Mike Klein: ÎNTÂLNIRI cu o SOPRANĂ

S-ar putea ca numele Anna Netrebko să nu le spună nimic celor neiubitori de operă. Dar cei pasionaţi, mai mult sau mai puţin, de acest gen de artă, cunosc, cu siguranţă, numele ei. Anna Netrebko este considerată una dintre cele mai valoroase soprane din lume, după unii chiar cea mai valoroasă. Calitatea unui cântăreţ de operă poate fi disputabilă, însă nu şi succesul de public, măsurat prin vânzări de bilete, CD-uri şi accesări prin Internet. Potrivit tuturor acestor « indicatori » Netrebko este o super-vedetă în lumea operei. I-am urmărit cariera şi ascensiunea în lumea operei şi nu am pierdut nicio ocazie să o vedem în spectacole…

 

Noi am…”descoperit-o” pe Anna Netrebko

Am auzit-o pe Anna pentru prima dată în Washington, în 1999, în rolul Gildei din “Rigoletto”. Chiar şi pentru un novice în ale operei, era evident că această soprană are calităţi excepţionale. Am revăzut-o în 2001, tot la Washington, de data aceasta în rolul Suzanei din “Nunta lui Figaro”.  Asemeni altor mulţi spectator, am rămas uimiţi de frumuseţea vocii, aspectul fizic plăcut şi calităţile de actor dramatic al Annei. În cei doi ani în care n-o mai văzusem,  devenise o artistă formidabilă, gata să concureze cu cele mai renumite soprane din lume. De multe ori ne spunem în glumă cu soţia mea că noi “am descoperit-o” pe Netrebko pe când încă nu era o vedetă atât de mare. Ne-am cumpărat imediat bilete să mergem la Philadelphia unde Anna urma să cânte în “Don Pasquale”. Dar nu  “am descoperit-o” numai noi, ci şi Deutche Grammophon, Opera din Viena, Festivalul Salzburg, Metropolitan Opera şi toate marile opere din lume  care o solicitau. În scurt timp, Anna a devenit vedeta numărul 1 în lumea operei. Nu a mai venit la Philadelphia, evident avea contracte mai bune, dar nu ne-am supărat prea tare. Realitatea este că în lume sunt doar 5-6 companii de operă care pot să angajeze nu numai vedeta numărul 1, dar şi restul distribuţiei la acelaşi nivel. A urmat primul ei CD cu arii din opere, pe care l-am cumpărat şi l-am ascultat de sute de ori. Vocea angelică, netedă şi catifelată a sopranei ţi se duce direct în suflet. Nici un instrument muzical nu poate reda emoţiile pe care ţi le transmite vocea umană, în special cea de soprană, iar când vocea este excepţională, efectul este…divin. M-am îndrăgostit de vocea Annei, la fel şi soţia mea care a ascultat de sute de ori înregistrarea operei “I Capuletti e I Montecchi” cu Anna Netrebko în rolul Julietei.

I-am urmărit cariera şi ascensiunea în lumea operei şi nu am pierdut nicio ocazie să o vedem în spectacolele de la Opera Metropolitan din New York sau la cinematograf unde se difuzau opere în direct sau filmate. Am făcut drumuri speciale la New York să o vedem în “Don Pasquale”, asta după ce ne… « trăsese clapa » la Philadelphia. Una din cele mai remarcabile experienţe a fost să o revedem în rolul Gildei din “Rigoletto”, de data aceasta la Metropolitan Opera din New York, cu celebrul tenor Rolando Villazon în rolul ducelui de Mantua. Atunci am declarat, împreună cu soţia, că, probabil, nu vom mai avea prilejul să vedem un “Rigoletto” atât de reuşit. Tot cu Villazon a interpretat şi rolul Violetei din “La Traviata”, într-o producţie extraordinară la Festivalul Salzburg, în regia lui Willy Decker. Deşi am văzut doar înregistrarea pe DVD, considerăm că este o capodoperă regizorală. Totuşi, celebra soprană din România, Angela Gheorghiu, rămâne pentru mine Violeta cea mai bună pe care am văzut-o vreodată.

 

„Celelalte femei” din viaţa mea.

Bineînţeles, Anna Netrebko nu este unica soprană după care sunt leşinat. Soţia mea spune despre aceste soprane “celelate femei” cu care am relaţii, pentru că le iubesc vocile şi întreţin legături prin Facebook cu ele (sau cu secretarele care scriu în numele lor). Din acest punct de vedere Internetul în general, şi Facebook în special, sunt instrumente extraordinar de convenabile pentru a apropia artiştii de admiratorii lor.  De mulţi ani am început să iau legătura cu diferiţi artişti şi organizaţii prin Facebook şi schimbul de idei este mult mai dinamic când există un dialog între artişti şi publicul spectator. La început am fost surprins să primesc un răspuns de la o soprană faimoasă, Sondra Radvanovsky,  care m-a impresionat aşa de mult în rolul Lucreţiei Borgia încât i-am scris despre emoţiile pe care mi le-a creat în timpul spectacolului. În răspunsul ei, Sondra ne-a  invitat să o vizităm în culise la următorul ei spectacol, de la  Metropolitan Opera din New York. Aşa am aflat că marile vedete sunt destul de primitoare şi se bucură când sunt apreciate.

