În fiecare marţi Bunica mea (adoptivă), Erzsi, se întâlnea cu prietenele ei, trei la număr: Cicus néni, Irmus néni şi Margit Kovács. Adică o dată pe lună, marţi după amiaza, venea rândul ei să le invite în căsuţa de pe strada Kodály (astăzi Sinaia) numărul 16, unde Bunicii mei închiriau o cameră-bucătărie, fără apă curentă, dar cu o grădiniţă plăcută, străjuită de un nuc umbros. Respectiva după amiază de marţi era pregătită pe îndelete, încă de luni dimineaţa când ne apucam de dereticat. Mie îmi revenea ştersul prafului, pe care-l efectuam cu râvnă, scuturând de zor cârpa pe geam, ca să observe şi vecinii de câtă hărnicie dădeam dovadă. Bunica făcea ordine în camera mobilată cu piese Biedermeier – desperecheate, aşa cum scăpaseră din război – şi apoi ne aşezam comod în fotoliu să decidem împreună desertul pe care avea să-l servească prietenelor ei.Read more…