Andrea Ghiţă: O FLOARE de SOC …

Dimineaţă de miez de mai, cer senin, soare blând; promisiunea unei zile frumoase. Mă aflu în staţia de autobuz, la ora când cursele se răresc. Lume destul de multă. O  femeie cu un buchet mare de flori de soc se plimbă printre oamenii care aşteaptă autobuzul,îmbiindu-i să-şi ia câteva fire. Toate tentativele eşuează. E privită cu suspiciune, admonestată cu „Nu am bani!”, „Dă-mi pace!” „Vezi-ţi de treabă!” „Du-te şi lucrează că eşti tânără!” „Iarăşi cerşeşti?!”. Se apropie şi de mine şi, instinctiv mă trag mai încolo, dar nu spun nimic… Ce pot să-i spun?! O femeie scundă, îmbrăcată sărăcăcios, cu pielea măslinie şi ochii mari, negri…

Dimineaţă de miez de mai, cer senin, soare blând; promisiunea unei zile frumoase. Mă aflu în staţia de autobuz, la ora când cursele se răresc. Lume destul de multă. O  femeie cu un buchet mare de flori de soc se plimbă printre oamenii care aşteaptă autobuzul,  îmbiindu-i să-şi ia câteva flori. Toate tentativele eşuează. E privită cu suspiciune, admonestată cu „Nu am bani!”, „Dă-mi pace!” „Vezi-ţi de treabă!” „Du-te şi lucrează că eşti tânără!” „Iarăşi cerşeşti?!”. Se apropie şi de mine şi, instinctiv mă trag mai încolo, dar nu spun nimic. Ce pot să-i spun?! O femeie scundă, îmbrăcată sărăcăcios, cu pielea măslinie şi ochii mari, negri…

Arareori refuz cerşetorii, din multe motive. Prietena mea – dedicată asistenţei sociale – nu-i refuză niciodată, spunând că oamenii aceia realmente au nevoie de bani şi că e puţin probabil ca neprimind de la nimeni, s-o ia brusc pe calea cea bună începând să lucreze, pentru că nu sunt locuri de muncă pentru cei năpăstuiţi şi fără nicio pregătire. Şi atunci nu fac decât să le dau un brânci să se afunde şi mai mult în mocirla societăţii.

A da bani celor nevoiaşi este o obligaţie a fiecăruia. Învăţătura iudaică spune că banii daţi în acest scop nici nu sunt ai noştri, ci ai Celui de Sus O poţi face în foarte multe feluri (contribuind în scopuri caritabile, întreprinzând ceva concret în favoarea lor, etc) dar dacă  dai un ban unui sărac trebuie să-l priveşti în ochi, ca să se simtă şi el om. Aşa că, scotocind prin buzunare după un leu, o privesc în ochi pe femeia cu braţul plin de flori de soc. „Nu ştiu de ce nu vrea să le primească lumea, pentru că eu vreau doar să le dăruiesc câte o floare” îmi spune ea, întinzându-mi o floare de soc. Am luat-o, i-am mulţumit şi m-am suit repede în autobuzul care tocmai sosise, scoţându-mă din încurcătură.  În mod normal ar fi trebuit să intru în vorbă cu dăruitoarea şi să aflu mai multe despre ea… Avea din ce trăi sau nu avea? Era într-adevăr cerşetoare şi de ce? Ce-o îndemnase să ofere flori trecătorilor? Ce avea pe suflet, ce dorea să transmită? Era un mod de a cere ajutor sau numai de a împărtăşit o bucurie?! Dar eu mă grăbeam sau mă temeam să îmi asum responsabilitatea de a asculta şi, eventual, de a-mi ajuta un semen. Într-o zi senină, în vreme de pace, suntem suspicioşi faţă de o necunoscută care ne oferă pe stradă o floare de soc…Cine are oare nevoie de ajutor, ea – femeia simplă, cu piele măslinie şi haine ponosite – sau noi, ăştialalţi?

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *