Stând la intersecţia străzilor Bolyai şi Iuliu Maniu din Cluj (vestită prin cele două clădiri în oglindă) şi privind către vest se vede silueta maiestuoasă a bisericii Sfântul Mihail, emblema Clujului, un lăcaş de cult romano-catolic care, începând din anii 1540 – în timpul convulsiilor reformei – a fost cucerit, rând pe rând, de luterani, calvinişti şi unitarieni, redevenind biserică romano-catolică abia peste un veac şi jumătate, în perioada Contrareformei. Intoleranţa religioasă şi-a pus amprenta şi asupra interiorului minunatului edificiu, dând naştere la unele stricăciuni imposibil de remediat nici în urma restaurărilor succesive de mai târziu.

Întorcând privirea către răsărit se distinge cupola graţioasă a catedralei ortodoxe, clădită între anii 1923 – 1933, după unirea Transilvaniei cu România, pe un teren destul de instabil – consolidat cu costuri foarte ridicate – şi având altarul orientat către nord întrucât importanţa ridicării unei biserici ortodoxe de mari dimensiuni a fost mai mare decât cutumele cultului respectiv. (În oraşul de pe Someş construcţia lăcaşurilor de cult ortodoxe fusese interzisă de-a lungul istoriei).

Catedrala ortodoxă

Rotindu-ne în unghi drept şi privind către sud, vedem edificiul în baroc al catedralei greco-catolice, trecută în folosinţa Bisericii Ortodoxe după ce, în 1948, Biserica Greco-Catolică Unită cu Roma a fost desfiinţată de statul comunist. După schimbarea de regim din 1989 au mai trecut nouă ani de tensiuni între cele două biserici româneşti şi chiar încăierări între enoriaşi, până când greco-catolicii au putut să-şi recapete catedrala, câştigată în instanţă. În schimbul acesteia, pe aceeaşi stradă, a fost ridicată o biserică ortodoxă nouă, cu acelaşi hram Schimbarea la faţă.

Catedrala Greco-Catolică Schimbarea la Faţă

Mutându-ne privirea către nord-est zărim turnul baroc al bisericii unitariene. David Francisc, episcopul întemeietor al unitarianismului, a inspirat Edictul de toleranţă religioasă emis de Dieta din Turda, în 1568, un act de mare progres chiar dacă se referea doar la libertatea religiilor creştine recepte din acea epocă.

Turnul bisericii unitariene

A mai trecut suficientă vreme până când (pe la mijlocul veacului XIX) avea să li se permit şi evreilor – care îşi făceau rugăciunile în case particulare – să-şi ridice prima sinagogă de lemn şi apoi prima sinagogă de piatră, nu foarte departe de acest punct de intersecţie unde v-am invitat să poposiţi.

Sinagoga neologă construită în 1887

S-ar mai putea povesti despre construcţia micuţei biserici greco-catolice de pe strada Bob – aflată vizavi, dincolo de piaţa dominată de Biserica Sfântu Mihail – care a fost construită în secret, declarându-se iniţial că este vorba de clădirea unui magazin, pentru că (în Clujul începutului de veac XIX) era interzis a se construi o biserică ortodoxă sau greco-catolică intra muros.

În ciuda vremurilor vitrege, dominate de ostilitate religioasă, enoriaşii şi-au păstrat şi apărat credinţa, s-au luptat şi au reuşit să-şi ridice biserici. După veacuri de vrajbă s-a înstăpânit armonia multiconfesională.

Acum, în secolul XXI, acest colţ de stradă din Cluj este cel mai sugestiv loc pentru a ilustra multi-confesionalitatea oraşului. Biserica luterană se află la doar o stradă distanţă, sinagoga neologă se găseşte la zece minute de mers pe jos…

În cartierele oraşului s-au ridicat case de rugăciune ale diferitelor culte neoprotestante, mai modeste sau mai impunătoare…după buget. În ultimii ani s-au construit biserici ortodoxe şi nu numai (doar pe strada mea – Donáth – s-a ridicat o biserică romano-catolică, una ortodoxă şi una reformată); construcţia câtorva biserici de mari dimensiuni durează de decenii, dar enoriaşii aşteaptă cu speranţă şi răbdare adunarea fondurilor pentru finalizare lor, iar restul clujenilor nu-şi manifestă nemulţumirea faţă de …eventuala supradimensionare a acestor edificii încă neterminate.

Casă de rugăciune baptistă

La Cluj nu a trăit o comunitate musulmană de-a lungul istoriei şi de aceea în oraş nu exista vreo geamie, însă în urmă cu câţiva ani, într-un cartier de vile al oraşului, s-a ridicat un elegant centru cultural islamic care găzduieşte şi un lăcaş de rugăciune. Odată cu sporirea locuitorilor de confesiune musulmană – studenţi sau oameni de afaceri stabiliţi la Cluj, ba chiar şi români convertiţi la islam – numărul acestor lăcaşuri de cult a crescut în mod firesc, fără ca cetăţenii oraşului să fie revoltaţi sau…îngroziţi de existenţa lor.

Sediul Ligii Islamice Cluj

Clujul nu este o excepţie; în majoritatea oraşelor mari din ţară există o diversitate confesională reflectată în lăcaşele de cult şi de aceea construcţia unei moschei la Bucureşti mi se pare în firea lucrurilor. Nu înţeleg de ce ar trebui să ne opunem ca enoriaşii unui cult care funcţionează legal în România să-şi construiască un locaş de cult şi o şcoală în care să-şi studieze religia.

De ce ar trebui să reglementăm noi dimensiunea şi locul acestora?! Cred că inflamarea spiritelor, iniţierea sondajelor de opinie din presă (al căror rezultat nu reflectă decât componenţa confesională, majoritar creştină a celor chestionaţi sau…manipulaţi) sau a unui eventual referendum legat de o moschee ce ar urma să fie construită la Bucureşti nu-şi au rostul şi sunt păgubitoare, alimentând xenofobia.

Incriminarea din start a credincioşilor, care ar urma să frecventeze moscheea sau să înveţe la şcoala din preajm a ei, nu este decât o manifestare a intoleranţei, a cultivării fobiei faţă de un cult religios.

Nu Muftiatul Cultului Musulman din România are îndatorirea să protejeze România de terorism, ci organele abilitate pentru apărarea securităţii naţionale.

Atribuirea terenului, amplasarea şi dimensiunea construcţiei, obţinerea autorizaţiilor, a fondurilor, etc. revin în responsabilitatea autorităţilor competente şi trebuie stabilite prin proceduri legale.

Libertatea de credinţă e garantată de articolul 29 al Constituţiei României şi mi se pare cel puţin ciudat să lupţi împotriva unui locaş de rugăciune şi învăţătură al oricărei confesiuni care funcţionează în mod legal în ţara noastră.

Andrea Ghiţă