 

Cu Anna Netrebko după “Manon”

Pe Anna Netrebko am întâlnit-o personal prima dată după succesul ei în opera Manon la New York în 2012. I-am trimis un mesaj şi, spre surprinderea mea, am primit o invitaţie să o vizităm în culise, după spectacol. Soţia mea se amuză şi-mi spune că mă comport cu sopranele ca şi un adolescent îndrăgostit. Le cumpăr flori, pe care le trimit cu câteva ore înainte de spectacol, la sediul operei ca să fie aşezate în culise pe când soseşte diva. După spectacol, când ne întreţinem câteva minute cu vedeta, se pare că mă comport ca la… 16 ani. Cel puţin asta afirmă soţia mea.

Anna şi-a făcut debutul la Metropolitan Opera, în rolul Nataşei din ” Război şi Pace”. A fost unicul ei rol pe care nu l-am văzut la New York. După aceea, am făcut eforturi speciale să mergem la New York să o vedem în toate rolurile. La început rolurile ei erau mai mult de soprană lirică, roluri de femei tinere: Gilda, Norina, Adina, dar în ultimii ani vocea ei s-a schimbat, acum e mai profundă şi mai puternică şi a trecut şi la roluri de soprană dramatică. Acum doi ani a fost Anna Bolena, iar recent a interpretat rolul Leonorei din “Il Trovatore”. 

 

În momentul acela n-aş fi dorit să fiu nicăieri altundeva

La sfârşitul săptămânii trecute am mers din nou la New York, aveam bilete să o vedem pe Anna în rolul Lady Macbeth, în opera “Macbeth” de Verdi. Criticii au fost entuziasmaţi de spectacol şi, mai ales, de performanţa Annei Netrebko. Am fost surprinşi plăcut de faptul că ne-a acceptat din nou propunerea de a o vizita în culise, după spectacol. Aveam bilete foarte bune, în rândul şase, şi timp de aproape patru ore cât a durat spectacolul am stat în… veneraţie. Spectacolul a fost excepţional. Muzica lui Verdi, sub bagheta lui Fabio Luisi, interpretată de cea mai bună orchestră de operă din lume, cu o distribuţie de vis. Alături de Netrebko apăreau pe scenă Lucic, Pape şi Calleja… Suna divin.

Anna Netrebko în “Macbeth”

Am văzut multe spectacole Macbeth, atât la teatru, cât şi la operă, dar de data aceasta am simţit că văd şi aud ceva excepţional. Eram fericit să fiu în sală şi să-mi delectez simţurile cu acest spectacol sublim. În acele momente nu doream să fiu în nici un alt loc de pe Pământ. Era o stare de euforie totală.

 

Cu Anna Netrebko după “Macbeth”

După spectacol, ne-am dus la culise;  Anna se transformase din crunta lady Macbeth, într-o tânără cochetă şi simpatică. Am schimbat câteva cuvinte, i-am spus cât de multă bucurie ne aduce în viaţă prin munca ei, ceea ce este adevărat. Mi-a dat un autograf pe o poză mărită pe care o făcusem cu ea acum doi ani, după Manon. Fiind în culise, în spatele scenei, am avut ocazia să vorbim puţin şi cu Zeljko Lucic, care l-a interpretat pe Macbeth şi cu Joseph Calleja care a fost Macduff. Ambii au fost drăguţi şi prietenoşi.

 

Nu am fost întotdeauna mare amator de operă. În copilărie mi-am primit îndoctrinarea de rigoare pe care o făceau părinţii. Mama ne-a dus la opera din Cluj de câteva ori şi mai erau câteva arii faimoase pe care le mai auzeam din când în când la radio. Dar ca adult şi, mai ales, după ce copiii au crescut şi s-au dus la casele lor, am redescoperit frumuseţea operelor şi încet, încet a devenit o parte din viaţa noastră care ne oferă satisfacţii şi emoţii artistice de neuitat. Cred că mama mea, care la vârsta de 7 ani m-a dus la Cluj să văd opera “Capra cu Trei Iezi”, ştia că pune temelia unei pasiuni de o viaţă, dar nu cred că bănuia că voi fi aşa de exagerat încât să văd două opere într-o zi, ceea ce a fost exact ce s-a întâmplat la New York sâmbăta trecută. Opera Metropolitan are două spectacole în fiecare sâmbătă în sezon, la 13:00 şi 20:00 şi noi le-am văzut pe amândouă.  Mărturisesc că este un viciu pe care-l consider nevinovat, dar asta e, mă dau în vânt după soprane, desigur cu acordul soţiei care este dispusă să mergem la orice operă, oriunde în lume.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *