Pe Andrei Cornea îl cunosc de multă vreme. Am fost colegi într-o comisie de combatere a antisemitismului, cu membri entuziaști, cu soluții teoretice, dar fără prea mare succes practice. L-am întâlnit la diferite manifestări culturale, dar l-am cunoscut mai bine când mi-a devenit profesor la masteratul de” Cultură și civilizație ebraică”. Am fost încântată de cursul pe care ni l-a predat: ”Imaginea evreului în Antichitate”, deoarece, în afara faptului că a fost atractiv, am aflat niște lucruri despre care până atunci nu am știut. (Se confirmă o zicală ungurească ”un preot bun învață până la moarte”. Nu sunt preot dar cu cât îmbătrânesc, îmi dau seama că ştiu mai puțin)

Dacă este să-l caracterizez pe Andrei Cornea, aș spune că prin cunoștințele sale se încadrează în tipul omului renascentist. Revin la maghiară, acolo există un termen pentru astfel de persoană: ”polihistor”. Se referă la oameni cu o cultură universală vastă, din multiple domenii. Cine citește biografia lui Andrei Cornea își dă seama de potrivire. S-a ocupat de filologia clasică, de istoria artelor, de istorie, de cultura elenă și latină, de iudaism și, spre admirația mea, cunoaște și ebraica. Deși are astfel de preocupări spirituale, nu-i este indiferent nici politica și este „un om al cetății”, dovadă luările lui de poziție în diferite aspecte ale vieții contemporane românești. A scris eseuri, articole studii în toate domeniile amintite.

Andrei Cornea

Îl știam în toate aceste ipostaze, dar nu ca romancier, dar aceasta este o lipsă de a mea, deoarece am văzut că înainte de fascinantul roman ”Uimitoarea istorie a lui Sabbetay Mesia”, despre care vreau să spun câteva cuvinte, a mai fost autorul unor romane pe care voi încerca să le găsesc și să le citesc.

”Uimitoarea istorie a lui Șabbatai Mesia” a fost lansată de curând la Bookfest. Nu mai vreau să reiau aprecierile făcute la lansare ci, impresiile mele după citirea romanului. Șabbatai sau Sabbetay Zvi care, în secolul al XVI-lea, era considerat a fi mult aşteptatul Mesia al evreilor, a fost un personaj carismatic, produsul unei epoci în care mesianismul era la ordinea zilei. Persecuțiile la care au fost supuși evreii, începând cu expulzarea lor din Spania, căutarea unui adăpost în care să fie primiți (și acesta s-a dovedit a fi Imperiul Otoman ), tragedia evreimii așkenaze din Europa de est, respectiv revolta lui Bogdan Hmelnițki din Ucraina, transformată într-un pogrom împotriva evreilor și soldată cu uciderea a 100.000 dintre ei, au creat în rândurile evreilor o atmosferă pesimistă, dar și de așteptare a salvării lor. Evreii de pretutindeni din Europa nu înțelegeau de ce sunt pedepsiți în felul acesta (așa s-a întâmplat și la Auschwitz), se gândeau că poate au încălcat niște porunci și ar trebui ca cineva – Mesia – să vină și să le arate drumul drept. Acest loc a fost ocupat de Sabbetay Zvi care a umplut de speranță evreii din trei continente.

Andrei Cornea spune despre cartea lui că este un roman, cu niște personaje inventate de el care nu au existat în realitate, poate cu niște întâmplări imaginate. Așa este. Dar background-ul istoric, explicația cauzelor care au dus la ani de frenezie religioasă în comunitățile europene, din Asia mică sau în Africa, analiza psihologică referitoare la atitudinea oamenilor care acceptă cu entuziasm explicațiile falsului Mesia privind necesitatea reformării iudaismului, a încălcării a unor principii, considerate sacrosante, sunt rodul unei documentări istorice, al unor cercetări profunde, a mii de pagini citite și folosite în roman. Sabbetay Zvi este produsul timpului său, condiționat de așteptările comunităților de evrei de a fi salvați, gata să accepte orice teorie care le-ar fi ușurat viața. Poate că aceasta este explicația faptului, redat convingător în carte, că au existat credincioși, susținători, care nu s-au îndoit de explicația dată de Sabbetay Zvi privind convertirea lui la islam (o alternativă la executarea lui), că aceasta face parte din calea, procesul obligatoriu care-l va aduce pe Mesia, supus înainte de a sosi la niște chinuri spiritual inexplicabile. Așa se face că, până la începutul secolului XX, s-a menținut în fostul Imperiu Otoman secta dönmeh, ai cărei membri au urmat calea lui Sabbetay Zvi, s-au convertit la islamism dar au păstrat și din obiceiurile iudaice. Odată cu schimbul de populație de după sfârșitul războiului dintre Turcia și Grecia din 1924, secta dömeh a fost asimilată de populația turcă din Anatolia unde a fost mutată.

Romanul lui Andrei Cornea îți oferă o privire asupra unuia dintre cele mai interesante capitole ale istoriei poporului evreu. Există în istoria lui Sabbetay Zvi un aspect ce merită relevat: necesitatea reformării cultului. Cu certitudine, opțiunea Falsului Mesia nu a fost cea mai fericită și recomandabilă, dar indica direcția. Că a avut dreptate cu privire la nevoia de schimbare o arată nașterea hasidismului care a căpătat o largă popularitate în rândul evreilor și care are astăzi sute de mii de adepți.

Eva Galambos