Andrea Ghiţă: GHITELE – unul dintre COPIII BRAŞOVENI pieriţi în HOLOCAUST

Printre cele câteva fotografii pitite în rucsacul cenuşiu al Mamei, singurul ei bagaj cu care revenea  de la Budapesta, în primăvara lui 1945 – în speranţa că-şi va reîntâlni mama, bunica şi restul rudelor din Gheorgheni – se număra şi o poză cu doi copii blonzi Rifka şi Iţu Geller, copiii mătuşii Frida, croitoreasa. I-o trimiseseră Mamei să nu-i fie urât la orfelinatul evreiesc din capitala Ungariei, unde se dusese ca să poată urma gimnaziul pentru că la Gheorgheni copiii evrei nu se mai puteau înscrie la şcoala publică.

În primăvara lui 1944 Mama avea 13 ani şi jumătate şi dacă n-ar fi fost la Budapesta (unde avea să fie salvată de Wallenberg, împreună cu alte câteva sute de copii evrei) ar fi pierit la Auschwitz la fel ca Rifka şi Iţu şi ceilalţi copii din familia ei.

Rifka şi Icu Geller, verişorii mamei, pieriţi la Auschwitz

Cei doi fraţi Geller nu sunt înscrişi nominal pe plăcile memoriale ale sinagogii din Gheorgheni care nemuresc martirii evrei ai oraşului, pentru că numele lor – asemenea  ale  altor copii ai familiilor evreieşti din colonia forestieră – nu era cunoscut de supravieţuitorii care au aşezat aceste plăci pe pereţii sinagogii, în iarna anului 1946. Sunt trecute doar numele mamelor pierite, consemnându-se: „cu 2, cu 3, cu 4 copii”.  E vorba de evreice trimise direct în camerele de gazare împreună cu copiii minori…

Rifka şi Iţu au rămas în memoria Mamei mele, Sara Székely, fiind pomeniţi şi în cartea ei „Szurika, Éva lánya” (tradusă şi în română cu titlul Surica, fiica Evei), unde le este publicată şi fotografia.

Plăcile memoriale de pe zidul sinagogii din Gheorgheni. Pe rândul al treilea de jos în sus se văd cele două plăcit de marmură cu numele membrilor familiei Geller

În schimb, verişoara Ghitele, fiica mătuşii Rózsi, nu apare pe plăcile memoriale de pe pereţii sinagogii din Gheorgheni, nici măcar sub forma unui număr, pentru că mama ei era la Braşov. În 1944 avea vreo patru – cinci anişori.  Se născuse la Braşov, dar curând a fost dată  în grija bunicii şi mătuşilor din Gheorgheni, o familie numeroasă, considerându-se că fetiţa avea să se simtă mai bine acolo decât la Braşov, mai ales că între timp părinţii ei se despărţiseră şi maică-sa se întreţinea singură, muncind cu ziua, la Bucureşti. La început îşi vizita fetiţa mai des, dar după Diktatul de la Viena, trecerea frontierei fiind mai dificilă, n-a mai văzut-o decât de vreo două ori.

Nu s-a păstrat nicio fotografie de-a lui Ghitele, nici nu ştiu dacă o fi avut vreuna…Figura ei a rămas doar în amintirile Mamei din ultima vacanţă petrecută la Gheorgheni în vara lui 1943.

Bunica se lăuda cu Ghitele, iar eu îmi dădeam seama că fetiţa devenise nepoţica ei preferată. Bunica îmi povestea că o însoţea zilnic la grădiniţă şi o aştepta la sfârşitul programului. Atâta doar, că de câteva zile, Ghitele a făcut o criză de apendicită, a fost internată în spital şi operată. Bunica era foarte necăjită, pentru că rana se infectase, fetiţa slăbise şi suferea foarte tare. M-a rugat să-mi vizitez verişoara la spital şi să-i povestesc ceva frumos, ca s-o înveselesc. În aceeaşi după amiază m-am dus la spital, dar era să nici n-o recunosc… Ghitele era tare palidă, şi abia scotea câteva cuvinte. M-am aşezat lângă patul ei, încercând să ascund mila pe care mi-o inspira. I-am dăruit păpuşa în costum de cercetaş pe care o „câştigasem  pentru bună purtare”, la orfelinat. Fetiţa se simţea atât de rău încât nu s-a prea putut bucura de cadoul primit. Ţin minte că în zilele acelea bunica se ruga către Cel de Sus, s-o ajute pe Ghitele. Într-adevăr fetiţa s-a însănătoşit, dar eu n-am mai întâlnit-o niciodată. În primăvara lui 1944 a fost deportată la Auschwitz, unde a pierit împreună cu bunica.

***

1945. Vara.

Mătuşă-mea Roji Teszler, mama lui Ghitele, era la Braşov . Se împăcase cu soţul ei, croitorul, şi era însărcinată cu cel de al doilea copil. M-am dus în vizită la ea. Locuia în centru, într-o cameră şi o bucătărie  care servea şi de atelier. Mătuşă-mea Roji a plâns o grămadă după Ghitele, îi părea rău că o lăsase la Gheorgheni, în grija bunicii, spunând că dacă ar fi păstrat-o lângă ea, ar fi rămas în viaţă.

(fragment din cartea Sarei Székely, „Surica, fiica Evei”, Ed, Hasefer 2008).

Epilog

Anul acesta în 23 mai, cu prilejul  comemorării martirilor Holocaustului din Transilvania de Nord, la Braşov se va inaugura şi un monument ridicat în memoria acestora. Pe laturile monumentului amplasat în curtea sinagogii vor fi trecute numele evreilor născuţi în Braşov, dar aflaţi în Transilvania de Nord  şi deportaţi în lagărele naziste, în primăvara lui 1944. Se vor aprinde lumânări în memoria lor şi li se va rosti numele. Va fi citit şi numele lui Ghitele Teszler, o fetiţă de cinci ani, deportată de la Gheorgheni şi pierită la Auschwitz.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *