Yohanan Vass: “IERUSALIM – UN DIAGNOSTIC MEDICAL”

Dintotdeauna mi-a plăcut  istoria medicinii, dragoste care mi-a fost insuflată de regretatul profesor Izsák de la catedra de Istorie a Medicinii de la Facultatea de Medicină din Cluj. Era deci firesc să fiu printre primii vizitatori ai expoziţiei de mare interes pentru toţi cei care iubesc Ierusalimul, istoria medicinii şi în general tot ce s-a întâmplat în Ierusalim de-a lungul secolelor.

Ierusalim – Poarta Jaffa

Expoziţia: “Ierusalim – un diagnostic medical” este deschisă în cadrul Muzeului de Istorie a Ierusalimului din Turnul lui David. Am intrat prin Poarta Jaffa – una din principalele porţi de intrare în oraşul vechi; la câţiva paşi spre dreapta este muzeul.

Urci şi cobori o mulţime de scări în vechea citadelă şi găseşti expoziţia căutată, care e prezentă în două galerii: prima întitulată “Miracol şi Ciumă” şi a doua “Înţelepciunea medicilor”. Există şi o parte specială care prezintă remediile tradiţionale şi mirodeniile folosite în tratamentele medicale.

Istoria medicală a Ierusalimului este un amestec de credinţă monoteistă, superstiţie, miracol, pionierat, ajutor, ştiinţă şi filozofie.

Începuturile medicinii ierusalemite se găsesc în timpul Primului şi celui de-al Doilea Templu, ca şi în timpul regelui David. Expoziţia redă lupta împotriva marilor epidemii de ciumă şi holeră şi sunt prezentate plantele medicinale, singurele mijloace de luptă cu bolile din acele timpuri.

La începutul secolului al XVIII-lea, medicul Tobias HaCohen (1652-1729) a scris prima carte medicală în limba ebraică – un compendiu complet al medicinii din acea perioadă.

În perioada modernă, secolele XIX – XX,  au existat spitale numeroase: Spitalul Englezesc, Spitalul Hansen (pentru studiul şi tratamentul leprei), Spitalul Municipal, deschis  în perioada primului Război Mondial pe Str. Jaffa (strada principală din Ierusalim).

Cheile spitalului

Vestit în Ierusalim a fost Spitalul de ochi al doctorului Albert Ticho (1883-1960), care  s-a ocupat de tratamentul trahomului, o boală de ochi a săracilor vremii. Soţia lui, Anna Ticho, o cunoscută pictoriţă, a redat în tablourile sale suferinţele pacienţilor ilustrului ei soţ.

O parte a expoziției este dedicată istoriei spitalelor moderne din Ierusalimul de azi: spitalul Shaarei Tzedek care a funcționat întâi în Oraşul Vechi, iar apoi, în 1902, cu permisiunea autorităţilor turceşti, s-a deschis un spital în afara zidurilor. Legendarul Dr. Moshe Wallach şi legendara Schwester Selma au fost cele două personaje-cheie ale spitalului de-a lungul unei jumătăţi de veac. Ca o curiozitate: în acest spital s-a născut în anul 1922 viitorul prim-ministru Itzhak Rabin.

Spitalul Hadassah, înfiinţat în 1912, s-a numit mai întâi Spitalul Rothschild. El a funcţionat în diverse puncte ale oraşului, sub auspiciile şi cu sprijinul organizaţiei medicale a femeilor sioniste americane.

În 1939 s-a înființat spitalul Hadassah pe muntele Scopus, iar în 1961 s-a deschis noul centru din cartierul Ein Karem. Printre legendarele personalităţi ale spitalului s-a numărat Henrietta Szold, care a înfiinţat şcoala de surori.

Mai este un spital: Augusta Victoria (după numele soţiei Kaiserului Wilhelm al II-lea), înfiinţat de Biserica Evanghelică Germană din Ierusalim.

Expoziţia are numeroase exponate inedite: cartoteci ale bolnavilor din spitalele ierusalemite din toate timpurile, un aparat Röntgen donat de Armata Americană la înfiinţarea spitalului Hadassah, jucării ale copiilor bolnavi (din 1908), fotografii ale primei clinici pediatrice, înfiinţată de Dr. Helena Kagan, prima pediatră a Ierusalimului, şi multe alte exponate.

Veniţi la Ierusalim să vizitaţi această expoziţie! O să vă placă!

Yohanan Vass, corespondentul din Ierusalim al Revistei Baabel

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

One Comment

  • Hava Oren commented on July 19, 2021 Reply

    Au trecut peste șase ani de atunci, dar îmi mai amintesc expoziția. Pe mine m-a emoționat să vâd printre exponate câteva obiecte care aparținuseră farmaciei Tagger, unde am lucrat în timpul studenției. Farmacia data din anii 30 sau 40, una din cele mai vechi din cartierul Rehavia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *