Andrea Ghiţă: IMPRESII LA ANIVERSARE

Am impresia că cel de al doilea an din Baabel a trecut pe nesimţite, Baabel intrând în viaţa mea (a noastră?) cotidiană. Mai exact răstimpul baabelian de două săptămâni se încheie miercuri noaptea – atunci când scot de pe site ediţia curentă – şi reîncepe joia următoare, când se lansează ediţia cea nouă care rămâne să înfrunte fluxul şi refluxul audienţei, timp de o săptămână şi şase zile, când pândesc contorul accesărilor şi comentariile. Prezenţa sau absenţa lor, precum şi recitirea critică a tuturor articolelor şi îndreptarea erorilor (inerente şi…persistente) îmi modelează starea de spirit în prima dintre cele două săptămâni, până joi când lansez Apelul de joi pentru joia următoare şi încep să aştept cu emoţie sosirea articolelor.

Între timp reflectez asupra celor ce voi scrie în proximul număr, pentru că Revista Baabel înseamnă şi iscodirea subiectelor şi dorinţa de perfecţionare, de a te ridica la înălţimea ştachetei stabilite de colegii truditori în Babel, competenţi, prompţi şi inspiraţi. În cei doi ani am avut destule temeri şi emoţii, însă niciodată nu am fost dezamăgită, iar dacă la început înfiinţarea unei reviste online era doar o provocare pentru jurnalista de televiziune care mă aflu, treptat Baabel a devenit o activitate constantă dătătoare de bucurie şi asta, mai ales, datorită Oamenilor din Baabel sau Baabelienilor. În acest număr aniversar Baabelienii se prezintă cititorilor şi nu numai, pentru că răsfoind relatările colegilor mei despre ei înşişi, am aflat multe lucruri noi, ceea ce cred că va fi valabil pentru fiecare dintre noi. Despre cei care nu au avut posibilitatea de a ne trimite auto-biografiile neconvenţionale am scris noi două, Eva şi cu mine, câteva rânduri pentru a vă face o imagine despre toţi Baabelienii actuali. Este o ediţie specială, un răsfăţ pe care ni l-am îngăduit de ziua noastră, apoi va sosi ediţia curentă, de joia viitoare, care vă rezervă, dragi cititori, multe articole interesante.

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *