Valentin Ghiţă: AMÂNAREA DISTRUGĂTOARE

Iunie 2013, undeva, la o şcoală din România. Pregătirile pentru festivitatea de absolvire a claselor a VIII-a sunt în toi. Cu foarte puţin înaintea serbării de sfârşit de an şcolar pentru clasele terminale, poliţia descinde în şcoală şi îl ridică pe profesorul de muzică pe motiv de corupţie sexuală. Majoritatea elevilor şi profesorilor din şcoală – inclusiv conducerea acesteia – este consternată, dată fiind recunoaşterea unanimă a profesionalismului cadrului didactic respectiv. Eliberat condiţionat (cu restrângerea unor drepturi) şi după o serie de amânări, profesorul respectiv este declarat nevinovat, dar – aşa cum era de aşteptat – parchetul a atacat sentinţa…Read more…

Andrea Ghiţă: CREMA de CAFEA a BUNICII MELE

În fiecare marţi Bunica mea (adoptivă), Erzsi, se întâlnea cu prietenele ei, trei la număr: Cicus néni, Irmus néni şi Margit Kovács. Adică o dată pe lună, marţi după amiaza, venea rândul ei să le invite în căsuţa de pe strada Kodály (astăzi Sinaia) numărul 16, unde Bunicii mei închiriau o cameră-bucătărie, fără apă curentă, dar cu o grădiniţă plăcută, străjuită de un nuc umbros. Respectiva după amiază de marţi era pregătită pe îndelete, încă de luni dimineaţa când ne apucam de dereticat. Mie îmi revenea ştersul prafului, pe care-l efectuam cu râvnă, scuturând de zor cârpa pe geam, ca să observe şi vecinii de câtă hărnicie dădeam dovadă. Bunica făcea ordine în camera mobilată cu piese Biedermeier – desperecheate, aşa cum scăpaseră din război – şi apoi ne aşezam comod în fotoliu să decidem împreună desertul pe care avea să-l servească prietenelor ei.Read more…

Crema de cafea a Bunicii Erzsi

Bunica nu se îndemna să coacă prăjituri pentru că acestea „reuşeau sau ba” în funcţie de o mulţime de factori, precum calitatea făinii, a margarinei (unt nu se găsea) şi presiunea gazului, aşa că după îndelungi negocieri opta pentru una din cele trei alternative: lapte de pasăre, insulă plutitoare sau cremă de cafea. Bineînţeles că eu aş fi preferat de fiecare dată una dintre primele două (reţeta insulei plutitoare o rezerv pentru un articol viitor), dar crema de cafea avea avantajul că se prepara rapid şi nu avea nevoie de atâtea ingrediente.Read more…