas două flori. Dezastru!! Cum să te duci la onomastică cu flori ca la mort…

Primăvara, aceleaşi florării erau invadate de frezii fragile cu miros delicat. Le iubeam foarte tare, ştiam că nu mai durează mult frigul după apariţia lor.

Mama primea întotdeauna frezii de 8 martie şi avea o vază specială pentru ele: una de arcopal negru, tivită cu un fir subţire auriu. Iubeam nespus şi vaza aia. Atâta doar că freziile se ofileau repede şi mă lăsau întotdeauna tristă să aştept următorul 8 martie.

Toamna, la începutul şcolii tovarăşa învăţătoare primea invariabil gladiole. Culese de tata din grădina mătuşii. Aspectul lor de sabie îmi repugnă până în ziua de azi. Le asociez mereu cu spaima care mă cuprindea la fiecare început de an şcolar.

De ziua mea primeam întotdeauna crizanteme mari, albe, de mărimea unor buzdugane. Sau arămii, perfect rotunde.

Le iubesc şi acum necondiţionat. Deşi, de când locuiesc la Cluj, nimeni nu mi le mai cumpără de ziua mea, pentru că în Ardeal sunt asociate cu ziua morţilor.

Şi acuma nu ştiu cum să fac să nu sun ca o babă retrogradă, îndrăgostită de trecut, dezgustată de prezent şi speriată de viitor, dar…

Toate astea mi-au venit în minte zilele trecute în timp ce alegeam un buchet de flori la o florărie din oraş. Acolo în frigider am văzut o sumedenie de frezii. Erau de toate culorile, însă total lipsite de miros. Şi aspectul le era uşor băţos şi nefiresc. Aduceau tare bine cu florile de plastic. Împărţeau spaţiul cu gerbere, trandafiri (inclusiv negri!!!! – culmea decadenţei), lalele şi irişi.

Iar imaginea frigiderului plin de flori care nu se ofilesc niciodată m-a dus cu gândul la lumea în care trăim.

Atâtea opţiuni, atâtea oferte, atâtea variante. Nu mă mir că suntem mereu nemulţumiţi, mereu plictisiţi, mereu sătui, mereu nervoşi, etc.

Şi m-am simţit ca iepurele din fotografie. Aşa să arate, oare, fericirea?

sursa fotografiei:
http://culturainquieta.com/es/arte-digital/item/3165-felicidad.html