Aeromodelul, avionul și cosmosul

Număr vizualizări 428 ori

Încă de la grădiniță îmi plăceau jucăriile zburătoare. Am avut un fel de disc lansat cu ajutorul unui elastic și care se înălța pe verticală, un planor lansat cu praștia și apoi o rachetă cu rampă de lansare proprie, cu arc, și mai multe altele. Am primit și machete statice ale unor avioane cu reacție: Concorde și MiG 21. În „motor” aveau pietre de brichetă și când mișcam roțile, jucăria scotea scântei. Și toate acestea înainte de a intra la școală, cine mai era ca mine!

Mama lucra la o fabrică de lângă aeroclub și, odată ajuns la ea la lucru, dorințele au crescut. Voiam să stau și eu la „volanul” unui avion. Cu ajutorul unui inginer pilot sportiv am ajuns la manșa unui planor cu dublă comandă proiectat de celebrul Iosif Șilimon. Planorul se afla în hangar, era demontat, fără aripi, dar acesta era un lucru complet lipsit de importanță pentru un copil de șase ani. Avea instrumente de bord, puteam trage maneta de comandă după pofta inimii și chiar dacă nu ajungeam la pedale, îmi era suficient „ca să zbor spre Lună”.

Prin ianuarie am avut un adevărat șoc, atunci când am văzut un rănit scos dintr-un avion sanitar Aviasan șt transferat într-o ambulanță Dacia aflată chiar sub aripa avionului. Domnul Costel, inginerul care lucra cu mama, a încercat să-mi distragă atenția și mi-a explicat că avionul este IAR-817, dar că are un motor cu 6 cilindri, dar cu o putere insuficientă: 160 cai putere în loc de 200. Ce putea un copil să înțeleagă din asta? Seara, tata mi-a arătat o carte în care automobilele Chevrolet americane aveau motoare cu 8 cilindri și 450 cai putere. Atunci am început să-i urăsc pe americani și să explic tuturor elevilor din școală precum și copiilor cu care mă jucam:

– Americanii au motoare mai puternice, de aceea au ajuns primii pe Lună.

Iar apoi, după o scurtă pauză „de efect”, adăugam:

– Dar pe Marte, eu voi ajunge primul!

Așa a trecut iarna. Odată cu sosirea primăverii, planoarele au început să iasă pe pista curățată de zăpadă, trase de un „mosor” – un cablu prins la un troliu care se învârtea și le ridica. Deși mi-am dat toată osteneala, am plâns, am țipat și m-am aruncat pe jos, nimeni nu mi-a permis să urc într-un planor de instrucție cehoslovac LET L-13 Blanik. Puteam doar să privesc prin binoclu cum decolează elevii aeroclubului.

Planor LET L-13M Blanik

După vreo săptămână am văzut noua achiziție: planorul polonez SZD-24 Foka a fost scos din containerul în care sosise și a fost montat imediat. Mi se s-a permis să stau în cabină, la comandă, în timp ce alții munceau atașându-i aripile și ampenajul orizontal.

SZD-24 Foka

Comandantul aeroclubului și instructorul principal de planorism aveau și ei o curiozitate copilărească și au programat un zbor de testare pentru aceeași după-amiază. Planorul trebuia ridicat prin tracțiune de un avion polonez PZL104 Wilga-35 (țânțar) proaspăt sosit din Polonia, pe calea aerului. Dacă credeți că am reușit să urc în el, vă înșelați. Avionul avea patru locuri, dar au urcat numai trei persoane, întrucât trăgea și planorul. Ah, ce ticăloși! Mai conta greutatea unui copil de șapte ani?

Avion PZL104 Wilga-35

Într-o duminică senină de martie se preconiza un salt al parașutiștilor, inclusiv unii elevi ai acelui an. Și uite așa am tras-o pe mama lângă lucru chiar în ziua ei liberă.

Mi-a explicat de la început:

– Nu vei putea urca în avionul care deschide ușa la altitudinea de 500 m și nu-ți dau voie să te arunci pe jos, fiindcă e noroi.

În tramvai mi-a povestit că ea și tata, proaspăt căsătoriți, au zburat cu un avion Antonov An-2, aflat pe atunci în dotarea Tarom.

Avion Antonov An-2

Deci, convins că totul va fi bine, ne-am apropiat. Parașutiști m-au mângâiat pe cap și apoi au urcat în avion. Și uite așa, pe nepusă masă, când ne aflam la vreo sută de metri de avion, pilotul a pornit motorul. Auzisem eu generatorul auxiliar (cu motor de tractor), dar nu-l luasem în serios. Însă pornirea unui motor de 1000 cai putere este cu totul altceva. Văzând norul de fum negru pe care îl scotea, am fugit până la poarta aeroclubului, de parcă Dracul mă mâna din urmă, și am pierdut partea cea mai interesantă – decolarea avionului.

Astăzi, privind în urmă, îmi dau seama că ceilalți ar fi trebuit să mă îndepărteze și să-mi explice că e un motor cu 9 cilindri în stea, nu o jucărie ca la Casa Pionierilor, unde frecventam deja cercul de aeromodelism.

Totuși, după două săptămâni eram din nou pe câmpul aeroclubului, dar de data aceasta cu cercul de rachetomodele de la Casa Pionierilor – testam modelele noastre în zbor direct, întrucât se apropia concursul județean. Eu, cu modelul de racheto-plan, eram ultimul pe listă. Dar după vreo oră în care se lansaseră doar modele cu parașută, conducerea aeroclubului ne-a oprit lansările. Se aștepta aterizarea unui avion agricol IAR-822. Așa mi-am schimbat direcția și în loc de cosmonaut, ca Gagarin, mi-am dorit să devin proiectant, ca Radu Manicatide.

Mama îmi cumpăra revista Sport și Tehnică – mult peste nivelul meu – cu care apoi îi înnebuneam pe profesori și pe tata cerând explicații pentru care încă nu știam suficientă matematică.

Cea mai mare dezamăgire a fost la concursul pionieresc ExTerra, când macheta mea, realizată după avionul românesc de vânătoare IAR-80, a fost respinsă de directorul Casei Pionierilor.

Avionul IAR-80

Vara, aflat cu mama într-un scurt concediu la București, la tanti Steluța, verișoara ei, am vizitat expoziția ExTerra și am constatat cu stupoare că erau cel puțin 20 machete ale acestui celebru avion românesc. Am înțeles că directorul avusese dreptate, dar nu fusese alegerea mea, un copil de opt ani. Vina era a instructorului conducător al cercului și probabil a directorului care nu verificase suficient lista modelelor pentru concurs. În sinea mea consideram că muncisem toată iarna degeaba.

Peste câteva luni, ziarele au anunțat primul zbor al noului avion românesc de atac la sol IAR-93 (Vultur) de care eram foarte mândru, deși nu aveam practic niciun merit, până ce bunicul mi-a cam tăiat aripile:

Avionul IAR-93 (Vultur)

– Eu cunosc aviația doar din ce mi-ai povestit tu, dar, strategic vorbind, propulsarea cu motorul Rolls-Royce Viper fabricat sub licență NATO în Iugoslavia este cam problematică, chiar dacă se dorește independența de URSS.

Mă „călcase pe coada aeromodelismului” și am preferat să nu răspund. Abia peste ani am înțeles că era doar pentru susținerea trupelor terestre, performanțele sale erau acelea ale lui MiG-15, adică un avion subsonic, incapabil de interceptări la mare altitudine. După 1990 am aflat că s-a încercat și o variantă a motorului original cu postcombustie (arderea de combustibil și în spatele turbinei, pentru a mări forța de împingere), dar ea nu a reușit.

Ultimul avion despre care doresc să povestesc este Rombac 1-11, singurul avion cu reacție pentru pasageri produs în România (de fapt, montat cu majoritatea componentelor și aparaturii de navigație engleze). S-a spus că a fost o catastrofă economică. S-au construit numai nouă exemplare. Datorită nivelului ridicat al zgomotului, nu a fost acceptat pe multe aeroporturi europene. Dar am zburat cu el și mi-a plăcut. Chiar iarna, vibrațiile și zgomotul din interior erau mult mai slabe ca la avioanele cu elice AN-24 cu care călătorisem spre București ori Constanța.

Avionul Rombac 1-11

Și uite așa am ajuns să învăț electricitate! În al doilea an de facultate ne-a vizitat „Tovarășul Căpitan Inginer Cosmonaut” Dumitru Prunariu. Spre stupoarea mea, Aula Universității era pe jumătate goală. Primul cosmonaut român nu avea prea mari calități oratorice, expunerea a fost destul de fadă. După aplauze sporadice, el a părăsit rapid sala, fără ca să mă pot apropia. La ieșire i s-a prezentat clădirea monumentală a Universității, ceea ce mi-a oferit o șansă neașteptată. În Sala Pașilor Pierduți m-am apropiat, ținând în mână carnețelul de însemnări. Secretara adjunctă a Rectoratului m-a întrebat:

– Vrei un autograf?

– Desigur.

A șoptit ceva unui bărbat din apropiere și acesta m-a împins la câțiva metri de maestru. După ce ghida a terminat explicațiile, tovarășul Prunariu a venit spre mine. În cele câteva minute de așteptare îmi formulasem o exprimare adecvată și i-am spus:

– Ați vrea să acordați un autograf unui fost pionier aeromodelist fruntaș?

Nu mințeam, obținusem trei titluri individuale de vicecampion județean: unul la aeromodel captiv – proba de viteză și două la racheto-plan, precum și un titlu de campion județean cu echipa, la aeromodele, categoria motoplanor.

Domnul cosmonaut m-a întrebat cum mă numesc, apoi mi-a scris în carnețel:

„Lui Florentino cu mult drag, mai 1982”.

De atunci au trecut 44 de ani, hârtia s-a îngălbenit și cerneala chinezească Hero abia se mai vede. Totuși, păstrez și astăzi această sfântă relicvă și dacă nu am ajuns cosmonaut, nu e din vina mea!

Sursa ilustrațiilor:

1. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:LET_L-13M_Blanik.jpg  Man, CC BY-SA 3.0 <http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/>, via Wikimedia Commons

2. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:PZL_Bielsko_SZD-24_Foka_(cropped).jpg  K. Kobrzyński, K. Koszewski, T. Malinowski, J. Malujdy, ze zbiorów (from collection of): Komisja Historyczna Rady Seniorów Aeroklubu PRL, Muzeum Lotnictwa i Astronautyki w Krakowie, Ośrodek Postępu Technicznego NOT, Wojskowa Agencja Fotograficzna, “Skrzydlata Polska”, J. Dembowski, W. Kisielewski, J. R. Konieczny, K. Stawiński, H. Żwirko, Public domain, via Wikimedia Commons

3. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:PZL104_Wilga_PICT0062.JPG Michał Derela (User:Pibwl), CC BY-SA 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0>, via Wikimedia Commons

4. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Antonov_An-2_(cropped).jpg  Artem Katranzhi, CC BY-SA 2.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/2.0>, via Wikimedia Commons

5. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:IAR_80_replica.jpg  David Holt, CC BY-SA 2.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/2.0>, via Wikimedia Commons

6. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:IAR_93_at_Aviation_Museum_in_Bucharest.JPG  Firilacroco, CC BY-SA 3.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0>, via Wikimedia Commons

7. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Romavia_Bucuresti_Rombac_1-11-561RC_One-Eleven_Bidini-1.jpg  Aldo Bidini (GFDL 1.2 <http://www.gnu.org/licenses/old-licenses/fdl-1.2.html> or GFDL 1.2 <http://www.gnu.org/licenses/old-licenses/fdl-1.2.html>), via Wikimedia Commons

Florentino Himelbrand

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

14 Comments

  • Jossef Avni commented on June 11, 2026 Reply

    Domnule Florentino, mi-a plăcut articolul dumneavoastră mai ales ca mulți ani am fost instructor tehnic în aviație. În ultima lună am călătorit în România și am fost în orașul Buzău cunoscut ca orașul aviației române. Acolo am văzut fotografii multe despre aviația română din vechile timpuri și când nu am văzut nici un evreu român în acei ani ai aviației română m-am întrebat și am întrebat pe AI dacă au fost evrei în viața aeronautică a României. Am primit un răspuns clar ca au fost în special pe partea tehnică. Dar a fost și un pilot foarte important cu numele de Doru Davidovici care a fost Locotenent Colonel în perioada comunistă pe care Securitatea îl controla dar el și-a făcut datoria ca instructor de piloți și a murit într-un accident nenorocit împreună cu elevul pilot în anul 1989 când era numai de 43 ani, căsătorit și cu copii. Fie-i memoria binecuvântața 🙏 Vreau să-ți mulțumesc domnule Florentino pentru aces articol aeronautic care m-a pus să îmi amintesc și să-l amintesc pe Doru Davidovici marele pilot evreu din România.

  • Thomas Lewin commented on May 30, 2026 Reply

    Sunt sigur că veți continua să păstrați ,cu grijă,autograful lui Prunariu. Ați reușit să împărtășiți emoția din tinerețe ,convingându-i pe cititori cu precizia informației privind avioanele,planoarele și racheto-modelele din România anilor 70 și 80.
    Presupun că,scriind articolul,v-ați gâ ndit și la dronele cu fibră optică,lansate din Liban,care au surprins și îndurerat întreaga țară.

    • Florentino Himelbrand commented on June 4, 2026 Reply

      Mulțumesc foarte mult.

      Încă din 1970 existau pe piața aeromodelelor pentru publicul larg avioane realizate din plasticuri a căror amprentă RADAR era minusculă putând fi ușor confundate cu o pasăre mare: pelican, barză, etc.

      Oare de ce nu s-au căutat soluții?

  • Veronica Rozenberg commented on May 29, 2026 Reply

    Florentino, trebuie sa observ ca ne faci o confesiune emotionanta a dragostei tale pentru domeniul aeronautic, pasiunea de copil pentru aeromodele cu care ai reusit nu odata sa te distingi, dar probabil ca ai aspirat mai mult si poate chiar ti-ai fi dorit sa devii pilot. Oare?

    Nu stiu daca viata matura ti-a oferit posibiitatea sa lucrezi in apropierea, sau cu avioane de diferite tipuri, probabil in Israel mai curand militare.
    Frumoase descrieri ale pasiunii tale pentru aeromodele, dar mai ales aviatie !! Feliitari !

    • Veronica Rozenberg commented on May 29, 2026 Reply

      FELICITARI !!

      • Florentino Himelbrand commented on June 4, 2026 Reply

        Mulțumesc foarte mult!

  • Andrea Ghiţă commented on May 29, 2026 Reply

    Mi-a plăcut mult articolul şi nu neapărat pentru detaliile tehnice, ci pentru modul în care este scris. Citindu-l, mi-a venit în minte cartea Strada Mezinului, de scriitorii evrei-ruşi Lev Kassil şi Max Polianovski, pe care am citit-o în adolescenţă. Cartea prezintă, în mod romanţat, viaţa lui Volodea Dubinin (1928-1942), un elev din oraşul Kerci, Crimeea, care a luptat alături de partizani împotriva cotropitorilor nazişti. Volodea era un pasionat aeromodelist, dar a avut parte şi el de o dezamăgire cu un aeromodel. Episodul cu respingerea machetei IAR80 mi-a amintit de eşecul lui Volodea, cu modelul său dedicat iubitei din şcoala generală. Volodea a murit după retragerea germanilor din oraş, când ajutând la deminarea ţărmului a fost uncis de o mină.

    • Florentino Himelbrand commented on June 4, 2026 Reply

      Mulțumesc foarte mult!

  • Marica Lewin commented on May 29, 2026 Reply

    Bravo, Florentino! Stiu ca ai fost un student talentat si preocupat de noutatii in stiinta si tehnica, stiam ca de copil ai inventat modele de avioane si ai fost premiat, dar nu mi- am inchipuit dedicatia ta realizarilor românesti in domeniul aero spatial.
    Am aflat si eu prima data din articolul tau, despre incercarile industriei románesti de a construi planoare , elicoptere, avioane de aparare a fortelor de sol., de asemenea, contributia Aviasanului in a salva vieti
    Mi- ai amintit ca din antichitate a zbura era un vis, eroii Dedal si Icar incearca sa se inalte in spatiu cu sacrificiul vietii lor.
    Si in Biblie, ca suprema apreciere, Profetul Ilie ( Eliahu) este purtat spre ceruri, spre necunoscut, mormintul lui pămîntesc nu exista.
    Si Leonardo da Vinci, cu schitele sale geniale, a fost foarte aproape de construirea unui avion, mijloacele tehnice doar i- au lipsit, iar Antoine de Saint Exupéry si- a consacrat intreaga viata, pentru ca circulatia cu avionul sa nu ramînă doar un mit.
    Inteleg ca ai avut o familie iubitoare, care ti- au incurajat idealurile, indeminarea si capacitatile de a invata de copil, dar si tu, atit de multilatetal si inventiv . Si teatru, sport, sanius, mai tirziu, un autograf de la cosmonautul român, Prunariu..
    Ca sa revin la timpuri prezente, cu totii suntem mindri ca aviatia israeliana a parcurs cerurile Teheranului, invingind orice opozitie.
    Totusi, ma doare sufletul ca aceste mici drone cu fibre optice ale Hițbolei, ne distruge tineretul si aduc atita jale.
    Florentino, tu, care ai tinut un jurnal de bord al caderilor de rachete, drone iraniene, interceptari ale noastre,in timpul rązboiului recent, te rog, data viitoare sa ne explici , de ce nu le venim de hac dronelor Hițbola, nou aparute, nedetectabile prin radar.
    Multumesc.

    • Florentino Himelbrand commented on June 4, 2026 Reply

      Mulțumesc foarte mult!

  • Eva Grosz commented on May 28, 2026 Reply

    Povestea acestei dragoste pentru automodelism și în general pentru aviație este descrisă cu toate emoțiile pe care le-a avut copilul Florentino reușind să împlinească o parte din visele lui in aeronautică.
    Mi-a plăcut mult !

    • Florentino Himelbrand commented on June 4, 2026 Reply

      Mulțumesc foarte mult!

  • Hava Oren commented on May 28, 2026 Reply

    Așa se formează un inginer, încă de la grădiniță!
    Mie mi-a plăcut foarte mult și am aflat tot felul de lucruri de care nu aveam habar despre avioane și planoare.

    • Florentino Himelbrand commented on June 4, 2026 Reply

      Mulțumesc foarte mult!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *